După un deceniu, dosarul fostului primar Tiberiu Coatu încă bate pasul pe loc! A furat 26 de miliarde de lei!

dupa-un-deceniu,-dosarul-fostului-primar-tiberiu-coatu-inca-bate-pasul-pe-loc!-a-furat-26-de-miliarde-de-lei!

La peste un deceniu, mai exact din 2015, dosarul în care este inculpat fostul primar al comunei Găgești, din județul Vaslui, Tiberiu Coatu, bate pasul pe loc. La ultimul termen din 8 iulie 2026, pe rolul Curții de Apel Iași s-a pronunțat o nouă amânare. După prima pronunțare a Tribunalului Vaslui, inculpații au formulat apel, în încercarea că vor primi o hotărâre mai ușoară. Un dosar ce are ca obiect infracțiunea de spălare de bani se judecă din 2015. Durata lungă a procesului a dus la prescripția răspunderii penale. După un deceniu, dosarul fostului primar, Tiberiu Coatu, încă bate pasul pe loc! Un dosar vechi de peste zece ani, continuă să ocupe loc în arhiva instanțelor, după ce judecătorii de la Curtea de Apel Iași au dispus o nouă amânare, miercuri, 8 iulie 2026. „Amână deliberarea, redactarea și pronunțarea deciziei penale la data de 04.09.2026, prin punerea soluției la dispoziție prin mijlocirea grefei instanței”, se arată încheierea de ședință. Procesul a ajuns în faza de apel, după ce inculpații Tiberiu Lorin Coatu, Maricica Chelaru, care a decedat între timp, Romică Lorenț, Irinel Cocuz, Andrei Ursu și părțile civile au formulat apel, nefiind mulțumiți de hotărârea Tribunalului Vaslui. Aceștia au formulat apel deoarece doresc să obțină o achitare, astfel încât să fie considerați nevinovați de către judecători. Judecătorii vasluieni au dispus încetarea procesului penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional, infracțiunea de abuz în serviciu și infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată. În cazul inculpatei Maricica Chelaru s-a dispus această hotărâre ca urmare a decesului său, iar în cazul celorlalți inculpați a intervenit prescripția răspunderii penale. Dosarul a fost „lovit” de prescripție de două ori Pare că magistrații vasluieni au vrut, cu orice preț, să îi scutească pe inculpați de orice pedeapsă, după ce au pronunțat, în doi ani la rând, intervenirea prescripției. Inițial, în 2024, Tribunalul Vaslui a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției, însă instanța de apel le-a trimis dosarul spre rejudecare, susținând că motivarea nu a fost suficientă, ca judecătorii vasluieni să pronunțe o nouă hotărâre cu același motiv de încetare a procesului. În momentul de față, dosarul încă este judecat de magistrații ieșeni, iar toate părțile implicate așteaptă pronunțarea definitivă. Până în prezent s-au desfășurat două termene, în care s-a dispus doar amânarea. Rămâne de văzut ce se va stabili la termenul din septembrie. Au furat 26 de miliarde de lei Dosarul de corupție face referire la faptul că fostul primar al comunei Găgești, Tiberiu Lorin Coatu, alături de ceilalți 5 inculpați, care sunt oameni de afaceri din Huși, au dat o lovitură de 26 de miliarde de lei vechi. Procurorii DIICOT l-au trimis pe Coatu în judecată, în anul 2015, fiind acuzat de constituire de grup infracțional organizat, abuz în serviciu și fals în înscrisuri oficiale. Totul a pornit în urma unui Control al Curții de Conturi, care a stabilit cã în comuna Găgesti au fost plătite din fonduri publice amenajarea mai multor poduri, dar acestea nu au mai fost finalizate. Firma care încasase banii fără a mai executa lucrările aparținea lui Romică Lorent, fost viceprimar al municipiului Huși. Un dosar ce își are originea încă din 2015 bate pasul pe loc, după un deceniu de așteptare, inculpat fiind fostul primar al comunei Găgești, din județul Vaslui, Tiberiu Coatu.

Raed Arafat reacționează după ce Ion Cristoiu a spus că șeful DSU își amenință anchetatorii

raed-arafat-reactioneaza-dupa-ce-ion-cristoiu-a-spus-ca-seful-dsu-isi-ameninta-anchetatorii

Raed Arafat a reacționat, după ce Ion Cristoiu a spus că șeful DSU îi amenință pe anchetatorii săi. Vă reamintim că procurorii Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel au decis punerea sub sechestru asigurător a tuturor bunurilor mobile și imobile ale șefului DSU. El este anchetat în dosarul în care este acuzat pentru complicitate la contrabandă în legătură cu achiziționarea unui elicopter. La scurt timp după ce aceste informații au circulat public, Raed Arafat a venit cu o reacție, invocând jocuri de culise și centre de interese preocupate să îl discrediteze. Declarația sa poate fi consultată AICI. Acum, șeful DSU reacționează după ce Ion Cristoiu a spus că acesta îi amenință pe anchetatorii săi.  Loading … În jurnalul său zilnic, publicistul a susținut că Raed Arafat ar fi trebuit să demisioneze sau să se suspende din funcție, pe fondul anchetei penale în care este vizat. De asemenea, a afirmat că nici conducerea MAI și nici premierul nu i-au cerut să facă acest pas. Ion Cristoiu a remarcat și reacția lui Raed Arafat la adresa procurorilor.  Toată declarația este AICI. Ce spune Raed Arafat Raed Arafat respinge criticile privind folosirea expresiei „demersuri judiciare și extrajudiciare”. El explică faptul că termenul are un sens juridic obișnuit și acuză că i-ar fi fost denaturat declarațiile pentru a crea un subiect „spectaculos”. Arafat susține că va acționa exclusiv prin mijloace prevăzute de lege. „Referitor la postarea mea anterioară, este fascinant cum unii comentatori și unele publicații reușesc să transforme un termen juridic obișnuit într-un scenariu demn de un film. Pentru domnul Ion Cristoiu și publicația Gândul, se pare că expresia «demersuri judiciare și extrajudiciare» a devenit sinonimă cu o amenințare. În realitate, orice jurist aflat la început de carieră știe că «extrajudiciar» înseamnă pur și simplu demersuri legale care nu se desfășoară în fața unei instanțe: sesizări către instituții competente, reclamații administrative, acțiuni disciplinare, drept la replică sau alte căi prevăzute de lege. Dacă până și acest termen este prezentat publicului drept limbaj «de interlop», atunci problema nu este vocabularul meu, ci fie lipsa de înțelegere a noțiunilor juridice elementare, fie alegerea deliberată de a deforma sensul lor pentru un titlu spectaculos sau eventual un alt scop. Eu voi continua să folosesc legea și numai legea. Iar cei care preferă senzaționalul în locul adevărului vor trebui să răspundă pentru propriile afirmații, nu pentru cele pe care încearcă să mi le atribuie. Uneori, cea mai mare dovadă de profesionalism este să cunoști sensul cuvintelor înainte de a le transforma în titluri”, a scris Raed Arafat pe Facebook. Sursă foto: Mediafax Foto

Recompensă generoasă pentru găsirea acestui câine pierdut în Iași

recompensa-generoasa-pentru-gasirea-acestui-caine-pierdut-in-iasi

Un ieșean își caută cu disperare câinele dispărut în zona Moară de Vânt și oferă o recompensă de 1.000 de euro persoanei care îl va ajuta să îl găsească. Anunțul a fost făcut public de proprietarul animalului pe platforma de socializare Facebook, care speră ca apelul să ajungă la cât mai multe persoane. Câine pierdut la Iași Potrivit mesajului publicat de proprietar, animalul s-a pierdut în zona Moară de Vânt din Iași. „Pierdut câine din zona Moară de Vânt! Ofer recompensă 1000€”, a transmis acesta, într-un apel adresat celor care l-ar putea vedea sau găsi. Persoanele care locuiesc în zonă sau care tranzitează cartierul sunt rugate să fie atente și să anunțe proprietarul dacă observă câinele. O simplă informație poate contribui la recuperarea animalului. Proprietarul spune că oferă o recompensă de 1.000 de euro persoanei care îl ajută să își recupereze câinele, în speranța că acesta va ajunge cât mai repede acasă. Apelul este distribuit în mediul online pentru a avea o vizibilitate cât mai mare, iar cei care dețin informații despre animal sunt încurajați să ia legătura cu proprietarul.

Polițiștii au deschis un dosar penal în urma tragediei din Bucegi, în care o femeie a decedat, iar alți trei alpiniști au ajuns la spital

politistii-au-deschis-un-dosar-penal-in-urma-tragediei-din-bucegi,-in-care-o-femeie-a-decedat,-iar-alti-trei-alpinisti-au-ajuns-la-spital

Polițiștii au deschis un dosar penal după incidentul grav din Munții Bucegi în care patru alpiniști au căzut de la 10 metri pe Valea Albișoarei după ce coarda de asigurare s-a rupt. O femeie de 36 de ani a murit, iar alți trei bărbați au fost răniți. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, oamenii legii din cadrul Poliției Stațiunii Bușteni au fost sesizați cu privire la producerea incidentului montan și au demarat imediat cercetările.  Loading …  Salvamontiștii și elicopterul SMURD au intervenit de urgență La locul tragediei au intervenit echipaje ale Serviciului Public Județean Salvamont și elicoptere SMURD, care au desfășurat o amplă operațiune de salvare. Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit că grupul era format din patru persoane, cu vârste cuprinse între 27 și 51 de ani. În urma accidentului, Salvamont Prahova a confirmat că o femeie în vârstă de 36 de ani a fost găsită decedată la locul producerii incidentului. Ceilalți trei alpiniști, membri ai grupului, au fost evacuați și transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Cercetările continuă într-un dosar penal Polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și dacă au existat încălcări ale normelor de siguranță. „Polițiștii efectuează verificări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, au transmis reprezentanții IPJ Prahova. Coarda de asigurare s-a rupt Patru alpiniști au fost implicați în accident după ce li s-a rupt coarda de asigurare și au căzut de la aproximativ 10 metri, a anunțat Departamentul pentru Situații de Urgență.

Anatolian Food Fest a adus gustul Turciei în Parcul Expoziției din Iași!

anatolian-food-fest-a-adus-gustul-turciei-in-parcul-expozitiei-din-iasi!

Festivalul, dedicat gastronomiei și culturii turceștu, îi așteaptă pe ieșeni în acest weekend cu preparate tradiționale, spectacole și activități pentru întreaga familie. Intrarea este gratuită, iar organizatorii spun că evenimentul are și un scop caritabil, fondurile obținute urmând să sprijine proiectele Fundației Tuna dedicate persoanelor vulnerabile. Vizitatorii pot încerca preparate specifice bucătăriei turcești, de la kebab, gözleme, su börek și tantuni, până la produse de băcănie și celebra baclava. Pe lângă zona gastronomică, festivalul include spectacole de muzică și dans tradițional, dar și activități dedicate copiilor. Mulți dintre cei care au trecut deja pragul festivalului spun că experiența culinară i-a convins să revină. „Mi-a plăcut foarte mult că mâncarea era pregătită pe loc și puteai vedea cum se face fiecare preparat. Am încercat pentru prima dată mai multe preparate și chiar m-a surprins. Singurul minus a fost că la unele standuri s-a stat destul de mult la coadă, dar cred că merită așteptarea”, a declarat Andreea, una dintre vizitatoare. Un alt ieșean spune că atmosfera a făcut diferența. „Nu am venit doar pentru mâncare pentru că acum suntem și la regim, dar ne-am bucurat de muzică și atmosferă. Parcă te simți într-o mică vacanță. Mi-ar fi plăcut să fie mai multe locuri la umbră sau după cum e vremea, să te ferești de ploaie și mai multe mese unde să poți sta liniștit, dar, în rest, organizarea mi s-a părut foarte bună”, a povestit Mihai C.

Donald Trump anunță un nou control medical la Walter Reed și spune că a trecut din nou testul cognitiv

donald-trump-anunta-un-nou-control-medical-la-walter-reed-si-spune-ca-a-trecut-din-nou-testul-cognitiv

Liderul de la Casa Albă nu a precizat însă dacă este vorba despre o nouă evaluare medicală sau dacă s-a referit la examinarea efectuată la sfârșitul lunii mai. Mesajul a fost publicat pe platforma Truth Social, unde Trump a transmis că a solicitat, din nou, și un test cognitiv, despre care susține că l-a promovat fără greșeală. Declarația vine în contextul în care starea de sănătate și capacitatea cognitivă a liderilor politici americani rămân subiecte intens dezbătute în spațiul public, scrie Reuters. Liderul american susține că a obținut un rezultat perfect În mesajul publicat pe rețeaua sa de socializare, Donald Trump a afirmat că și-a încheiat „un control medical perfect” la Walter Reed și că efectuează astfel de examinări o dată la șase luni. Totodată, președintele american a precizat că a cerut efectuarea unui nou test cognitiv, despre care spune că l-a trecut cu succes. „Tocmai am terminat un control medical perfect la Walter Reed. Fac acest lucru la fiecare șase luni și am cerut încă un test cognitiv. Sunt singurul președinte care a făcut acest lucru de trei ori și le-am trecut pe toate cu succes. Am răspuns corect la fiecare întrebare”, a scris Donald Trump pe Truth Social. Trump, care a împlinit 80 de ani în luna iunie, nu a oferit detalii suplimentare privind data exactă a examinării și nici dacă urmează ca rezultatele complete ale evaluării medicale să fie făcute publice. Nu este clar dacă este vorba despre o nouă evaluare Declarația președintelui a generat întrebări deoarece nu este clar dacă acesta a efectuat recent un nou control medical sau dacă s-a referit la evaluarea realizată la sfârșitul lunii mai. După examinarea medicală din primăvară, Donald Trump declara că „totul a fost perfect”, fără ca atunci să fie semnalate probleme de sănătate. Până în prezent, Casa Albă nu a oferit informații suplimentare care să clarifice dacă liderul american a fost supus unei noi evaluări medicale sau dacă mesajul publicat pe Truth Social face referire la consultul anterior. Starea de sănătate a liderilor americani rămâne un subiect de interes Starea de sănătate a președintelui Statelor Unite este urmărită atent atât de opinia publică, cât și de mediul politic, mai ales în cazul liderilor aflați la o vârstă înaintată. Donald Trump a susținut în repetate rânduri că se află într-o stare fizică și cognitivă foarte bună și a evidențiat faptul că solicită voluntar testele cognitive, prezentând acest aspect drept o dovadă a capacității sale de a-și exercita funcția. Deocamdată, administrația americană nu a publicat un raport medical actualizat care să confirme declarațiile făcute de președinte, iar momentul exact al examinării rămâne neclar.

Circulația îngreunată din cauza unei înmormântări cu zeci de participanți în Păcurari!

circulatia-ingreunata-din-cauza-unei-inmormantari-cu-zeci-de-participanti-in-pacurari!

Sâmbătă, 11 iulie, circulația de pe o stradă din cartierul Păcurari a fost blocată din cauza unui cortegiu funerar. La ceremonie au participat zeci, posibil sute de persoane. Potrivit persoanelor aflate în zonă, traficul a fost afectat pe durata procesiunii, iar muzica difuzată la un volum ridicat a provocat nemulțumirea unor locatari. Evenimentul a stârnit numeroase reacții în rândul trecătorilor. O parte dintre ieșeni au criticat faptul că circulația a fost blocată și că nivelul zgomotului a fost ridicat. „Nu înțeleg de ce trebuie un asemenea spectacol. Se ajunge să fie afectat întreg cartierul”, a comentat un ieșean. Alții au susținut însă că astfel de ceremonii fac parte din tradițiile unor comunități și că nu reprezintă o situație ieșită din comun. „Cine se miră de așa ceva nu știe cum erau înmormântările pe vremuri. Astfel de procesiuni existau și în trecut”, a remarcat un alt ieșean. De asemenea, mulți dintre locatari se plâng că zgomotul durează de mai multe zile, iar autoritățile nu au luat nicio măsură. Sursa foto: Esti din Iași dacă

Oana Gheorghiu se pronunță înaintea justiției în cazul azilelor ilegale din Bihor. Cum califică intervenția autorităților

oana-gheorghiu-se-pronunta-inaintea-justitiei-in-cazul-azilelor-ilegale-din-bihor.-cum-califica-interventia-autoritatilor

Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu este de părere că acțiunea DIICOT în dosarul azilelor ilegale din Bihor a fost „excesivă”. Ea afirmă că a aflat din presă despre rețeaua de azile ilegale coordonate de Viorel Pașca.  Loading … „Nu cunosc foarte bine cazul, doar ce am văzut în presă, nu ştiam dinainte despre această asociaţie, înţeleg că este o asociaţi şi n-aş vrea să îmi exprim o opinie, pentru că este o anchetă în curs. Pot să spun că, da, statul, şi asta ştiu şi din experienţa mea de ONG-ist, a eşuat de multe ori în a avea grijă de cei vulnerabili şi aici avem o mare problemă şi este un lucru pe care următorul guvern, dacă va veni curând, va trebui să o rezolve într-o formă sau alta. Ce mai ştiu, din experienţa mea de ONG-ist, este că atunci când vrei să faci lucruri într-un ONG, dacă vrei să nu fii vulnerabil, trebuie să respecti legea la virgulă. pentru că doar aşa poţi să asiguri nişte servicii de calitate şi doar aşa poţi să generezi încredere”, a declarat Oana Gheorghiu, sâmbătă, la Digi24. Discuție cu ministrul interimar al Muncii Vicepremierul interimar a recunoscut faptul că a obținut informații despre cazul azilelor din Bihor de la ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru. „Am vorbit cu ministrul Pîslaru despre asta, nu am vorbit personal pentru că chiar nu am toate informaţiile. Am primit informaţii de la ministrul Pîslaru care gestionează cumva, e în legătură cu cei care se ocupă direct de caz. Ştiu că sunt în diferite locuri din ţară, unii în spitale, alţii în nişte locaţii. Ştiu doar că câţiva dintre ei au familii care s-au interesat de ei, dar nu, n-am făcut mai mult de atât”, a precizat ea. Oana Gheorghiu subliniază că modul în care autoritățile au gestionat situația azilelor a fost unul excesiv. „Mi s-a apărut excesivă acţiunea. Nu ştiu de ce DIICOT şi celelalte instituţii au decis să facă asta. Noi nu am avut informaţii la nivelul guvernului. Eu am aflat efectiv din presă. Înţeleg că era o anchetă, că erau acolo oameni infiltraţi care furnizau informaţii, totuşi acei oameni nu erau într-un pericol iminent, deci nu cred că era necesar acest gen de acţiune în forţă, acum probabil că la un moment dat organele de anchetă ne vor lămuri şi asupra motivului pentru care au decis să facă intervenţia în acest fel. Cred că, atunci când identificăm astfel de asociaţii sau astfel de locuri în care sunt găzduiţi oameni vulnerabili, statul trebuie să facă tot ce poate ca să îi ajute pe acei oameni să intre în legalitate. Cred că asta ar fi fost cea mai bună soluţie”, a mai spus Oana Gheorghiu. Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu. Foto: gov.ro Viorel Pașca și familia află luni dacă vor fi arestați Viorel Paşca, deţinătorul azilelor ilegale din Bihor, este anchetat de procurorii DIICOT, împreună cu membrii familiei sale, pentru trafic de persoane şi exploatarea vulnerabilităţii la o scară alarmantă în judeţul Bihor. Viorel Pasca, fondatorul azilelor ilegale din judetul Bihor, ajunge la sediul Curtii de Apel Bucuresti (CAB), unde instanta dezbate contestatia formulata de procurorii DIICOT care cer arestarea sa preventiva sub acuzatiile de trafic de persoane si exploatare a persoanelor vulnerabile, in Bucuresti, joi, 9 iulie 2026. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO Magistrații Curții de Apel București au amânat pentru luni 13 iulie, decizia în dosarul azilelor din Bihor, în care sunt inculpați Viorel Pașca și familia sa. Procurorii DIICOT au contestat controlul judiciar primit de familia lui Viorel Pașca și au arătat că unele dintre argumentele folosite de magistratul care a decis cercetarea în stare de libertate a lotului Pașca în cazul căminelor clandestine din Bihor ar fi contradictorii și că ele nu aveau menirea de a conduce către cele mai blânde măsuri preventive în acest caz, ci, cel mult, de întărire a felului nelegal în care erau administrate procedurile față de „rezidenți”. Potrivit motivării contestației depuse de DIICOT la dosar, argumentul privind responsabilitatea instituțiilor statului nu ar fi trebuit să înlăture suspiciunea faptelor anchetate și nici să diminueze în optica magistratului gravitatea acestor fapte, ci cel mult să confirme mecanismul infracțional derulat de gruparea Pașca. Viorel Pasca, liderul Asociatiei „Dumbrava – Dumnezeu Poarta de Grija”, este adus la sediul central al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) din Bucuresti pentru audieri intr-un dosar privind constituirea unui grup infractional organizat, traficul de persoane si exploatarea persoanelor vulnerabile. MIHAI POP / GMN / MEDIAFAX FOTO

Pompierii din Iași vor avea echipamente noi pentru detectarea radiațiilor și a substanțelor chimice. Investiția ajunge la 1,9 milioane de lei

pompierii-din-iasi-vor-avea-echipamente-noi-pentru-detectarea-radiatiilor-si-a-substantelor-chimice.-investitia-ajunge-la-1,9-milioane-de-lei

Pompierii de la ISU Iași vor fi dotați cu echipamente noi pentru detectarea radiațiilor și a substanțelor chimice. Investiția vine în urma unui proiect al Uniunii Europene pentru intervențiile cauzate de dezastre naturale. Astfel, contractul va avea o valoare de 1,9 milioane de lei, fiind împărțit în 11 loturi de diverse echipamente. Echipamentele vor ajunge la Detașamentul 2 al ISU Iași, din zona industrială, care nu era dotat cu astfel de aparatură modernă. Pompierii de la ISU Iași vor avea echipamente noi Licitația a fost lansată recent, iar termenul de depunere a ofertelor este până la data de 12 august 2026, iar contractul va fi semnat pentru o perioadă de 12 luni. ISU Iași are în derulare proiecte privind construcția de substații în județ și a unui depozit pentru situații de urgență. „În data de 04.09.2025 a fost semnat contractul de grant, care reprezintă acordarea de către Uniunea Europeană a unei finanțări nerambursabile pentru implementarea proiectului intitulat: ROMD00078 CBRN Guard: „Eficient management of CBRN emergencies caused by natural disasters”, finanțat prin programul Interreg NEXT România – Republica Moldova 2021–2027. În acest proiect, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” Iași are calitatea de partener. Scopul achiziției îl reprezintă dotarea echipei CBRN din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri al ISU Iași cu echipamente care permit detectarea și identificarea diferiților compuși chimici, sub formă solidă, lichidă și gazoasă, echipamente care permit identificarea și monitorizarea debitelor de radiații alpha, beta, gamma, echipamente capabile de detecția agenților biologici în atmosferă și echipamente de protecție a personalului de intervenție. Ofertantul are obligația de a preciza partea sau părțile din contract pe care urmează să le subcontracteze și datele de recunoaștere ale subcontractanților propuși, dacă aceștia sunt cunoscuți la momentul depunerii ofertei. DUAE completat de ofertant va include și informații privind partea din contract care urmează a fi subcontractată și va avea anexat acordul de subcontractare”, este precizat în caietul de sarcini. Ce produse vor fi livrate Cele mai mari sume sunt alocate pentru detectoarele de materiale lichide și solide. De asemenea, pompierii de la ISU Iași vor avea costume speciale de protecție în anumite condiții de urgență. „Produsele solicitate: Lot 1 – Detector RAMAN și FT-IR pentru materiale lichide și solide – 1 set; Lot 2 – Detector FT-IR pentru gaze – 1 set; Lot 3 – Spectrometru IMS pentru detecția compușilor chimici – 1 set; Lot 4 – Detector cu senzori electrochimici – 2 buc; Lot 5 – Debitmetru gamma – 1 set; Lot 6 – Contaminometru pentru particule alpha, beta, gamma – 1 set; Lot 7 – Detector PID – 1 set; Lot 8 – Costum de protecție personal, nivel A – 3 buc; Lot 9 – Costum de protecție personal, nivel B – 3 buc; Lot 10 – Spectrometru gamma – 1 set; Lot 11 – Detector UV cu fluorescență indusă de laser pentru agenți biologici – 1 set”, este specificat în documentație. Pompierii din Iași vor beneficia de echipamente noi, care, cel mai probabil, vor fi livrate de la finalul anului 2026, odată ce licitația va fi finalizată, iar ofertanții vor semna contractele.

Armata României participă la parada militară de Ziua Națională a Franței

armata-romaniei-participa-la-parada-militara-de-ziua-nationala-a-frantei

Un detașament de onoare al Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” reprezintă România la parada militară organizată la Paris cu ocazia Zilei Naționale a Franței, eveniment desfășurat anual pe bulevardul Champs-Élysées, anunță Ministerul Apărării Naționale. Potrivit unui comunicat transmis de MApN, în perioada 7-12 iulie 2026, militarii români participă la programul de pregătire organizat de autoritățile franceze în vederea desfășurării ceremoniei militare din 14 iulie.  Loading … Detașamentul de onoare este comandat de maiorul Valentin Stan, locțiitorul comandantului Batalionului 2 Ceremoniale, Onoruri Militare și Intervenție din cadrul Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”. MApN mai anunță că ultima participare a militarilor Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” la parada militară organizată la Paris, cu prilejul Zilei Naționale a Franței, a avut loc în anul 2022. La rândul lor, militarii francezi au participat, în ultimii ani, la Parada Militară Națională organizată la București cu ocazia Zilei Naționale a României, reflectând relațiile strânse dintre forțele armate ale celor două state. „Cooperarea româno-franceză în domeniul apărării reprezintă unul dintre pilonii Parteneriatului Strategic dintre cele două state. Franța este națiunea-cadru a Grupului de Luptă NATO desfășurat la Cincu, având o contribuție esențială la consolidarea posturii de descurajare și apărare pe Flancul Estic al Alianței. Totodată, colaborarea româno-franceză are o tradiție îndelungată în domeniul industriei aeronautice, prin parteneriatul dintre Airbus Helicopters și IAR Ghimbav, iar în prezent este consolidată prin proiectele dezvoltate în cadrul instrumentului european SAFE. Acestea includ achiziția în comun a sistemelor portabile de apărare antiaeriană MISTRAL, precum și programele privind elicopterele multirol H225M și radarele produse de compania Thales, proiecte care contribuie atât la modernizarea capabilităților Armatei României, cât și la dezvoltarea industriei naționale de apărare prin transfer de tehnologie și implicarea operatorilor economici din România”, se arată în comunicatul transmis de MApN. Prezența detașamentului românesc la ceremonia dedicată Zilei Naționale a Republicii Franceze reprezintă o expresie a nivelului excelent al relațiilor dintre România și Franța și reconfirmă angajamentul comun pentru consolidarea securității în cadrul NATO și al Uniunii Europene.