Pensiile românilor sunt înghețate anul acesta, după ce anterior indexarea de la 1 ianuarie 2025 nu s-a mai acordat. Dacă asta nu era de ajuns, pensiile vor fi înghețate și în 2026, după ce indexarea a fost anulată din cauza deficitului bugetar foarte mare. Premierul Ilie Bolojan a declarat că intenția Guvernului este ca pensiile să rămână neschimbate anul viitor și pregătește oficial o nouă ordonanță trenuleț în care va fi inclusă înghețarea pensiilor și salariilor bugetarilor pe 2026. În paralel, vecinii noștri fac eforturi în încercarea de a le oferi cât mai mult confort vârstnicilor. Chiar dacă situația vecinilor noștri nu e mai bună, măcar se încearcă. Bulgaria va crește pensiile cu 7,6% iar Ungaria pregătește a 14-a pensie. În Germania a fost adoptat pachetul controversat de pensii, iar Elveția introduce a 13-a pensie lunară.
„Conform legislației pe care am adoptat-o deja, nivelul de salarizare, deci pensiile și salariile nu vor scădea, dar nu se vor majora, așa este programarea în momentul de față și toate angajamentele noastre față de Comisia Europeană, față de creditorii noștri, toate calculele legate de reducerea deficitului se bazează și pe această măsură”, a declarat Ilie Bolojan.
Premierul Ilie Bolojan sustine o conferinta de presa cu privire la reforma pensiilor in sitemul de Jutitie, marti, 29 iulie 2025, in Bucuresti. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO
Doar 19% din pensionarii români au un trai decent
Aproximativ 4.692.612 pensionari erau înregistrați în octombrie 2025 în România, iar pensia medie era de 2.818 lei. Din cauza faptului că pensiile românilor nu vor fi indexate la 1 ianuarie cu inflația, valoarea punctului de referință rămâne de 81 de lei, deși ar fi trebui să urce până la 88 de lei. Cum punctul de pensie va fi înghețat, veniturile românilor nu vor crește în 2026 și o posibilă majorare este așteptată abia din 2027, în funcție de evoluțiile bugetare și economice. Din cei peste 4 milioane de pensionari, doar 900.000 au un venit de aproximativ 3.600 de lei pe lună. Pensionarii din România cu venit mediu nu-și pot asigura minimul de confort după retragerea din activitate, mai ales că valoarea coșului minim de consum a crescut cu 920 de lei în acest an și a ajuns la 4.322 de lei.
Desfășurat, din cei 4.322 de lei alocați coșului minim de consum, 1.500 se duc pentru chirie, 805 pentru alimente, 439 pentru cheltuielile cu locuința, iar pentru sănătate sunt alocați doar 76 de lei. Realistic, cheltuielile lunare medii cu sănătatea pentru un pensionar variază între 100 și 400 de lei, în funcție de afecțiuni, de necesitatea de a cumpăra medicamente necompensate integral, fără a mai lua în calcul vizitele la medici. Practic, un pensionar din România ar avea nevoie de un venit de aproximativ 4.500 lei pe lună dacă locuiește în propria locuință și de 6.000–6.800 lei dacă plătește chirie, pentru a acoperi cheltuielile zilnice și pentru a avea o rezervă pentru medicamente și consultații.
Ce fac vecinii României? Bulgaria majorează pensiile cu 7,6% în 2026
Situația nu e roz nici pentru vecinii noștri, dar Bulgaria vine cu vești bune pentru cei 2 milioane de pensionari. Guvernul va crește pensiile cu 7,6% de la 1 iulie 2026 conform așa-numitei „reguli elvețiene”, iar pensia medie va crește de la 2.710 lei, cât este în prezent, la 2.753 de lei. Deși pensia este cu aproximativ 100 de lei mai mică decât în România, creșterea este mai mult decât dublă față de valoarea prognozată a inflației medii anuale pentru 2026 de 3,5%. Când vine vorba despre nivelul de trai al vecinilor noștri, pentru o persoană singură care locuiește în Sofia, valoarea coșului minim de consum este de aproximativ 3.338 de lei, cu aproape 1.000 de lei mai puțin decât în România. 1.500 de lei îi desparte pe pensionarii din România pentru a avea un trai decent, în timp ce pentru vârstnicii bulgari diferența este de doar 585 de lei.
Rumen Radev, președintele Bulgariei / Sursa FOTO: Profimedia
Guvernul Orban le oferă a 14-a pensie seniorilor
Ungaria a crescut pensiile cu 3,2% până la 2.915 lei și le-a achitat pensionarilor și în acest an cea de-a 13-a pensie pe care guvernul Fidesz a restabilit-o. De asemenea, vecini noștri „lucrează la turație maximă” la un plan de introducere a celei de-a 14-a pensii lunare, conform lui Viktor Orban. Conform proiectului, începând cu noul an, cei 2,5 milioane de pensionari vor primi o a 14-a pensie lunară, pe lângă cea de a 13-a în fiecare an. Costurile medii pentru o singură persoană se situează între 3.130 și 4388 de lei pe lună. Deși coșul minim de consum este peste venitul mediu al unui pensionar maghiar, diferența poate fi mai ușor atenuată decât în cazul pensionarilor români.
Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban
Pensiile germanilor vor fi 48% din salariul mediu în 2026
În Germania, Bundestagul (Parlamentul Federal Unicameral al Germaniei) a adoptat, în sfârșit, pachetul controversat de pensii. Astfel, de la 1 ianuarie 2026, pensia va reprezenta 48% din salariul mediu, deși va costa statul miliarde de euro în plus. Ministerul Afacerilor Sociale estimează că o pensie de 1.500 de euro ar urma să crească cu 350 de euro pe an, adică un plus de 28 de euro pe lună. În România, situația este fix pe dos. Premierul „austerității” a anunțat că în 2026 pensiile nu vor crește nici măcar cu rata inflației. Când vine vorba de cheltuieli, pentru o singură persoană, costurile în Germania sunt estimate la 980 – 1.150 de euro pe lună, fără chirie. Totuși, pensia medie în Germania a fost în acest an de 2.100 de euro, deci pensionarii pot să acopere cheltuielile lunare pentru un trai decent.
Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz
Contribuțiile corecte și constante asigură o pensie uriașă în Elveția
Elveția este cunoscută, nu doar pentru peisajele de vis și calitatea vieții, ci și pentru unul dintre cele mai stabile și bine structurate sisteme de pensii din Europa. Conform celor mai recente date publicate, Elveția avea peste 1,7 milioane de pensionari. Aici, seniorii se bucură de venituri substanțiale, care pot varia între 3.500 și 5.000 de franci elvețieni pe lună (3.750 – 5.350 de euro), în funcție de cât au contribuit la sistemul public și profesional. Sistemul de pensii elvețian se bazează pe principiul celor 3 piloni, un model menit să ofere securitate financiară care să nu suprasolicite generațiile active. Deși costul vieții este ridicat, pensia medie de aproximativ 1.853 de fracni elvețieni pe lună (1.980 de euro) poate acoperi necesarul lunar. Pentru o persoană singură, cheltuielie lunare ajung la 1.542 de franci elvețieni (1.652 de euro), dar pensionarii elvețieni se vor bucura din decembrie anul viitor de a 13-a pensie.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
Sistemul public de pensii se apropie de prăpastie. „Decrețeii” încep să se pensioneze. Economistul Cristi Păun avertizează: „Colapsul deja este evident”
În timp ce Bolojan a scăzut pensiile românilor și încearcă să scoată magistrații vinovați pentru lipsa finanțării și inechităților, Ungaria, Polonia și Germania se îngrijesc de soarta seniorilor, caută soluții și cresc substanțial veniturile pensionarilor









