Casper Ruud (26 de ani – 12 ATP), fost număr doi mondial în tenisul masculin și finalist în trei ediții de Grand Slam, le-a făcut cadou celor două surori, Caroline și Charlotte, câte un penthouse.
În total, talentatul sportiv din Norvegia a plătit impresionanta sumă de 1.000.000 de euro, iar gestul său a ajuns în presa națională și nu numai.
Așa frate să tot ai! Casper Ruud și-a surprins cele două surori cu câte un penthouse de 500.000 de euro fiecare
Casper Ruud a ocupat locul 2 ATP în toamna lui 2022 și putea ajunge chiar pe scaunul de lider mondial, în eventualitatea în care îl învingea pe Carlos Alcaraz la acea ediție a turneului de Grand Slam din SUA, US Open.
Însă, a cedat la capătul unui duel de patru seturi, scor 4-6, 6-2, (1)6-7, 3-6. Și nu a fost singura finală de Grand Slam pierdută de talentatul sportiv norvegian. Ruud a fost învins de două ori și la Ronald Garros, o dată în 2022, de Rafael Nadal, 3-6, 3-6, 0-6, și o dată de Novak Djokovic, în 2023, (1)6-7, 3-6, 5-7.
Însă, chiar și în ciuda acestor înfrângeri, Casper Ruud a reușit facă senzație în circuitul ATP și a strâns o avere, respectiv 26.128.848 dolari doar din turneele de tenis, potrivit ATPTour.com.
În total, el a cucerit 14 titluri la simplu, iar din banii pe care i-a primit din partea organizatorilor a făcut un gest pe care nu mulți l-ar face.
Potrivit publicației de specialitate Spoorts Keeda, care îi citează pe norvegienii de la Nettavisen și Finansavisen, Casper Ruud a scos din conturi 1.000.000 de euro pentru a le cumpăra câte un penthouse celor două surori pe care le are, Caroline și Charlotte.
Cea mică vrea să devină jucătoare de tenis și se antrenează la Academia „Rafa Nadal”
Conform sursei citate, Casper are o relație foarte bună cu cele două surori ale sale, care sunt pasionate de tenis și l-au susținut îndeaproape pe tot parcursul carierei.
Caroline este mai mare decât actualul număr 12 ATP și nu mai visează la o carieră în „sportul alb”. În schimb, este destul de activă pe platformele de socializare și postează regulat despre lifestyle, fitness și călătorii.
În schimb, Charlotte, sora mai mică a lui Casper, visează să devină jucătoare profesionistă de tenis și se antrenează intens la Academia „Rafa Nadal”.
„E ca și cum ar fi mereu în dulapul meu. Vreau să scot ce am purtat anul trecut și… (n.r. – dă peste surorile lui). Sunt foarte pasionate de asta (n.r. – tenis). Uneori mă mai distrez pe seama lor și le spun: «Nu faceți asta prea des!» (n.r. – să profite de pe urma imaginii lui). Le numesc în glumă vânători de reclamă, pentru că se folosesc de statutul meu, îmi poartă chiar și hainele, doar ca să obțină niște vizualizări. Așa că din când în când trebuie să le mai dau și eu puțină bătaie de cap”, a spus Casper Ruud, într-un dialog cu Steve Weissman și Parkash Amritraj din 2023.
În 2025, Casper Ruud s-a impus la turneul din categoria Masters 1000 găzduit de Madrid. El l-a învins în marea finală pe britanicul Jack Draper, scor 7–5, 3–6, 6–4.









