Co-regizorul filmului premiat cu Oscar Mr Nobody Against Putin, calificat de autoritățile ruse drept agent străin . Care a fost reacția sa
Rusia l-a desemnat drept agent străin pe Pavel Talankin, co-regizorul filmului „Mr Nobody Against Putin”, la câteva zile după ce a câștigat Premiul Oscar pentru cel mai bun film documentar. Potrivit Reuters, numele acestuia a apărut vineri pe lista online a agenților străini a Ministerului rus al Justiției, etichetă pe care Moscova o folosește în privința persoanelor considerate a fi implicate în activități anti-ruse susținute de străini. Documentarul realizat de Talankin și David Borenstein folosește imagini filmate pe parcursul a doi ani de către Talankin la o școală unde era angajat în regiunea Chelyabinsk din Rusia. Secvențele arată modul în care elevii erau expuși la mesaje pro-război. Filmul a stârnit controverse inclusiv în rândul rușilor care se opun lui Putin și războiului, unii criticându-l pe Talankin pentru că și-a filmat colegii și copiii fără consimțământul lor. Într-o reacție pentru publicația independentă rusă The Moscow Times, Talankin încerca să asimileze informația și că se aștepta la „comentarii furioase și reacții negative”. „Sunt agent străin pentru prima dată, așa că nu știu cum să reacționez. Sincer, nu mă așteptam [să fiu desemnat drept «agent străin»]. Mă așteptam la comentarii furioase și reacții negative, dar nu m-am gândit niciodată că se va ajunge la asta”, a spus Talankin pentru sursa citată. Difuzarea documentarului, interzisă în Rusia Informația vine în contextul în care un tribunal din Rusia a interzis distribuirea documentarului „Mr Nobody Against Putin”, premiat recent cu Oscar și BAFTA, după ce procurorii au susținut că filmul promovează o imagine negativă a guvernului rus și a războiului din Ucraina. Procurorii ruși au susținut că filmul promovează „extremismul și terorismul” și prezintă Rusia într-o lumină negativă. Tribunalul din Celiabinsk a decis interzicerea distribuției documentarului pe întreg teritoriul Rusiei, inclusiv pe platformele de streaming. Autoritățile au mai susținut că unele imagini ar fi fost filmate cu elevi fără acordul părinților.
De la Dionysos la Caragiale, un strigăt neîntrerupt de adevăr și emoție, sărbătorind Ziua Mondială a Teatrului
De la primele ritualuri dionisiace din Grecia Antică, când zeii coborau pe pământ prin vocile și trupurile oamenilor, până la rafinamentul complex al producțiilor contemporane, teatrul a reprezentat dintotdeauna un spațiu sacru și profan, un laborator al emoțiilor și un forum al ideilor. Este locul unde, în întunericul sălii, conștiința individuală se topește într-o conștiință colectivă, iar poveștile de pe scenă devin, pentru câteva ore, propriile noastre povești, revelându-ne adevăruri fundamentale despre condiția umană. Ziua Mondială a Teatrului nu este doar o celebrare a unei profesii, ci o recunoaștere a necesității primordiale a omului de a se vedea pe sine, de a înțelege și de a fi înțeles, de a râde și de a plânge, de a trăi și de a muri, în siguranța iluziei scenice. Teatrul este un act de curaj. Este curajul actorului de a se expune, al dramaturgului de a denunța, al regizorului de a interpreta și al publicului de a simți. Este o artă a momentului prezent, irepetabilă în esența ei, o suflare colectivă care se naște și moare la fiecare reprezentație, lăsând în urmă doar ecoul unei emoții. Într-o lume tot mai fragmentată, teatrul continuă să ne unească, să ne provoace, să ne consoleze și să ne inspire. Este acel puls vital care ne amintește că, dincolo de diferențele culturale, istorice sau individuale, suntem legați de aceleași dorințe, frici și speranțe. Să ne aventurăm, așadar, într-o călătorie prin istoria acestei arte magice, pentru a înțelege ce a însemnat și ce va însemna mereu teatrul pentru societatea noastră. În zorii civilizației occidentale, pe colinele însorite ale Greciei Antice, s-a născut o formă de artă care avea să modeleze profund înțelegerea noastră despre emoție, morală și comunitate: teatrul. Nu era doar un spectacol, ci un ritual profund, înrădăcinat în cultul zeului Dionysos, zeul vinului, al fertilităţii și al extazului. La început, spectacolele erau simple procesiuni și coruri, cunoscute sub numele de ditirambe, în cadrul cărora bărbați mascați cântau și dansau în cinstea divinității. Treptat, prin geniul unor oameni precum Thespis, care a introdus primul actor separat de cor, aceste ritualuri au evoluat, transformându-se în tragedia și comedia pe care le cunoaștem astăzi, fundamentul întregii dramaturgii universale. Teatrul era o manifestare colectivă a spiritualității și a identității civice, un eveniment la care participau mii de cetățeni, într-o comuniune emoțională unică. Funcția teatrului în polisul grec depășea cu mult simplul divertisment. Era o școală morală, un forum de dezbatere publică și un catalizator al coeziunii sociale. Prin vocile lui Aeschylus, Sophocles și Euripides, tragedia explora teme universale precum destinul, liberul arbitru, vina, răzbunarea și condiția efemeră a omului în fața zeilor. Conceptul de catharsis, purificarea emoțională a spectatorului prin intermediul fricii și milei, era esențial, permițând publicului să confrunte cele mai întunecate aspecte ale existenței umane într-un cadru sigur și ritualic. Pe de altă parte, comedia lui Aristofan, cu satira sa acidă și parodia necruțătoare, critica vehement viciile societății, politicile greșite și personajele publice, oferind un ventil social necesar și o formă de auto-reflecție colectivă. Astfel, teatrul era o parte integrantă a democrației ateniene, un instrument esențial pentru educarea și modelarea cetățeanului, o voce puternică care reverberează încă în conștiința noastră culturală. Odată cu ascensiunea Imperiului Roman, soarta teatrului a cunoscut o transformare semnificativă. Romanii, cu pragmatismul și setea lor de spectacol, au preluat de la greci formele dramatice, dar adeseori le-au adaptat gusturilor proprii, preferând divertismentul grandios și violența directă în detrimentul profunzimii filosofice. Amfiteatrele răsunau de strigătele mulțimilor la jocurile de gladiatori, luptele cu animale sălbatice sau execuțiile publice, care de multe ori eclipsau reprezentările teatrale. Deși au existat dramaturgi importanți precum Plaut și Terențiu, care au scris comedii pline de umor și vitalitate, și Seneca, ale cărui tragedii au influențat Renașterea, teatrul roman a pierdut, în mare parte, acea conexiune spirituală și civică profundă specifică lumii grecești, spectacolul, în forma sa cea mai brută, eclipsând adeseori arta cuvântului și a ideii. Căderea Imperiului Roman și întunericul Evului Mediu au adus o nouă provocare pentru teatru. Instituția dramatică, în forma sa clasică, a intrat într-un declin aproape total, condamnată de Biserica Creștină incipientă, care o vedea ca pe o expresie a păgânismului și a decadenței. Cu toate acestea, spiritul teatral nu a dispărut complet, ci s-a refugiat chiar în sânul Bisericii, unde s-a reinventat sub forma jocurilor liturgice, a dramelor religioase și a pieselor de moralitate, piese alegorice menite să educe publicul în învățăturile creștine. Aceste spectacole, jucate în piețele publice sau în interiorul bisericilor, aduceau în scenă personaje precum ”omul”, ”viciul” și ”virtutea”, oferind o oglindă morală a existenței umane și reconfirmând rolul teatrului ca instrument de instruire și de reflecție comunitară, chiar și în cele mai austere timpuri. Teatrul a supraviețuit, metamorfozându-se, demonstrând o rezistență extraordinară și o capacitate de a se reinventa, indiferent de constrângerile istorice. Odată cu Renașterea, în secolul al XVI-lea, teatrul a cunoscut o renaștere spectaculoasă, o adevărată explozie de creativitate care avea să schimbe pentru totdeauna peisajul cultural european. Italia, cu Commedia dell’arte, și Anglia, cu geniul incontestabil al lui William Shakespeare, au fost epicentrele acestei revigorări. Shakespeare, în special, a revoluționat dramaturgia prin profunzimea psihologică a personajelor sale, prin complexitatea intrigilor și prin limbajul poetic de o frumusețe copleșitoare. De la dilemele existențiale ale lui Hamlet, la iubirea pasională a lui Romeo și a Julietei, la tirania lui Macbeth și la nebunia Regelui Lear, opera sa a explorat întreaga gamă a emoțiilor și conflictelor umane, transformând scena într-un univers infinit de posibilități. Teatrul shakespearian nu era doar o oglindă a lumii, ci o forță creatoare, capabilă să dea formă și sens celor mai ascunse colțuri ale conștiinței umane, iar publicul, de la nobili la plebei, era captivat de această viziune panoramică asupra condiției umane. Secolele XVII și XVIII, sub influența Iluminismului și a Raționalismului, au adus noi valențe teatrului. Franța, cu marii săi clasici Racine și Corneille, a excelat în tragediile inspirate din antichitate, respectând regulile stricte ale unităților de timp, loc și acțiune, dar explorând cu o rigoare psihologică inegalabilă pasiunile și conflictele interioare ale eroilor. Însă,
Paul McCartney anunță al 18-lea album solo, The Boys of Dungeon Lane, inspirat din copilăria din Liverpool
Noul material discografic marchează al 18-lea album solo al lui Paul McCartney și primul său proiect major după apreciatul „McCartney III”, lansat în 2020. Titlul albumului face trimitere la o zonă din Liverpool care leagă orașul de țărmul Speke – locul unde McCartney și-a petrecut o mare parte din copilărie, arată Euronews. Potrivit echipei artistului, albumul îl prezintă pe fostul membru The Beatles într-o perioadă de reflecție profundă. El își rememorează anii petrecuți în Liverpoolul postbelic, familia sa și prietenia cu viitorii membri ai uneia dintre cele mai influente trupe din istoria muzicii. „Este povestea de dinaintea poveștii”, spun producătorii albumului, sugerând că multe dintre piesele noi explorează viața lui McCartney înainte de apariția fenomenului global Beatlemania. Nostalgia anilor trecuți, în primul single Odată cu anunțul albumului, McCartney a lansat și primul single, „Days We Left Behind”, o piesă cu puternice accente nostalgice. Artistul a explicat că piesa reflectă modul în care amintirile din tinerețe continuă să influențeze muzica pe care o compune și astăzi. „Este un cântec despre amintiri. Mă gândesc adesea la zilele pe care le-am lăsat în urmă și uneori mă întreb dacă nu scriu mereu despre trecut. Dar apoi îmi dau seama că despre ce altceva ai putea scrie?”, a spus McCartney. Albumul va include 14 piese, printre care „As You Lie There”, „Lost Horizon”, „Mountain Top”, „Life Can Be Hard” și „First Star of the Night”. O carieră care continuă după peste șase decenii La 83 de ani, Paul McCartney rămâne una dintre cele mai active figuri din industria muzicală. Fost membru al trupei The Beatles, el a continuat o carieră solo extrem de prolifică după destrămarea formației în 1970, lansând zeci de albume și susținând turnee în întreaga lume. Influența sa asupra muzicii moderne este considerată una dintre cele mai importante din cultura pop, atât prin activitatea din cadrul The Beatles, cât și prin proiectele sale solo sau cele realizate cu trupa Wings. În paralel cu noul album, interesul pentru istoria trupei The Beatles rămâne ridicat. Regizorul Sam Mendes lucrează în prezent la patru filme biografice dedicate membrilor trupei, proiect programat pentru lansare în 2028.
Iubire, intrigi și râsete în ritm de Rossini, spectacolul care cucerește Bucureștiul Bărbierul din Sevilla pe scena Operei Naționale București
Figaro dă tonul comediei perfecte. În zorii unei zile însorite, într-o piațetă din Sevilla, Contele Almaviva își joacă viitorul la fereastra Rosinei, tânăra păzită cu gelozie de doctorul Bartolo, dornic să o ia de soție și să pună mâna pe zestrea ei. Serenada contelui răsună în noapte, dar adevărata ”armă” intră în scenă odată cu Figaro, bărbierul, intrigantul, mesagerul, maestrul planurilor imposibile. Fost angajat al contelui și actual ”om bun la toate” în casa lui Bartolo, Figaro este motorul unei avalanșe de intrigi: deghizări, scrisori strecurate, vizite ”oficiale” și lecții de canto care ascund declarații de dragoste. Ești pregătit să descoperi cât de departe poate merge cineva pentru a câștiga inima cuiva… și zestre, dacă se poate? Almaviva apare mai întâi drept soldat beat, cerând încartiruire, apoi se reîntoarce drept profesor de muzică, înlocuitor fals al lui Don Basilio, ”profesorul de canto” care știe să distrugă reputații la comandă. În timp ce Bartolo moțăie, Rosina și ”Lindoro” își șoptesc iubirea, iar Figaro îl bărbierește pe doctor, furându-i elegant cheia balconului. Ce se întâmplă când fiecare personaj minte pe toată lumea, dar crede că el e singurul care controlează situația? Când Bartolo află că Rosina vrea să fugă cu un misterios Lindoro, întărește paza casei. Dar adevărul explodează: Lindoro este, de fapt, Contele Almaviva. Fuga e aproape compromisă, scara dispare, iar în mijlocul haosului intră Don Basilio cu notarul. Contra cost, bineînțeles, Basilio acceptă să fie martor la căsătoria pe care trebuia să o împiedice. În cele din urmă, Rosina află cine este cu adevărat bărbatul pe care îl iubește, notarul semnează, iar Bartolo rămâne doar cu frustrările și zestrea oferită generos de conte, inclusiv. Regie: Igor Bergler Decoruri: Igor Bergler, Raluca Elena Popa Costume: Raluca Elena Popa Lumini: Daniel Klinger Coregrafie: Bianca Patrichi Maestru de cor: Adrian Ionescu Asistent regie: Claudia Machedon Asistent dirijor: Mircea Pădurariu Dirijor: Daniel Jinga Distribuția: Figaro: Sebastian Balaj/Iordache Basalic; Rosina: Oana Șerban – invitată/Maria Miron Sârbu – invitată; Contele Almaviva: Bogdan Mihai/Andrei Fermeșanu – invitat; Don Bartolo: Iustinian Zetea; Don Basilio: Daniel Pascariu – invitat/Marius Boloș; Berta: Daniela Cârstea/Rodica Ștefan – invitată; Fiorello/Sergentul: Daniel Filipescu; Notarul: Andrei Bolohan; Berta actrița: Bianca Totolici Chitară Vlad Vedeș Pregătire muzcală: Luminița Berariu, Mădălina Florescu, Liana Mareș, Ioana Maxim, Sabin Orbulescu, Cosmin Pătrana Cu participarea Orchestrei, Corului și a Ansamblului de Balet ale Operei Naționale București Joi, 26 martie, sâmbătă, 28 martie, și duminică, 29 martie, de la ora 18:30, Opera Națională București este locul în care pasiunea, umorul și muzica se împletesc într-un spectacol de neuitat, ”Bărbierul din Sevilla”, de Gioachino Rossini, cu intrigi savuroase, deghizări ingenioase și o avalanșă de situații comice care te poartă într-o poveste unde dragostea învinge orice plan, o seară electrizantă, în care fiecare notă și fiecare replică te apropie de un final exploziv.
Legătura dintre oameni și câini datează de peste 15.000 de ani
Cercetarea, publicată în revista Nature, sugerează că dovezile genetice ale câinilor domestici sunt cu aproximativ 5.000 de ani mai vechi decât estimările anterioare. Cel mai vechi exemplar identificat provine din Anatolia, în actuala Turcie, și are aproximativ 15.800 de ani. Rămășițele animalului au fost descoperite îngropate alături de rămășițe umane, arată The Guardian. Un alt exemplar, o mandibulă veche de 14.300 de ani, a fost găsită în peștera Gough din Somerset, Marea Britanie. Câinii erau hrăniți și îngropați ritualic Analizele arată că oamenii preistorici nu doar tolerau câinii în apropierea lor, ci îi și hrăneau. Studiile izotopice efectuate pe oasele descoperite în Turcia arată că acești câini aveau o dietă bogată în pește. Era similară cu cea a oamenilor din acea zonă. Arheologii au descoperit și dovezi ale unei legături emoționale între oameni și animale. Trei pui de câine au fost găsiți îngropați peste picioarele unei persoane, într-un ritual funerar care semăna cu cele dedicate oamenilor. Cercetătorii spun că, în urmă cu aproximativ 15.000 de ani, câini cu origini genetice diferite existau deja în mai multe zone din Eurasia, de la Marea Britanie până în Siberia. Această descoperire sugerează că procesul de domesticire ar fi început încă din timpul ultimei ere glaciare. Acest lucru se întâmpla cu mult înainte de apariția agriculturii sau a altor animale domestice. Rolul câinilor în comunitățile preistorice Oamenii de știință cred că primele comunități umane nu ar fi investit resurse în hrănirea acestor animale dacă ele nu ar fi avut un rol important. Câinii ar fi putut contribui la creșterea eficienței la vânătoare sau ar fi servit drept sistem de avertizare împotriva prădătorilor. Descoperirile sugerează că relația dintre oameni și câini – considerată astăzi una dintre cele mai puternice legături dintre oameni și animale – are rădăcini mult mai vechi decât se credea până acum.
Europarlamentarii cer oprirea finanțării Bienalei de la Veneția dacă participă artiști ruși
Cel puțin 34 de membri ai Parlamentului European au cerut conducerii Uniunii Europene să intervină în decizia Bienalei de la Veneția de a permite participarea artiștilor ruși la ediția din 2026. Într-o scrisoare adresată joi Ursulei von der Leyen, președinta Comisiei Europene, șefei diplomației europene Kaja Kallas și ministrului de Externe al Ciprului, Constantinos Kombos, care deține președinția rotativă a Consiliului UE, europarlamentarii au cerut suspendarea finanțării europene pentru expoziția internațională de artă de la Veneția. Cer sancțiuni pentru organizatori Potrivit Politico, aceștia au solicitat „măsuri restrictive” împotriva persoanelor și organizațiilor implicate în organizarea participării Rusiei la expoziția de artă, adică a pavilionului oficial al Rusiei de la Bienala de la Veneția. „E mult mai mult decât o controversă culturală. Este un test dacă Uniunea Europeană își respectă propriile angajamente – față de Ucraina, față de valori și față de statul de drept”, au transmis membrii PE. De unde a pornit conflictul Disputa a reapărut după ce Fundația Bienalei a confirmat oficial revenirea Rusiei, o decizie care rupe practica ultimilor ani. După declanșarea războiului din 2022, Rusia nu a mai participat la Bienală, iar mai multe instituții culturale europene au evitat colaborările oficiale cu artiști sau organizații susținute de statul rus. Nu a existat o interdicție oficială impusă de UE asupra artiștilor, dar presiunea politică și pozițiile publice ale guvernelor au dus, în practică, la excluderea Rusiei din marile evenimente culturale. Revenirea anunțată pentru 2026 este, astfel, prima de la începutul conflictului și marchează o schimbare majoră de poziție a organizatorilor. Europarlamenatrii cer tăierea finanțării expoziției Decizia a fost deja criticată de peste 20 de guverne europene, iar Comisia Europeană a avertizat că ar putea reanaliza finanțarea acordată evenimentului. Europarlamentarii merg mai departe și cer explicit oprirea fondurilor europene – aproximativ 2 milioane de euro pe trei ani – argumentând că banii UE nu ar trebui să sprijine „direct sau indirect” o platformă care ar putea reface imaginea internațională a Rusiei. Fondurile UE acoperă costurile generale ale expoziției pe mai multe ediții, nu doar pe cea din 2026, astfel că suspendarea lor ar reprezenta o presiune concretă asupra organizatorilor. „Argumentele politice, morale și juridice sunt clare. Ceea ce este necesar acum este acțiunea”, au transmis semnatarii scrisorii. Reacții în Italia Organizatorii Bienalei și-au apărat decizia, susținând că arta trebuie să rămână un spațiu de dialog, independent de conflictele politice. Autoritățile italiene s-au delimitat însă de această poziție. Ministrul Culturii, Alessandro Giuli, i-a cerut reprezentantei guvernului în conducerea Bienalei, Tamara Gregoretti, să demisioneze, acuzând-o că nu a informat autoritățile despre participarea Rusiei și că a susținut decizia, în ciuda sensibilității internaționale a subiectului. Expoziția Internațională de Artă va avea loc între 9 mai și 22 noiembrie 2026. O miză mai mare decât arta În centrul disputei se află o întrebare mai largă: poate cultura să rămână neutră în timp de război? Pentru organizatorii Bienalei, răspunsul este da. Pentru tot mai mulți lideri europeni, nu. Conflictul ar putea deveni un test pentru modul în care Uniunea Europeană își folosește instrumentele financiare și politice pentru a susține pozițiile asumate în războiul din Ucraina, inclusiv în afara domeniului strict economic sau militar.
Credidam îi contestă Oanei Pellea moștenirea tatălui său, Amza Pellea: doi ani de procese și cerințe absurde
„Organismul CREDIDAM imi cere an de an sa i reactualizez datele de repertoriu ale tatălui meu .. pentru calcularea și achitarea drepturilor de autor! Adică să fac o listă cu ce a mai făcut nou tata…Tata a plecat de pe lumea asta de 43 de ani! De 43 de ani lista repertoriului lui a rămas aceeași!”, spune Oana Pellea pe Facebook. Acesta afirmă că a depus personal lista la Credidam când l-a înscris pe Amza Pellea ca membru, acum mulți ani și refuză să îndeplinească o cerere birocratică „aberantă și absurdă”. Acum, Credidam îi contestă chiar și dreptul de moștenitor. „Mi se spune că nu pot plăti drepturile pentru că nu știu ce au de plătit, nefiind reactualizată baza de date, Credidamul încasând drepturile de la televiziuni (probe depuse la dosar)..Și atunci unde sunt banii încasați de Credidam pentru drepturile de difuzare și autor ale tatălui meu..? Credidam-ul are în baza de date întreaga listă de repertoriu a tatălui meu, depusă de mine, semnată de mine. Nu mai recunoaște nimic… au mers până acolo încât au pus la îndoială certificatul de moștenitor…au spus că nu e înscris ca membru cu toate că are și cont și parolă la site-ul lor). Au susținut că în certificatul de moștenitor, in care se menționează că sunt unica moștenitoare a tuturor drepturilor de autor și a drepturilor de difuzare, dar nu e specificat nominal Credidam! Tata a murit in 1983 .. Credidam s-a înființat in 1996!!!”, povestește fiica lui Amza Pellea. Oana Pellea spune că de 2 ani este în proces cu Credidam pentru drepturile tatălui său. „Romania 2026. La orice termen se schimbă judecătorul și procesul e luat de la capăt. La fiecare termen reprezentanții Credidam vin cu câte o chichiță aberantă…Justiție în România? Dosarul este plin de probe de netăgăduit și totuși… Oana Gheorghiu, Ilie Bolojan, Andras Istvan, cui trebuie să mă mai adresez ca să îi fac dreptate tatălui meu?”, întreabă Oana Pellea.
Muzeul Național Tehnic Leonida marchează un moment istoric: se redeschide aripa veche după 40 de ani
Sâmbătă, 28 martie 2026, vizitatorii sunt invitați să descopere rezultatele primei etape de modernizare a muzeului. Proiectul, inițiat de Grupul Electrica și Fundația Electrica, își propune să readucă în atenția noilor generații moștenirea tehnică românească printr-un format interactiv și modern, potrivit unui comunicat. Ce pot vedea vizitatorii? Noua aripă propune un traseu expozițional complex, structurat pe opt secții muzeale. Peste 200 de exponate sunt acum puse în valoare într-o manieră care încurajează explorarea prin joc și descoperire. Printre atracțiile principale se numără: Biroul savantului Dimitrie Leonida, recreat pentru a oferi o privire în universul geniului care a fondat muzeul. O sală de proiecție modernă, destinată prezentărilor educative. Exponate istorice restaurate, adaptate cerințelor de vizitare ale secolului XXI. Detalii eveniment Redeschiderea oferă publicului posibilitatea de a vedea progresele lucrărilor de modernizare și planurile de viitor pentru această instituție-simbol. Când: Sâmbătă, 28 martie 2026 Program de vizitare: 10:00 – 18:00 Locație: Str. General Candiano Popescu, nr. 2 (Intrarea prin Parcul Carol I) Organizatorii încurajează părinții să-i aducă pe cei mici să vină și să descopere „energia viitorului” prin prisma realizărilor tehnice din trecut. Aripa istorică a Muzeului Național Tehnic „Prof. Ing. Dimitrie Leonida” a fost închisă timp de 4 decenii în principal din cauza lipsei fondurilor pentru renovare, spațiul fiind degradat și transformat, în tot acest timp, în depozit pentru obiectele de patrimoniu care nu puteau fi expuse publicului.
Satul din Sibiu unde Maica Domnului păzește casele oamenilor. Tradiție rară, dusă mai departe: Nu mă îmbogățesc. De multe ori îmi scot doar materialele folosite
În satul cunoscut pentru hora de pe Ruscă, tradiție care se păstrează anual în duminica de Rusalii, numeroase case au pe fațadă o firidă în care este pictată o icoană. „Cele mai multe o au înfățișată pe Maica Domnului, cea care aduce protecție asupra casei și locuitorilor săi”, spune Nicolae Cercel, sătean care a moștenit darul picturii de la unchiul său, artistul Gheorghe Cercel. Ceruți sunt și sfinții ale căror nume le poartă proprietarii caselor. „Fac și icoane cu sfinții Ioan, Nicolae, Gheorghe, Mihai sau Gabriel, după cum vrea omul. Nu mă îmbogățesc, pentru că de cele mai multe ori îmi scot doar materialele folosite”, recunoaște Nicolae Cercel, ajuns acum la vârsta pensiei. O plimbare pe ulițele Sebeșului de Jos, pe sub privirile sfinților pictați de Gheorghe și Nicolae Cercel aduce multă liniște în mintea și sufletul celor asaltați de tumultul orașelor. Aici s-a refugiat artistul admirat în comunism. În casa familiei Cercel a fost amenajat singurul muzeu din Sebeșu de Jos, dedicat memoriei lui Gheorghe Cercel, artistul care a călătorit pe jos 25 de kilometri până la Sibiu pentru a admira colecția de picturi a Muzeului Brukenthal. „Unchiul meu s-a născut în 1912, într-o familie de țărani săraci, cu opt copii. A făcut școala în sat, apoi a studiat la Secția Lemn din Racovița, a Școlii Populare de Artă și Meserii. Și-a continuat studiile la Baia Mare, iar după război a absolvit Școala Superioară de Pictură și Sculptură din București. În 1947 a devenit membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România.” În anul 2009, la două decenii de la dispariția artistului, Casa de Presă și Editură „Tribuna” a publicat „Memoriile maestrului Gheorghe Cercel din Sebeșu de Jos”, volum care conține o autobiografie bogată a îndrăgitului artist. „Am făcut cunoștință cu foamea, frigul și setea” În 1935, el avea să meargă pe jos până la Turnu Severin, dornic să descopere picturile mănăstirilor de pe Valea Oltului, sculpturile lui Brâncuși de la Târgu Jiu și să vadă Dunărea. „În acest drum am făcut cunoștință cu foamea, cu frigul și setea din plin, toate acestea călindu-mă pentru a mă pregăti pentru alte încercări pe care aveam să le înfrunt în viitor”, nota Gheorghe Cercel, pe care războiul l-a dus în linia frontului între 1939 și 1943. În 1951, când mama îndrăgitului artist moare, acesta, în semn de omagiu, a hotărît să-i păstreze amintirea vie, făcând: „din odaia ce-i odihnea trupul ei o expoziție de pictură. Nu a rămas niciun loc gol pe perete fără să fie ocupat de tablouri ce reprezentau portretul mamei alături de cel al tatălui îndurerat, peisaje din Sebeș, mama cu furca, cu rufele, la câmp, la râu, la pădure”, a scris Gheorghe Cercel în autobiografia sa. Expoziția a uimit întregul sat. Astăzi, meșteșugul picturii icoanelor pe prispele oamenilor este dus mai departe de nepotul artistului, Nicolae Cercel, care, în comunism, a lucrat ca sculer matrițer la Uzina „Mecanica” din Mârșa. „Am făcut și câteva troițe, tot aici, în zona Sebeșu de Jos – Turnu Roșu. Oamenii au nevoie de Dumnezeu, care să-i vegheze și să-i ajute în aceste vremuri tulburi”, mai spune bărbatul care, în iunie 2025 a primit o distincție din partea Primăriei Turnu Roșu pentru că „dă culoare comunității”. Povestea artistului Gheorghe Cercel și al nepotului său, care i-a călcat pe urme, a fost publicată de Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
Poeta Ana Blandiana va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din București
Potrivit instituției, distincția vine ca recunoaștere a contribuției literare și civice a Anei Blandiana, considerată una dintre cele mai importante voci ale literaturii române contemporane și o personalitate marcantă a spațiului public. Evenimentul de acordare a înaltei distincții va avea loc începând cu ora 14:00, în Sala Senatului a Universității din București. „Autoare a 35 de cărți publicate în limba română și a peste 100 de volume apărute în 27 de limbi, Ana Blandiana s-a impus drept una dintre figurile esențiale ale literaturii române contemporane printr-o operă care cuprinde poezie, proză, eseuri și literatură pentru copii. Activitatea sa literară este dublată de o implicare civică remarcabilă, care a transformat-o într-un reper de conștiință publică și de responsabilitate intelectuală”, a transmis Universitatea din București într-un comunicat. Licențiată a Facultății de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, poeta s-a afirmat într-un context marcat de cenzură și constrângeri ideologice, fiind supusă, de-a lungul anilor, mai multor interdicții de publicare în perioada regimului comunist. Implicare civică și rol în societatea civilă După 1989, Ana Blandiana a avut un rol activ în reconstrucția societății civile. În martie 1990 a reînființat Asociația Internațională „PEN Clubul Român”, a cărei președintă a fost în perioada 1990 – 2004, iar, în noiembrie 1990, a fost una dintre inițiatoarele Alianței Civice, pe care a condus-o între 1991 și 2001. Alături de Romulus Rusan, a inițiat în 1993 și a realizat, sub egida Consiliului Europei, Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet, primul de acest fel din lume, iar în 1994, a întemeiat Fundația „Academia Civică”, organizația care administrează și astăzi memorialul. Premii și distincții internaționale Opera sa a fost recunoscută pe plan internațional. Traducerile operei sale în 27 de limbi au făcut posibilă o circulație internațională excepțională a scrierilor sale și au consolidat prezența literaturii române în spațiul cultural mondial. Opera și activitatea sa au fost recompensate cu numeroase premii și distincții, în țară și în străinătate.