În timp ce foarte multe blocuri din București au probleme cu furnizarea agentului termic, există și bucureșteni care se plâng de faptul că în casele lor este prea cald de când a început noul sezon rece, și au fost nevoiți să deschidă geamurile. Este vorba în principal de blocurile care sunt anvelopate și de cele care se află în zone unde s-a reușit modernizarea sistemului. Radu Opaina, președintele Federației Asociațiilor de Proprietari din România (FAPR) și fost director al RADET (Termoenergetica în prezent), susține că la unele blocuri s-ar încărca factura în mod voit pentru că nu se reglează temperatura din punctele termice.
Cine ar fi crezut că bucureștenii vor ajunge să se plângă de faptul că în casele lor este prea cald pe timp de iarnă?! Există apartamente în Capitală, mai ales acolo unde proprietarii nu au robineți, în care temperaturile sunt foarte mari.
„Fie lumea se vaită că nu e căldură, fie e prea multă. În unele locuri este exces și se umflă factura. Termoenergetica, în loc să regleze din punctul termic în funcție de temperatura de afară, bagă căldură, ca să umfle factura degeaba. Așa se face că mulți bucureșteni se plâng de faptul că se sufocă în case și deschid geamurile”, a declarat Radu Opaina în exclusivitate pentru Gândul.
Reparațiile la rețeaua de termoficare sunt la ordinea zilei
În multe blocuri, oamenii îngheață în case
Pe de altă parte, spune președintele Federației Asociațiilor de Proprietari din România, există foarte multe blocuri unde, din cauza avariilor, se îngheață de frig în apartamente, chiar dacă locatarii plătesc căldura.
„În sezonul acesta, s-a plătit mai mult și s-a primit mai puțin la unele blocuri, din cauza sistemului care este foarte învechit”, este de părere Opaina.
Facturi mai mari cu 20% în sezonul 2025 -2026
Potrivit fostului șef Radet, facturile la căldură în sezonul acesta față de cel trecut vor fi mai mari.
„Este o creștere de cel puțin 20% față de anul trecut, mai ales din cauza creșterii TVA. În ianuarie este vârful de sezon, iar la un apartament cu 3 camere o să fie 600 de lei căldură, față de 500 de lei anul trecut”, mai spune Radu Opaina.
În ceea ce privește starea sistemului, în București sunt săptămânal sute de blocuri care nu au căldură și apă caldă, fie din cauza avariilor, fie în urma lucrărilor de modernizare a rețelei de distribuție.
Recomandarea autorului:
- Capitala ar putea intra în colaps la iarnă după cinci ani cu Nicușor Dan la primărie. Adevărul despre „modernizările” țevilor făcute de fostul primar
- Cum să reduci factura la energie electrică. Ce trebuie să faci dacă ai centrală de apartament









