Politico: Germania va fi principalul garant al unui împrumut acordat Ucrainei folosind active rusești

Germania a fost de acord să ofere 25% din „împrumuturile pentru reparații” pentru Ucraina în cazul în care țările membre UE vor fi obligate să returneze activele rusești blocate pe teritoriul lor. Comisia Europeană a propus un „împrumut pentru reparații” – prevede alocarea a 115 miliarde de euro pentru finanțarea industriei de apărare a Ucrainei pe o perioadă de 5 ani și a 50 de miliarde de euro pentru acoperirea nevoilor bugetare ale țării. Alte 45 de miliarde de euro vor fi folosite pentru rambursarea împrumutului pe care țările din G7 l-au acordat Ucrainei în 2024. Săptămâna trecută, cancelarul german Friedrich Merz a discutat această problemă cu Bart de Wever și a dat asigurări că țările UE ar trebui să își împartă riscul. Potrivit unui document citat de Politico, garanțiile financiare, distribuite proporțional între țările UE, sunt esențiale pentru ca premierul belgian Bart de Wever să aprobe planul de finanțare a unui împrumut acordat Ucrainei din activele rusești. Volodimir Zelenski și Friedrich Merz la Berlin, pe 28 mai 2025. În Belgia există temeri că Ucraina nu va reuși să-și plătească datoria Wever se teme că Ucraina nu ar putea reuși să ramburseze datoria în viitor, ceea ce ar forța Belgia să ramburseze fondurile Rusiei. Depozitarul belgian Euroclear deține majoritatea fondurilor înghețate ale Băncii Centrale a Rusiei în UE – aproximativ 185 de miliarde de euro. Germania ar trebui să ofere 51 de miliarde de euro drept „garanție financiară”. Franța ar putea primi 34 de miliarde de euro, Italia 25 miliarde de euro, iar Spania 18,9 miliarde de euro. Unele țări precum Ungaria nu vor contribui Sumele ar putea fi modificate dacă nu toate țările membre UE nu sunt dispuse să contribuie, precum Ungaria. Decizia finală va fi luată la summitul UE din 18 decembrie; aprobarea va necesita o majoritate calificată. Potrivit Liga, UE ar pregăti garanții de 210 de miliarde de euro pentru împrumutarea Ucrainei, iar Germania ar cotiza cu 52 de miliarde de euro. Sursa Foto: Profimedia Autorul recomandă: Cancelarul Merz pariază în continuare pe MOTORUL TERMIC /Întreaga industrie auto germană depinde de el
Financial Times dezvăluie jocul dublu al lui Macron. Franța nu vrea să folosească activele ruse blocate în băncile sale

Sub administrația președintelui Emmanuel Macron, Franța a susținut sancționarea Rusiei după invadarea Ucrainei la scară largă. Însuși președintele Macron a vorbit despre posibilitatea trimiterii trupelor europene în Ucraina. Între timp, țara protejează un fond de active rusești de 18 miliarde de euro. Pare a fi un „joc dublu”, ceea ce ar pune Franța într-o ipostază rușinoasă pe fondul campaniei „folosirii activelor ruse” pentru reparațiile postbelice din Ucraina. Timp de doi ani, Parisul ar fi păstrat secret numele băncilor private. Băncile franceze dețin a doua cea mai mare acumulare de fonduri de stat rusești confiscate. Franța, presată de Comisia Europeană să folosească activele înghețate ale Rusiei pentru reconstrucția Ucrainei Franța este supusă unei presiuni crescânde pentru a ajuta la finanțarea și reconstrucția Ucrainei prin utilizarea activelor rusești. Ultima propunere a Comisiei Europene vizează utilizarea activelor înghețate în întreaga Uniune Europeană. Depozitarul central Euroclear de valori mobiliare cu sediul la Bruxelles are 185 de miliarde de euro. În privința activelor din Franța, custodia și localizarea acestora sunt necunoscute, fiind a doua cea mai mare acumulare a activelor rusești confiscate. Spre deosebire de băncile din Franța, Euroclear a fost obligată să dezvăluie suma pe care o deține. „Tranzacțiile băncilor comerciale cu băncile centrale și rezervele valutare sunt probabil cel mai puțin transparent segment al pieței financiare globale”, a declarat Nicolas Véron, cercetător senior la grupul Bruegel. „Nimeni nu vrea să dezvăluie lumii unde își pune banii.”, a adăugat el. Belgia acuză că Euroclear a fost nedreptățită și riscă represalii din partea Rusiei Planul Comisiei își propune să abordeze obiecțiile de lungă durată ale Belgiei, care dorește ca activele din Franța și din alte țări să facă parte din orice acord de împrumut. Belgia susține că Euroclear a fost până acum presată în mod nedrept, ceea ce o face mai „vulnerabilă la represalii din partea Rusiei” și la riscurile financiare ale oricărei scheme de împrumut. Sursa foto: Profimedia Active ale statului rusesc imobilizate în UE: Active înghețate în Belgia: 192 miliarde euro Active înghețate în Franța: 18 miliarde euro Active înghețate în Germania: 200 milioane euro Active înghețate în Cipru: mai puțin de 100 milioane euro Active înghețate în Suedia: 10.000 euro Active înghețate în Luxemburg: 10.000 euro „Acestea sunt informații sensibile din punct de vedere al pieței – este același lucru ca și cum medicii ar discuta public despre dosarele medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al comisiei, Olof Gill, pentru Financial Times . Băncile franceze refuză să răspundă Nu este clar câte bănci din Franța dețin activele, deși trei persoane informate despre această chestiune au declarat sub anonimat că au înțeles că cea mai mare parte se află la cel mai mare creditor al țării, BNP Paribas. Inițial, BNP a refuzat să comenteze. După publicarea articolului, banca a declarat: „BNP Paribas nu deține active în Franța de la entități publice rusești, inclusiv Banca Centrală a Rusiei.” PCE, a patra cea mai mare bancă din Franța, nu a răspuns la o solicitare de comentarii. BNP Paribas Fortis, cel mai mare creditor din Belgia și o filială a băncii franceze, nu a răspuns la o solicitare de comentarii. KBC și Belfius au refuzat să comenteze când au fost întrebate dacă dețin active ale băncii centrale rusești, invocând „confidențialitatea datelor”. Sursa Foto: Profimedia Autorul recomandă: Franța va mobiliza activele rusești înghețate pentru a asigura mentenanța tunurilor CAESAR în Ucraina
Polonia ia fața tuturor: devine principalul hub de aprovizionare cu GNL a Europei, dezvăluie Bloomberg

De la invazia rusă a Ucrainei, aproape toate statele membre ale Uniunii Europene au renunțat să mai cumpere gaz de la ruși (în mod direct). Între timp, Polonia încearcă să devină principalul punct de intrare din Europa de Est pentru gazul natural lichefiat furnizat la nivel internațional. Polonia încearcă să profite de reducerea livrărilor de gaze naturale către UE. Este o oportunitate care se întâmplă odată la un secol: Polonia ar putea deveni un jucător economic la nivel european dacă va reuși să-și realizeze obiectivele propuse. Pe termen lung ar putea să depășească chiar și Germania. Manevra aceasta ar putea remodela fluxul de combustibil în Europa. Statele învecinate ar putea avea o alternativă mai stabilă spre deosebire de Ungaria care încă cumpără cu dificultăți gaz de la ruși sau alte țări care îl importă de la Azerbaidjan sau Turcia. Polonia deja furnizează gaz natural lichefiat Ucrainei Polonia ar putea deveni un jucător economic pe scena europeană Potrivit Bloomberg, Polonia condusă de președintele Karol Nawrocki are în vedere construirea unei noi infrastructuri de gaze. Aceasta ar viza și construirea unui terminal în Marea Baltică. Poziția geografică îi va permite Poloniei să conecteze mai multe rute cheie de aprovizionare. Deja operează un terminal cu o capacitate de 8,3 miliarde de metri cubi în orașul portuar Swinoujscie. Iar construcția unui nou terminal plutitor cu o capacitate de 6,1 miliarde de metri cubi este programată să fie finalizată în 2028. Rusia ar putea înceta să mai furnizeze gaz Europei din toamna anului 2027 Polonia remodelează „harta energetică” a Europei/ Rusia este scoasă din joc Prin construirea terminalului suplimentar, Polonia ar putea atrage noi cumpărători internaționali. De asemenea, Varșovia ar putea furniza gaz natural lichefiat de la Statele Unite către țările fără ieșire la mare, profitând din plin de momentul după ce Gazprom a redus furnizarea în 2022. Directorul executiv Slawomir Hinc de la Gaz-System a declarat într-un interviu recent: „Este un interes crescut pentru gazul natural lichefiat, atât în Polonia și în alte țări din regiunea noastră.” Acestea sunt: Republica Cehă Slovacia Ungaria „Polonia are deja avantaje structurale – dar cel mai important aspect îl reprezintă accesul pe care îl are la mare”, a declarat analistul Mykhailo Svyshcho. „De câteva decenii, întreaga regiune depindea de conductele cu gaz ale Rusiei și s-au făcut eforturi limitate în diversificare. În contrast, Polonia și-a dezvoltat propria infrastructură și asta o pune într-o poziție mai întărită. Polonia i-a livrat Ucrainei gaz într-o cantitate de 600 milioane de metri cubi în acest an. Anul următor ar putea să-i furnizeze 1 miliard de metri cubi. Între timp, 14 companii autohtone și străine și-au exprimat interesul pentru instalația planificată a Poloniei. Cererea prognozată pentru 2031-2032 ar putea să crească de 4 ori, a declarat operatorul polonez de gazoducte Gaz-System. În timp ce Polonia ar putea reconfigura „harta economică a Europei”, premierul Ungariei se încăpățânează să cumpere gaz de la ruși în continuare Europa ar putea renunța definitiv la gazul rusesc din 2027 Polonia deja furnizează gaz natural lichefiat Ucrainei și este în discuții cu Slovacia guvernată de Robert Fico. Pe 3 decembrie, Consiliul Uniunii Europene a ajuns la un acord preliminar pentru reducerea treptată a importurilor de gaze rusești. La finalul anului 2026 va intra în vigoare o interdicție completă a importului de gaz natural lichefiat din Rusia. Livrarea de gaze prin conducte ar putea înceta definitiv din toamna anului 2027. Însă, Ungaria și Slovacia guvernate de Viktor Orban și Robert Fico s-au opus interdicției. Sursa Foto: Profimedia Autorul recomandă: Cum vrea cel mai bogat mogul al Kievului, Rinat Ahmetov, să salveze Ucraina în această iarnă
Acționarul majoritar Transelectrica ar putea plăti prejudiciile constatate de Curtea de Conturi

Premieră la o companie majoră de stat. Acționarului majoritar Transelectrica i se impută pagube din hotărâri AGA adoptate cu votul decisiv al acestuia și ar putea suporta prejudiciile suferite de societate. Acestea au fost constatate de Curtea de Conturi și sunt un efect al adoptării unor hotărâri AGA care au generat pagube de zeci de milioane de lei. Cazul ar putea lansa un precedent în cadrul instituțiilor publice care exercită sau au exercitat calitatea de acționar majoritar a statului la anumite companii deținute de acesta. Transelectrica este operatorul sistemului energetic național, companie strategică controlată de statul român cu 58,7% din capital, listată la Bursa de Valori București (BVB). Ședința AGA va discuta atragerea răspunderii patrimoniale a acționarului majoritar La cererea Consiliului de Supraveghere (CS) al Transelectrica, Directoratul companiei de stat a înscris pe ordinea de zi a ședinței AGA extraordinare ″Efectuarea demersurilor legale necesare, de către acționari, pentru atragerea răspunderii patrimoniale a reprezentantului acționarului, în vederea recuperării sumelor achitate de CNTEE Transelectrica SA, ca urmare a votului exprimat de către acesta″ în ședințele AGA din 28 septembrie 2020, respectiv 6 noiembrie 2013, fără alte detalii. Anterior, ședințele AGA au aprobat contractele de mandat încheiate cu membrii de atunci ai Consiliului de Supraveghere, în baza cărora cei din urmă au obținut ulterior, în litigii intentate companiei, compensații financiare plătite de Transelectrica. Premieră la companiile deținute de stat Potrivit Profit.ro, este pentru prima dată când organele de conducere ale unei companii controlate de stat le solicită acționarilor, în frunte cu cel majoritar, să voteze în AGA pentru ca acționarul majoritar să despăgubească compania. Acționarul majoritar este cel care decide în privința numirii administratorilor sau supraveghetorilor. Apoi, aceștia numesc top-managerii executivi. De notat, însă, că este vorba de despăgubiri solicitate pentru hotărâri AGA din urmă cu mai mulți ani, când acționarul majoritar de stat avea alți șefi decât în prezent, în cadrul altor guvernări. Transelectrica a fost reclamată la Centrul Internațional de Arbitraj de la Viena și a pierdut În 2022, Transelectrica a cerut în justiție anularea hotărârii AGA din 28 septembrie 2020, susținând că aceasta ar fi fost emisă ″cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii″. În final a pierdut, instanța considerând că societatea nu poate avea calitate procesuală, cu argumentul că aceasta ″nu se poate judeca cu ea însăși″. Rămâne de văzut dacă SGG, care exercită calitatea de acționar majoritar a statului și este condus acum de Ștefan-Radu Oprea (PSD), va vota în AGA pentru aprobarea ei. De notat că în 2021, membrii Consiliului de Supraveghere, numiți tot la AGA din septembrie 2020, au fost revocați din funcții. Aceștia au reclamat Transelectrica la Centrul Internațional de Arbitraj de la Viena și au avut câștig de cauză. Instanța arbitrală a obligat compania să le plătească despăgubiri majore. În 2024, SGG, condus de Mircea Abrudean (PNL), spunea că a aflat din presă de ″înfrângerile vieneze″ ale Transelectrica. RECOMANDĂRILE AUTORULUI Demonizare pentru privatizare Liberalizarea energiei, adevărata cauză a crizei economice. „Vaca de muls” România a îmbogățit „băieții deștepți”. Economist: Liberalizarea este o glumă bună, dar proastă Hidrocentrala Tarnița, proiect de pe vremea lui Ceaușescu, este încă de actualitate pentru noul Minister al Energiei. Cât e de valoroasă pentru sistem
Elena Lasconi se bucură de victoria lui Ciucu: „O zi bună pentru democrație”

Elena Lasconi, primarul din Câmpulung și fost prezidențiabil la alegerile din 2024, a postat pe pagina de facebook un mesaj în care salută victoria lui Ciprian Ciucu, noul edil al Primăriei Capitalei. „O zi bună pentru democrație”, a scris Lasconi. Primar nou la Capitală Ciprian Ciucu este noul primar al Bucureștiului, conform exit-poll-ului CURS-Avangarde publicat la ora 21:00, valabil pentru ora 19:30. Acesta a obținut aproape 33% din voturile bucureștenilor, conform primelor date. Ciucu, liberalul care a promis „Bucureștiul pus la punct”, ajunge în scaunul de primar general după un parcurs lung prin administrație, ONG-uri și politică. Născut pe 16 martie 1978, la Pitești, Ciucu prezintă Capitala ca pe un proiect de viață și spune că vede în București „cea mai mare misiune” pe care o poate avea în politică. Ciprian Ciucu, primul mesaj pentru bucureșteni, după ce a devenit Primarul Capitalei Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6 – și actualul primar al Capitalei – a avut o primă reacție, după ce a câștigat mandatul pentru Primăria Generală. Oficialul le-a mulțumit bucureștenilor, cărora le-a promis că va fi un primar al tuturor și că va îndeplini această misiune grea, dar onorantă. Înainte să devină unul dintre oamenii importanți ai PNL, Ciprian Ciucu a lucrat ani la rând în zona de politici publice și consultanță. A condus Centrul de Monitorizare a Activității Electorale al PNL, apoi a intrat în administrația publică: Președinția României, Ministerul Administrației Publice, Consiliul Economic și Social. De aici a trecut în societatea civilă, la Centrul Educația 2000+ și la Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. În paralel, a predat management de proiect la Universitatea din București și a devenit unul dintre experții recunoscuți pe zona de reformă administrativă. Sursă foto: Colaj Gândul RECOMANDAREA AUTORULUI: Ciprian Ciucu este noul primar al Bucureștiului, conform exit-poll-ului CURS-Avangarde Numărătoarea oficială AEP: cine câștigă alegerile în București. Marcel Ciolacu este noul președinte CJ Buzău
Victor Ponta: PSD ar trebui să dea afară USR-ul din coaliție sau să plece ei

În cadrul unei ediții live a emisiunii Ai Aflat! cu Ionuț Cristache, Marius Tucă și Victor Ponta au vorbit despre situația politică actuală, despre rolul pe care îl joacă USR în Guvern și ce ar putea să facă Partidul Social Democrat pentru a controla criza din România. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Ionuț Cristache. Victor Ponta: „Sigur că ar trebui să-i dea pe USR în secunda doi afară” Ponta spune că PSD tace și acceptă toate măsurile impuse de Ilie Bolojan. El susține că social-democrații ar fi trebuit de mult să rupă alianța cu USR. Partidul nu acționează și doar asistă la ce se întâmplă pe scena politică. Marius Tucă: „Ce trebuie să mai facă Bolojan, Fritz, Mertz ca acest partid să plece de la guvernare și să înțeleagă faptul că atâta timp cât stă acolo lângă Bolojan și este martor, și nu numai martor, e de acord cu toate măsurile aberante ale lui Bolojan, va dispărea ca partid politic. Cât să mai stea? Cât trebuie să mai stea? Ce să mai facă?” Victor Ponta: „Nu știu, Marius, că nu m-a întrebat nimeni de la PSD ce părere am. Mă întrebi tu, dar tu nu ești de la PSD. Nu știu ce trebuie să facă. Nu știu, uite, tot o să ia bătaie. A luat bătaie și la prezidențiale, și la primărie, și la… Eu am o părere a mea, dar părerea mea e a unuia dat afară din PSD. Uite, cum am făcut zilele astea, am reușit, alături de 25 de parlamentari neafiliați, să facem un fel de moțiune. Doamne, fără USR, uite, vă votăm noi guvernul, dați-i afară pe USR. Crezi că îi dau afară? Nu îi dau afară. Ce să fac eu mai mult? De ce mă întrebi pe mine? Mă doare sufletul. Sigur că ar trebui să-i dea pe USR în secunda doi afară, sau să plece ei. Dar eu îmi dau cu părerea la voi, la emisiune. Nu m-a întrebat nimeni din PSD. Sau, mă rog, mă întreabă. Neoficial, pe la colțuri.”
Anca Alexandrescu, revelația alegerilor, care s-a clasat pe locul 2: „Este doar începutul! Secretele celei care a îngenuncheat PSD-ul

Anca Alexandrescu este marea surpriză a alegerilor la primăria Capitalei. A obținut un scor de aproximativ 22% și a fost votată Primar al Capitalei de aproape 130.000 de bucureșteni. Astfel, candidata independentă susținută de AUR – s-a clasat pe locul 2, depășind PSD și USR. După rezultate oficiale transmise de Autoritatea Electorală Permanentă, Anca Alexandrescu a transmis un mesaj votanților săi, prin intermediul Facebook. Mesajul Ancăi Alexandrescu, postat pe Facebook, către votanții săi Gândul prezintă parcursul profesional al candidatei care a dovedit că majoritatea sondajelor de opinie s-au înșelat. Ea are o biografie care nu începe în administrație, ci în laboratoarele de comunicare ale puterii politice. În ultimii 20 de ani, drumul ei profesional a fost sinonim cu proximitatea față de cei mai influenți oameni din stat. A lucrat în Guvern, în Administrația Prezidențială, în companii strategice și, mai târziu, a devenit o voce mediatică extrem de vizibilă. Sursa foto: Mediafax Copilărie și studii Născută în 1972, Anca Alexandrescu provine dintr-o familie cu tradiție în presă și comunicare. Tatăl ei, Horia Alexandrescu, a fost unul dintre cei mai cunoscuți gazetari post-revoluționari. Chiar el spunea, cu mândire: „Fata mea a făcut Jurnalismul, Dreptul și Științele Politice. Toate la stat. Niciuna cu pile.” Anca a absolvit Școala Superioară de Jurnalistică, instituție fondată cu sprijinul Fundației Soros, unde generația ei învăța meserie din primul manual modern de presă adus în România. Primele articole le scrie la Evenimentul Zilei, apoi la Ziarul Ziua, publicații cu tiraje de un milion de exemplare. Timp de trei ani, a lucrat și în cadrul Primăriei Generale, pe un post de consilier personal pe probleme de comunicare si mass media. Intrarea în politică – purtător de cuvânt la doar 24 de ani Ascensiunea ei în politică se produce rapid. În 1996, la doar 24 de ani, devine purtătoare de cuvânt a PDSR în campania pentru alegerile locale. Apoi, urmează o carieră complet ancorată în comunicarea politică: consilier al președintelui Camerei Deputaților director de comunicare în campaniile lui Adrian Năstase director de comunicare în campania lui Sorin Oprescu consilier de stat în guvernul Ponta secretar de stat în Cancelaria premierului consilier de stat pe comunicare pentru Guvernul României membru în Consiliul de Supraveghere al Fondului Român de Contragarantare consilier al primarului Sorin Oprescu director PR la Rompetrol/KMG, după plecarea lui Liviu Dragnea din fruntea PSD „Creierul de comunicare” al lui Liviu Dragnea și apoi al Vioricăi Dăncilă Unul dintre cele mai controversate episoade din cariera Ancăi Alexandrescu este parteneriatul cu Liviu Dragnea. Ani la rând s-a aflat în centrul echipei lui de comunicare și l-a urmat aproape la fiecare apariție publică. După prăbușirea lui Dragnea, trece în tabăra Vioricăi Dăncilă și îi devine consilier. Sursa foto: Mediafax În 2020, este jurnalista care obține primul interviu cu Liviu Dragnea din spatele gratiilor, un moment intens discutat în presă. Realitatea Plus, „Culisele Statului Paralel” și virajul spre zona suveranistă În ultimii ani, Anca Alexandrescu devine figura centrală de la Realitatea Plus, unde moderează emisiunea „Culisele Statului Paralel”. Formatul îi consolidează imaginea de jurnalist-combatant, anti-sistem. Sursa foto: Facebook În această perioadă se apropie tot mai mult de zona suveranistă: îl susține public pe Călin Georgescu se aliniază cu George Simion în turul doi al prezidențialelor din 2025 participă la mitingurile pro-Georgescu Viața personală Viața privată a Ancăi Alexandrescu a atras și ea atenția presei: primul mariaj, cu Dan Andronic, se încheie rapid; al doilea soț, Adrian Diță (fost președinte ANCOM), este tatăl gemenilor ei; după divorț, are o relație publică cu Mihai Fifor, ministru PSD; după 2018, își păstrează viața personală departe de presă. Candidatura pentru Primăria Capitalei În decembrie anul trecut, Anca Alexandrescu și-a anunțat inițial intenția de a candida pentru funcția de președinte al României. Scenariul era valabil doar în cazul în care Călin Georgescu ar fi renunțat la candidatură, iar Victor Ponta s-ar fi înscris în cursă. „Anunț public că dacă Călin Georgescu nu va candida și dacă Victor Ponta își va depune candidatura, mi-o voi depune și eu. De ce nu? Pentru că mă lupt cu acest sistem de atâția ani de zile”, declara ea. Aproape un an mai târziu, în luna octombrie 2025, Anca Alexandrescu își anunță oficial candidatura, de data aceasta pentru Primăria Capitalei. „Am luat decizia să candidez la Primăria Capitalei (…) A fost o decizie grea pentru că vă spun sincer, aveam o viață foarte liniștită. Mai am o ambiție: să demonstrez că România și Capitala ei poate să ajungă pe buzele tuturor și pentru lucruri bune, nu numai pentru lucruri rele”. Și-a construit programul de campanie pe sloganul „Fac dreptate pentru București”. Promite o reorganizare completă a transportului din Capitală, fuziunea ELCEN–Termoenergetica într-o singură companie municipală, reducerea poluării și transformarea deșeurilor în resurse și un model nou de locuire accesibilă. Principalii candidați împotriva cărora s-a luptat în cursa pentru Primăria Capitalei au fost Daniel Băluță (PSD), Ciprian Ciucu (PNL) și Cătălin Drulă (USR). AUTORUL RECOMANDĂ: Anca Alexandrescu: „La parada de 1 Decembrie n-aș pune niciun politician, ci doar românii merituoși” Anca Alexandrescu, prinsă în horă în târgul de la Vitan, alături de Makaveli și Lazarus. Se cântă „Te iubesc, să moară mama!”
A început numărătoarea voturilor în București

Rezultatele AEP arată că din 600.000 de voturi, o treime s-au dus spre Ciprian Ciucu, candidat din partea PNL, iar restul electoratului a fost împărțit între Anca Alexandrescu, candidatul suveranist, Daniel Băluță și Cătălin Drulă, candidații partidelor aflate la guvernare. Actualizări UPDATE. Ora. 24:00. Numărare 98,91 % din voturi, Anca Alexandrescu este pe locul 2. UPDATE. Ora. 23:50. Numărare 98,22 % din voturi, Anca Alexandrescu este pe locul 2. UPDATE. Ora. 23:40. Numărare 97,36 % din voturi, Anca Alexandrescu este pe locul 2. UPDATE. Ora. 23:30. Numărare 95,89 % din voturi, Anca Alexandrescu este pe locul 2. UPDATE. Ora. 23:25. Numărare 94,34 % din voturi, Anca Alexandrescu este pe locul 2. UPDATE. Ora. 23:20. Numărare 93,10 % din voturi, Anca Alexandrescu este pe locul 2. UPDATE. Ora. 23:15. Numărare 91,00 % din voturi, Anca Alexandrescu este pe locul 2. UPDATE. Ora. 23:10. Numărare 88,52 % din voturi, Anca Alexandrescu este pe locul 2. UPDATE. Ora. 23:00. Numărare 83,01 % din voturi, Anca Alexandrescu este pe locul 2. UPDATE. Ora. 22.55. Numărare 79,83 % din voturi, Anca Alexandrescu este pe locul 2. UPDATE. Ora. 22.50. Numărare 75,02 % din voturi, Anca Alexandrescu este pe locul 2. UPDATE. Ora. 22.45. Numărare 70,36 % din voturi, Anca Alexandrescu este pe locul 2. UPDATE. Ora. 22.40. Numărare 65,94 % din voturi, Anca Alexandrescu este pe locul 2. UPDATE. Ora. 22.35. Numărare 60% din voturi, Anca Alexandrescu este pe locul 2. UPDATE , ora 22:30: S-au numărat 52,75 % din procesele verbale din București UPDATE , ora 22:20: S-au numărat 38,87% din procesele verbale din București UPDATE , ora 22:10: S-au numărat 26,14% din procesele verbale din București UPDATE , ora 22:00: S-au numărat 13,19% din procesele verbale din București UPDATE , ora 21:55: S-au numărat 8,46% din procesele verbale din București UPDATE , ora 21:50: S-au numărat 5,51% din procesele verbale din București UPDATE , ora 21:45: S-au numărat 3,80% din procesele verbale din București 23:51 UPDATE. Ora. 24:00. Numărare 98,91 % din voturi, Anca Alexandrescu este pe locul 2. Ciprian Ciucu – 36,07 % Anca Alexandrescu – 22,01 % Daniel Băluță – 20,55 % Cătălin Drulă – 13,89 % 23:41 UPDATE. Ora. 23:50. Numărare 98,22 % din voturi, Anca Alexandrescu este pe locul 2. Ciprian Ciucu – 36,02 % Anca Alexandrescu – 22,02 % Daniel Băluță – 20,58 % Cătălin Drulă – 13,89 % 23:31 UPDATE. Ora. 23:40. Numărare 97,36 % din voturi, Anca Alexandrescu este pe locul 2. Ciprian Ciucu – 35,91 % Anca Alexandrescu – 22,08 % Daniel Băluță – 20,62 % Cătălin Drulă – 13,87 % 23:25 UPDATE. Ora. 23:30. Numărare 95,89 % din voturi, Anca Alexandrescu este pe locul 2. Ciprian Ciucu – 35,82 % Anca Alexandrescu – 22,15 % Daniel Băluță – 20,66 % Cătălin Drulă – 13,86 % 23:21 UPDATE. Ora. 23:25. Numărare 94,34 % din voturi, Anca Alexandrescu este pe locul 2. Ciprian Ciucu – 35,65 % Anca Alexandrescu – 22,26 % Daniel Băluță – 20,71 % Cătălin Drulă – 13,87 % 23:18 UPDATE. Ora. 23:20. Numărare 93,10 % din voturi, Anca Alexandrescu este pe locul 2. Ciprian Ciucu – 35,57 % Anca Alexandrescu – 22,29 % Daniel Băluță – 20,75 % Cătălin Drulă – 13,88 % 23:15 UPDATE. Ora. 23:15. Numărare 91,00 % din voturi, Anca Alexandrescu este pe locul 2. Ciprian Ciucu – 35,42 % Anca Alexandrescu – 22,36 % Daniel Băluță – 20,82 % Cătălin Drulă – 13,88 % 23:09 UPDATE. Ora. 23:10. Numărare 88,52 % din voturi, Anca Alexandrescu este pe locul 2. Ciprian Ciucu – 35,28 % Anca Alexandrescu – 22,44 % Daniel Băluță – 20,86 % Cătălin Drulă – 13,88 % 22:55 UPDATE. Ora. 23:00. Numărare 83,01 % din voturi, Anca Alexandrescu este pe locul 2. Ciprian Ciucu – 35,25 % Anca Alexandrescu – 22,56 % Daniel Băluță – 20,86 % Cătălin Drulă – 13,80 % 22:50 UPDATE. Ora. 22.55. Numărare 79,83 % din voturi, Anca Alexandrescu este pe locul 2. Ciprian Ciucu – 35,06 % Anca Alexandrescu – 22,70 % Daniel Băluță – 20,91 % Cătălin Drulă – 13,78 % 22:45 UPDATE. Ora. 22.50. Numărare 75,02 % din voturi, Anca Alexandrescu este pe locul 2. Ciprian Ciucu – 34,83 % Anca Alexandrescu – 22,88 % Daniel Băluță – 20,95 % Cătălin Drulă – 13,75 % 22:41 UPDATE. Ora. 22.45. Numărare 70,36 % din voturi, Anca Alexandrescu este pe locul 2. Ciprian Ciucu – 34,63 % Anca Alexandrescu – 22,92 % Daniel Băluță – 21,06 % Cătălin Drulă – 13,75 % 22:39 UPDATE. Ora. 22.40. Numărare 65,94 % din voturi, Anca Alexandrescu este pe locul 2. Ciprian Ciucu – 34,62 % Anca Alexandrescu – 22,95 % Daniel Băluță – 21,08 % Cătălin Drulă – 13,72 % 22:34 UPDATE. Ora. 22.35. Numărare 60% din voturi, Anca Alexandrescu este pe locul 2. Ciprian Ciucu – 34,10 % Anca Alexandrescu – 23,25 % Daniel Băluță – 21,24 % Cătălin Drulă – 13,75 % 22:21 UPDATE , ora 22:30: S-au numărat 52,75 % din procesele verbale din București Ciprian Ciucu – 33,48 % Anca Alexandrescu – 23,68 % Daniel Băluță – 21,49 % Cătălin Drulă – 13,67 % Pentru Consiliul Județean Buzău: S-au numărat 94,81 % procese verbale Marcel Ciolacu – 51,93 % Ștefăniță-Alin Avrămescu – 27,37 % 22:17 UPDATE , ora 22:20: S-au numărat 38,87% din procesele verbale din București Ciprian Ciucu – 33,19 % Anca Alexandrescu – 24,08 % Daniel Băluță – 21,43 % Cătălin Drulă – 13,57 % Pentru Consiliul Județean Buzău: S-au numărat 91,27% procese verbale Marcel Ciolacu – 51,85 % Ștefăniță-Alin Avrămescu – 27,39 % 22:09 UPDATE , ora 22:10: S-au numărat 26,14% din procesele verbale din București Ciprian Ciucu – 31,96% Anca Alexandrescu – 25,20% Daniel Băluță – 21,79% Cătălin Drulă – 13,28 % Pentru Consiliul Județean Buzău: S-au numărat 86,08 % procese verbale Marcel Ciolacu – 52,22 % Ștefăniță-Alin Avrămescu – 27,16 % 21:56 UPDATE , ora 22:00: S-au numărat 13,19% din procesele verbale din București Ciprian Ciucu – 29,88% Anca Alexandrescu – 26,86% Daniel Băluță – 22,29% Cătălin Drulă – 13,25% Pentru Consiliul Județean Buzău:
Ciprian Ciucu aruncă bomba serii: Nicușor Dan a votat cu Ana Ciceală

Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6 – actualul primar al Capitalei, după primele exit-poll-uri – a aruncat bomba serii. Mai exact, extrebat de un reporter dacă consideră că președintele Nicușor Dan l-a votat, acesta a răspuns direct și fără menajamente: „Știu că a votat cu Ana Ciceală.” În 2020, a câștigat Primăria Sectorului 6, cu susținere din partea PNL și USR-PLUS, iar sectorul a devenit cartea lui de vizită: investiții în spații publice, proiecte cu bani europeni, indicatori urbani, încercări de modernizare a aparatului administrativ Ciprian Ciucu este noul primar al Bucureștiului, conform exit-poll-ului CURS-Avangarde publicat la ora 21:00, valabil pentru ora 19:30. Acesta a obținut aproape 33% din voturile bucureștenilor, conform primelor date. Ciucu, liberalul care a promis „Bucureștiul pus la punct”, ajunge în scaunul de primar general după un parcurs lung prin administrație, ONG-uri și politică. Născut pe 16 martie 1978, la Pitești, Ciucu prezintă Capitala ca pe un proiect de viață și spune că vede în București „cea mai mare misiune” pe care o poate avea în politică. RECOMANDAREA AUTORULUI: Ciprian Ciucu este noul primar al Bucureștiului, conform exit-poll-ului CURS-Avangarde
Bolojan anunță că bugetul României va fi votat cel mai devreme la finalul lunii ianuarie 2026

Bugetul pe anul 2026 va fi votat cel mai devreme la sfârșitul lunii ianuarie, a declarat, potrivit surselor Gândul, Ilie Bolojan. Reamintim că premierul anunța încă din luna noiembrie, la Adunarea Generală a Asociaţiei Municipiilor din România, că este foarte probabil ca bugetul pentru anul 2026 să nu fie finalizat până la sfârșitul lunii decembrie și să ne „lungim” cu el până în ianuarie anul viitor. Deși Comisia Europeană a anunțat că economia României ar urma să crească cu 1,1% în 2026, Bolojan spune că există posibilitatea ca bugetul pe anul viitor să nu fie închis. Dacă bugetul de stat nu e adoptat până la 1 ianuarie, instituțiile de stat trebuie să funcționeze cu o fracțiune de 1/12 din bugetul de anul trecut. „Noi suntem în situaţia în care ar trebui să închidem anul acesta cu 8,4% de deficit” Prim-ministrul a explicat că întârzierea s-ar datora legislației suplimentare care trebuie adoptată pentru a asigura un buget predictibil. Ilie Bolojan a atras atenția că bugetul pentru anul „Este foarte probabil ca bugetul de anul viitor să nu-l putem închide în luna decembrie şi să ne lungim cu el în ianuarie, întrucât, înainte de adoptarea bugetului, trebuie să adoptăm toată legislaţia care să ne permită să avem un buget predictibil. Noi suntem în situaţia în care ar trebui să închidem anul acesta cu 8,4% de deficit şi ceea ce ne-am angajat pentru anul viitor este să coborâm deficitul cât mai aproape de 6%. Dacă ar fi să fac o exprimare, aş putea să spun 6-6,5%”, a explicat premierul. Sursă foto: Mediafax Alexandru Dobre RECOMANDAREA AUTORULUI: Românii trăiesc pe datorie, de la an la an. Guvernul împrumută alte 10 miliarde de lei, în avans, pentru necesarul din 2026 Alexandru Nazare dă explicații pentru rectificarea bugetară: „Am mutat resursele de unde nu s-au consumat, acolo unde nevoile sunt urgente” România a obținut aprobarea Planului de Redresare și Reziliență la ECOFIN. Mai primim 11 milioane de euro până la finalul lui 2026