Cristea, adjunct al directorului DNSC: România avansează în securitatea cibernetică, dar implementarea practică rămâne provocarea majoră

Consolidarea parteneriatului public-privat și aplicarea concretă a legislației europene sunt esențiale pentru creșterea securității cibernetice în România, a afirmat Stelian Cristea, adjunct al directorului Directoratul Național de Securitate Cibernetică, în cadrul Conferinței Europa Connect – România Digitală, comunicată de Gândul. Dialogul dintre instituțiile statului și mediul privat este esențial pentru dezvoltarea securității cibernetice, iar colaborarea dintre cele două sectoare începe să genereze rezultate concrete, consideră Stelian Cristea. „Activitatea de astăzi a fost foarte importantă, cel puțin din perspectiva parteneriatului public-privat. A fost un set de întrebări, răspunsuri și discuții privind rolul fiecărei entități, fie publice, fie private”, a declarat acesta. Reprezentantul DNSC a subliniat că măsurile europene privind securitatea cibernetică nu reprezintă doar un avantaj competitiv, ci o necesitate impusă de contextul actual al amenințărilor digitale. „Uniunea Europeană, prin directivele și actele pe care le elaborează, nu face altceva decât să răspundă provocărilor din spațiul cibernetic cu care ne confruntăm astăzi. Nu este un element de competitivitate, ci o necesitate de a urma aceste reglementări”, a explicat Cristea, făcând referire la politicile adoptate la nivelul Uniunii Europene. Conferința România Digitală Potrivit acestuia, România se află pe un traseu pozitiv în aplicarea măsurilor de securitate cibernetică, însă dificultățile apar în etapa de implementare practică. „România este pe drumul bun în implementarea măsurilor de securitate cibernetică, dar există provocări atunci când trebuie să transpui normele legislative în măsuri concrete, la nivel operațional”, a precizat oficialul. Una dintre principalele probleme identificate este lipsa specialiștilor în securitate cibernetică în companiile care furnizează servicii esențiale pentru populație. În același timp, există situații în care managementul organizațiilor nu conștientizează pe deplin importanța investițiilor în protecția digitală. „În unele companii nu există suficienți specialiști care să aplice măsurile impuse, iar uneori este nevoie să convingem managementul că securitatea cibernetică este vitală pentru continuitatea businessului și pentru protecția cetățenilor”, a subliniat Stelian Cristea. Adjunctul directorului DNSC a evidențiat și rolul inițiativelor din mediul privat și al sprijinului oferit de instituțiile statului, atât din punct de vedere financiar, cât și legislativ, pentru accelerarea procesului de digitalizare și securizare a infrastructurilor critice. „Am văzut inițiative de inovare și adoptare a tehnologiei în mediul privat și, în același timp, instituțiile statului oferă suport financiar și legislativ. Trebuie să continuăm acest efort comun”, a spus el. În final, oficialul DNSC a transmis că obiectivul principal rămâne creșterea constantă a nivelului de protecție a spațiului cibernetic național. „Trebuie să mergem mai departe împreună și să ne asigurăm că protecția cibernetică a spațiului național civil este astăzi mai bună decât ieri și mâine mai bună decât astăzi”, a concluzionat Stelian Cristea. Despre proiectul „EUROPA CONNECT” Proiectul „EUROPA CONNECT” are ca scop promovarea și înțelegerea aprofundată a politicilor europene în rândul decidenților din București și facilitarea dialogului cu instituțiile europene. Seria include monitorizarea inițiativelor UE, comunicare prin Gândul.ro și organizarea de evenimente anuale la București, Bruxelles și Strasbourg. Partenerii conferinței Europa Connect – România Digitală, comunicată de Gândul au fost: Vodafone Banca Transilvania Erbasu Constructii Hidroelectrica Transgaz RECOMANDAREA AUTORULUI: Cătălin Vasile, consilier AI în Ministerul Economiei, la EUROPA CONNECT România Digitală: „Suntem pe drumul cel bun, însă mai avem mult de recuperat” Radu Puchiu, Institutul Aspen: „Nu trebuie să construim doar o Românie digitală, ci o Românie dezvoltată, în care tehnologia să joace un rol clar”
Ruxandra Rîmniceanu, consilier strategie BNR: Avem nevoie de acțiuni clare și coordonate în securitatea cibernetică

Transformarea digitală accelerează inovația în sectorul financiar-bancar, însă aduce și riscuri majore care trebuie gestionate prin coordonare instituțională și implementarea eficientă a legislației europene, a avertizat Ruxandra Rîmniceanu, consilier strategie în cadrul Băncii Naționale a României, în cadrul Conferinței Europa Connect – România Digitală, comunicată de Gândul. Procesul accelerat de digitalizare din sectorul financiar-bancar aduce oportunități importante pentru inovare, dar și riscuri semnificative pentru stabilitatea financiară, arată Ruxandra Rîmniceanu, consilierul strategie în cadrul Băncii Naționale a României. Potrivit specialistului, evaluarea acestor riscuri este reflectată constant în raportul privind stabilitatea financiară al instituției. „Raportul privind stabilitatea financiară constituie răspunsul de bază la aspectele ridicate în prezent, deoarece există în continuare riscuri clasice care se manifestă”, a declarat aceasta. Consilierul a subliniat că dezvoltarea tehnologiilor avansate, inclusiv inteligența artificială, a contribuit semnificativ la inovarea sectorului financiar-bancar în ultimii ani. În acest proces, mediul privat a avut un rol esențial. „Inteligența artificială a fost unul dintre factorii care au stimulat segmentul inovativ în ultimii patru-cinci ani. Aportul sectorului privat a fost substanțial și are inclusiv implicații în zona securității naționale, având în vedere că sistemele informatice financiare se bazează pe tehnologii noi”, a explicat Rîmniceanu. Conferința România Digitală Ea a atras atenția că integrarea acestor tehnologii trebuie realizată la nivel național, prin colaborarea instituțiilor responsabile de securitatea cibernetică, inclusiv cu sprijinul Directoratul Național de Securitate Cibernetică. Reprezentanta BNR a subliniat că strategia de dezvoltare a sectorului financiar-bancar este stabilită prin obiectivele băncii centrale și prin implementarea legislației europene, însă există în continuare întârzieri în aplicarea practică a reglementărilor. „Fiecare directivă sau regulament european are o perioadă de aproximativ doi ani pentru transpunere și aplicare, însă România nu a reușit întotdeauna să valorifice acest interval din cauza modificărilor legislative sau a lipsei unor responsabilități clar definite”, a precizat aceasta. În opinia sa, reducerea decalajelor și creșterea nivelului de securitate cibernetică necesită un plan național coerent, cu obiective clare și termene ferme de implementare. „Este esențial să definim clar ce vrem să obținem prin digitalizare și cum corelăm acest proces cu măsurile de securitate cibernetică și protecția infrastructurilor critice. Stabilirea unor responsabilități clare și a unor termene de aplicare ar putea reprezenta primul pas în consolidarea acestui proces”, a concluzionat Ruxandra Rîmniceanu. Despre proiectul „EUROPA CONNECT” Proiectul „EUROPA CONNECT” are ca scop promovarea și înțelegerea aprofundată a politicilor europene în rândul decidenților din București și facilitarea dialogului cu instituțiile europene. Seria include monitorizarea inițiativelor UE, comunicare prin Gândul.ro și organizarea de evenimente anuale la București, Bruxelles și Strasbourg. Partenerii conferinței Europa Connect – România Digitală, comunicată de Gândul au fost: Vodafone Banca Transilvania Erbasu Constructii Hidroelectrica Transgaz RECOMANDAREA AUTORULUI: Cristea, adjunct al directorului DNSC: „România avansează în securitatea cibernetică, dar implementarea practică rămâne provocarea majoră” Cătălin Vasile, consilier AI în Ministerul Economiei, la EUROPA CONNECT România Digitală: „Suntem pe drumul cel bun, însă mai avem mult de recuperat” Radu Puchiu, Institutul Aspen: „Nu trebuie să construim doar o Românie digitală, ci o Românie dezvoltată, în care tehnologia să joace un rol clar”
Gabriela Folcuț, director executiv ARB: Interoperabilitatea și competențele digitale sunt marile vulnerabilități ale României

Sistemul bancar românesc a avansat rapid în zona digitalizării, însă ritmul transformării depinde de statusul modernizării digitale a administrației publice, de rapiditatea implementării legislației europene sau cea națională și de creșterea competențelor digitale ale populației, a arătat Gabriela Folcuț, director executiv al Asociației Române a Băncilor, în cadrul conferinței EUROPA CONNECT – România Digitală, comunicată de Gândul. România începe să recâștige încrederea investitorilor și să depășească dificultățile economice din ultimii ani, însă progresul digitalizării depinde de măsuri concrete și de o mai bună coordonare între stat și mediul privat, susține Gabriela Folcuț. „România a ieșit din carantina economică și a demonstrat în fața instituțiilor internaționale, inclusiv agențiile de rating, că este capabilă să rezolve dezechilibrele cu care s-a confruntat, în special deficitul bugetar. Asta înseamnă că România poate redeveni atractivă pentru investitori, inclusiv din perspectiva digitalizării”, a declarat aceasta. Directorul executiv al ARB subliniază că sistemul bancar este printre cele mai avansate sectoare în ceea ce privește digitalizarea, însă ritmul transformării depinde în mod direct de evoluția digitalizării administrației publice. „Oricât de mult și-a dorit sistemul bancar să se digitalizeze, depinde de modul în care instituțiile publice se digitalizează și de ritmul în care legislația europeană și națională este implementată și primește norme de aplicare”, a explicat Folcuț. Aceasta a dat ca exemplu colaborarea cu autoritățile pentru simplificarea proceselor administrative, inclusiv proiectele care permit actualizarea automată a datelor personale ale clienților fără deplasarea acestora la bancă. „În momentul în care toate băncile vor fi integrate în proiectul cu Direcția Generală de Evidență a Persoanelor, milioane de clienți nu vor mai fi nevoiți să vină la bancă pentru actualizarea datelor personale. Actualizarea datelor personale este o obligație legală prevăzută de legea 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului”, a precizat reprezentanta sistemului bancar. EUROPA CONNECT – România Digitală Un obstacol rămâne întârzierea normelor de aplicare pentru recunoașterea semnăturii electronice simple și avansate, aspect considerat esențial pentru debirocratizarea la nivel național. „Așteptăm de doi ani normele de aplicare la legea care recunoaște caracterul juridic al semnăturii electronice simple și avansate. Mediul privat are nevoie de aceste reglementări pentru a simplifica procesele și pentru a accelera digitalizarea”, a spus Folcuț. Oficialul ARB a evidențiat și potențialul portofelului digital european, pentru care sectorul bancar și-a exprimat disponibilitatea de a colabora cu autoritățile, cu obiectivul implementării până la finalul anului 2026. În ciuda progreselor, România rămâne în urmă la capitolul competențe digitale, ceea ce limitează dezvoltarea economiei digitale. „Avem o conectivitate excelentă, suntem chiar pe primul loc în Europa, însă doar 28% dintre români au competențe digitale de bază, comparativ cu media europeană de 56%. Ținta națională este ca 50% dintre români să aibă competențe digitale de bază până în 2030, iar timpul rămas este foarte scurt”, a avertizat aceasta. Gabriela Folcuț consideră că soluția este elaborarea unui plan național de acțiuni privind digitalizarea, bazat pe colaborarea între autorități și mediul privat, investiții în infrastructuri digitale critice, resurse pentru adopția în economie și dezvoltarea competențelor digitale încă din școală, interoperabilitate și simplificare. „Problema majoră este interoperabilitatea. Dacă nu avem un plan de acțiune clar, cu măsuri concrete și responsabilități definite, nu vom reuși să implementăm corespunzător. Este nevoie să ne așezăm la masă cu autoritățile și mediul privat și să construim împreună acest plan de acțiune”, a subliniat reprezentanta ARB. EUROPA CONNECT – România Digitală În opinia sa, dezvoltarea digitală nu se poate baza doar pe conectivitate, ci necesită un ecosistem complet, format din specialiști, clienți educați digital, securitate cibernetică și politici publice coerente. „Pentru atragerea în România a investițiilor în centre de date AI nu este suficient să avem internet bun sau taxe competitive. Sunt necesare energia, rețele, autorizarea rapidă și ecosistemul care se referă la talente, clienți și securitate. Cine controlează datele și conectivitatea va controla Inteligența artificială, industriile și apărarea. Digitalizarea se poate face coerent doar prin colaborare și printr-un plan național asumat de toți actorii implicați”, a concluzionat Gabriela Folcuț. Despre proiectul „EUROPA CONNECT” Proiectul „EUROPA CONNECT” are ca scop promovarea și înțelegerea aprofundată a politicilor europene în rândul decidenților din București și facilitarea dialogului cu instituțiile europene. Seria include monitorizarea inițiativelor UE, comunicare prin Gândul.ro și organizarea de evenimente anuale la București, Bruxelles și Strasbourg. Partenerii conferinței Europa Connect – România Digitală, comunicată de Gândul au fost: Vodafone Banca Transilvania Erbasu Constructii Hidroelectrica Transgaz RECOMANDAREA AUTORULUI: Ruxandra Rîmniceanu, consilier strategie BNR:”Avem nevoie de acțiuni clare și coordonate în securitatea cibernetică” Cristea, adjunct al directorului DNSC: „România avansează în securitatea cibernetică, dar implementarea practică rămâne provocarea majoră”
Cum arată Larisa Iordache după ce a născut. A decis să meargă iar la sală: E greu”

Larisa Iordache (29 de ani), gimnastă română medaliată olimpic, la Jocurile de la Londra 2012, le-a oferit urmăritorilor de pe platformele de socializare o actualizare în privința aspectului ei fizic. În urmă cu fix 12 luni, în februarie 2025, sportiva a născut o fetiță și a devenit pentru prima oară în viața ei mamă. Larisa Iordache vrea să revină la trupul de sportivă și trage tare în sala de forță În octombrie 2024, Larisa Iordache anunța, prin intermediul unui clip special, că va deveni mamă pentru prima oară și va avea o fetiță. Câteva luni mai târziu, în februarie 2025, Larisa Iordache a născut, iar viețile ei și a soțului Cristian Chiriță s-au schimbat definitiv. Au urmat multe luni de zile cu nopți nedormite și cu griji peste măsură, însă în cele din urmă, lucrurile s-au mai așezat și cei doi încep să își reia activitățile cu care erau obișnuiți înainte de a deveni părinți. Cel puțin asta sugerează Larisa Iorache, după ce a revenit de curând în sala de forță și a reluat antrenamentele pentru a-și tonifia corpul. „După un an și jumătate, iar la sală… E greuț, dar nu imposibil”, a scris marea gimnastă a României, adăugând și un emoji care râde, dar și o inimă albă. În videoclipul postat pe Instagram, care poate fi văzut mai jos, Larisa Iordache își întinde mușchii pe un balon medicinal, însă în același timp face și câteva exerciții de gimnastică pe care le executa în perioada în care concura la sol. Scopul ei pentru 2026 este să aibă un corp cât mai sănătos Tot din sala de forță, Larisa Iordache a realizat o postare și în urmă cu o săptămână, atunci când a distribuit mai multe imagini și a dezvăluit care este obiectivul ei pentru anul 2026. „Mi-am propus ca anul acesta să fiu mai blândă cu mine și să adopt un stil de viață mai sănătos. Pas cu pas, cu răbdare și iubire”, scria Larisa Iordache, pentru a-i motiva și pe cei aproape 200 de mii de oameni care o urmăresc pe platforma de socializare Instagram. Larisa Iordache deține o medalie olimpică în palmares, cucerită cu echipa la Jocurile Olimpice Londra 2012. Este vorba despre o medalie de bronz. De asemenea, ea a cucerit două medalii de argint și două de bronz la Campionatele Mondiale, la individual compus și sol. Iar la Campionatele Europene, Larisa Iordache și-a adjudecat nu mai puțin de 16 medalii, dintre care 7 de aur și 7 de argint. În vara acestui an, la data de 19 iunie, Larisa Iordache va împlini vârsta de 30 de ani.
Cătălin Vasile, consilier AI în Ministerul Economiei, la EUROPA CONNECT România Digitală: Suntem pe drumul cel bun, însă mai avem mult de recuperat

România a făcut progrese importante în digitalizare și are avantaje competitive precum infrastructura IT și resursa umană, însă dezvoltarea depinde în continuare de educație, reconversie profesională și o abordare strategică a tehnologiei, a afirmat Cătălin Vasile, consilier AI în cadrul Ministerul Economiei, în cadrul conferinței Europa Connect – Digitalizarea României, comunicată de Gândul. Procesul de digitalizare din România a înregistrat progrese importante în ultimii ani, însă rămâne sub nivelul așteptărilor inițiale și al unor state europene avansate, susține Cătălin Vasile. Acesta afirmă că, deși ritmul transformării digitale este unul pozitiv, există încă decalaje semnificative. „S-au făcut destul de multe lucruri, s-au îmbunătățit o grămadă de lucruri. Încă nu suntem acolo unde ne-am fi dorit. Dacă discutam acest subiect acum câțiva ani, cu siguranță așteptările ar fi fost mult mai optimiste”, a declarat acesta. Consilierul AI subliniază că provocările din digitalizare trebuie privite și ca oportunități, iar România se află pe un traseu corect, mai ales dacă este analizată în raport cu alte state europene. Totuși, el recunoaște diferențele majore față de liderii digitali ai continentului. „Dacă ne uităm la Estonia, suntem cu mult în urmă. Dar, în același timp, România are avantaje competitive importante, precum infrastructura IT, care este la un nivel foarte ridicat, și resursa umană bine pregătită”, a explicat Vasile. Conferința România Digitală Acesta consideră că absorbția fondurilor europene și dorința de modernizare reprezintă elemente esențiale care pot accelera transformarea digitală, însă succesul depinde de modul în care tehnologia este integrată strategic în dezvoltarea economică. „Trebuie să trecem de la tehnologie ca simplă unealtă la digitalizare ca infrastructură strategică. În momentul în care tratezi digitalizarea ca prioritate strategică, investești mai mult în educație, în competențe și în dezvoltarea pe termen lung”, a afirmat el. Unul dintre cele mai sensibile puncte rămâne educația digitală. Potrivit oficialului, România trebuie să înceapă formarea competențelor digitale încă din primii ani de școală și să continue prin reconversia profesională a angajaților din administrație și mediul privat. „Digitalizarea începe de la educație. Adopția competențelor digitale în școli și universități nu este încă la nivelul așteptat. Avem nevoie ca fiecare cetățean să înțeleagă și să utilizeze corect tehnologia, inclusiv din perspectiva securității”, a subliniat acesta. Cătălin Vasile atrage atenția că avantajele actuale, precum viteza și calitatea infrastructurii de internet, trebuie menținute și dezvoltate, mai ales în contextul extinderii inteligenței artificiale și al serviciilor digitale avansate. „Inteligența artificială are nevoie de comunicație, iar investițiile în oameni și în educație sunt esențiale. Nu este vorba doar despre utilizarea unor aplicații sau platforme digitale, ci despre o educație solidă care să susțină competitivitatea României pe termen lung”, a concluzionat consilierul. Despre proiectul „EUROPA CONNECT” Proiectul „EUROPA CONNECT” are ca scop promovarea și înțelegerea aprofundată a politicilor europene în rândul decidenților din București și facilitarea dialogului cu instituțiile europene. Seria include monitorizarea inițiativelor UE, comunicare prin Gândul.ro și organizarea de evenimente anuale la București, Bruxelles și Strasbourg. Partenerii conferinței Europa Connect – România Digitală, comunicată de Gândul au fost: Vodafone Banca Transilvania Erbasu Constructii Hidroelectrica Transgaz RECOMANDAREA AUTORULUI: Senator Ciprian Rus, la conferința EUROPA CONNECT: „România digitală nu înseamnă să scanăm hârtii și să le mutăm dintr-un birou în altul” Deputatul Radu Mihaiu, la Conferința Europa Connect – România Digitală: „Digitalizarea administrației publice este lăsată voit pe ultimul loc”
Deputatul Radu Mihaiu, la Conferința Europa Connect – România Digitală: Digitalizarea administrației publice este lăsată voit pe ultimul loc

Fostul primar al Sectorului 2, Radu Mihaiu, avertizează că transformarea digitală a României este blocată de tratamentul diferit aplicat instituțiilor publice față de mediul privat și de accentul pus pe reglementări, în locul implementării reale. Acesta susține că fără modernizarea administrației și fără infrastructură digitală funcțională, conceptul de „România digitală” rămâne doar un slogan. Declarațiile au fost făcute în cadrul conferinței Europa Connect – România Digitală, comunicată de Gândul. Digitalizarea administrației publice din România este tratată superficial și, în multe cazuri, ignorată intenționat, consideră deoutatul Radu Mihaiu, care atrage atenția că statul aplică standarde diferite instituțiilor publice față de sectorul privat. „Noi avem o problemă majoră ca stat, pentru că toată lumea vorbește despre digitalizare, dar realitatea este că digitalizarea administrației publice este nu doar uitată, ci lăsată pe ultimul loc în mod voit”, a declarat președintele Comisiei pentru Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor din Camera Deputaților. Standardele duble încetinesc transformarea digitală Acesta a oferit exemple din legislația europeană și națională care, în opinia sa, demonstrează tratamentul diferit aplicat instituțiilor statului. „Amenzile date pentru instituțiile publice în baza GDPR sunt semnificativ mai mici decât cele aplicate companiilor private. Asta arată că autoritatea publică nu pune preț pe protecția datelor”, a spus Mihaiu. la Conferința Europa Connect – România Digitală Un alt exemplu invocat de acesta vizează aplicarea directivei europene privind securitatea cibernetică. „În companiile private, responsabil pentru securitatea cibernetică trebuie să fie cineva din conducere. În administrația publică, responsabil poate fi ‘băiatul care se ocupă de imprimante’. Aceasta este realitatea”, a afirmat el. Legi care mențin birocrația Deputatul a criticat și modul în care legislația românească continuă să susțină proceduri administrative depășite. „În Codul de procedură administrativă există un capitol întreg despre cum se gestionează digital copia după cartea de identitate. Dăm o lege în 2026 care reglementează cum se face copia după buletin, în condițiile în care avem procese digitale”, a explicat acesta. Potrivit lui Mihaiu, astfel de abordări arată lipsa unei strategii reale de modernizare administrativă. „E nevoie de un focus real pe digitalizare, nu doar de sloganuri precum digital by default sau once only, care sunt repetate de ani de zile”, a spus el. Inovația vine din mediul privat Fostul edil susține că inovația tehnologică este generată în principal de mediul privat, în timp ce statul ar trebui să creeze infrastructura necesară dezvoltării digitale. „Realitatea este că privatul generează inovație, nu statul. Dacă vrem să facem ceva, trebuie să începem prin a pune infrastructura administrației publice la dispoziția cetățenilor și a mediului privat, înainte să reglementăm lucruri care nici nu există”, a afirmat Mihaiu. la Conferința Europa Connect – România Digitală Smart city înseamnă soluții simple pentru cetățeni Radu Mihaiu consideră că dezvoltarea conceptului de smart city trebuie să pornească de la simplificarea relației cetățeanului cu administrația. „Smart city înseamnă, de foarte multe ori, soluții simple, digitale. De exemplu, cetățeanul să nu mai fie nevoit să meargă la ghișeu să depună acte. Uneori poate însemna un locker de unde să poți prelua documente, alteori transmiterea documentelor fără ștampila ‘conform cu originalul’, prin semnături electronice”, a explicat acesta. El a subliniat că legislația actuală limitează chiar și utilizarea tehnologiilor existente. „Legislația românească nu permite primăriilor să folosească date precum numerele de înmatriculare pentru a identifica, de exemplu, mașinile care aruncă gunoi pe domeniul public”, a spus Mihaiu. Digitalizarea depinde de implementare În opinia lui Mihaiu, transformarea digitală nu poate fi realizată doar prin adoptarea de legi, ci prin implementarea efectivă a acestora și prin asumarea responsabilității la nivel guvernamental. „Nu ține doar de reglementare, ține și de implementare și de un focus real pe care statul și Guvernul trebuie să îl aibă pe digitalizare. Degeaba vorbim de legi dacă nu avem pe cineva care să ducă mai departe aceste lucruri”, a concluzionat Radu Mihaiu. Despre proiectul „EUROPA CONNECT” Proiectul „EUROPA CONNECT” are ca scop promovarea și înțelegerea aprofundată a politicilor europene în rândul decidenților din București și facilitarea dialogului cu instituțiile europene. Seria include monitorizarea inițiativelor UE, comunicare prin Gândul.ro și organizarea de evenimente anuale la București, Bruxelles și Strasbourg. Partenerii conferinței Europa Connect – România Digitală, comunicată de Gândul au fost: Vodafone Banca Transilvania Erbasu Constructii Hidroelectrica Transgaz RECOMANDAREA AUTORULUI: Senator Ciprian Rus, la conferința EUROPA CONNECT: „România digitală nu înseamnă să scanăm hârtii și să le mutăm dintr-un birou în altul” Andrei Niculae, vicepreședinte ADR, la Conferința România Digitală:”Am făcut cele mai mari progrese din UE la digitalizare. Trebuie să continuăm” Dragoș Pîslaru:”Voi propune Guvernului un model 1-1-1 pentru dezvoltare – bani europeni, naționali și investiții private”
Senator Ciprian Rus, la conferința EUROPA CONNECT: „România digitală nu înseamnă să scanăm hârtii și să le mutăm dintr-un birou în altul

Președintele Comisiei pentru Comunicații, Tehnologia Informației și Inteligență Artificială din Senat, Ciprian Rus, susține că România este încă departe de o transformare digitală reală. Oficialul atrage atenția asupra haosului administrativ în gestionarea datelor, vulnerabilităților de securitate cibernetică și lipsei unei guvernanțe digitale coerente, dar spune că schimbarea este posibilă rapid dacă există voință politică. Declarațiile au fost făcute în cadrul conferinței Europa Connect – România Digitală, comunicată de Gândul. România discută despre inteligență artificială și tehnologii de ultimă generație, însă realitatea din administrația publică este încă dominată de proceduri birocratice clasice, susține Ciprian Rus, președintele Comisiei pentru Comunicații, Tehnologia Informației și Inteligență Artificială din Senat. „Îmi place titlul România digitală. Unul din obiectivele mele este să ajungem să putem vorbi despre România digitală. Dar în timp ce noi dezbatem despre inteligența artificială, în România reală, câteva mii de oameni își fac copie la buletin ca să o dea unui funcționar care o pune într-un dosar A4 și o poartă din stânga în dreapta”, a declarat Rus. Acesta a criticat modul superficial în care este înțeleasă digitalizarea în multe instituții. „Unele documente sunt scanate, pentru că asta înseamnă digitalizare – să scanăm o hârtie și să o mutăm dintr-o parte în alta. Sunt funcționari care cred că autostrăzile digitale sunt o bandă în plus pe autostradă pe unde circulă tirurile cu dosare”, a spus senatorul. Lipsa guvernanței datelor, o problemă majoră Ciprian Rus consideră că România este încă departe de o guvernanță reală a datelor, iar instituțiile nu colaborează eficient între ele. „Ar trebui să fie o prioritate să știm cine și cu ce date se ocupă. Instituțiile din România nu știu să-și împartă datele și nu știu să colaboreze. Se ceartă între ele care are mai mare autoritate asupra unor baze de date”, a afirmat acesta. Senatorul susține că situația ar putea fi rezolvată printr-o legislație clară privind guvernanța datelor. „Ar trebui să existe o lege care să stabilească cine are acces la date și unde sunt stocate. Gândiți-vă câte instituții au adresa noastră de domiciliu și câte trebuie anunțate atunci când o schimbăm. Într-o lume digitală reală, această informație ar trebui să existe într-un singur loc”, a explicat Rus. Vulnerabilități în securitatea cibernetică Președintele comisiei parlamentare a atras atenția și asupra riscurilor de securitate cibernetică, oferind exemple concrete. „Norvegia a descoperit că autobuze chinezești transmiteau date direct în China prin SIM-uri prepaid din România. Suntem printre puținele țări care încă permit cartele prepaid gratuite. Primesc săptămânal mesaje despre fraude realizate de pe numere românești, cu cartele cumpărate cu miile și mutate în alte țări”, a declarat Rus. Acesta a subliniat că problema securității este agravată de lipsa unei evidențe clare a infrastructurii digitale din administrația publică. „Statul român nu știe ce resurse digitale are. Nici măcar ministerele nu știu ce website-uri, servere, licențe sau proiecte IT au în subordine. Este un haos total”, a spus senatorul. O viziune pentru România digital În opinia lui Ciprian Rus, transformarea digitală nu poate fi realizată fără ordine administrativă și o strategie coerentă. „Nu poți proteja ceea ce nu știi că ai. Ca să vorbim despre o Românie digitală, cineva trebuie să facă ordine în sistem”, a subliniat acesta. Oficialul a oferit și un exemplu concret despre cum ar trebui să funcționeze serviciile publice într-o Românie digitalizată. „Aș vrea ca singura interacțiune a unui funcționar cu părinții, la nașterea unui copil, să fie atunci când mama iese din spital și primește buchetul de flori. Doctorul ar trebui să înregistreze nașterea, mama să confirme datele pe telefon, tatăl să valideze informațiile, iar statul să emită automat documentele”, a explicat Rus. Senatorul consideră că un astfel de sistem ar putea fi implementat rapid, dacă există voință politică și coordonare administrativă. „Asta este România digitală și acest lucru se poate face într-un an, dacă vrem”, a concluzionat Ciprian Rus. Despre proiectul „EUROPA CONNECT” Proiectul „EUROPA CONNECT” are ca scop promovarea și înțelegerea aprofundată a politicilor europene în rândul decidenților din București și facilitarea dialogului cu instituțiile europene. Seria include monitorizarea inițiativelor UE, comunicare prin Gândul.ro și organizarea de evenimente anuale la București, Bruxelles și Strasbourg. Partenerii conferinței Europa Connect – România Digitală, comunicată de Gândul au fost: Vodafone Banca Transilvania Erbasu Constructii Hidroelectrica Transgaz RECOMANDAREA AUTORULUI: Dragoș Pîslaru:”Voi propune Guvernului un model 1-1-1 pentru dezvoltare – bani europeni, naționali și investiții private” Cristian Bușoi, la conferința România Digitală: „Transformarea digitală trebuie să devină o prioritate strategică pentru competitivitatea României”
Ion Cristoiu: Conform procurorului lui Georgescu, demnitatea și poporul român este propagandă fascistă

Într-o ediție transmisă live de Gândul, scriitorul și jurnalistul Ion Cristoiu a analizat discursul lui Călin Georgescu, discurs care a fost catalogat ca fiind fascist de către procuratură. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Invitat în emisiunea lui Marius Tucă, Ion Cristoiu a analizat textul unui discurs al lui Călin Georgescu, pentru care acesta este acuzat de propagandă fascistă. Cristoiu susține că temele naționaliste propagate de fostul candidat la prezidențiale nu sunt cu nimic diferite de discursurile altor politicieni actuali. „«Cel care se luptă chiar și singur, cu o mână de viteji, pentru neamul și pentru țara lui și pentru Dumnezeu, nu va fi învins niciodată.» Păi, dacă vin rușii, ăsta trebuie să fie manifestul. El n-a citat niciun moment. Deci am dat citatul. Citatul acesta este bine de pus când vin rușii. Sunteți de acord? Trebuie să ne ridicăm o mână de viteji în frunte cu Nicușor Dan. Și cu Bolojan. Eu spun că ceea ce a zis el, fără să spună de unde e. «Exprimând astfel către publicul larg teme propagate de ideologia fascistă, ca, „demnitatea”…» Ia să-l dăm în judecată pe Marius Iacob ăsta. Ia să-l anchetăm. Deci, potrivit lui Marius Iacob și judecătorilor nenorociți care au dat drumul, a vorbi de demnitate e fascism?” „Demnitatea, poporul român… Păi Nicușor Dan și toți ăștia vorbesc de poporul român, până și Ciolacu vorbește de poporul român, de acord? Suferința… «Suferință tu, dureros de dulce» , cum zicea Eminescu.”
Criza apei: Nici coliva nu mai fierbe în Curtea de Argeș de Sâmbătă Morților

În Curtea de Argeș se trăiește în ultimele zile ca în urmă cu peste 100 de ani. În 2026, autoritățile locale și centrale nu reușesc să găsească o soluție pentru a rezolva rușinoasa problemă a apei potabile din orașul argeșean. Sunt aproape patru luni de când la robinete nu mai curge apă ce poate fi consumată sau folosită pentru igienă. Pentru cei în vârstă, bolnavi și neputincioși, lipsa apei este o adevărată dramă, fiind nevoiți să stea la coadă la izvorul de la Mănăstirea Curtea de Argeș, apoi să care bidoanele până acasă. Criza apei potabile din Curtea de Argeș se prelungește pe termen nedeterminat. Locuitorii din acest oraș sunt efectiv umiliți de aproape 4 luni, de când sunt obligați să care apă potabilă cu bidoanele, pentru că la robinete curge o apă care nu poate fi folosită. Atât de mult timp a trecut de când nu au mai avut apă bună la robinet, încât oamenii au început să creadă că autoritățile au provocat intenționat această criză. „Suntem slugile sistemului. Dacă Bolojan fură cu ai lui, hai să fure și primarii. Uitați unde am ajuns. Oameni bătrâni, la 70-80 de ani, pot să vină să-și ia un bidon de apă? Vor să luăm apă de la magazinele lor. E la fel ca problema cu pesta, când aduceau carne de afară”, ne spune unul dintre locuitorii orașului, supărat pe autoritățile statului. Atât pe cele locale, cât mai ales pe cele de la București. La izvorul de la Mănăstirea Curtea de Argeș vin zilnic sute de oameni pentru a-și umple bidoanele cu apă, pe care o folosesc atât la gătit, cât și la igiena personală. Cei mai mulți dintre oamenii umiliți și nevoiți să-și care singuri apa cu bidoanele de la izvor sunt pensionari. Pensionarii din Curtea de Argeș nu mai au speranțe Unul dintre ei a ajuns să o ducă atât de greu, încât crede că cei care ne conduce vor „să-i curețe” pe seniori, ca să iasă din sistemul de pensii. Oamenii cară apă și pentru animalele domestice Nu puțini sunt cei din Curtea de Argeș care au și animale în curte, cărora trebuie să le aducă apă potabilă, de la izvor. Doamna Cristina, care este pensionară, vine zilnic să care apă pentru păsările din curte, dar și pentru câini. „La cum se mișcă lucrurile la noi, eu nu cred că până la vară se va rezolva problema. Apa de la izvor o folosim la gătit. De exemplu, eu trebuie să fac acum colivă, și așa cum spune tradiția, arpacașul se spală în nouă ape. Îmi trebuie cam 20 de litri de apă pentru colivă, pentru că sâmbătă e Sâmbăta Morților”, mai spune doamna Cristina, cu un zâmbet amar. Criza pleacă de la Barajul Vidraru Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Argeș a declarat luni seară stare de alertă pentru 30 de zile în municipiul Curtea de Argeș. Decizia a fost luată după o nouă depistare a bacteriei Clostridium perfringens în apa din rețeaua de distribuție. A fost emis un mesaj RO-Alert pentru cei aproximativ 40.000 de oameni afectați. Criza din Curtea de Argeș și în câteva localități limitrofe durează de câteva luni de zile, în urma golirii lacului de acumulare de la Barajul Vidraru. RECOMANDĂRILE AUTORULUI: DSP Prahova, anunț cu privire la apa tratată în stația ESZ Voila. Ce au arătat analizele microbiologice și care este situația în localitățile afectate ANPC a decis. Consumatorii din Breaza vor fi despăgubiți de Hidro Prahova S.A. pentru apa infestată de la robinete
Ion Cristoiu: Călin Georgescu ar fi reprodus cuvinte ale lui Antonescu în timpul unor manifestații din pandemie

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Ion Cristoiu, jurnalist și scriitor român, a vorbit despre cum procesul lui Călin Georgescu subliniază asemănarea discursului acestuia cu cel al lui Ion Antonescu. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Ion Cristoiu: „Într-un discurs susținut în fața unei mulțimi de protestatari, la adresa restricțiilor impuse de pandemie… Organizat în Piața Universității, numitul Călin Georgescu așa reproduce nu doar cuvintele, dar și gesturile și tonul Mareșalului Ion Antonescu. ” Invitat la Marius Tucă Show, Ion Cristoiu a vorbit despre cum procesul lui Călin Georgescu subliniază asemănarea discursului acestuia cu cel al lui Ion Antonescu. Acesta a început prin a spune că Georgescu s-a adresat unei mulțimi de protestatari. Continuând să citească raportul, jurnalistul descoperă că este menționată o asemănare a discursului lui Georgescu cu cel al Mareșalului Antonescu. „Să vedeți cum arată procesul. La data de 2 octombrie 2021, că de pe atunci îl ia… Într-un discurs susținut în fața unei mulțimi de protestatari, la adresa restricțiilor impuse de pandemie, organizat în Piața Universității, numitul Călin Georgescu așa reproduce nu doar cuvintele, dar și gesturile și tonul Mareșalului Ion Antonescu. La proces vor face foarte mișto, vor avea plasme… O să îl arate pe Antonescu la discurs și după pe Georgescu. Trebuiau controverse. Bă, seamănă? Seamănă. Are aceleași gesturi cu Antonescu? Chiar dacă avea, poate că erau din greșeală. Deci, el nu spune niciun moment că așa a zis Antonescu. Marius Iocob, ăsta, e istoric. Eu zic să îi ia locul lui Giurescu, că tot a murit Giurescu de mult și ne dispare și istoria. Ar putea să îi ia locul și lui Boia… Deci înțelegeți cum arată procesul? Deci cum să spui… Și asta este propaganda legionară… Hai să vedem logic. Propaganda legionară înseamnă că el, Călin Georgescu, și-a propus să schimbe… Cum a zis, să propage mișcarea legionară în rândul tinerilor. Păi și tinerii, când l-au văzut pe Călin Georgescu, au zis hopa, e Ion Antonescu. ”, a explicat jurnalistul.