RĂZBOI în Ucraina, ziua 1335. Dezvăluiri Financial Times: Trump i-a cerut lui Zelenski să accepte propunerile lui Putin, altfel țara sa va fi distrusă
Războiul din Ucraina a intrat luni, 20 octombrie 2025, în a 1.335-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină. Dezvăluiri incredibile făcute de Financial Times, potrivit cărora președintele american Donald Trump l-a îndemnat pe omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, la întâlnirea avută, vineri, la Casa Albă, să accepte termenii propuși de Vladimir Putin pentru încheierea războiului ruso-ucrainean. În caz contrar, i-a spus Trump, liderul de la Kremlin ar fi amenințat că va „distruge” Ucraina. A doua ceartă teribilă la Casa Albă FT scrie că Putin nu mai are răbdare și a amenințat Ucraina, dacă nu îi acceptă propunerile pentru încheierea războiului. Se întâmplă totul în condițiile în care Rusia și-a diminuat pretențiile față de cele formulate la summitul Trump-Putin, din august, în Alaska, arată sursa citată. Zelenski a venit la Casa Albă mai degrabă pentru a cere noi arme, în special rachete de croazieră Tomahawk, decât pentru a căuta cu Trump o soluție de încheiere a războiului, notează FT. Președintele american i-a refuzat toate cererile și discuția lor s-a transformat „într-o ceartă cu strigăte, în care Trump înjura constant”, scrie Financial Times, citând surse care au cunoștință de modul în care s-a desfășurat întâlnirea. Ultima propunere a lui Putin Trump i-a cerut lui Zelenski să predea Rusiei întreaga regiune Donbas, formată din provinciile Donețk și Lugansk. Trupele ruse o controlează complet pe cea din urmă și undeva la 85% din prima. La summitul pe care Trump și Putin l-au avut în august, președintele rus ar fi propus ca Ucraina să se retragă complet din Donbas și, în schimb, Rusia să înghețe restul liniei frontului. Dar, în ultima discuție telefonică pe care Trump a avut-o cu Putin, joi, înaintea întâlnirii de vineri cu Zelenski, președintele rus ar fi făcut un pas înapoi și ar fi sugerat să restituie Ucrainei mici porțiuni ocupate de trupele ruse în provinciile sudice Herson și Zaporojie, în schimbul controlului complet rusesc în Donbas, potrivit Financial Times. Din câte se pare, Zelenski ar fi reușit să-l convingă pe Trump să revină la susținerea înghețării actualei linii a frontului, notează aceeași publicație, idee ce pare confirmată de mesajul postat de președintele american pe Truth Social după întâlnire. „Ei trebuie să se oprească acolo unde sunt. Să-i lăsăm pe amândoi să revendice victoria. Să lăsăm istoria să decidă”, a indicat președintele Trump în mesajul său, în care i-a mai îndemnat pe Putin și pe Zelenski să încheie un acord și să oprească vărsarea de sânge. În spatele ușilor închise, potrivit Financial Times, Trump i-a spus lui Zelenski că „pierde războiul” și că „fie ajunge la un acord, fie se expune distrugerii țării sale. Dacă Putin vrea, te va distruge!”. Zelenski, discurs schimbat după revenirea în Europa Alte trei surse europene informate despre întâlnire au confirmat că Trump a petrecut o mare parte din reuniune „ținându-i prelegeri lui Zelenski, repetând argumentele lui Putin despre conflict și îndemnându-l să accepte propunerea rușilor”. După întâlnirea cu Trump, președintele ucrainean a declarat presei că atât el, cât și omologul său american au fost de acord asupra necesității „diminuării tensiunilor cu Rusia”. Însă, revenit de la Washington, Zelenski și-a schimbat discursul și le-a cerut susținătorilor săi europeni „să ia măsuri decisive împotriva Rusiei”. De asemenea, el a anunțat că diplomația ucraineană lucrează „la pregătirea unei noi reuniuni a Coaliției de Voință”, ce reunește țările europene care ajută militar Ucraina și sunt dispuse să-i ofere garanții de securitate post-război. „În Europa, avem nevoie de poziții comune și ferme. Și le vom avea”, a indicat Zelenski. RECOMANDAREA AUTORULUI: RĂZBOI în Ucraina, ziua 1117. Macron anunță că nu are nevoie de permisiunea Rusiei pentru a trimite „câteva mii de soldați” pe front
Trump i-ar fi spus lui Zelenski să accepte condițiile lui Putin: Acceptă condițiile Moscovei sau așteaptă-te la distrugere
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, i-ar fi spus omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski, în timpul întâlnirii de vineri de la Washington, să accepte condițiile Moscovei pentru încheierea războiului sau să fie „distrus” de Rusia, a relatat Financial Times duminică, citând surse, scrie Baha. Întâlnirea dintre cei doi lideri a fost descrisă ca tensionată, Trump „într-un limbaj vulgar continuu”. El ar fi „aruncat la o parte” hărțile cu liniile frontului din Ucraina și i-ar fi cerut lui Zelenski să cedeze regiunea Donbas, din estul țării, susținând ulterior ideea de a încheia conflictul de-a lungul actualelor linii de control. Potrivit relatării, poziția lui Trump ar fi fost influențată de o convorbire telefonică pe care a avut-o cu Putin cu o zi înainte de întâlnirea cu Zelenski. „Dacă [Putin] își dorește asta, te va distruge”, i-ar fi spus Trump liderului ucrainean. Casa Albă și Președinția Ucrainei nu au comentat informațiile. Anterior, Trump afirmase că Statele Unite „nu-și pot pune în pericol securitatea națională trimițând toate armele în Ucraina” și sugerase că Moscova și Kievul „ar trebui să se oprească acolo unde sunt acum”.
Războiul din Ucraina, ziua 1333. ISW: Rusia încearcă să normalizeze relațiile cu SUA și să limiteze sprijinul pentru Ucraina / Zelenski, după întâlnirea cu Trump: Încetarea focului trebuie să fie primul pas
Rusia își reconstruiește rețeaua de spioni în Europa, după pierderea a peste 700 de agenți Serviciul de Informații Externe al Ucrainei anunță că rețeaua de spioni ruși în Europa a suferit pierderi majore de la începutul invaziei pe scară largă a Ucrainei, în februarie 2022. Volodimir Zelenski: Trump a spus că Putin mă urăște Volodimir Zelenski, a declarat, după întâlnirea de vineri cu președintele american Donald Trump, că acesta i-ar fi spus că liderul rus Vladimir Putin „îl urăște” Orban spune că Budapesta oferă o șansă pentru pacea în Ucraina Viktor Orban a menționat următoarea întâlnire dintre președintele Statelor Unite, Donald Trump, și președintele rus, Vladimir Putin care va avea loc în Budapesta. Liderii europeni insistă asupra unui plan de pace pentru Ucraina, după întâlnirile dezamăgitoare de la Washington. În urma discuțiilor la nivel înalt dintre oficialii ucraineni și americani care au avut loc săptămâna aceasta la Washington, liderii europeni își reînnoiesc apelurile pentru un plan de pace care să pună capăt invaziei Rusiei, după o aparentă schimbare a sprijinului SUA pentru Kiev. „În urma întâlnirii sale cu președintele (Donald) Trump, am coordonat și vom asista la următorii pași. Ceea ce are nevoie Ucraina acum este un plan de pace”, a scris Merz pe X. Merz ar fi mai spus că întâlnirea nu a decurs așa cum spera președintele ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit publicației germane n-tv. AIEA anunță că sunt în curs de desfășurare reparații la centrala nucleară din Zaporijia, odată cu stabilirea zonelor de armistițiu Directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, Rafael Grossi, a declarat că „ambele părți au colaborat constructiv” cu agenția pentru a facilita implementarea planului de reparații. Lucrările de restaurare a energiei la Centrala nucleară Zaporojie au început sub supravegherea AIEA Lucrările de restaurare a alimentării cu energie electrică la Centrala nucleară Zaporojie, aflată sub ocupație rusă, au început după patru săptămâni în care instalația a fost complet deconectată de la rețeaua electrică a Ucrainei. Kremlinul continuă să folosească o strategie retorică dublă, combinând propuneri economice cu amenințări militare implicite, în timp ce încearcă, în paralel, să normalizeze relațiile SUA–Rusia și să limiteze sprijinul Washingtonului pentru Ucraina, notează Institutul pentru Studiul Războiului (ISW). Se precizează că, în zilele de 16–17 octombrie, directorul Fondului Rus de Investiții Directe (RDIF) și principal negociator al Kremlinului, Kirill Dmitriev, a publicat o serie de mesaje pe platforma X, promovând ideea unui posibil proiect economic comun între SUA și Rusia. Analiștii consideră că această inițiativă a fost menită să convingă administrația președintelui Donald Trump că normalizarea relațiilor dintre cele două țări ar aduce beneficii economice și politice, fără a fi nevoie de negocieri de pace cu Ucraina. Potrivit cercetătorilor, Dmitriev acționează, practic, ca un „agent de persuasiune” pe care Kremlinul îl folosește pentru a consolida contactele cu administrația Trump. Inițiativa sa are probabil scopul de a atrage atenția mass-media și de a întări narațiunea Kremlinului potrivit căreia cooperarea economică bilaterală ar reprezenta o alternativă mai bună la negocierile de pace privind Ucraina. Raportul mai menționează că, vineri, directorul Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei Narîșkin, a declarat că Moscova ar considera furnizarea de rachete Tomahawk către Ucraina drept un „gest ostil” care amenință securitatea globală. „Kremlinul s-a bazat constant pe amenințări voalate și explicite, inclusiv pe retorica nucleară, și a început să ofere stimulente economice pentru a descuraja ajutorul occidental acordat Ucrainei”, au concluzionat experții ISW. Finlanda nu va recunoaște niciodată Crimeea ca parte a Rusiei Donald Trump este „singurul care îl poate forța” pe Vladimir Putin să vină la masa negocierilor privind războiul din Ucraina, a declarat președintele Finlandei într-un interviu pentru BBC. Stubb a subliniat că Finlanda nu va recunoaște niciodată Crimeea, nici regiunile Donețk și Lugansk, ca părți ale Rusiei. „Singurii care pot decide asupra teritoriilor sunt ucrainenii înșiși”, a spus el. Un mort și 11 răniți în urma atacurilor rusești din ultimele 24 de ore în Ucraina Atacurile lansate de Rusia în ultimele 24 de ore pe teritoriul Ucrainei s-au soldat cu moartea unui civil și rănirea a cel puțin 11 persoane, au anunțat sâmbătă dimineață autoritățile regionale. Potrivit Forțelor Aeriene Ucrainene, Rusia a lansat peste noapte 136 de drone, toate fiind interceptate. Moscova a tras, de asemenea, trei rachete ghidate antiaeriene de tip S-300 din regiunea Kursk, vizând nordul, sudul, estul și centrul Ucrainei. În Harkov, un bărbat de 58 de ani a fost ucis, iar o femeie de 83 de ani a fost rănită în urma unui atac rusesc. În total, forțele ruse au lovit 12 localități din regiune folosind 23 de drone, a precizat guvernatorul Oleh Syniehubov. În Herson, o femeie de 20 de ani se află în stare gravă după ce mașina sa a fost atacată cu un dispozitiv exploziv lansat de o dronă. Potrivit guvernatorului Oleksandr Prokudin, bombardamentele rusești au avariat șase blocuri de locuințe, 11 case, o clădire administrativă, o instituție de învățământ, un autobuz și mai multe vehicule. Trei persoane au fost rănite. În Zaporojie, o persoană a fost rănită în urma unui atac cu dronă, a declarat guvernatorul Ivan Fedorov. Cinci persoane au fost rănite în Sumî, potrivit administrației regionale. În Dnipropetrovsk, atacurile cu drone au afectat o unitate medicală, o fermă, o seră și un autoturism. Orașul Nikopol a fost, de asemenea, lovit de artileria rusă în ultimele 24 de ore. Kievul susține că armata rusă a pierdut 1.150 de soldați în ultimele 24 de ore Rusia a pierdut peste 1.129.000 de militari, uciși sau răniți, în Ucraina de la începutul invaziei la scară largă din 24 februarie 2022, potrivit unui raport publicat sâmbătă de Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei, citat de Ukrinform. În ultimele 24 de ore, armata ucraineană estimează că aproximativ 1.150 de soldați ruși au fost uciși sau răniți. În total, armata rusă ar fi pierdut 11.267 de tancuri, 23.396 de vehicule blindate de luptă, 33.789 de sisteme de artilerie, 1.522 de lansatoare multiple de rachete, 1.228 de sisteme antiaeriene, 428 de avioane, 346 de elicoptere, 71.523 de drone tactice, 3.864 de rachete de croazieră, 28 de nave,
Donald Trump reacționează la propunerea unui tunel care să lege Rusia de Statele Unite

Dmitriev a prezentat ideea pentru prima dată joi, sugerând că un tunel feroviar „Putin-Trump” ar putea conecta Rusia și SUA sub Strâmtoarea Bering, care separă regiunea vastă și slab populată Chukotka din Rusia de Alaska, scrie Sky News. Întrebat despre această propunere vineri, în cadrul unei conferințe de presă cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, Donald Trump a descris ideea drept „interesantă”. De asemenea, l-a întrebat pe Zelenski ce părere are, la care acesta a răspuns: „Nu sunt mulțumit de această idee.” Răspunsul președintelui ucrainean a stârnit râsete în tabăra americană. În timpul nopții, Dmitriev a postat pe X că studiul de fezabilitate pentru tunelul Rusia-Alaska a început acum șase luni. „Fondul Rus pentru Investiții Directe, împreună cu partenerii, a finanțat pe bază comercială primul pod feroviar dintre Rusia și China. Podul a redus ruta de transport cu peste 700 de kilometri”, a precizat el. Dmitriev a făcut un apel către Elon Musk, sugerând că tunelul ar putea fi realizat de firma de construcții a miliardarului, Boring Company. „Visul unei legături între SUA și Rusia prin Strâmtoarea Bering reflectă o viziune durabilă – de la calea ferată Siberia-Alaska din 1904 până la planul Rusiei din 2007. RDIF a analizat propunerile existente, inclusiv calea ferată SUA-Canada-Rusia-China, și va sprijini cea mai viabilă soluție. Imaginați-vă conectarea SUA și Rusiei, a Americilor cu Afro-Eurazia, prin tunelul Putin-Trump – o legătură de 70 de mile care simbolizează unitatea.” „Costurile tradiționale depășesc 65 de miliarde de dolari, dar tehnologia @boringcompany ar putea reduce cheltuielile în viitor”, a adăugat Dmitriev. Până în prezent, Elon Musk nu a oferit nicio reacție publică.
Trump și Zelenski s-au întâlnit la Casa Albă | SUA dorește încheierea războiului fără rachete Tomahawk
Timp de aproape 40 de minute, președintele SUA, Donald Trump, dar și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, au oferit declarații de presă pe tema Războiului din Ucraina, posibilul armistițiu, dar și livrarea rachetelor Tomahawk, demers pe care SUA nu și l-ar dori. Declarațiile de presă au fost urmate de întâlnirea propriu – zisă dintre Trump și Zelenski, care a fost gândită sub formă de „prânz de lucru”, la care au participat și câțiva membrii din Cabinetul SUA, printre care JD Vance, vicepreședintele SUA, dar și Marco Rubio, secretarul de stat. După prânzul de lucru, Trump a fost văzut plecând de la Casa Albă în elicopterul său privat. Președintele nu a dorit să vorbească cu presa. El a plecat acasă, în statul Florida, pentru weekend. Zelenski a susținut declarații de presă în curtea Casei Albe, pe marginea discuției avute de reprezentanții SUA, în spatele ușilor închise. Trump, după întâlnirea cu Zelenski de la Casa Albă: Gata cu împușcăturile, moartea și cheltuielile enorme Deși Trump a plecat cu elicopterul în Florida fără să vorbească cu jurnaliștii, el a postat ulterior un mesaj pe rețele sociale. Liderul SUA a descris întâlnirea drept una: „foarte interesantă și cordială”, și a făcut apel ca Rusia și Ucraina să ajungă la un armistițiu. „Întâlnirea cu președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a fost foarte interesantă și cordială, dar i-am spus, așa cum i-am sugerat cu tărie și președintelui Putin, că este timpul să se oprească uciderile și să se încheie un acord!(…)”, se arată într-un fragment din postarea pe Truth a președintelui SUA. El a declarat ceea ce-și dorește să se întâmple mai departe, dar și ceea ce îl nemulțumește cu privire la Războiul din Ucraina. Zelenski a refuzat să răspundă la întrebările privind rachetele Tomahawk Președintele Ucrainean a confirmat că în cadrul prânzului de lucru liderii au discutat și problematica livrării de rachete Tomahawk spre Ucraina. „Desigur, am discutat despre rachetele cu rază lungă de acțiune”, a declarat el, citat de Sky News. Totuși, liderul ucrainean a refuzat să ofere un răspuns concret. „Nu doresc să fac declarații în acest sens”. El a explicat care este motivul deciziei amânării acestui subiect. Zelenski i-a sunat pe liderii Coaliției pentru Voință Zelenski a anunțat în cadrul declarațiilor de la final că i-a sunat pe câțiva dintre liderii europeni ai coaliției pentru voință, pentru a-i pune la curent cu privire la demersurile hotărâte în cadrul întâlnirii cu Trump. Acesta a vorbit la telefon cu liderii UE, ai Italiei, Regatului Unit, dar și NATO. Președintele SUA nu-și dorește escaladarea războiului din Ucraina Trump a fost întrebat și dacă posibila furnizare de rachete Tomahawk l-ar putea determina pe Putin să se așeze la masa negocierilor. Acesta a declarat că „nu poate spune”, dar și că ceea ce-și dorește este doar să ajungă la un acord. El a declarat că furnizarea de rachete Tomahawk Ucrainei „ar putea însemna o escaladare mai mare, pot întâmpla multe lucruri rele”. El spune că și SUA au nevoie de rachete Tomahawk și „nu vrem să cedăm lucruri de care avem nevoie pentru a ne proteja țara”. Donald Trump, despre Summitul de la Budapesta: Este posibil ca Putin să mă păcălească pentru a câștiga timp În cadrul conferinței, Donald Trump a fost întrebat dacă președintele rus Vladimir Putin îl plimbă cu vorba pentru a câștiga timp propunând un alt summit față în față cu liderul american. „Este posibil. Am fost păcălit toată viața de cei mai buni dintre ei. Dar sunt destul de bun la chestiile astea dacă vrea să facă o înțelegere”, a răspuns Donald Trump unei întrebări a jurnaliștilor. Summitul de la Budapesta ar putea amâna decizia lui Trump cu privire la permiterea Ucrainei de a utiliza rachete de croazieră Tomahawk în război. Trump, despre Ucraina: Am prefera să nu aibă nevoie de rachete Tomahawk, ca războiul să se termine Întrebat ce se va întâmpla dacă SUA au nevoie de rachetele Tomahawk care ar putea fi vândute Ucrainei, Trump a declarat acesta este unul dintre motivele principale pentru care dorește să pună capăt războiului. El a declarat că ar dori să o facă fără rachete Tomahawk. Zelenski intervenit apoi, adăugând că „acesta este un război tehnologic” și că are nevoie de drone și de alte rachete în plus față de Tomahawk. El a declarat că ar vrea să colaboreze cu Trump pentru a obține ajutorul de care Ucraina are nevoie și pentru a consolida producția SUA. Trump a înjurat când a fost întrebat despre președintele Venezuelei: „Nu vrea să se pună cu SUA” Limbajul de băiat rău al lui Trump a făcut înconjurul planetei în câteva minute. Liderul american Donald Trump a înjurat în momentul în care a fost întrebat despre președintele Venezuelei, Nicolas Maduro. Incidentul s-a produs la Casa Albă în timpul declarațiilor pe care Trump le-a făcut înainte de întâlnirea cu liderul ucrainean Volodimir Zelenski, Zelenski: Putin trebuie „presat” să pună capăt războiului În cadrul Conferinței de presă desfășurate la Casa Albă, Zelenski afirmă că atât Rusia, Ucraina și SUA trebuie să se așeze la masa negocierilor și să cadă de acord asupra unui armistițiu. Zelenski precizează că Ucraina dorește pacea, dar susține că Putin trebuie „presat” să pună capăt războiului. Zelensky adaugă că Ucraina este gata să negocieze „în orice format”. Trump, despre un posibil armistițiu: Trebuie să rezolvăm problema Trump a declarat că Putin și-ar dori să încheie războiul din Ucraina. Președintele Americii a declarat că el a avut o discuție telefonică de două ore cu Vladimir Putin. „Am discutat multe detalii”, a declarat Trump despre convorbire. Putin „vrea să pună capăt conflictului. Cred că și președintele Zelenski vrea să pună capăt conflictului. Acum trebuie să ducem treaba la bun sfârșit”, a continuat el. Zelenski speră că poate pune capăt războiului cu ajutorul lui Trump Zelenski a mulțumit gazdelor sale și l-a felicittat pe Trump pentru acordul de încetare a focului din Gaza. „Cred că putem pune capăt acestui război cu ajutorul dumneavoastră”, spune Zelenski. El a adăugat că Rusia „nu are prea multe succese pe câmpul de luptă”, potrivit BCC.
Trump, după întâlnirea cu Zelenski de la Casa Albă: Gata cu împușcăturile, moartea și cheltuielile enorme
După ce întâlnirea cu Zelenski de la Casa Albă s-a terminat, președintele SUA a plecat cu elicopterul fără să vorbească despre ceea ce s-a discutat la prânzul de lucru. Totuși, în urma întâlnirii, Trump a postat ulterior un mesaj pe rețele sociale. El a descris întâlnirea drept una: „foarte interesantă și cordială”, și totodată a făcut apel ca părțile implicate să ajungă la un armistițiu. „Întâlnirea cu președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a fost foarte interesantă și cordială, dar i-am spus, așa cum i-am sugerat cu tărie și președintelui Putin, că este timpul să se oprească uciderile și să se încheie un acord! S-a vărsat destul sânge, iar granițele proprietăților au fost definite de război și curaj. Ar trebui să se oprească acolo unde sunt. Să revendice amândoi victoria, să decidă istoria! Gata cu împușcăturile, gata cu moartea, gata cu cheltuielile enorme și nesustenabile”, a precizat Trump în mesajul său postat pe platforma Truth. Trump a declarat că acest război nu ar fi început dacă el era președinte. „Acesta este un război care nu ar fi început niciodată dacă eu aș fi fost președinte. Mii de oameni sunt măcelăriți în fiecare săptămână –Gata, duceți-vă acasă la familiile voastre, în pace!”, a conchis Trump.
Donald Trump, despre Summitul de la Budapesta: Este posibil să mă păcălească pentru a câștiga timp

La Casa Albă s-a desfășurat o conferință de presă pe tema Războiului din Ucraina. În cadrul conferinței, Donald Trump este întrebat dacă președintele rus Vladimir Putin îl plimbă cu vorba pentru a câștiga timp propunând un alt summit față în față cu liderul american. Asta deoarece o astfel de întâlnire ar putea amâna decizia lui Trump cu privire la permiterea Ucrainei de a utiliza rachete de croazieră Tomahawk în război. „Este posibil. Am fost păcălit toată viața de cei mai buni dintre ei. Dar sunt destul de bun la chestiile astea dacă vrea să facă o înțelegere”, a răspuns Donald Trump unei întrebări a jurnaliștilor. Președintele SUA a mai spus că el și președintele ucrainean Volodimir Zelenski intenționează să discute la Casa Albă despre noi arme care ar permite Ucrainei să atace mai adânc în Rusia. „Vom vorbi despre asta. Este ceva despre care vom vorbi. Aveți dreptate. Este o escaladare, dar vom vorbi despre asta”, a spus Trump Trump nu a menționat rachetele Tomahawk, dar se așteaptă ca rachetele cu rază lungă de acțiune fabricate în SUA să fie în centrul discuțiilor de vineri. De altfel, Volodimir Zelenski a sugerat că Ucraina poate furniza americanilor „mii de drone” dacă Washingtonul îi permite să utilizeze rachete Tomahawk.
Zelenski a ajuns la Washington pentru a dicuta cu președintele Trump

Președintele Volodimir Zelenski a ajuns la Washington joi, înaintea întrevederii programate cu omologul său american, Donald Trump. Vizita are loc pe fondul discuțiilor privind o posibilă livrare de rachete Tomahawk, capabile să lovească ținte la o distanță de până la 2.500 de kilometri, potrivit Kyiv Independent. Zelenski a anunțat sosirea sa pe rețelele sociale și a precizat că va insista ca Washingtonul să aprobe transferul acestor arme către Kiev. „Sperăm că impulsul creat pentru oprirea terorii și războiului în Orientul Mijlociu va contribui și la încheierea războiului Rusiei împotriva Ucrainei”, a declarat președintele ucrainean, adăugând că doar zvonurile despre „Tomahawk-uri” au determinat Moscova să manifeste disponibilitate pentru reluarea dialogului. Already in Washington. Today, I am having meetings with representatives of defense companies – producers of powerful weapons that can definitely strengthen our protection. In particular, we will discuss additional supplies of air defense systems. I will also meet today with… pic.twitter.com/MRFmPARkq1 — Volodymyr Zelenskyy / Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) October 16, 2025 Zelenski va avea în cursul zilei de joi mai multe întâlniri cu reprezentanți ai industriei de apărare și energie din SUA, urmând ca vineri să aibă loc discuțiile oficiale la Casa Albă. Vizita are loc la doar câteva ore după o convorbire telefonică de două ore și jumătate între Donald Trump și Vladimir Putin, în urma căreia cei doi lideri au convenit organizarea unei întâlniri la nivel înalt, săptămâna viitoare, la Budapesta.
Apelul lui Zelenski către NATO: Putin poate fi constrâns să facă pace, ca orice alt terorist

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis vineri că Vladimir Putin poate fi constrâns să încheie războiul din Ucraina, la fel „ca orice alt terorist”, și a cerut sprijin rapid din partea NATO pentru a-și întări apărarea antiaeriană înainte de venirea iernii. Vorbind la cea de-a 71-a sesiune anuală a Adunării Parlamentare a NATO, Zelenski a avertizat că Rusia se pregătește să folosească „teroarea” atacurilor cu rachete și drone pentru a distruge rezistența ucraineană. „Putin poate fi forțat să facă pace – ca orice alt terorist. Chiar și Hamas se pregătește acum să elibereze ostatici. Dacă acest lucru este posibil, atunci și Putin poate fi forțat să restabilească pacea”, a spus liderul ucrainean, citat de Kyiv Post. The 71st Annual Session of the NATO Parliamentary Assembly. There are delegations from almost 50 countries here – from Europe, the whole Alliance, the Middle East, and other regions. This matters. We now see that the war in the Middle East is finally ending – after so many… pic.twitter.com/4dVzmORj13 — Volodymyr Zelenskyy / Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) October 13, 2025 Zelenski cere rachete pentru Ucraina El a insistat ca statele NATO să adopte rapid decizii privind livrarea către Ucraina de rachete și sisteme de apărare antiaeriană: „Înainte de iarnă, Putin speră să folosească această teroare pentru a frânge rezistența noastră. Nu putem permite asta”. Zelenski a menționat că a discutat cu președintele american Donald Trump și cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre livrarea sistemelor Patriot, a rachetelor Tomahawk și despre sprijinul pentru infrastructura energetică ucraineană. „Oprindu-i pe ruși acum, vă ajutați și pe voi înșivă” Pe platforma X, Zelenski a reluat apelul său, subliniind că oprirea Rusiei este în interesul întregii lumi libere: „Războiul Rusiei în Europa rămâne cea mai mare sursă de instabilitate globală. (…) Oprindu-i pe ruși acum, nu ne ajutați doar pe noi să salvăm vieți – vă ajutați și pe voi înșivă”. Kremlinul a reacționat la discuțiile privind posibile livrări de rachete Tomahawk, avertizând că acestea ar provoca o escaladare majoră a conflictului. Purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov a spus că Rusia ar putea interpreta astfel de lansări „drept potențial nucleare”. Rusia profită de atenția lumii către Orient Zelenski acuză Moscova că profită de faptul că atenția globală se concentrează asupra conflictului din Orientul Mijlociu: „Rusia exploatează momentul în care lumea este distrasă. De aceea, sprijinul rapid și decisiv al aliaților este esențial”.
Războiul din Ucraina, ziua 1.326. Nou atac cu drone în Rusia, rafinărie în flăcări / Dronele rusești au lovit vehiculele unei companii energetice din regiunea Cernihiv / Alimentarea cu energie electrică, restabilită la Kiev
O amenințare cu bombă a suspendat circulația feroviară în Ucraina, inclusiv o linie internațională Căile Ferate Ucrainene au primit rapoarte privind amenințări cu bombă în trei trenuri de lung parcurs, sâmbătă, ceea ce a dus la suspendarea temporară a serviciului și evacuarea pasagerilor. Trenurile afectate includeau rutele dintre Dnipro și Kiev, Ternopil și Kiev, precum și ruta internațională Kiev-Varșovia. Rusia a intensificat atacurile asupra infrastructurii feroviare a Ucrainei odată cu venirea toamnei, ceea ce a dus la creșterea întârzierilor și anulărilor trenurilor. Cu toate acestea, amenințările cu bombă de această natură au fost rare. „Trenurile au fost nevoite să oprească. Pasagerii au fost evacuați și duși la o distanță sigură”, a raportat compania. Nou atac cu drone ucrainene în Rusia. O rafinărie strategică din Ufa, în flăcări Dronele ucrainiene au lovit o rafinărie de petrol rusească din Republica Bashkortostan în dimineaţa zilei de sâmbătă, provocând explozii şi un incendiu, a declarat o sursă din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) pentru The Kyiv Independent. Vestea vine în contextul în care Ucraina intensifică atacurile împotriva industriei ruse de gaz şi petrol, o sursă cheie de venituri care ajută Moscova să susţină invazia sa totală. Alimentarea cu energie electrică a fost restabilită pentru 800.000 de persoane în Kiev Energia electrică a fost restabilită, sâmbătă, pentru peste 800.000 de locuitori din Kiev, la o zi după ce atacurile majore ale Rusiei asupra reţelei electrice ucrainene au provocat întreruperi de curent în mare parte a ţării. Cea mai mare companie privată de energie din Ucraina, DTEK, a declarat sâmbătă că „lucrările principale de restabilire a alimentării cu energie electrică” au fost finalizate, dar că unele întreruperi localizate afectează în continuare capitala ucraineană în urma atacurilor „masive” ale Rusiei de vineri. Atacurile cu drone şi rachete ruseşti au rănit cel puţin 20 de persoane în Kiev, au avariat clădiri rezidenţiale şi au provocat întreruperi de curent în mai multe zone din Ucraina, vineri dimineaţa. Prim-ministrul Yulia Svyrydenko a descris atacul ca fiind „unul dintre cele mai mari atacuri concentrate” împotriva infrastructurii energetice a Ucrainei, scrie AP. Ministerul Apărării al Rusiei a declarat vineri că atacurile au vizat instalaţiile energetice care aprovizionează armata ucraineană. Nu a dat detalii despre aceste instalaţii, dar a spus că forţele ruse au folosit rachete hipersonice Kinzhal şi drone de atac împotriva lor. Ultimul atac rusesc a ucis 4 persoane şi a rănit 18 în Ucraina. Reţeaua energetică a fost avariată Forţele Moscovei au lovit din nou infrastructura energetică, intensificând presiunea asupra reţelei electrice ucrainene înaintea lunilor de iarnă. Potrivit Forţelor Aeriene, apărarea aeriană ucraineană a interceptat 54 din cele 78 de drone de atac de tip Shahed şi alte drone lansate de Rusia peste noapte. Au fost înregistrate 21 de atacuri cu drone în şase locaţii. În regiunea Cernihiv, dronele ruseşti au lovit vehiculele unei companii de utilităţi energetice, provocând un incendiu. Un angajat a fost ucis, iar patru au fost răniţi şi spitalizaţi în urma atacului, a declarat guvernatorul Viacheslav Chaus. Atacurile ruseşti au vizat apoi pompierii care au sosit la faţa locului. Infrastructurile critice şi o clădire administrativă au fost, de asemenea, avariate în regiune, potrivit The Kyiv Independent. Dronele rusești au lovit vehiculele unei companii energetice din regiunea Cernihiv. O persoană a murit, mai multe au fost rănite Dronele rusești au atacat vehicule aparținând Chernihivoblenergo, operatorul sistemului de distribuție din regiunea Cernihiv, soldându-se cu moartea unei persoane și rănirea mai multora. Seliverstov a declarat că dronele au atacat vehiculele Chernihivoblenergo în apropierea satului Zhadove din hromada Semenivka, în jurul orei 22:20. Zelenski vrea să protejeze infrastructura energetică, însă nu știe cum, iar asta vine după atacul agresiv al Rusiei asupra Capitalei Președintele Volodimir Zelenski și-a exprimat îngrijorarea cu privire la protecția infrastructurii energetice a Kievului în timpul unei conferințe de presă din 10 octombrie, declarând că este „nemulțumit” de situația actuală, potrivit Kyiv Independent.Comentariile lui Zelenski vin după un atac masiv cu drone și rachete rusești asupra Capitalei, în noaptea precedentă, care a avariat o termocentrală (TPP) și a lăsat o parte a orașului fără curent electric și apă.Vorbind cu jurnaliștii la un briefing la Kiev, după atac, președintele a spus că unitățile de apărare antiaeriană nu sunt singurul factor în protejarea obiectivelor critice.„Nu sunt mulțumit, de exemplu, dacă vorbim despre Kiev”, a spus Zelenski.„Există TPP-5 și TPP-6. Nu putem folosi rachete Patriot împotriva dronelor. Ce întrebări aș putea avea pentru primar? Aș putea să vă spun acum ce cred despre toate acestea, dar nu o voi face.”