Lisa Cook, membră a Consiliului guvernatorilor Fed, contestă decizia lui Trump de a o demite /Este lipsită de orice bază legală

lisa-cook,-membra-a-consiliului-guvernatorilor-fed,-contesta-decizia-lui-trump-de-a-o-demite-/este-lipsita-de-orice-baza-legala

Lisa Cook, membră a Consiliului Guvernatorilor Rezervei Federale (Fed), va contesta în justiție decizia președintelui Donald Trump de a o demite din funcție, anunță firma de avocatură care o reprezintă. ”Președintele Trump nu are nicio autoritate care să îi permită demiterea Lisei Cook”, a declarat Abbe David Lowell, unul dintre avocații membrei Consiliului Guvernatorilor Rezervei Federale. ”Încercarea de a o demite din funcție, doar pe baza unei reclamații penale, este lipsită de orice bază concretă și legală. Vom lansa un proces pentru contestarea acestei acțiuni ilegale”, a subliniat Abbe David Lowell, citat de site-ul Axios.com. Președintele Trump a anunțat, luni seară, demiterea Lisei Cook cu ”efect imediat”, invocând presupuse fraude în contractarea unor credite ipotecare. În replică, Lisa Cook a anunțat că nu poate fi demisă de Donald Trump și nu va demisiona. Până acum, nu a mai existat niciun caz în care președintele Statelor Unite să demită un oficial din Rezerva Federală. În urmă cu câteva luni, Curtea Supremă de Justiție a stabilit că președintele poate demite oficiali din agenții independente, dar a stabilit că Rezerva Federală, instituția bancară din Statele Unite, face excepție. Directorul Agenției Federale pentru Finanțarea Locuințelor, Bill Pulte, i-a cerut procurorului general, Pam Bondi, să ancheteze două credite ipotecare contractate de Lisa Cook, o acțiune care pare a marca intensificarea presiunilor Administrației Donald Trump asupra oficialilor care sunt membri ai Partidului Democrat (opoziție). Bill Pulte a trimis o scrisoare Departamentului Justiției prin care sugera că Lisa Cook a comis o infracțiune. “Cook a falsificat documente bancare și actele de proprietate pentru a obține condiții de creditare mai favorabile, ceea ce ar putea fi o fraudă ipotecară”, a acuzat Bill Pulte. Investigația vizează un credit de 230.000 de dolari, pe 15 ani, contractat de Lisa Cook în 2021 pentru achiziționarea unei case în Ann Arbor, statul Michigan, și un alt împrumut, tot din 2021, pe 30 de ani, în valoare de 540.000 de dolari, pentru o vilă în statul american Georgia. Administrația Trump a formulat acuzații asemănătoare la adresa altor membri ai Partidului Democrat, printre care senatorul Adam Schiff și Letitia James, procurorul statului New York. Deocamdată, nu au fost formulate acuzații și nu este clar dacă procurorul general se va sesiza. Donald Trump exercită constant presiuni asupra Rezervei Federale, instituția bancară centrală din Statele Unite, cerând reducerea dobânzilor de referință. Liderul de la Casa Albă l-a numit în mai multe rânduri ”incompetent” pe președintele Fed, Jerome Powell, care, în schimb, a argumentat că nu poate relaxa politica monetară din cauza instabilității generate de politicile comerciale aplicate de Trump. Foto: Profimedia RECOMANDAREA AUTORULUI: VIDEO UE salută eforturile de pace ale Statelor Unite, dar solicită menținerea presiunilor asupra Rusiei /Să FORȚĂM Kremlinul la „compromisuri”

Comisia Europeană respinge amenințările lui Trump privind noi tarife comerciale /UE își menține suveranitatea în sectorul digital

comisia-europeana-respinge-amenintarile-lui-trump-privind-noi-tarife-comerciale-/ue-isi-mentine-suveranitatea-in-sectorul-digital

Uniunea Europeană a avertizat, marți, Statele Unite că își menține ”suveranitatea” asupra reglementărilor digitale, respingând avertismentele președintelui Donald Trump. ”Cred că este util să reamintim ceea ce am spus în mai multe rânduri, că Uniunea Europeană are dreptul suveran, la fel și statele membre, de a reglementa activitățile economice pe teritoriul nostru, în conformitate cu valorile noastre democratice. Iar, în al doilea rând, acesta este motivul pentru care aceste aspecte nu au făcut parte din recentul Acord cu Statele Unite, sunt chestiuni separate și vom continua implementarea cadrului, care nu acoperă această problematică”, a declarat marți, într-o conferință de presă, Paula Pinho, o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene. Președintele SUA, Donald Trump, a avertizat că va introduce tarife suplimentare pentru țările care le aplică reglementări excesive companiilor digitale americane. ”În calitatea de președinte al SUA, voi acționa împotriva țărilor care atacă incredibilele companii digitale americane. Taxele digitale, Legea Serviciilor Digitale, Reglementările piețelor digitale au rolul de a leza și a discrimina tehnologia americană. În același timp, oferă în mod revoltător avantaje marilor companii chineze. Aceste lucruri trebuie să se încheie acum! Avertizez toate țările care aplică taxe digitale și care au reglementări digitale, că, dacă nu elimină aceste practici discriminatorii, eu, președintele SUA, voi impune tarife suplimentare asupra exporturilor spre SUA”, a avertizat Donald Trump, într-un mesaj postat pe platforma Truth Social. Săptămâna trecută, Uniunea Europeană și Statele Unite au stabilit detaliile Acordului comercial bilateral, care prevede impunerea de către Washington a unei taxe vamale generale de 15% asupra importurilor de mărfuri europene. Înainte de stabilirea detaliilor, Bruxellesul avertizase Washingtonul că nu își va modifica reglementările digitale. ”Noi nu ne vom schimba regulile, este dreptul nostru de a avea reglementări autonome în spațiul digital”, a subliniat Comisia Europeană. Foto: Profimedia Video: Comisia Europeană RECOMANDAREA AUTORULUI: ANALIZĂ Germania se reînarmează prima dată după al II-lea Război Mondial! Cum arată planul pentru cea mai puternică ARMATĂ a Europei și câți bani va înghiți

Kilmar Abrego Garcia, bărbatul deportat din greșeală, riscă din nou expulzarea din SUA

kilmar-abrego-garcia,-barbatul-deportat-din-greseala,-risca-din-nou-expulzarea-din-sua

Abrego a fost eliberat vineri din detenție din Tennessee, după mai bine de cinci luni de închisoare, inclusiv într-un penitenciar de maximă securitate din El Salvador. Revenit în Maryland, el rămâne în vizorul autorităților, care pot relua procedurile de deportare. Avocații săi spun că Departamentul pentru Securitate Internă i-a oferit posibilitatea expulzării în Costa Rica, dacă acceptă să pledeze vinovat pentru acuzația de transport al unor migranți ilegali. În caz contrar, riscă deportarea în Uganda. Abrego Garcia a pledat nevinovat, dar avocații săi recunosc că poartă discuții cu procurorii pentru a ajunge la o înțelegere și pentru a evita expulzarea în Africa. Totodată, aceștia cer instanței să respingă acuzațiile, motivând că Garcia a fost inculpat „selectiv și represiv”, ca urmare a contestării deportării sale eronate în El Salvador. Deportat în martie spre El Salvador, în ciuda unei decizii judecătorești din 2019 care interzicea acest lucru din cauza riscului de persecuție, Abrego a fost readus în SUA abia în iunie, după ce administrația Trump a fost acuzată că a ignorat luni de zile o decizie a unei instanțe federale.

JD Vance afirmă că Rusia a făcut concesii semnificative pentru un acord de pace în Ucraina

jd-vance-afirma-ca-rusia-a-facut-concesii-semnificative-pentru-un-acord-de-pace-in-ucraina

Vance a spus în cadrul unei emisiuni la postul NBC că președintele Rusiei, Vladimir Putin, a făcut mai multe concesii, inclusiv faptul că Ucraina va primi garanții de securitate care să o protejeze împotriva unei viitoare agresiuni ruse, relatează Reuters. „Cred că rușii au făcut concesii semnificative președintelui Trump pentru prima dată în trei ani și jumătate de conflict”, a declarat Vance. „Au recunoscut că nu vor putea instala un regim marionetă la Kiev. Aceasta a fost, desigur, o cerință majoră la început. Și, lucru important, au recunoscut că va exista o garanție de securitate privind integritatea teritorială a Ucrainei”, a adăugat acesta. În schimbul încetării atacurilor, Putin cere ca Ucraina să cedeze întreaga regiune Donbas din estul țării, să renunțe la ambițiile de aderare la NATO, să rămână neutră și să împiedice desfășurarea de trupe occidentale pe teritoriul său, au declarat săptămâna trecută surse pentru Reuters. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a spus într-un interviu difuzat duminică faptul că un grup de state, inclusiv membri ai Consiliului de Securitate al ONU, ar trebui să fie garanții securității Ucrainei. Președintele Donald Trump a reînnoit, vineri, amenințarea de a impune sancțiuni Rusiei dacă nu se înregistrează progrese spre o soluționare pașnică în Ucraina în două săptămâni, semn al frustrării față de Moscova, la o săptămână după întâlnirea sa cu Putin în Alaska. Vance a spus că sancțiunile vor fi analizate de la caz la caz, recunoscând că noile penalități au șanse reduse să determine Rusia să accepte o încetare a focului cu Ucraina.

Trump vrea să trimită Garda Națională și în Chicago și New York. Liderii locali spun că este un abuz de putere

trump-vrea-sa-trimita-garda-nationala-si-in-chicago-si-new-york.-liderii-locali-spun-ca-este-un-abuz-de-putere

Donald Trump a trimis aproximativ 2.000 de militari la Washington DC, unde administrația locală este condusă de democrați. Președintele SUA susține că măsura vizează reprimarea criminalității în orașele americane, potrivit BBC. Vineri, Donald Trump a declarat că va implementa strategia și în Chicago și New York, alte două orașe importante controlate de democrați. Primarul orașului Chicago, Brandon Johnson, a răspuns comentariilor lui Trump, spunând că nu a primit nicio informație despre desfășurarea Gărzii Naționale în Chicago. El a spus că are „îngrijorări serioase” cu privire la orice desfășurare de trupe, calificând abordarea președintelui drept „necoordonată, nejustificată și nefondată”. Johnson a adăugat că „desfășurarea ilegală” ar putea „inflama tensiunile dintre locuitori și forțele de ordine” și ar putea amenința progresul înregistrat de oraș în reducerea criminalității. Planul lui Trump, considerat un abuz de putere Planul președintelui Donald Trump de a desfășura trupe la Chicago este un abuz de putere, a declarat și JB Pritzker, guvernatorul democrat al statului american Illinois. Nu există nicio urgență care să justifice trimiterea Gărzii Naționale în Illinois, iar președintele SUA „încearcă să fabrice o criză”, a transmis guvernatorul prin intermediul unui comunicat. Deși membrii administrației Trump vorbesc despre o criminalitate „scăpată de sub control” în orașele menționate, locuitorii se opun măsurii de desfășurarea a trupelor. Un sondaj realizat la Washington a arătat că măsura lui Trump este extrem de nepopulară în rândul cetățenilor din capitala americană. 80% dintre locuitori au spus că nu sunt de acord cu preluarea controlului de către Garda Națională, inclusiv în ceea ce privește Departamentul de Poliție Metropolitană.

Emoționanta poveste a micului pianist din Constanța care a cucerit America. La 7 ani și-a donat bursa unui copil fără posibilități

emotionanta-poveste-a-micului-pianist-din-constanta-care-a-cucerit-america.-la-7-ani-si-a-donat-bursa-unui-copil-fara-posibilitati

Talent. Implicare. Perseverență și multe ore de muncă. O poveste în care puterea muzicii schimbă destine și te face să simți lumea cu o altă vibrație și sensibilitate. Luca Uzun – copilul – minune al pianului – este exemplul concret că lumea de astăzi – dincolo de problemele care frământă întreaga omenire –  se sprijină și se înalță pe aripile muzicii.  Micul pianist a obținut șapte medalii la WCOPA în SUA, iar la numai zece ani, Luca Uzun a transformat pasiunea pentru pian într-un adevărat model de perseverență și talent pentru tinerii din România. Povestea lui Luca, simbolul visurilor care nu cunosc limite Elev al Școlii Gimnaziale nr. 24 „Ion Jalea” din Constanța, Luca a adunat deja prestigiul unui adevărat artist consacrat. La vârsta de doar opt ani, acesta a obținut șapte medalii la prestigiosul World Championships of Performing Arts (WCOPA) din Los Angeles, SUA. Anul acesta, Luca Uzun a obținut Premiul I la PianoArt, adăugând încă o performanță remarcabilă palmaresului său impresionant. Performanțele lui Luca nu se opresc însă la pian. La șase ani, a câștigat „Vocea Mării”, secțiunea canto, iar la șapte ani, premiul obținut la competiția „My Story, Our Lives”, l-a determinat să facă un gest de o noblețe exemplară, donând întreaga bursă unui copil fără posibilități materiale. „Nu contează cât de mic ești dacă ai un vis mare”, este motto-ul care îl ghidează pe Luca în fiecare interpretare, atunci când urcă pe scenă în fața publicului, pentru a expune crezul muzicii. „Luca știe că este susținut necondiționat de familia lui” Astăzi, Luca își continuă studiile de pian și canto la Atelierul de Arte Elis Ayla din Constanța și urmează programele și cursurile școlii „The Crown” în calitate de model, pentru a-și cultiva grația, eleganța și încrederea în sine. În timpul liber, puștiul de zece ani iubește să deseneze, să se plimbe cu trotineta și ca orice copil de vârsta lui, își face puțin timp și pentru jocuri pe Xbox. „Luca este un copil normal, iar noi, ca părinți, ne străduim să gestionăm situația, astfel încât să nu simtă că este diferit de ceilalți, permițându-i să-și urmeze studiile și copilăria în mod firesc, așa cum merită orice copil. Iar el știe că este susținut necondiționat de familia lui”, povestește mama micuțului pianist. „Luca nu resimte ca pe o povară multele ore de muncă care l-au dus la performanță” Luca Mihai Uzun s-a născut la Constanța, pe 25 iulie 2015. Este elev la Școala Gimnazială nr. 24 „Ion Jalea” din Constanța, la clasa doamnei  prof. învățător Aurelia Șamata, unde se remarcă prin rezultate deosebite. Pe scena lumii, acest mic pianist-minune din Constanța a început deja să scrie cu sensibilitate și profesionalism o poveste în care muzica unește oamenii și dărâmă barierele de orice fel. „Pasiunea lui pentru muzică a apărut încă de mic. La doar patru ani, a început cursurile de canto cu doamna profesoara Diana Maria Dragomir, revenind un an mai târziu, pentru a-și continua pasiunea pentru pian. La cinci ani, a început studiul pianului, după ce fusese testat la patru ani de profesoara Ayla Calil, care i-a spus că este încă prea mic și l-a invitat să revină la cinci ani.  În  ziua aniversării sale, evident ca Luca și-a dorit să înceapă studiul pianului așa cum îi promisese Ayla Calil și de atunci drumul său artistic a prins contur. În spatele fiecărei sale performanțe se află nenumărate ore de muncă, însă el nu le resimte ca pe o povară. Pasiunea sa transformă efortul în plăcere, iar fiecare moment în care cântă la pian devine o adevărată relaxare și bucurie. Astăzi, Luca studiază pianul cu o dedicare extraordinară, mergând de trei ori pe săptămână la cursuri, iar legătura lui cu profesoara lui este una deosebită, bazată pe încredere, muncă și respect reciproc. În paralel, Luca urmează cursuri de canto cu Veronica Năstase, dezvoltându-și și talentul vocal la acelasi atelier. Dincolo de muzică, Luca este și model, mergând și în această direcție cu dedicare și seriozitate”, a povestit pentru Gândul mama lui Luca. Performanțele lui Luca, recunoscute pe plan internațional la șapte ani a câștigat premiul de 1200 de dolari la concursul „My Story, Our Lives”, cu un proiect prin care propunea ca toți copiii să aibă acces gratuit la studiul unui instrument muzical în școli. Banii i-a donat unui copil fără posibilități, care și-a dorit să cânte la pian;   la opt ani a devenit semifinalist WCOPA (World Championships of Performing Arts), a câștigat 7 medalii la pian și parcursul lui se poate observa in documentarul Road to WCOPA disponibil pe canalul sau de Youtube.  în 2025, la nouă ani, Luca a câștigat PianoArt, un concurs de prestigiu, aflându-se pe scena galei laureaților. Multe premii de excelență printre care și la Pianistii Romaniei. Talentul și determinarea sa i-au adus locul în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, ediția 2025, derulată la nivel național de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Sursă galerie FOTO: Arhivă personală Luca Mihai Uzun RECOMANDAREA AUTORULUI:

Rubio anunță că Statele Unite vor suspenda eliberarea vizelor de muncă pentru șoferii de camion străini

rubio-anunta-ca-statele-unite-vor-suspenda-eliberarea-vizelor-de-munca-pentru-soferii-de-camion-straini

El nu a furnizat detalii joi în postarea sa de două propoziții pe platforma socială X, lăsând pe unii din industria transporturilor rutiere să se întrebe dacă mulți șoferi vor fi afectați. Răspunsul scurt: nu, scrie AP. Dar anunțul părea să vizeze atât politica, cât și siguranța rutieră, venind în contextul în care un accident mortal din Florida, în care a fost implicat un șofer de camion străin, a devenit din ce în ce mai politizat, birourile a doi guvernatori ambițioși luptându-se public pentru responsabilitate. Având în vedere că accidentul din Florida a ajuns în politica națională, sunt câteva lucruri care merită a fi știute. Depinde cum este definit „mulți”, iar numărul exact nu este clar. Dar se pare că cel mult câteva mii din cei aproximativ 3,5 milioane de șoferi de camioane comerciale din țară ar fi afectați de noua directivă. Șoferii care solicită trei tipuri de vize, vizați Sunt vizați șoferii care solicită trei tipuri de vize, a declarat vineri Departamentul de Stat, în special viza H-2B pentru lucrătorii temporari. În acest an fiscal, în cadrul programului au fost eliberate doar aproximativ 1.500 de vize pentru șoferi de camioane, iar anul trecut 1.400, potrivit lui Jeff Joseph, președintele Asociației Avocaților Americani pentru Imigrare. Programul a contribuit la compensare a ceea ce mulți observatori consideră a fi o lipsă persistentă de șoferi comerciali. Dar vizele H-2B sunt limitate în majoritatea anilor la 66.000, șoferii reprezentând doar câteva procente din total. Celelalte două categorii de vize enumerate de Departamentul de Stat sunt E-2, pentru persoanele care fac investiții substanțiale într-o afacere din SUA, și EB-3, care este destinată lucrătorilor calificați, cum ar fi angajații din domeniul sănătății, profesioniștii IT și meseriașii calificați, cum ar fi electricienii. Asociația Șoferilor Independenți Proprietari-Operatori, o asociație profesională care reprezintă șoferii de camioane din întreprinderile mici, a aplaudat administrația pentru că „a demascat mitul lipsei șoferilor de camioane și a continuat eforturile de a restabili standardele de siguranță de bun simț pe autostrăzile țării noastre”. Asociația respinge discuțiile despre penurie, afirmând că există adesea șoferi de camioane independenți disponibili, dar companiile preferă șoferii care costă mai puțin. Anunțul lui Rubio, după o tragedie provocată de un șofer indian de camion Jerry Maldonado, de la Asociația Transportatorilor Auto din Laredo, un grup de 200 de companii de transport rutier care operează de ambele părți ale frontierei sudice, a fost ușurat când Departamentul de Stat a dat mai multe detalii despre anunțul lui Rubio. Șoferii mexicani și canadieni operează în SUA cu vize B-1, a spus el, care permit cetățenilor non-americani să intre în țară pentru o perioadă scurtă de timp. Unii se temeau că aceste vize ar putea fi, de asemenea, suspendate. „Anunțul a speriat unele persoane, dar mă bucur că s-a clarificat situația”, a spus Maldonado. Anunțul lui Rubio a venit după ce trei persoane au fost ucise când șoferul de camion Harjinder Singh a făcut o întoarcere ilegală pe autostradă, potrivit Poliției Rutiere a statului. Departamentul pentru Securitate Internă a declarat șoferul, originar din India, se afla ilegal în țară. Accidentul a căpătat rapid o dimensiune politică, susținătorii guvernatorului republican al Floridei, Ron DeSantis, dând vina pe guvernatorul democrat al Californiei, Gavin Newsom.

Șeful serviciilor de informații militare a Pentagonului a fost demis. Care a fost momentul în care l-a supărat pe Trump

seful-serviciilor-de-informatii-militare-a-pentagonului-a-fost-demis.-care-a-fost-momentul-in-care-l-a-suparat-pe-trump

Generalul-locotenent Jeffrey Kruse nu va mai ocupa funcția de șef al Agenției de Informații a Apărării din SUA, au declarat surse sub protecția anonimatului pentru agenția Reuters. Demiterea lui Kruse reprezintă cea mai recentă măsură luată de administrația președintelui Donald Trump pentru a elimina oficialii din Pentagon. Alături de Kruse au fost demiși inclusiv alți doi comandanți militari de rang înalt, respectiv șefului rezervelor navale americane și a comandantului Comandamentului Naval Special de Război. Toți cei trei oficiali nu cunosc motivul pentru care au fost demiși din funcție. Pe de altă parte, CNN notează că Agenția de Informații a Apărării din SUA a fost cea care în urmă cu două luni a realizat o evaluare preliminară privind atacurile SUA asupra instalațiilor nucleare iraniene, care contraziceau afirmațiile lui Trump potrivit cărora acestea ar fi fost distruse „complet”. Raportul preliminar al agenției conduse de Kruse menționa faptul că, în realitate, atacurile americane asupra instalațiilor Teheranului au întârziat programul nuclear cu doar câteva luni. Alte demiteri de rang înalt Demiterea lui Kruse nu este prima în rândul oficialilor de rang înalt din SUA. În aprilie, Trump l-a demis pe generalul Timothy Haugh din funcția de director al Agenției Naționale de Securitate. În februarie, secretarul Apărării, Pete Hegseth, l-a demis pe generalul C.Q. Brown, președintele Comitetului șefilor de stat major, și pe alți cinci amirali și generali, într-o reorganizare fără precedent a conducerii militare americane. Potrivit CNN, criticii avertizează că asemenea decizii ar putea transmite un semnal comunității de informații că ar trebui să fie prudentă în a ajunge la concluzii care contravin intereselor lui Trump.

Uniunea Europeană și SUA au stabilit detaliile Acordului comercial /Obiectivul comun este stabilizarea relațiilor și reindustrializarea

uniunea-europeana-si-sua-au-stabilit-detaliile-acordului-comercial-/obiectivul-comun-este-stabilizarea-relatiilor-si-reindustrializarea

Uniunea Europeană și Statele Unite au stabilit, joi, detaliile Acordului comercial bilateral, care prevede impunerea de către Washington a unei taxe vamale generale de 15% asupra importurilor de mărfuri europene. ”Sunt bucuros să anunț astăzi că am trecut linia de final. Publicăm Declarația comună care constituie cadrul Acordului nostru asupra relațiilor comerciale și de investiții corecte, echilibrate și reciproc avantajoase între Uniunea Europeană și Statele Unite. Acest Acord are o valoare considerabilă și un impact real într-o perioadă în care peisajul comercial s-a modificat complet. Relația noastră transatlantică reprezintă unul dintre cele mai ample parteneriate economice din lume. Iar acest Acord are un obiectiv clar și comun – stabilizarea relațiilor și stimularea reindustrializării pe ambele maluri ale Atlanticului. Vrem să intensificăm potențialul puterii noastre economice combinate”, a declarat, într-o conferință de presă, Maroš Šefcovici, comisarul UE pentru Comerț. Principalele elemente ale Acordului comercial ”Statele Unite și Uniunea Europeană intenționează ca acest Acord-cadru să fie primul pas într-un proces care să poată fi extins în timp pentru a acoperi domenii suplimentare și a îmbunătăți în continuare relațiile de comerț și investiții”, arată Declarația comună, publicată de Casa Albă. Conform Acordului, Uniunea Europeană intenționează să elimine tarifele vamale asupra tuturor produselor industriale americane și să furnizeze acces privilegiat pentru o serie de produse agricole și marine, pentru lactate, fructe și alimente procesate. (…) Statele Unite se angajează să aplice (…) tarife de 15% asupra produselor cin Uniunea Europeană, inclusiv automobilelor și pieselor auto”. ”Statele Unite și Uniunea Europeană asumă angajamentele de a coopera pentru a asigura resurse energetice sigure și diversificate. În cadrul acestui efort, Uniunea Europeană intenționează să achiziționeze gaze naturale lichefiate din SUA, petrol și produse rezultate din energia nucleară cu volumul total de 750 de miliarde de dolari, până în 2028. În plus, UE intenționează să achiziționeze semiconductori cu sisteme de inteligență artificială în valoare de cel puțin 40 de miliarde de dolari pentru centrele informaționale europene. Companiile europene urmează să facă investiții de cel puțin 600 de miliarde de dolari în sectoare strategice din SUA până în 2028”, subliniază Declarația comună UE-SUA. Foto: Profimedia Video: Comisia Europeană RECOMANDAREA AUTORULUI: VIDEO | Individ suspectat de implicare în atacul asupra gazoductelor Nord Stream, arestat în Italia /Este vorba de un cetățean UCRAINEAN ANALIZĂ Süddeutsche Zeitung: Dezbaterea privind securitatea Ucrainei garantează doar TEMERI /Europa nu poate accepta pacea fără mijloace de a descuraja Rusia

Președintele Fed sugerează că ar putea reduce dobânzile în SUA /Condițiile ne permit să luăm în considerare anumite modificări

presedintele-fed-sugereaza-ca-ar-putea-reduce-dobanzile-in-sua-/conditiile-ne-permit-sa-luam-in-considerare-anumite-modificari

Președintele Rezervei Federale (Fed), Jerome Powell, a sugerat, vineri, că ar putea urma o reducere a dobânzii de referință în Statele Unite, deși a avertizat că persistă incertitudinea la nivel economic. Într-un discurs rostit în Jackson Hole, statul Wyoming, președintele Fed a notat că există “modificări masive” la nivel fiscal, comercial și în materie de imigrație. Powell a constatat că piața muncii rămâne într-o stare bună și să economia Statelor Unite demonstrează ”reziliență”, dar a avertizat asupra riscurilor încetinirii activităților economice. Tarifele vamale creează riscurile reactivării inflației, ceea ce ar putea crea scenariul stagflației, pe care Fed vrea să îl evite. ”Condițiile ne permit să luăm în considerare anumite modificări în materie de politică monetară. Cu toate acestea, ținând cont de faptul că politicile noastre sunt într-o zonă restrictivă, perspectivele de bază și modificarea echilibrului riscurilor ne-ar putea permite să ajustăm politica monetară”, a subliniat Jerome Powell. Donald Trump exercită de mult timp presiuni asupra Rezervei Federale, instituția bancară centrală din Statele Unite, cerând reducerea dobânzilor de referință. Liderul de la Casa Albă l-a numit în mai multe rânduri ”incompetent” pe președintele Fed, Jerome Powell, care, în schimb, a argumentat că nu poate relaxa politica monetară din cauza instabilității generate de politicile comerciale aplicate de Trump. În iulie, Rezerva Federală (Fed), instituția bancară centrală din Statele Unite, a decis, miercuri, menținerea nivelului dobânzii de referință în intervalul 4,25%-4,50%, argumentând că inflația rămâne relativ mare, iar perspectivele economice sunt incerte, în contextul tarifelor comerciale aplicate de președintele Donald Trump. Foto: Profimedia RECOMANDAREA AUTORULUI: VIDEO Trump denunță continuarea RĂZBOIULUI și nu prea vrea să participe la potențiala întâlnire a președinților Putin și Zelenski /„Mai degrabă nu” Opoziția din Germania cere audierea lui Zelenski în Bundestag pentru atacurile contra Nord Stream /”O formă de TERORISM de stat” VIDEO Rusia anunță că NU este programat niciun summit Putin-Zelenski /„Agenda nu este pregătită deloc”