Anunț șoc. Un negociator ucrainean anunță că planul de pace inițial nu mai există

Planul de pace în 28 de puncte anunțat de SUA săptămâna trecută „nu mai există”, a declarat Oleksandr Bevz, unul dintre consilierii șefului biroului președintelui ucrainean, potrivit Sky News. Bevz a făcut parte din echipa de negocieri de la Geneva. Într-un mesaj publicat pe Facebook, Oleksandr Bevz a transmis că reprezentanții Kievului au avut „discuții foarte constructive cu Statele Unite”. El a spus că secretarul de stat american Marco Rubio a susținut că a fost „cea mai productivă” întâlnire dintre Ucraina și administrația condusă de Donald Trump. Ucrainenii au analizat fiecare punct al planului propus cu SUA și după discuții au ajuns la concluzia că „în forma în care a fost văzut de toată lumea anterior, nu mai există (planul n.r.)”, a spus Oleksandr Bevz. „Unele puncte au fost eliminate, altele revizuite – niciuna dintre preocupările Ucrainei nu a rămas neabordată”, a adăugat el. Bevz a spus că „deciziile finale cu privire la cele mai sensibile probleme” vor fi luate de Volodimir Zelenski și președintele Trump. Ce spun rușii despre modificările aduse proiectului Iuri Ușakov, un reprezentant al Kremlinului, a avut luni o primă reacție privind propunerile europenilor legate de planul de pace. Sunt „complet neconstructive”, a spus un consilier referindu-se la poziția europenilor care sprijină Ucraina. În schimb, multe dintre propunerile americane par acceptabile pentru ruși. La prima vedere, actualizarea europeană nu funcționează pentru Rusia, a mai spus Ușakov. „Multe” dintre prevederile planului inițial al SUA trimis la Kiev săptămâna trecută par acceptabile, în timp ce alte prevederi necesită discuții detaliate, a adăugat el. Există „unele semnale”, dar încă nu există un acord definitiv privind organizarea de discuții între reprezentanții Rusiei și ai SUA în persoană, a mai spus Ușakov. Liderii europeni și-au exprimat îngrijorarea cu privire la planul în 28 de puncte al SUA, în special cu privire la concesiile teritoriale ale Ucrainei și la reducerea dimensiunii forțelor sale armate. După discuțiile de duminică de la Geneva, SUA și Ucraina au anunțat că au elaborat un „cadru de pace actualizat”.
Cancelarul Germaniei: Rusia trebuie să vină la masa negocierilor pentru a pune capăt războiului din Ucraina
Cancelarul german Friedrich Merz a spus luni că Rusia trebuie să „vină la masa negocierilor” pentru a pune capăt războiului din Ucraina. El a menționat că executivul german vede rezultate în urma discuțiilor de la Geneva. Întâlnirea de duminică, la care au participat oficiali din SUA, Europa și Ucraina, a avut loc după ce o propunere americană a fost criticată din considerentul că ar accepta unele cerințe problematice ale Moscovei. Washingtonul și Kievul au descris discuțiile de la Geneva drept „constructive” și au afirmat că negociatorii au redactat „un cadru de pace actualizat și rafinat”. Aflat în Angola, la un summit internațional, Merz a declarat că Rusia „trebuie să vină la masa negocierilor”. El a mai spus că „dacă acest lucru este posibil, atunci fiecare efort va fi meritat”. Cancelarul german a precizat că dialogul este un „proces de lungă durată” și a menționat că nu se așteaptă „la un progres în această săptămână”. Merz a mai declarat că statele europene trebuie să ajungă la o poziție comună în privința oricărui plan de pace. „Este important pentru noi că nu poate exista un plan de pace pentru Ucraina dacă nu ne dăm consimțământul pentru problemele care afectează interesele europene și suveranitatea europeană.”, a spus Merz. Merz a mai subliniat că Ucraina nu trebuie să fie „forțată să facă concesii teritoriale unilaterale” și că țara „trebuie să continue să se poată apăra eficient împotriva agresiunii”. „Pentru a realiza acest lucru, are nevoie de forțe armate puternice și de garanții de securitate fiabile din partea partenerilor săi.”, a spus el.
Planul european de pace a fost publicat. Textul integral al contrapropunerii europene la planul de pace al SUA-Rusia pentru Ucraina
Documentul, cunoscut drept contrapropunerea „E3”, răspunde punct cu punct planului în 28 de puncte al administrației Trump, considerat de mulți politicieni occidentali ca fiind prea favorabil Moscovei. Conform planului european, Rusia „va fi reintegrată treptat în economia globală”. Planul adaugă că țara ar putea reintra în G8. Acordul prevede, de asemenea, că „efectivul armatei ucrainene va fi limitat la 800 000 de soldați în timp de pace”. Propunerea SUA-Rusia solicita o limită de 600 000 de soldați. Planul în 28 de puncte elaborat de americani și ruși cere Ucrainei să renunțe la vaste teritorii, inclusiv la teritorii care nici măcar nu au fost cucerite de forțele ruse. Contrapropunerea europeană prevede că „negocierile privind schimburile teritoriale vor începe de la linia de contact” sau linia frontului. Europenii doresc ca activele suverane ale Rusiei să rămână înghețate până când Moscova va plăti despăgubiri pentru daunele imense pe care le-a cauzat de la invazia sa pe scară largă. Planul European complet 1. Suveranitatea Ucrainei urmează să fie reconfirmată. 2. Va fi încheiat un acord total și complet de neagresiune între Rusia, Ucraina și NATO. Toate ambiguitățile din ultimii 30 de ani vor fi rezolvate. (Punctul 3 din planul SUA este șters. Acolo se preciza „Se va stabili așteptarea ca Rusia să nu își mai invadeze vecinii, iar NATO să nu se mai extindă.”) 4. După semnarea unui acord de pace, va fi convocat un dialog între Rusia și NATO pentru a aborda toate preocupările de securitate și pentru a crea un mediu de dezescaladare care să asigure securitatea globală și să mărească oportunitățile de conectivitate și de viitoare oportunități economice. 5. Ucraina va primi garanții de securitate solide. 6. Dimensiunea armatei Ucrainei va fi plafonată la 800.000 de militari în timp de pace. 7. Aderarea Ucrainei la NATO depinde de consensul membrilor NATO, consens care nu există. 8. NATO este de acord să nu staționeze permanent trupe aflate sub comanda sa în Ucraina, în timp de pace. 9. Avioane de luptă NATO vor fi staționate în Polonia. 10. Garanție americană care reflectă Articolul 5 a. Statele Unite vor primi compensații pentru această garanție. b. Dacă Ucraina invadează Rusia, își pierde garanția. c. Dacă Rusia invadează Ucraina, pe lângă un răspuns militar coordonat și robust, toate sancțiunile globale vor fi restabilite, iar orice formă de recunoaștere pentru noul teritoriu și toate celelalte beneficii din cadrul acestui acord vor fi retrase. 11. Ucraina este eligibilă pentru aderarea la UE și va primi acces preferențial pe termen scurt la piața europeană, în timp ce acest lucru este evaluat. 12. Pachet global solid de reconstrucție pentru Ucraina, incluzând, dar fără a se limita la: a. Crearea unui Fond de Dezvoltare a Ucrainei pentru a investi în industrii cu creștere rapidă, inclusiv tehnologie, centre de date și eforturi în domeniul inteligenței artificiale. b. Statele Unite vor face parteneriat cu Ucraina pentru a restaura, dezvolta, moderniza și opera în comun infrastructura de gaze a Ucrainei, care include conductele și facilitățile de stocare. c. Un efort comun de reconstrucție a zonelor afectate de război, pentru a reface, reconstrui și moderniza orașele și zonele rezidențiale. d. Dezvoltare de infrastructură. e. Exploatarea resurselor minerale și naturale. f. Un pachet special de finanțare va fi elaborat de Banca Mondială pentru a furniza finanțare în vederea accelerării acestor eforturi. 13. Rusia va fi reintegrată progresiv în economia globală. a. Relaxarea sancțiunilor va fi discutată și convenită în etape și de la caz la caz. b. Statele Unite vor încheia un Acord de Cooperare Economică pe termen lung pentru a urmări dezvoltarea reciprocă în domeniile energiei, resurselor naturale, infrastructurii, inteligenței artificiale, centrelor de date, pământurilor rare, proiectelor comune în Arctica, precum și diverse alte oportunități corporative reciproc avantajoase. c. Rusia va fi invitată să revină în G8. 14. Ucraina va fi pe deplin reconstruită și compensată financiar, inclusiv prin activele suverane rusești, care vor rămâne înghețate până când Rusia va compensa daunele aduse Ucrainei. 15. Va fi creat un grup operativ comun de securitate, cu participarea SUA, Ucrainei, Rusiei și europenilor, pentru a promova și a aplica toate prevederile acestui acord. 16. Rusia va consacra legislativ o politică de neagresiune față de Europa și Ucraina. 17. Statele Unite și Rusia sunt de acord să extindă tratatele de neproliferare și control nuclear, inclusiv Fair Start. 18. Ucraina este de acord să rămână stat nenuclear în cadrul TNP (Tratatul de neproliferare nucleară). 19. Centrala nucleară de la Zaporijjia va fi repornită sub supravegherea AIEA, iar energia produsă va fi împărțită în mod echitabil, 50-50, între Rusia și Ucraina. 20. Ucraina va adopta regulile UE privind toleranța religioasă și protecția minorităților lingvistice. 21. Teritorii Ucraina se angajează să nu își recupereze teritoriul suveran ocupat prin mijloace militare. Negocierile privind schimburile teritoriale vor începe de la Linia de Contact. 22. Odată ce viitoarele aranjamente teritoriale au fost convenite, atât Federația Rusă, cât și Ucraina se angajează să nu schimbe aceste aranjamente prin forță. Orice garanții de securitate nu se vor aplica în cazul unei încălcări a acestei obligații. 23. Rusia nu va împiedica utilizarea de către Ucraina a fluviului Nipru în scopuri comerciale, iar vor fi încheiate acorduri pentru ca transporturile de cereale să se poată desfășura liber prin Marea Neagră. 24. Va fi înființat un comitet umanitar pentru a rezolva problemele rămase deschise: a. Toți prizonierii rămași și toate corpurile neidentificate vor fi schimbați pe principiul „Toți pentru toți”. b. Toți deținuții civili și ostaticii vor fi returnați, inclusiv copiii. c. Va exista un program de reunificare a familiilor. d. Vor fi prevăzute măsuri pentru a aborda suferința victimelor conflictului. 25. Ucraina va organiza alegeri cât mai curând posibil după semnarea acordului de pace. 26. Vor fi prevăzute măsuri pentru a aborda suferința victimelor conflictului. 27. Acest acord va fi obligatoriu din punct de vedere juridic. Implementarea sa va fi monitorizată și garantată de un Consiliu al Păcii, prezidat de președintele Donald J. Trump. Vor exista sancțiuni pentru încălcarea sa. 28. Odată ce toate părțile își dau acordul asupra acestui memorandum, un încetare a focului va intra
Contrapropunerea UE la planul Trump: activele înghețate ale Rusiei, folosite pentru reconstrucția Ucrainei
Bloomberg raportează, pe baza unor surse informate, că Europa are pregătită contrapropunerea la planul de pace al președintelui Donald Trump pentru Ucraina. Documentul solicită ca activele înghețate ale Rusiei să fie folosite pentru reconstrucția Ucrainei și compensarea daunelor suferite de Kiev. Propunerea europeană va fi prezentată Statelor Unite în timpul discuțiilor de la Geneva, unde au loc negocieri între UE, SUA și Ucraina. Ucraina: Cerințele europene în contrapropunere Contrapropunerea UE solicită ca activele înghețate ale Rusiei să fie folosite pentru reconstrucția Ucrainei și pentru compensarea daunelor suferite de Kiev în urma invaziei ruse. Europa cere, de asemenea, o garanție de securitate din partea americanilor care să reflecte clauza de apărare reciprocă din articolul 5 al NATO. UE respinge cererile Moscovei privind transferul teritoriului neocupat din estul Ucrainei. Summit la Geneva pentru discutarea planului Discuții între UE, SUA și Ucraina au loc la Geneva privind propunerea americană pentru pace în Ucraina. Delegația SUA se întâlnește cu delegația ucraineană la Misiunea Permanentă a SUA la Geneva. La masă se află secretarul de stat Marco Rubio, secretarul armatei Daniel Driscoll și trimisul Steve Witkoff. În fața lor se află delegația ucraineană condusă de Andriy Yermak. Printre primii sosiți s-a numărat Rubio care, potrivit unor senatori americani, a descris propunerea ca fiind „o listă de dorințe a Rusiei”. Acest lucru a fost negat de Departamentul de Stat. Poziția Meloni: „Să lucrăm la propunerea Trump” Premierul italian Giorgia Meloni a declarat la Johannesburg că problema nu este să lucreze la o contrapropunere completă, conform ANSA. „Există multe puncte asupra cărora putem cădea de acord, este logic să lucrăm la propunerea existentă”, a spus Meloni, răspunzând la o întrebare despre posibilitatea unei contrapropuneri europene. Italia și-a trimis la Geneva consilierul diplomatic pentru a participa la discuții. Trump critică Ucraina și UE „Conducerea” ucraineană nu și-a exprimat recunoștința pentru eforturile SUA, iar UE continuă să cumpere petrol de la Rusia, a scris Donald Trump pe Truth Social. „Războiul dintre Rusia și Ucraina este violent și teribil, și cu o conducere puternică și adecvată a SUA și Ucrainei, nu s-ar fi întâmplat niciodată”, a declarat Trump. Președintele american a susținut că dacă alegerile din 2020 nu ar fi fost „trucate”, nu ar fi existat războiul. „Putin nu ar fi atacat niciodată”, a adăugat el. Ucraina: Zelenski speră în rezultat pozitiv Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că speră ca la Geneva să se ajungă la un rezultat pozitiv. El ar putea merge în SUA pentru a discuta planul de pace. Andri Yermak, consilierul lui Zelenski, se află în Elveția în numele Kievului pentru a participa la negocieri. Erdogan anunță discuții cu Putin Președintele turc Recep Tayyip Erdogan s-a întâlnit cu Giorgia Meloni, discuțiile concentrându-se pe Ucraina și Orientul Mijlociu. Erdogan a anunțat că luni va discuta cu Vladimir Putin despre situația din Ucraina. Situația militară pe teren Raidurile rusești continuă în Ucraina. Un atac nocturn asupra Kievului cu 100 de drone a fost parțial respins, 69 dintre ele fiind doborâte. Moscova a atacat Odessa, focuri de armă fiind deschise asupra instalațiilor energetice. Kievul menține pozițiile în Pokrovsk.
Ne îndreptăm spre pacea justă. Înalți oficiali americani și ucraineni salută progresele semnificative” la Geneva
Trimișii europeni, ucraineni și americani, inclusiv secretarul de stat Marco Rubio, s-au întâlnit duminică la Geneva pentru a discuta propunerea președintelui Donald Trump de a pune capăt războiului din Ucraina. Rubio și șeful delegației ucrainene, Andri Yermak, au salutat „progresele semnificative” înregistrate în cadrul discuțiilor care au loc la Geneva pentru a discuta propunerea de pace. Declarații optimiste după discuții „Avem progrese foarte bune la Geneva și ne îndreptăm spre pacea justă și durabilă pe care o merită poporul ucrainean”, a declarat Yermak reporterilor. Rubio a spus despre discuțiile care au continuat până seara că au fost „probabil cele mai productive și semnificative de până acum în întregul proces”. „Versiunea actuală a documentului, deși se află încă în etapa finală de aprobare, reflectă deja majoritatea priorităților cheie ale Ucrainei”, a declarat negociatorul Rustem Umerov, adăugând: „Așteptăm cu interes progrese suplimentare pe parcursul zilei”. Modificări importante în plan Noul document propune ca efectivele militare ale Ucrainei să fie limitate la 800.000 de soldați „în timp de pace”, în loc de limita generală de 600.000 propusă de planul SUA, transmite AFP. De asemenea, se menționează că „negocierile privind schimburile teritoriale vor începe de la linia de contact”, în loc să se stabilească în prealabil că anumite zone ar trebui recunoscute ca „de facto rusești”, așa cum sugerează planul SUA. Summit-ul de la Geneva: Contrapropunerea europeană Contrapropunerea a fost redactată de așa-numitele puteri europene E3 – Marea Britanie, Franța și Germania – a declarat o sursă familiarizată cu documentul. Șeful delegației ucrainene, Andri Yermak, a scris pe rețelele de socializare că primele întâlniri au avut loc cu consilierii de securitate națională din E3. Aliații s-au raliat în jurul Kievului într-o încercare de a revizui planul, care este considerat favorabil Moscovei. Summit-ul de la Geneva: Discuții cu delegația SUA „Următoarea întâlnire la Geneva este cu delegația SUA. Suntem într-o dispoziție foarte constructivă”, a spus Yermak. „Continuăm să lucrăm împreună pentru a obține o pace durabilă și justă pentru Ucraina”. Rubio s-a alăturat discuțiilor împreună cu secretarul armatei, Dan Driscoll, și trimisul special al lui Trump, Steve Witkoff. Zelenski: „Avem nevoie de un rezultat pozitiv” Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că așteaptă rezultatul discuțiilor. „Avem nevoie de un rezultat pozitiv pentru noi toți”, a spus el. „Echipele ucrainene și americane, echipele partenerilor noștri europeni sunt în contact strâns și sper din tot sufletul că se va ajunge la un rezultat. Vărsarea de sânge trebuie oprită și trebuie garantat că războiul nu va fi reluat”, a scris el pe Telegram. Într-o postare ulterioară, Zelenski a spus că există o înțelegere conform căreia SUA vor lua în considerare „o serie de elemente” importante pentru Ucraina într-un acord de pace. „Există acum o înțelegere că propunerile americane ar putea lua în considerare o serie de elemente bazate pe viziunea ucraineană și care sunt extrem de importante pentru interesele naționale ale Ucrainei”, a declarat președintele ucrainean. Planul SUA în 28 de puncte Planul elaborat de SUA pentru a pune capăt războiului care durează de aproape patru ani a stârnit îngrijorare la Kiev și în capitalele europene. Planul acceptă multe dintre cererile Rusiei pe care Zelensky le-a respins categoric, inclusiv renunțarea la teritorii întinse din est, precum și la Crimeea. Alice Rufo, ministrul delegat al Franței la Ministerul Apărării, a declarat că printre punctele cheie ale discuțiilor se numără restricțiile impuse armatei ucrainene de plan, pe care le-a descris ca „o limitare a suveranității sale”. „Ucraina trebuie să fie capabilă să se apere”, a afirmat ea. „Rusia dorește războiul și, de fapt, a purtat război de multe ori în ultimii ani”. Trump: „Nu este oferta mea finală” Sâmbătă, în fața reporterilor de la Casa Albă, Trump a declarat că propunerea SUA nu este „oferta sa finală”. „Aș dori să ajungem la pace. Ar fi trebuit să se întâmple cu mult timp în urmă. Războiul dintre Ucraina și Rusia nu ar fi trebuit să aibă loc niciodată”, a spus Trump. „Într-un fel sau altul, trebuie să-l încheiem”.
Rusia pregătește terenul pentru respingerea planului de pace

Oficialii și mass-media de stat creează „condițiile informaționale” pentru a respinge propunerea și a accepta nimic mai puțin decât o victorie completă asupra Ucrainei, potrivit Institutului pentru Studiul Războiului (ISW). Șeful comitetului pentru afaceri internaționale, Alexei Chepa, a declarat că orice plan trebuie să îndeplinească toate cerințele Rusiei și să abordeze „cauzele profunde” ale războiului său, un termen pe care Kremlinul îl folosește de mult timp ca sinonim pentru distrugerea suveranității Ucrainei, a afirmat think tank-ul. Posturile de televiziune de stat rusești și bloggerii militari au creat narațiuni similare, sugerând că planul era insuficient pentru a răspunde cerințelor Rusiei. „Kremlinul condiționează în mod activ poporul rus să nu accepte nimic mai puțin decât o victorie completă în Ucraina”, a declarat ISW. Declarațiile oficiale sugerează că „Rusia nu este interesată de niciun fel de negocieri de pace până când nu își va atinge obiectivele pe câmpul de luptă”. Înalți oficiali din Statele Unite, Ucraina și consilieri de securitate națională din Franța, Marea Britanie și Germania se întâlnesc duminică la Geneva pentru a discuta proiectul Washingtonului privind încheierea războiului din Ucraina. Vineri, președintele SUA, Donald Trump, a declarat că președintele ucrainean Volodimir Zelenski are termen până joi să aprobe planul în 28 de puncte, care solicită Ucrainei să cedeze teritoriu, să accepte limitări ale armatei sale și să renunțe la ambițiile de a adera la NATO.
Emmanuel Macron: Frontierele nu pot fi schimbate prin forță

Emmanuel Macron apreciază eforturile Statelor Unite de a avansa un plan de pace pentru Ucraina. El avertizează însă că „niciun teritoriu nu poate fi modificat prin violență” și că Europa trebuie să rămână unită. „Toată lumea dorește pace, cu excepția Rusiei, care continuă să bombardeze Ucraina”, a scris liderul francez pe X. Șeful Franței subliniază că propunerea americană de 28 de puncte „trebuie consolidată”, astfel încât Ucraina să nu rămână vulnerabilă în fața agresiunii ruse. Macron: este în joc securitatea Europei „Nicio frontieră nu poate fi schimbată prin forță, iar Ucraina nu trebuie niciodată lăsată expusă”, a transmis liderul francez. El a insistat că orice decizie în care sunt implicate Uniunea Europeană sau NATO „trebuie să aibă acordul membrilor lor”. „Sprijinul nostru colectiv pentru Ucraina este decisiv”, a scris Emmanuel Macron. El a avertizat că „securitatea și libertatea întregii Europe sunt în joc”, subliniind că războiul afectează stabilitatea întregului continent. Și NB8 avertizează asupra amenințării ruse La rândul lor, liderii statelor nordico-baltice au transmis sâmbătă seara o declarație comună în care își reafirmă sprijinul pentru Kiev și condamnă refuzul Rusiei de a opri atacurile. „Știm că aceasta nu este doar despre securitatea Ucrainei, ci despre securitatea mai largă a Europei”, au precizat aceștia. Statele NB8 – Estonia, Letonia, Lituania, Finlanda, Suedia, Danemarca, Norvegia și Islanda – au precizat că Ucraina „a demonstrat constant că este serioasă în privința păcii”. De asemenea, au remarcat faptul că Ucraina este pregătită să negocieze pe baza documentului elaborat de SUA. În schimb, „Rusia nu s-a angajat până acum la un armistițiu sau la vreun pas care să conducă la pace”. „Vom continua să înarmăm Ucraina” „Vom continua să ne consultăm îndeaproape cu partenerii noștri”, a menționat Macron, subliniind că Europa trebuie să își coordoneze pozițiile cu Washingtonul și Kievul. Declarația liderilor NB8 întărește direcția europeană. „Vom continua să înarmăm Ucraina și să consolidăm apărarea Europei pentru a descuraja agresiunea rusă”, scriu cei opt lideri. „Atât timp cât Rusia își continuă războiul, vom susține întărirea sancțiunilor și a măsurilor economice”, se arată în ducomentul semnat de reprezentanții celor opt state. Mesaj comun: Ucraina nu e singură Atât mesajul lui Macron, cât și declarația comună a Nordico-Balticilor transmit același angajament: Ucraina nu este singură, iar Europa nu își poate permite o pace fragilă. „Vrem ca poporul ucrainean să știe că nu este singur și se poate baza pe sprijinul nostru”, spun liderii NB8. Ei evidențiază eforturile lui Zelenski de a menține țara stabilă în „aceste vremuri extrem de dificile”.
Trump, întrebat dacă planul de pace pentru Ucraina este oferta finală: Nu, nici pe departe

În fața Casei Albe, președintele SUA a fost întrebat de jurnaliști dacă planul în 28 de puncte este „oferta finală” pentru Ucraina. „Nu, nici pe departe”, a răspuns el. El a adăugat: „Ne-am dori să obținem pacea, care ar fi trebuit să se instaureze cu mult timp în urmă. Războiul dintre Ucraina și Rusia nu ar fi trebuit să aibă loc niciodată. Dacă aș fi fost președinte, acest lucru nu s-ar fi întâmplat niciodată. Încercăm să punem capăt conflictului. Într-un fel sau altul, trebuie să punem capăt conflictului”. Răspunzând la o altă întrebare, el a continuat: „Atunci poate continua să lupte din răsputeri”, dar nu este clar la cine se referă, scrie Sky News. Anterior, când se afla în Biroul Oval împreună cu primarul ales al New York-ului, Zohran Mamdani, Trump a spus că Zelenski „va trebui să aprecieze” planul. „Credem că avem o soluție pentru a obține pacea. El va trebui să o aprobe”, a adăugat președintele SUA în Biroul Oval.
Întâlnirea americanilor cu rușii la Miami ridică semne de întrebare cu privire la planul de pace din Ucraina
Întâlnirea a avut loc la Miami la sfârșitul lunii octombrie și a inclus trimisul special Steve Witkoff, ginerele președintelui Donald Trump, Jared Kushner, și Dmitriev, care conduce Fondul Rus de Investiții Directe (RDIF), unul dintre cele mai mari fonduri suverane de investiții din Rusia, scrie Reuters. Aliat apropiat al președintelui rus Vladimir Putin, Dmitriev a jucat un rol important în negocierile cu SUA privind războiul și s-a întâlnit cu Witkoff de mai multe ori în acest an. Administrația Trump a emis o derogare specială pentru a-i permite intrarea în țară, a declarat un înalt oficial american pentru Reuters. Dmitriev și fondul său au fost incluși pe lista neagră a guvernului SUA în 2022, în urma invaziei rusești în Ucraina. Sancțiunile interzic efectiv cetățenilor și companiilor americane să facă afaceri cu ei. Reuniunea a dus la elaborarea unui plan în 28 de puncte pentru încheierea războiului, au declarat două persoane familiarizate cu situația. Planul, care a fost făcut public la începutul acestei săptămâni de Axios, a surprins oficialii americani din diferite colțuri ale administrației și a stârnit confuzie la ambasadele din Washington și din capitalele europene. De asemenea, a stârnit critici din partea ucrainienilor și a aliaților lor, care consideră că planul favorizează în mod evident interesele Rusiei, președintele ucrainean Volodimir Zelenski promițând vineri că nu va trăda interesele Ucrainei. Documentul, care solicită concesii majore din partea Ucrainei, pare să contravină poziției mai dure adoptate recent de administrația Trump față de Moscova, inclusiv prin sancțiuni asupra sectorului energetic. Nu este clar dacă Dmitriev a venit la întâlnirea de la Miami cu anumite cereri din partea Rusiei și dacă acestea au fost incluse în planul de pace. Două persoane familiarizate cu întâlnirea au declarat că Rustem Umerov, secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, s-a aflat și el la Miami la începutul acestei săptămâni pentru a discuta planul cu Witkoff. O sursă familiarizată cu situația a declarat că Witkoff i-a vorbit lui Umerov despre plan în timpul acelei vizite și că Statele Unite au transmis planul Ucrainei prin intermediul guvernului turc miercuri, înainte de a-l prezenta direct la Kiev joi. Umerov și-a descris rolul ca fiind „tehnic” și a negat că ar fi discutat planul în detaliu cu oficialii americani. Dmitriev și ambasada Ucrainei la Washington nu au răspuns la solicitarea de comentarii. Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a declarat într-un comunicat că orice plan de pace „trebuie să ofere garanții de securitate și descurajare pentru Ucraina, Europa și Rusia” și să ofere stimulente economice atât Ucrainei, cât și Rusiei. „Acest plan a fost elaborat pentru a reflecta realitățile situației și pentru a găsi cel mai bun scenariu avantajos pentru ambele părți, în care ambele părți câștigă mai mult decât trebuie să ofere”, a spus ea. Trump a declarat vineri că se așteaptă ca Zelenski să semneze planul până la sărbătoarea de Ziua Recunoștinței. SUA au avertizat Ucraina că ar putea reduce asistența militară dacă nu semnează, a raportat Reuters.
Negrescu: Planul de pace pentru Ucraina trebuie să includă garanții reale de securitate

Negrescu subliniază că orice inițiativă care poate apropia sfârșitul războiului trebuie analizată cu seriozitate, dar pacea trebuie să fie durabilă și să nu vină cu prețul slăbirii suveranității Ucrainei. Negrescu: Pacea nu trebuie să slăbească suveranitatea Ucrainei Obiectivul comun al țărilor democratice este ca pacea să fie durabilă. Totodată, să nu vină cu prețul slăbirii suveranității Ucrainei sau al securității europene. Eforturile administrației americane sunt lăudabile, spune Negrescu. Orice plan trebuie să includă garanții reale de securitate, să respecte dreptul internațional. De asemenea, să evite concesiile unilaterale care ar putea crea precedente periculoase pentru întreaga regiune. Negrescu: Europa și România trebuie să fie parte activă în proces Europa și România trebuie să fie parte activă în acest proces. Securitatea noastră comună depinde de modul în care gestionăm acest moment, subliniază europarlamentarul. România și Uniunea Europeană au susținut constant dreptul Ucrainei de a decide asupra propriului viitor și vor continua să sprijine împreună cu Statele Unite o soluție care aduce pace, dar și stabilitate pe termen lung. O pace negociată cu responsabilitate O pace negociată cu responsabilitate, împărtășită și garantată de parteneri, poate oferi șansa reală la reconstrucție și securitate durabilă, consideră Negrescu. Blocul democratic transatlantic trebuie să rămână unit și ferm. Pacea trebuie să fie un angajament care protejează oamenii și valorile noastre comune, conchide europarlamentarul. Ultimatum pentru Zelenski Președintele american Donald Trump i-a dat un ultimatum lui Zelenski. Liderul ucrainean are șase zile să accepte planul de pace propus de Washington. Termenul limită este joi, 27 noiembrie, de Ziua Recunoștinței americane.