S-a dus să învețe limba engleză și a ajuns campion la tenis de masă! Povestea lui Bobi Simion e una incredibilă: 8 ore pe zi asta fac

Bobi Simion (45 de ani) e una dintre acele persoane cu dizabilități dornică de cunoaștere. S-a deplasat la un club pentru a deprinde limba engleză și acum e as într-un sport foarte iubit. Tenisul de masă i-a marcat viața și acum nu poate da tipul înapoi. S-a îndrăgostit de disciplina sportivă și azi nu face niciun compromis. Bobi Simion s-a născut cu o malformație congenitală a membrelor superioare și inferioare. Din cauza acestor probleme, părinții l-au abandonat într-un orfelinat la vârsta de doar 3 ani. După majorat, a urmat o școală profesională, apoi a început să practice tenisul de masă la clubul Lamont. Povestea e una dureroasă, dar azi plină de sacrificii pentru sport și gândul „zboară” acum spre Mondialul din Thailanda. Articol susținut de BETANO! ProSport: Cum a venit pasiunea asta pentru tenis de masă, dintr-o dată așa? Aveam vârsta de 20 de ani în care am venit în Cluj. Tocmai ce terminasem școala profesională și îmi căutam un loc de muncă atunci și știam de un club care atunci s-a deschis în 2000, era atunci un club pentru persoanele cu dizabilități. Ideea mea era să mai învăț engleză, să-mi perfecționez engleza. Și în acel club se practica și tenis de masă. Neștiind, m-am dus acolo și m-au întrebat dacă, pe lângă ceea ce vreau să învăț engleză, dacă vreau să învăț și acest sport. Mi-am adus aminte din copilărie că am mai jucat și eu pe la școală și m-am zis să îmi dau o șansă să joc din nou. Dar nu m-am gândit niciodată că voi ajunge să fac sport de performanță, adică să joc la un nivel foarte sus. Deci practic te-ai dus pentru engleză, ai descoperit tenisul de masă și apoi ai început să faci performanță în tenis de masă. Da, da, da. Asta a fost. Nu a fost asta ideea la început, ci s-a legat cumva. E vreo zi în care nu joci tenis de masă? Nu. Cum fiecare are un job, asta este un job pentru mine fiecare zi. De la 10 dimineață până la șase seara stau în sală. 8 ore stai în sală? Da. Nu mai mănânci, nu mai ieși? Dar am și pauză unde mă relaxez pentru prima serie de antrenament în care fac și după aceea iau pauză de prânz și după aceea continuăm mai departe. Bobi Simion: „Mă uit la multe meciuri, nu am neapărat putut să zic un idol” Deci practic din 8 ore vreo 6 ore cam așa dedici tenisul de masă. Ai un antrenor? Am un antrenor cu care lucrez din 2010, deci de 16 ani. Și el a fost din acel club în care am fost și eu. Noi doi am plecat de acolo, făcând clubul nostru separat. Și el cumva a înființat clubul care s-a deschis. Și atunci noi am început să lucrăm din 2010 până în prezent. Și antrenamentele se desfășoară venind în fiecare zi antrenorul. Mă pregătește pentru competițiile internaționale care vin în fiecare an. La sfârșit de an ne pregătim, adică vorbim despre strategii, despre concursuri, despre planuri, ce trebuie, unde trebuie să mergem, cum trebuie să ne antrenăm, cum să mă antrenez și cu ceilalți, și care sunt obiectivele pentru 2026. Există un idol pe care îl ai în sportul ăsta sau nu te uiți neapărat la alte meciuri? Mă uit la alte meciuri, nu am neapărat putut să zic un idol. Era un jucător care s-a retras din China, un jucător care mi-a plăcut extrem de mult. Și din Europa, da, este în Germania. Alte sporturi nu faci în paralel? Nu, mă dedic doar tenisul de masă, pentru că sunt foarte focusat pentru sportul pe care practic și nu vreau să cumva să fac, să zicem, un dublu sau triplu efort pentru ceva ce nu. Mă focusez atât de mult, nu pot să alerg după trei iepuri și să nu prind niciunul, mă focusez doar pe ceea ce îmi place și ceea ce fac. Se joacă și la dublu? Ești și în echipă de dublu sau doar simplu? Da, joc și la echipă de dublu, dar mai puțin joc la dublu, pentru că eu sunt mai mult focusat pe proba de simplu, pentru că pe aia mă antrenez ce mai mult. Proba de dublu nu prea, pentru că cumva sistemul care s-a schimbat de 2 ani de zile nu mă avantajează pe mine ca și să joc dublu. Pentru că jucând dublu, cum este la campionatele mondiale, europene sau olimpiade, trebuie să joci și cu aceleași jucători din aceeași țară. Cum jucătorii mei de dublu sunt în București și eu sunt în Cluj, deci e foarte greu să ne antrenăm împreună. Dar numai dacă eu vin la București să jucăm dublu, să învățăm, să practicăm dublu amândoi pentru o săptămână, două, dar nu e ca și cum antrenezi un an de zile cum antrenezi pentru proba de simplu. Urmează Campionatul Mondial din Thailanda În afară de tenis de masă mai există vreun hobby? Nu neapărat sport, să fie un altul? Da, îmi place tehnologia mult, îmi place să știu ce este nou, ce vine. Îmi place astronomia, îmi place foarte mult. Chiar îmi place să descopăr anumite, să zicem, când e vorba de galaxie sau de alte chestii. Chiar mă fascinează foarte mult. Și altfel când mai am timp liber sau în weekend, de fapt, mai mă duc la cinema. Îmi place să mă relaxez. Deci astea sunt dincolo de jobul pe care îl ai și asta e tenisul de masă. Ai vrea ca povestea ta să-i inspire și alți oameni? Mi-ar plăcea, sigur, sigur. Eu sunt sigur că povestea mea ar putea inspira mulți tineri care sunt poate la început de drum și nu știu așa sau poate nu au încredere, nu știu cum s-apuce. Și se pierd anumite oportunități, zic eu, pentru că sunt mulți tineri pe care ar putea să facă performanță și nu știu de unde s-apuce sau cum s-apuce. Și timpul trece și nu iartă, din păcate. Obiectivul pentru 2026 care este?

Valentin Stan: În momentul în care a fost ales noul lider al Iranului, am explicat că s-ar putea să avem surprize din partea lui

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric, jurnalist și analist român, a vorbit despre cum noul lider al Iranului poate aduce surprize în relația cu SUA. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Valentin Stan: Mai ții minte că am vorbit aici în momentul în care a fost ales noul lider al Iranului… Care nu știm pe unde e. O fi pe la Moscova… E copilul lui Khamenei, au fost bombardați, familia omorâtă… S-ar putea să vezi de aici ceva interesant. Invitat la Marius Tucă Show, Valentin Stan a vorbit despre cum noul lider al Iranului poate aduce surprize în relația cu SUA. Acesta a început prin a spune că nu se cunoaște locația în care se află noul lider al Iranului. Istoricul amintește că la numirea acestuia a menționat că poate fi un personaj interesant. Deși e copilul lui Khamenei și familia i-a fost omorâtă, noul lider ar putea deja conduce negocieri cu SUA. Am văzut și eu ce zic televiziunile. Mai ții minte că am vorbit aici în momentul în care a fost ales noul lider al Iranului… Care nu știm pe unde e. O fi pe la Moscova… Și ți-am spus: Marius, fii atent! E copilul lui Khamenei, au fost bombardați, familia omorâtă… S-ar putea să vezi de aici ceva interesant. La momentul ăsta, Președintele Parlamentului este sub lupă. Și am auzit pe la televiziuni, stai, mă, că este un radical, că nu știu ce… De fapt, este un apropiat al actualului lider spiritual al Iranului, fost general la Gărzile Revoluționare. Este un personaj foarte influent, foarte influent. Ce se întâmplă? Hai să ne uităm la câteva lucruri. În cât suntem azi? Dacă astăzi suntem în 23 martie și eu ți-am spus încă de când a început povestea, cum de nimeni din marea presă democratică… Ia să vedem… Donald Trump vorbește cu reporterii în Air Force One. Sigur că noi ne uităm la lucrurile alea ca să le dăm oamenilor, cum ne batem, cum ne scoatem ochii, cum crește prețul la petrol. Că nu contează acuma dacă oamenii suferă sau nu. Important e să facem audiență.

Victor Ponta: USR-ul trebuie să-și găsească în permanență dușmani pentru că nu știu ce să facă cu o țară

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Victor Ponta, politician român, fost Prim-Ministru, a vorbit despre cum USR-ul caută mereu dușmani pentru că nu sunt capabili să conducă țara. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Victor Ponta: „Următoarea lor țintă… Eu le-am zis foștilor mei colegi magistrați, anul trecut, pe vremea asta, le-am zis zic vedeți că voi sunteți… Ei nu sunt în stare să gestionez o țară, să o ducă țara bine. Și atunci trebuie să identifice un dușman. De obicei dușmanul era PSD-ul, dar acuma că sunt cu PSD la guvernare…” Invitat la Marius Tucă Show, Victor Ponta a vorbit despre cum USR-ul caută mereu dușmani pentru că nu sunt în stare să conducă țara.  Acesta a început prin a spune că USR-ul a depus un proiect de lege pentru ca primarii să nu mai primească pensii. Politicianul susține că s-a opus acestei inițiative. I s-ar fi spus că va trece neobservată legea, deci este inutil să se împotrivească. Ponta susține că acest partid nu este capabil să conducă. În căutarea de dușmani, PSD-ul a fost mereu în fruntea listei, adaugă acesta. „Ei numai asta pun. Ei nu vor independență. Hai să îți spun alta. Au făcut un proiect de lege… USR-ul a depus la Camera Deputaților un proiect în care au spus să nu le mai dăm pensii deloc la primari, că ei nu prea au primari. Și Fritz bănuiesc că are pensie din Germania. Nu le mai dai… O lege a pensiilor primarilor, s-o abrogăm. Și eu le-am zis celor de la PSD: ce tare, când vine la vot, ca să o pocnim? Să le dăm, să arăt că-mi apăr primarii? Da, ba nu vine la vot. Cum nu vine la vot? Nu vine la vot. Păi și ce facem cu ea? Cum, nu ne apărăm primarii? Că și eu… PSD-ul are cei mai mulți primari. Trece tacit. Cum să treacă, mă? Cum să lase PSD-ul să treacă tacit o inițiativă a USR-ului care omoară pe primarii noștri? Asta e. Și mă uitam, zic, mă, dar ce ne ține? Dar de ce nu vorbiți tare, în primul rând? Adică ce credeți… Următoarea lor țintă… Eu le-am zis foștilor mei colegi magistrați, anul trecut, pe vremea asta, le-am zis zic vedeți că voi sunteți… Genul lor de putere user-ist, legionar, comunist, PCR-ul, ei trebuie să… Ei nu sunt în stare să gestioneze o țară, să o ducă țara bine. Și atunci trebuie să identifice un dușman. De obicei dușmanul era PSD-ul, dar acuma că sunt cu PSD la guvernare… Cât să-l bați pe PSD? E greu, tot îi cari pumni, ăla stă acolo, încasează, nu zice nimic…”, a explicat politicianul. 

Victor Ponta: Fiica mea este singurul român din istorie care a fost alungată dintr-un consulat

Într-o ediție transmisă live de Gândul, Victor Ponta a vorbit despre cazul fiicei sale, despre care spune acesta că ar fi fost exclusă dintr-un grup de români evacuați din Dubai, în urma pornirii ostilităților în Orientul Mijlociu, la ordinul ministrei de externe, Oana Țoiu. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Victor Ponta susține că nu ar fi fost nevoie de niciun fel de cerere specială sau intervenție la consulat pentru ca fiica sa să fie repatriată. Acesta afirmă că există deja o prevedere legală în vigoare care ar impune consulatelor să ajute orice copil minor neînsoțit să se întoarcă cât mai repede, în siguranță, în țară. „Deci probabil că prin 2037, când o să fie Irina deja matură, o să o cheme să o audieze. Că altfel e simplu, e o prevedere legală, Hotărârea 443 din 2004, care așa se numește: «Hotărâre privind repatrierea minorilor neînsoțiți aflați în străinătate». Spune așa, fii aten. Nu trebuie să fii pe nicio listă, nu trebuie să sune nimeni, nu trebuie să fie nimic. Dacă un român minor, un copil minor, merge la orice consulat din această lume, din Noua Zeelandă, ciocăne la ușă, este obligație, nu-l mai lași să plece de acolo. Repede, să-l ducă acasă.” Într-o notă ironică, Ponta afirmă că fiica sa ar fi fost singurul român din istorie alungat din consulat la nevoie, susținând în continuare că oficialii consulatului ar fi fost influențați de intervenția ministrei de externe, Oana Țoiu. „Din păcate, fiica mea e singurul caz din istoria României în care l-au gonit din consulat… Nu, nu l-au gonit, exagerez. Oamenii de acolo chiar s-au purtat frumos, dar mureau de frica lui Țoiu.”

Tatăl lor a scris istorie în tricoul lui Dinamo, ei vor să câștige trofee în vulcanul din Giulești! Vlad Munteanu: Rapid, alegerea cea mai potrivită!

tatal-lor-a-scris-istorie-in-tricoul-lui-dinamo,-ei-vor-sa-castige-trofee-in-vulcanul-din-giulesti!-vlad-munteanu:-rapid,-alegerea-cea-mai-potrivita!

Vlad Munteanu a fost unul dintre jucătorii importanți din istoria lui Dinamo, însă puștii acestuia, David și Filip, sunt hotărâți să scrie istorie în curtea rivalei Rapid. Aflat acum în echipa lui Răzvan Burleanu, la Federația Română de Fotbal, Vlad Munteanu este încântat de alegerea făcută dei cei doi, mai ales de David, care visează deja la ziua în care va juca baschet la seniori. Puștii fostului dinamovist Vlad Munteanu, gata să scrie istorie în curtea rivalei: „Rapid, alegerea cea mai potrivită!” Baschetul românesc nu a dus lipsă de talente, iar Rapid încearcă să pună pe picioare și această secție, după ce formația din Giulești a ajuns cu handbalul și în Liga Campionilor în ultimii ani. Aflați deocamdaăt în perioada junioratului, David (17 ani) și Filip (15 ani) trag tare în sala din Giulești pentru a ajunge cât mai repede la un nivel foarte bun. Vlad Munteanu, fost mare jucător în „Ștefan cel Mare” este împăcat cu ideea că puștii ar putea să scrie istorie la Rapid, ba chiar subliniază că pentru David și Filip este de departe varianta cea mai bună în momentul de față. „În primul și în primul rând, aș pune în antinteză. Ei sunt la baschet, nu la fotbal (n.n. râde). N-am nicio problemă cu lucrul acesta, iar eu sunt mândru de ceea ce ei fac. Am considerat că Rapid este alegerea cea mai potrivită”, a mărturisit Vlad Munteanu, într-un reportaj inedit realizat de ProSport la sala din Giulești. „David și-a dorit acest transfer (n.n. la Rapid) și chiar este un lucru pozitiv în familia noastră”, este convins oficialul FRF. „Apreciez ceea ce se întâmplă la Rapid, pentru că aici există un staff complet, orientat spre dezvoltarea jucătorului”, a punctat Munteanu. 6 trofee a cucerit Vlad Munteanu în tricoul lui Dinamo: fostul mijlocaș a fost de două ori campionul României, în trei rânduri a luat Cupa României, iar acum 21 de ani și-a trecut în palmares și Supercupa României 2011 este anul în care fostul mijlocaș a revenit în tricoul „câinilor” 2002 este anul în care Vlad Munteanu a bifat singurul meci în tricoul naționalei noastre, pe vremea când selecționerul reprezentativei era Anghel Iordănescu În timpul liber pe care îl are la dispoziție, Vlad Munteanu își supervizează puștii aflați în Giulești Foto: ProSport Cum a ajuns David Munteanu să joace la Rapid: „Nu m-a interesat că tata a jucat la Dinamo!” David, puștiul fostului mare dinamovist și-a explicat alegerea. Colegii de echipă și antrenorii au avut un rol important în decizia pe care acesta a luat-o. „În primul rând, staff-ul tehnic și colegii pe care urma să îi am m-au atras (n.n. să vină la Rapid). Pe mine nu m-a interesat această idee, că tata a jucat la Dinamo și eu mă duc la Rapid. Nu m-a influențat cu nimic. M-am integrat foarte bine și îmi place aici foarte mult”, a mărturisit fiul cel mare al lui Vlad Munteanu, sigur pe el. David visează deja frumos! Peste aproximativ trei ani, acesta ar urma să facă pasul la seniori. În același timp, David speră ca la un moment dat să evolueze în cea mai tare competiție din Europa. „Euroliga este o țintă foarte greu de atins, dar pot să ajung acolo”. Vlad Munteanu: „Avem și un rapidist în casă de mic!” Vlad Munteanu nu se ascunde și susține că Filip este deja și un fan înfocat al Rapidului, urmărind astfel la lucru și echipa lui Costel Gâlcă. Acesta a fost fermecat repede de ceea ce înseamnă Giuleștiul. „Avem un rapidist în casă de mic”, a mărturisit fostul jucător din Bundesliga, care a fost și „elevul” legendarului Cornel Dinu la Dinamo. Filip a renunțat de mai bine de o lună la fotbal și s-a orientat tot spre baschet, astfel încât poate fi văzut des alături de fratele său la antrenamente. „Rolul nostru ca părinți este să-i ghidăm corect”, a subliniat Vlad Munteanu, care vine des în Giulești să-și vadă puștii la lucru. „Îmi place și fotbalul, dar acolo munca este de două ori mai grea”, a mărturisit Filip, care a făcut parte din proiectul pe care Barcelona l-a lansat în România, la „Arcul de Triumf”. „Acum, baschetul mă interesează mai mult și din perspectiva dezvoltării lor”, a fost concluzia lui Vlad Munteanu. Fost jucător important și în Bundesliga, Vlad Munteanu este gata să ofere cele mai importante sfaturi celor mici Foto: ProSport

Ministrul Energiei explică măsurile anunțate de Guvern în criza carburanților: Vor fi actualizate la fiecare 5 zile în funcție de contextul internațional

ministrul-energiei-explica-masurile-anuntate-de-guvern-in-criza-carburantilor:-vor-fi-actualizate-la-fiecare-5-zile-in-functie-de-contextul-international

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a transmis, în cadrul unei conferințe de presă, că măsurile anunțate de Guvern pentru protecția populației și firmelor în contextul majorării prețurilor la combustibili vor fi actualizate săptămânal în funcție de situația internațională.  Bogdan Ivan a spus că noile măsuri vor intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial. Oficialul a subliniat că este vorba despre o perioadă de criză de șase luni, care poate fi prelungită cu încă trei luni. „În momentul de față, vorbim despre o perioadă de criză de șase luni de zile, care succesiv se poate prelungi încă trei luni de zile și care, dacă vor dispărea aceste conjuncturi internaționale care au creat declararea situației de criză, vom elimina de îndată această situație”, a precizat ministrul Energiei, care a spus că măsurile au fost luate împreună cu Ministerul de Finanțe. De asemenea, ministrul Energiei a declarat că măsurile au o logică extrem de clară și de coerentă. „Pe de-o parte, de a ne proteja piața internă, de a ne asigura că în situația în care vedem deja că avem state în care prețul carburanților este unul mai ridicat decât în România, este evident că poate să existe o tendință a companiilor de a se îndrepta spre alte piețe, pentru a obține un profit mai bun. Vreau să-i protejăm pe românii și companiile din România. Și gândim anticipativ aceste măsuri, pentru a limita cât mai mult acest efect negativ, care poate să aibă multiple valențe. Pentru că nu vorbim doar despre variabile simple, ci despre multiple variabile extrem de complicate și de complexe”. Bogdan Ivan a mai spus că măsurile anunțate de Guvern pentru protecția populației și firmelor în contextul majorării prețurilor la combustibili vor fi actualizate săptămânal în funcție de situația internațională. Acesta a prezentat impactul pe măsurile care au fost decise în zona protecției transportatorilor, care ajunge la aproximativ 600 de milioane, la fel ca măsurile anunțate pentru fermieri. „În același timp venim cu principiul în care săptămânal, dacă va fi cazul, odată la 5 zile, să se actualizeze toate aceste măsuri în funcție de contextul internațional. Pentru că vorbim de o dinamică în continuă mișcare la nivel internațional”, a explicat Ivan. RECOMANDAREA AUTORULUI: Bogdan Ivan: „Odată cu creșterea prețurilor la combustibil, bugetul de stat a avut o creștere a încasărilor. Fiecare ban trebuie întors la firmele românești și la populație” Bolojan declară stare de criză pe piața țițeiului: „Adaosul comercial pentru benzină, motorină și materiile prime utilizate pentru obținerea acestora va fi limitat pe întregul lanț de activitate economică”

Traian Băsescu laudă scutul de la Deveselu: A fost o investiție făcută la timp, justificată de dotarea pe care o are Iranul

traian-basescu-lauda-scutul-de-la-deveselu:-a-fost-o-investitie-facuta-la-timp,-justificata-de-dotarea-pe-care-o-are-iranul

Fostul președinte Traian Băsescu a vorbit, duminică seară, despre scutul de la Deveseluși cum ar putea să ne apere acesta în fața unui eventual atac din partea Iranului. „Îmi aduc aminte discuția cu președintele Biden, prima discuție pe temă, la vremea aceea era vicepreședinte Statelor Unite și exact ăsta era subiectul, programul balistic al Iranului pe care ei își propusese să-l dezvolte, în 2011, când noi am convenit să amplasăm scutul aici. Nu avea Iranul rachete balistice, dar le avea în program. Îmi imaginez ce s-ar fi întâmplat dacă ajungeam azi cu un Iran care avea rachete balistice și scutul de la Deveselu nu exista. Deci, aici a fost o investiție făcută la timp și care a coincis, ca și punere în funcțiune, cu momentul în care scutul era justificat de dotarea pe care Iranul deja o are”, a spus Traian Băsescu la România TV. Traian Băsescu, în studioul România TV / FOTO – Captură video Fostul președinte și-a amintit și de momentul în care a fost criticat – de jurnaliști, militari și politicieni – atunci când avertiza pentru prima dată că România poate fi lovită de rachetele iraniene. „Nu, că ne apără Turcia”, spuneau cei care nu erau de acord cu el. „Turcia nu dispune de un sistem de tip Deveselu. La ei este radarul care deservește baza de la Deveselu și baza din Polonia. Iar rachetele care au fost distruse și care vizau baza turcească de la Incirlik au fost distruse în atmosferă, la 25-30 km deasupra nivelului mării. Ori, pentru a distruge rachetele care ar viza România și Europa, ar trebui să le poți distruge în spațiu, deci dincolo de atmosferă, dincolo de stratosferă, adică undeva între 150 km și 500 km altitudine, când aceste rachete cu mai multe trepte sunt în viteza de croazieră de 16.000km/h. Deci, acolo se distrug rachetele care ar putea să vizeze România și Europa, în general, și nu la 20-24 km. De exemplu, pentru 20-24 km, dacă o rachetă SM-2, care este racheta ce se află la Deveselu, să spunem – în mod excepțional – ratează ținta, sistemul Patriot este sistemul de ultimă instanță, adică atunci când racheta mai are 20-25 km până să lovească ținta, iar bătăliile se dau cu sistemul de la Deveselu, pentru că sunt loviturile care se aplică rachetelor care pot purta inclusiv încărcători nucleare”, a precizat acum fostul președinte Traian Băsescu.

Liberalul Cezar Preda, derapaj la adresa lui Nicușor Dan: Autist

liberalul-cezar-preda,-derapaj-la-adresa-lui-nicusor-dan:-autist

În mai puțin de un an de la preluarea mandatului de președinte, Nicușor Dan înregistrează cea mai mare scădere a cotei de încredere în rândul electoratului dintre toți președinții României de după Revoluție, potrivit sondajelor de opinie. Prestația sa este aspru criticată și de unii politicieni, printre care fostul adjunct al ICR Paris, Cezar Preda. În opinia politicianului, Nicușor Dan are limitări fizice care îl împiedică să exercite un mandat funcțional, ceea ce îi va costa mult pe români.  Invitat în podcastul Cu Magda și Sebi – Un Podcast liber, Cezar Preda, care s-a retras definitiv din politică în 2020, după o carieră în PD, apoi în PDL și în final în PNL –-a făcut un portret deloc măgulitor actualului șef al statului. Preda: Problemele unui președinte de țară vin peste el Astfel, consideră fostul pedelist – care după fuziunea PDL cu PNL a îmbrățișat o carieră diplomatică, fiind și consul în Italia o perioadă – Nicușor Dan are probleme de sănătate care pun în pericol nu doar calitatea actului guvernării, ci și bunăstarea românilor, precum și politica externă a României. Mai precis, Cezar Preda a invocat „autismul” președintelui, o disfuncție psihologică care nu i-ar permite să exceleze decât într-un anumit domeniu, matematica, însă în ansamblu îi periclitează activitatea curentă. “Nu mă mândresc cu dânsul. Poate nici dânsul cu mine. Dar ne va costa foarte mult. Pe noi toți. Ne va costa mult, pentru că dânsul… În general, un autist poate să fie foarte bine pregătit într-un anumit domeniu. Dar să știți că unui om cu asemenea problemă nu poți să-i introduci chestiuni în afara preocupărilor lui. Eu nu sunt medic, dar am studiat, m-am uitat. Îl văd. De ce vă spun că va avea probleme și noi vom avea probleme? Eu nu cred că domnia sa va rezista fizic. Uitați-vă ce se întâmplă cu dânsul în ultimele două luni. Problemele unui președinte de țară vin peste el. Problemele vin peste președinte. Nu mai poți să rămâi într-o chestiune, într-o nișă, unde poți să fii extraordinar, poți să ai cuvintele, poți să ai soluții, să vezi problema. Toate chestiunile unei… să conduci o țară, vin peste el“. Avertismentul lui Preda: Problema lui Nicușor va deveni a tuturor În altă ordine de idei, Cezar Preda sugerează că Nicușor Dan, în ciuda celor 6 milioane de voturi obținute în campania electorală din mai 2025, nu ar fi fost ales legitim, ci ”ajutat” să devină președinte. Însă, gruparea din spatele său încearcă să-l protejeze, lucru imposibil prin natura lucrurilor. Acum, nu știu cât vor încerca cei care l-au pus președinte să-l ascundă, să-l protejeze. Pentru că protejându-l pe dânsul, până la urmă ne protejează și pe noi, ca să nu intrăm în panică. Da, președintele trebuie să dea încrederea tuturor, și a mea. Eu vreau să am încredere în președintele meu. Nu, niciodată n-am să merg pe o narațiune de asta de dezamăgire și că nu trebuie să… E o problemă a dânsului care va deveni problema noastră. A tuturor. Și o să vedeți. O să vedeți că așa se va întâmpla. Nu poți să-l protejezi. „Cu ce a greșit Delia Dinu?” Nicușor Dan s-a prins în horă la Iași. S-a împiedicat de decor și de SPP-iști, deși doamna Delia i-a făcut tot instructajul. În comentariul său, fostul consul și-a exprimat compătimirea pentru Delia Dinu, șefa protocolului de la Cotroceni, care duce tot greul prestației lui Nicușor Dan. Uite, mă uitam la Delia Dinu. O cunosc pe doamna de la CPP (n.r. – protocolul Administrației prezidențiale). Bă, cu ce-o fi greșit femeia asta să-l aibă pe Băsescu care făcea numai ce vrea? Să-l aibă pe Iohannis care arunca cu paltonul? Să-l aibă pe ăsta care se uită peste mașină și uită și pe deasupra? Săraca, cu ce-o fi greșit ea de 30 de ani, de 20 și ceva de ani? O să-i dau o dată tefelefon. Bă, cu ce-ai greșit-o, mă? Să ai și tu un președinte de-ăla teapăn așa, să te mândrești cu el. Asta-i șansa dânsului, asta-i șansa noastră. AUTORUL RECOMANDĂ: Momentul memorabil când un fost lider al PNL l-a cunoscut pe Băsescu. “Stătea așa cu ochiul/Îmi place, ești al dracului/Vii să îmi faci ordine în primărie?“ Ion Cristoiu: „Nicușor Dan amână orice decizie la nesfârșit. Este catastrofal pentru România”

Dan Dungaciu: Iranul mai are niște cărți de jucat. Poate să închidă toată strâmtoarea Ormuz și aruncă petrolul în aer

dan-dungaciu:-iranul-mai-are-niste-carti-de-jucat.-poate-sa-inchida-toata-stramtoarea-ormuz-si-arunca-petrolul-in-aer

Într-o nouă ediție transmisă live de Gândul, profesorul Dan Dungaciu a vorbit despre strategia lui Donald Trump în conflictul cu Iranul, în condițiile în care Teheranul mai are încă câțiva ași în mânecă pe care îi poate juca în această confruntare. Urmărește aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Dan Dungaciu susține că, în acest moment, SUA nu își pot permite să transfere trupele americane din Pacific pentru a securiza zona Iranului, dat fiind faptul că, astfel, ar lăsa descoperit frontul cu China și Taiwanul, renunțând la prioritatea lor strategică principală. „Intervenționismul acesta în Iran încă nu știm cum se va termina. Eu nu cred că Iranul va fi dispus să cedeze. Pentru că, gândiți-vă puțin, ei au în acest moment, dacă închid și cu ajutorul regimului Houthi, închid și petrolul și închid tot, ei pot să arunce în aer extrem de multe lucruri. Ei mai au niște cărți de jucat. Gândiți-vă că, cu o bărcuță din asta foarte rapidă, te duci și arunci o mină într-un vas din ăsta, l-ai aruncat în aer. Cum să securizezi asta? Se aduc întăriri de unde? Din Pacific. Dacă tu aduci întăriri din Pacific, adică zona care urmează să fie în vizorul nemijlocit al Statelor Unite, pentru că vorbea de China și de Taiwan, în momentul ăla, sigur că lucrurile se pot complica. Cu atât mai mult, spune analistul politic, Iranul mai are câteva avantaje în acest conflict, referindu-se la faptul că poate bloca tranzitul petrolier, ceea ce ar arunca în aer piața petrolieră globală. Deși, spune el, SUA nu depind direct de piața respectivă, o astfel de mișcare va afecta prețul petrolului la nivel mondial, inclusiv în Statele Unite. „Lucrurile în acest moment nu sunt clare. Nu arată foarte bine din acest punct de vedere. Va fi nevoie de un efort extrem de mare, poate cel mai mare efort narativ pe care Donald Trump va trebui să-l facă pentru a reuși să facă din Iran un soi de victorie. Dar problema este de timp. Cât mai durează această chestiune, cât crește prețul petrolului. Avantajul, și eu am mai spus asta, avantajul americanilor este că ei nu depind de petrolul iranian, nu depind de ce circulă pe acolo, prin preajmă. Și din punctul ăsta de vedere pot să fie, teoretic, mai liniștiți. Dar asta nu înseamnă că piețele externe nu vor afecta și prețul petrolului din Statele Unite. Este prea devreme să ne pronunțăm. Dar cred că este cea mai mare încercare politică și strategică a administrației Trump până în acest moment.”

Eugen Șerbănescu: În speța mea, în raportul corpului de control al Primului Ministru se spune că acest contract este un contract oneros

eugen-serbanescu:-in-speta-mea,-in-raportul-corpului-de-control-al-primului-ministru-se-spune-ca-acest-contract-este-un-contract-oneros

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Atitudini, cu Adina Anghelescu”, Eugen Șerbănescu, dramaturg și diplomat, a vorbit despre o situație problematică în zona finanțării cinematografice. Urmăriți aici, integral, emisiunea Adinei Anghelescu. Eugen Șerbănescu: „Așa zis pentru succesul recuperării creditelor de la producători, care nu s-a întâmplat și nu era să se întâmple niciodată. Însă avea o clauză foarte interesantă în care spuneau că banii nu trebuiau să intre în CNC. Și din ei să i se plătească comisionul, ci era suficient o sentință de recuperare a creditului.” Invitat la emisiunea Adinei Anghelescu, Eugen Șerbănescu a vorbit despre o situație problematică în zona finanțării cinematografice. Acesta semnalează nereguli grave într-un contract asociat CNC. Dramaturgul spune că acest acord ar fi fost făcut astfel încât să permită plata unor sume de bani, inclusiv un comision. Chiar dacă recuperarea banilor nu avea cum să se întâmple în realitate. Șerbănescu susține că situația ar putea indica un posibil abuz în serviciu. „Ajungeam la această speță, la această situație pe care ați evocat-o în continuare. Adică în raportul corpului de control al Primului Ministru se spune negru pe alb că acest contract este un contract oneros. Că a încălcat legislația în vigoare privind încheierea contractelor în principiu adică, în esența încălcată ordonanța de urgență 39 pe 2006 privind contractele ori ordonanța de urgență a Guvernului este legislație primară și atunci încălcarea legislației primare este deja abuz în serviciu. Contractul era în sumă de până la 300.000 euro și presupunea recuperarea unor credite de la producători după ce acești producători cheltuiseră banii pe producția filmelor respective. Deci o speță halucinantă, cum să spun, care nu poate exista niciodată și nici nu a existat și nici nu va exista. Dar pentru a-și apropia, pentru a-și cauționa cei 300.000 euro și pentru a cauționa de asemenea un comision de 5% care a fost adăugat după încheierea contractului de către cei doi. Comisionul îl lua Pricop. Așa zis pentru succesul recuperării creditelor de la producători, care nu s-a întâmplat și nu era să se întâmple niciodată. Însă avea o clauză foarte interesantă în care spuneau că banii nu trebuiau să intre în CNC. Și din ei să i se plătească comisionul, ci era suficient o sentință de recuperare a creditului. După tot acest frecușul producătorii n-aveau de unde să dea banii aceștia înapoi. Dar nu contau banii neintrând în fondul Centrului Național de Cinematografie. Centru trebuia să livreze automat acești 5% lui Pricop.”, a declarat dramaturgul.