Cea mai ghinionistă din istorie! Reacția americanilor după eșecul Sabrinei Voinea

cea-mai-ghinionista-din-istorie!-reactia-americanilor-dupa-esecul-sabrinei-voinea

Sabrina Voinea a suferit un eșec personal mare la Campionatul Mondial de gimnastică din Indonezia, iar americanii consideră că românca este cea mai ghinionistă din istorie.

Pentru România, s-a încheiat Campiontul Mondial de gimnastică din Indonezia, iar Sabrina Voinea a ocupat, pentru a treia oară la rând la o competiție majoră, locul 4.

În opinia americanilor, Sabrina Voinea este cea mai ghinionistă din istorie

Gimnasta română Sabrina Maneca-Voinea a încheiat pe locul 4 în finala de la sol a Campionatului Mondial de la Jakarta, în Indonezia. Ea a primit 13,466 puncte, la fel ca britanica Abigail Martin, dar aceasta a avut o notă de execuție mai mare, 7,666 față de 7,566. La rândul ei, Denisa Golgotă s-a clasat pe locul 7, cu 12,233.

În momentul în care a văzut pe ce loc intermediar se află, Sabrina s-a uitat spre mama ei, fosta gimnastă Camelia Voinea, şi a întrebat-o: „Pe 4? De ce?”.

Ca urmare a acestei clasări, Voinea a fost numită de specialiştii de la The Medal Count „cea mai ghinionistă gimnastă din istorie”. Explicația este simplă. Ea a devenit prima gimnastă care s-a clasat de 3 ori la rând, după Campionatul Mondial din 2023 și Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, de fiecare dată la sol.

La competiția care a avut loc în Indonezia, România a fost reprezentată doar în competiţia rezervată fetelor. Din delegație au mai făcut parte sportivele Anamaria Mihăescu şi Ella Oprea Creţu, care nu au trecut de calificări.

De 15 ani nu a mai câștigat România o medalie la o ediție de Campionat Mondial

Medalia mondială de aur la sol a celei de-a 53-a ediții a competiției a fost cucerită de japoneza Aiko Sugihara, cu 13,833 puncte. Pe locul 2 al clasamentului a urcat britanica Ruby Evans, cu 13,666 puncte.

Speranțele la o medalie pentru Sabrina Maneca-Voinea erau imense, în condițiile în care se calificase în finală cu cea mai mare notă la acest aparat, 13,666 puncte. Golgotă a avut a cincea notă, 13,333 puncte.

La bârnă, Voinea a ocupat doar locul 7, cu 12,533 puncte, la aproape 3 puncte de medaliata cu aur, chinezoaica Qingying Zhang, recompensată cu 15,166 puncte pentru exercițiul ei foarte bine executat.

Voinea avusese a treia notă din calificări, 13,833 puncte. Argintul a fost obținut de Kaylia Nemour, din Algeria, cu 14,300 puncte, podiumul fiind completat de Sugihara, cu 14,166 puncte.

De menționat că România nu a mai obținut o medalie la o ediție de Campionat Mondial de exact un deceniu. La ediția din 2015, care a avut loc în orașul scoțian Glasgow, Marian Drăgulescu obținea medalia de argint la sărituri, iar Larisa Iordache pe cea de bronz la individual compus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *