Scriitorul și jurnalistul american James Bovard scrie, în New York Post, un editorial în care realizează o înfricoșătoare paralelă între noul primar al New York-ului, Zohran Mamdani, și politica de colectivizare a lui Ceaușescu.
Bovard pornește de la sintagma lui Mamdani din discursul său de inaugurare, potrivit căreia „va înlocui cinismul individualismului cu căldura colectivismului” – un termen care, chiar și acum, la 36 de ani de la căderea lui Ceaușescu, dă fiori pe șira spinării oricărui român trecut de 40 de ani.
Individualism vs. Colectivism
„Din fericire, psihiatrii nu au clasificat încă „individualismul cinic” drept o boală mintală”, scrie Bovard, care relatează vizita lui în Bucureștiul comunist al lui 1987.
Surprinzătoarea paralelă dintre Mamdani și regimul comunist pleacă de la discursul de inaugurare al proaspăt-alesului primar newyorkez, în care promisese subvenții noi, precum îngrijirea gratuită a copiilor, împachetată pentru oameni drept „elemente – cheie pentru viețile pe care le umplem de libertate”.
În România, ideea colectivistă a creat monștri, iar newyorkerii trebuie să caște bine ochii
Dar cuvintele, oricât de narcoziante, ale lui Mamdani, nu au fost de natură să-l seducă pe scriitorul american, care a recunoscut imediat caracterul subversiv al promisiunilor: „ajutoarele guvernamentale sunt adesea mult mai scumpe decât par la prima vedere”.
Aici, Bovard argumentează cu politicile regimului comunist din România, care își proclamase controlul total asupra individului, sub pretextul colectivismului coafat din toate unghiurile: în sănătate – gratuitate, însă control total asupra corpului (interzicerea contracepției și a avortului la femei, etc…), în economie – „Cincialul în patru ani” – adică politici crunte de austeritate și muncă peste puteri – printre care oprirea curentului electric ca măsură de economie (ceea ce a dus, printre altele, la mii de morți), o rată a mortalității infantile „într-atât de mare, încât guvernul a refuzat să înregistreze copiii ca fiind născuți până când nu vor fi supraviețuit primei luni” (Bovard).
O Românie paranoică și absurdă
Bovard a surprins foarte meticulos „paranoia regimului ceaușist”:
„Regimul românesc era chiar mai paranoic decât Alex Jones (prezentator media american, cunoscut pentru teoriile sale conspiraționiste, alarmiste, specifice spectrului paranoid, n. red.). Când i-am cerut portarului de hotel o hartă a orașului, acesta s-a uitat urât la mine: „Nu avem hărți. Dacă există un loc unde vrei să mergi, spune-mi unde este și îți voi spune cum să ajungi acolo. Bănuiala mea era că tipul ăla nu trăia din bacșișuri”.
Însă ce este cu adevărat surprinzător în editorialul lui Bovard este această apropiere între un dictator comunist, paranoic, megaloman, îndrăgostit de sine, cu un tânăr primar al unui oraș situat la mii de kilometri distanță, care s-a născut cu doi ani înainte ca Ceaușescu să cadă.
Mamdani nici nu se născuse când Ceaușescu era împușcat lângă zid
O apropiere înfricoșătoare, dacă ești cetățean al New York-ului, cu oarecare lecturi de specialitate, o apropiere care nu flatează, o apropiere care atenționează.
O paralelă cu atât mai periculoasă, cu cât vorbim de un tânăr necontaminat de ideile unor comuniști cu impresii de zei pe pământ.
„Ceaușescu și soția sa au fost aliniați lângă un zid și executați sumar cu aproximativ doi ani înainte de nașterea lui Mamdani.
Retorica elevată a lui Ceaușescu nu i-a mai influențat pe românii pe care îi asuprise de mult timp”, a încheiat Bovard.
