Incendiu la o locuință din satul Poiana Mărului, comuna Ceplenița – UPDATE

incendiu-la-o-locuinta-din-satul-poiana-marului,-comuna-ceplenita-–-update

În cursul zilei de astăzi, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o casă de locuit din satul Poiana Mărului, comuna Ceplenița, județul Iași.

La fața locului intervin forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Frumos și Punctului de Lucru Hârlău, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS) și o autospecială de transport apă (ATA), încadrate cu echipajele aferente.

UPDATE: Până la sosirea forțelor de intervenție la locul solicitării, un cetățean a încercat limitarea propagării incendiului utilizând un furtun cu apă.La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta generalizat în interiorul locuinței, la nivelul bucătăriei, pe o suprafață de aproximativ 10 metri pătrați, existând posibilitatea extinderii acestuia la întreaga locuință.

Proprietara s-a autoevacuat anterior sosirii pompierilor și a fost evaluată medical la fața locului de către echipajul Serviciul de Ambulanță Județean sosit în sprijin. În urma evaluării, nu s-a impus transportul acesteia la spital.

În urma incendiului au ars două geamuri, un pat, mobilier divers din bucătărie, aproximativ 150 kg de materiale textile și mai multe uși. Totodată, s-au degradat soba cu acumulare de căldură, alte uși, precum și zugrăveala pereților și a tavanului.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost jarul sau scânteile căzute din soba cu acumulare de căldură.

Pe timpul intervenției, echipajul de poliție a asigurat măsurile de ordine publică, a delimitat perimetrul de siguranță, a restricționat accesul persoanelor neautorizate și a sprijinit forțele de intervenție pentru desfășurarea operațiunilor în condiții de siguranță, efectuând totodată verificările specifice potrivit competențelor legale.

Intervenția este în dinamică. Cauza probabilă de producere a incendiului va fi stabilită la finalizarea misiunii, în urma cercetărilor efectuate de echipajele de intervenție.

Măsuri de prevenire a incendiilor la locuințe și gospodării

Inspectoratul pentru Situații de Urgență reamintește cetățenilor importanța respectării măsurilor de prevenire a incendiilor:

•verificarea periodică a instalațiilor electrice și remedierea defecțiunilor de către personal autorizat;

•evitarea improvizațiilor la instalațiile electrice și de încălzire;

•curățarea și întreținerea coșurilor de fum, precum și izolarea acestora față de materialele combustibile;

•supravegherea permanentă a surselor de foc deschis (sobe, aragaz, lumânări);

•depozitarea materialelor combustibile la distanță sigură față de sursele de căldură;

•dotarea locuinței cu stingător de incendiu și, acolo unde este posibil, cu detectoare de fum și gaze;

•anunțarea imediată a oricărei situații de urgență prin apelarea numărului unic 112.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași reamintește că respectarea măsurilor de prevenire poate salva vieți și bunuri, iar informații utile privind comportamentul în situații de urgență sunt disponibile pe platforma www.fiipregatit.ro.

Donație lunară

Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară

Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *