Leonard Doroftei a luat decizia dureroasă pentru România: E greu să o resuscitez

leonard-doroftei-a-luat-decizia-dureroasa-pentru-romania:-e-greu-sa-o-resuscitez

Leonard Doroftei a scris istorie în box pentru România, dar acum a decis să facă un pas în spate de dragul celor cu care a crescut în ring.

Fostul campion mondial WBA a revenit în țară, după ce o bună perioadă de timp s-a retras în Canada. Autoritățile de la Ploiești i-au dat lovitura de grație cu locația în care își dezvoltase propria afacere, iar zilele trecute Doroftei a fost cel care a dat lovitura de start la meciul Petrolul – Dinamo.

„Moșul” a dezvăluit în direct la TV că sunt șanse mici să fie resuscitată Federația de Box și preferă să stea deoparte și să fie considerat prost decât să se pună rău cu foști colegi și colaboratori.

Leonard Doroftei nu vrea să preia frâiele Federației de Box: „Acum visăm să participăm”

Dacă în anii 2000 România avea numeroși campioni la box la nivel mondial, în prezent, pugiliștii abia reușesc să mai participe în cadrul unor competiții de top. Leonard Doroftei a spus lucrurilor pe nume și nu s-a eschivat atunci când a fost vorba de preluarea conducerii FRB. Fostul campion mondial nu ar fi de acord să preia șefia FRB deoarece consideră că e foarte greu să facă o schimbare.

„E foarte greu să resuscitez Federația de Box. Am fost acolo am văzut despre ce e vorba și nu pot să mă cert cu cei cu care am crescut. Am preferat mai bine să fac un pas în spate. Mai bine să spună că sunt prost, decât că sunt jigodie. Acum nu mai visăm la medalii, visăm să participăm.”, a declarat Doroftei, la Digisport.

Scenografie impresionantă pentru fostul mare campion: ploieștenii nu l-au uitat

Chiar dacă autoritățile locale l-au făcut să părăsească Ploieștiul, Leonard Doroftei e în continuare considerat un mare campion de ploieșteni. L-au ovaționat la meciul de pe „Ilie Oană” și i-au dedicat o scenografie impresionantă. Scenografia fanilor a înfățișat cele trei nume mari pe care Ploieștiul le-a dat boxului românesc: Leontin Sandu, Adrian Diaconu și Leonard Doroftei.

„De la campionii noștri am învățat cum să ținem corect garda, să ne apărăm cu onoare orașul, scutul și strada”, a fost mesajul afișat de fanii Petrolului.

Leonard Doroftei a fost invitat de onoare și a dat lovitura de start. Nu le-a purtat noroc favorițiilor săi, Petrolul cedând duelul cu „câinii” la scor de neprezentare, 0-3. A fost prima apariție a „Moșului” la un meci de fotbal la Ploiești după foarte multă vreme.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *