Ministerul Transporturilor, investiţie de peste 756 milioane lei. Va fi modernizat drumul naţional 73C, Tigveni – municipiul Râmnicu Vâlcea
În nordul localităţii Tigveni se va amenaja un nod rutier al Autostrăzii Sibiu – Piteşti și se va crea o legătură de descărcare a traficului în DN 73C, prin drumul de legătură. Astfel, se va evita intravilanul localităţii Tigveni. În acest context, Ministerul Transporturilor pregătește o investiție de 756,36 milioane lei pentru modernizarea DN 73C, km 55+000 – km 68+000, Tigveni-Municipiul Râmnicu Vâlcea (Lot 2), judeţele Argeş şi Vâlcea. Lungimea Drumului Naţional DN 73C este de 13,40 km. Lungimea drumului de legătură care asigură legătura cu Autostrada Sibiu – Piteşti este de 2,39 km. „Finanţarea investiţiei se realizează din fonduri externe nerambursabile – Programul Transport (P.T.) 2021-2027 şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii”, se precizează într-un proiect de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea indicatorilor tehnico – economici aferenţi obiectivului de investiţii „Reabilitare/modernizare DN 73C, km 55+000 – km 68+000, Tigveni – Municipiul Râmnicu Vâlcea (Lot 2)”, judeţele Argeş şi Vâlcea, notează news.ro. „Este necesară adoptarea unor condiţii optime şi de siguranţă” Pe DN 73C se vor amenaja 6 staţii de autobuz. Este prevăzută amenajarea drumurilor laterale pe minimum 15 m, faţă de marginea părţii carosabile, cu o structură rutieră similară cu cea a drumului naţional. „Obiectivul de investiţie DN 73C, km 55+000 – km 68+000, Tigveni-Municipiul Râmnicu Vâlcea (Lot 2) are ca scop reabilitarea/modernizarea drumului naţional 73C, apărut ca urmare a începerii execuţiei tronsoanelor de autostradă A1 Sibiu – Piteşti, situaţie în care, pentru asigurarea preluării şi fluidizării unei părţi din traficul rutier major, care se va muta pe această secţiune de drum naţional, este necesară adoptarea unor condiţii optime şi de siguranţă şi sporire a capacităţii portante şi de trafic. De asemenea traficul de tranzit preluat nu poate fi direcţionat pe reţeaua stradală din interiorul localităţilor, astfel pentru conexiunea drumului naţional DN 73C cu sectorul de autostradă este prevăzut şi un drum de legatură nou”, se menționează în Nota de fundamentare, potrivit sursei citate. Traseul drumului naţional se desfăşoară pe zone de intravilan şi extravilan, în acest sens fiind prevăzute trotuare la marginea dispozitivelor de scurgere a apelor. Lucrările de protecţia mediului prevăzute sunt de tipul construcţiilor pentru epurarea apelor pluviale. Sunt prevăzute şapte lucrări de artă (poduri şi pasaje). Pe traseul drumului naţional 73 C se vor reabilita 2 poduri existente: podul de la km 55+159.5 (km 55+130) peste râul Badislava şi podul de la km 63+524 (63+114) peste râul Sâmnic. Pe traseul drumului de legătură au fost proiectate 2 pasaje şi 2 poduri, iar pe traseul drumului judeţean DJ 678 A, podul existent se va înlocui din cauza stării de degradare avansată. RECOMANDAREA AUTORULUI: Prima reacția a lui Dragos Anastasiu după informarea DNA: „Am cerut o copie a presupusului denunț pe care l-aș fi făcut” Ion Cristoiu: Toate scandalurile postdecembriste s-au încheiat cu DEMISIA. Va face o excepție scandalul Dragoș Anastasiu?! Câte controale au făcut comisarii ANPC după ce Piedone a fost pus sub control judiciar. Pe litoral, zece unităţi au fost închise temporar Expertul Șerban Iosifescu, reacție la „CENZURA” aplicată de ministrul Educației: „Politicienii, în continuare, nu dau doi bani pe cercetare”
USR condamnă sinecurile, dar se înghesuie la sinecuri! Numiri de USR-iști pe bandă în CA-uri!

Ministrul Economiei, Radu Miruță, condamnă vehement sinecurile din companiile de stat și face show în social media cu „dezastrul” pe care l-a găsit în instituția pe care a preluat-o. Însă, la rândul său, acționează pentru numiri în funcții-cheie, pe baza cunoștințelor și relațiilor. Cel mai recent exemplu descoperit de Gândul este numirea de către Miruță a trei colegi din USR în Consiliul de Administrație de la „Avioane Craiova S.A.”. Și asta s-a întâmplat înainte ca premierul Bolojan să pună ochii pe „sinecurile” din companiile de stat. ”Inventariem tot ce înseamnă sinecuri”, spunea el în iunie. Discursul public al ministrului USR-ist, Radu Miruță, nu este străin de conceptul „sinecuri”, care ar reprezentă „o inechitate majoră”, potrivit unor declarații de la începutul lunii iulie, la Digi24. În opinia sa, în aceste „sinecuri” pentru „oameni politici” sau „apropiaţi politic”, sunt oameni luaţi cu mâna şi puşi cu pixul într-o funcţie de unde câştigă 53.000 de lei pe lună fără „nicun indicator de performamţă serios bifat”. Ministrul Economiei, Radu Miruță, nu a răspuns, până la ora publicării acestui material, la întrebarea “Care au fost criteriile de selecție după care cei trei au fost numiți?”, pe care Gândul i-a adresat-o. Cine sunt USR-iștii numiți de Miruță la Avioane Craiova S.A. Presedinte de Consiliu la Avioane Craiova este Nicu Fălcoi, iar ordinul a fost semnat de ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Miruță, pe data de 8 iulie, potrivit documentelor consultate de Gândul. Tot pe semnătura lui Miruță în același consiliu au mai intrat Claudia Gasparini și Iulia Dudu. Cei trei USR-iși au fost numiți administratori provizorii ai societății Avioane Craiova S.A. „Cu un număr de 36.600.970 voturi valabile „pentru” (adica 100% din voturile exprimate), reprezentând 97,9385% din capitalul social al Avioane Craiova S.A., A.G.O.A. aprobă numirea administratorilor provizorii ai societății Avioane Craiova S.A., respectiv a următoarelor persoane: Crăciunaș Bogdan, Dudu Iulia, Fălcoi Nicu, Gasparini Claudia și Roșca Monica”, se arată în hotărârea Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor, din 8 iulie. De precizat că Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului si Turismului deține 97,9384% din capitalul social, cu un număr de 36.600.920 acțiuni. Membrii Consiliului de Administrație a Companiei Avioane Craiova, potrivit bilanțului pe 2024, a fost remunerat cu peste 270.000 de lei. Nicu Fălcoi a fost deputat de Timiș, între 2020-2024. În legislatura 2016-2020, a fost senator, secretar în Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Fălcoi s-a lansat în politică în 2015, când a intrat în partidul Monicăi Macovei, M10, însă în 2016 s-a înscris în USR. În 2024, a candidat la funcția de președinte al CJ Timiș, funcție câștigată de candidatul coaliției PNL-PSD, Alfred Simonis. Potrivit CV-ului său, de profesie inginer, Nicu Fălcoi are o experiență de peste 20 de ani ca pilot, după absolvirea Facultății de Mecanică, Secția Autovehicule Rutiere din cadrul Universității Politehnica din Timișoara, și a școlii Militare de Ofițeri de Aviație „Aurel Vlaicu” din județul Buzău. Iulia Dudu (foto jos) face parte din echipa USR Dolj. Ocupă funcția de consilier în cadrul primăriei Craiova, condusă de Lia Olguța Vasilescu și recent a fost numită în consiliul de Administrație Avioane Craiova S.A. Potrivit CV-ului său, este manager de calitate de 15 ani la Serpico SRL Craiova. Iar Claudia Gasparini, potrivit CV-ului său postat chiar pe site-ul companiei, Avioane Craiova, este de profesie evaluator și economist, cu activități în diferite societăți comerciale din Craiova. Scurt istoric al companiei AVIOANE CRAIOVA SA a fost fondată în 1972 în scopul producerii și furnizării de avioane militare pentru Forțele Aeriene Române. Compania și-a început activitatea ca producător de avioane prin cooperarea cu fosta Yugoslavie în dezvoltarea proiectului comun al avionului de bombardament și atac la sol IAR-93 (s-au livrat către Forțele Aeriene peste 200 de astfel de aparate). Că urmare a faptului că România a devenit membră a blocului NATO a fost scos din fabricație și din serviciu. În perioada anilor 1980, compania a proiectat împreună cu Institutul Național de Contrucții Aerospațiale, produs în întregime și calificat împreună cu Centrul de Cercetări și Încercări în Zbor avionul de antrenament IAR-99; avionul este și în prezent în fabricație și în serviciul Forțelor Aeriene ale României în versiunea modernizată – IAR 99 ȘOIM. Avionul este dovadă remarcabilă a capabilităților companiei că partener ideal în proiectarea și execuția produselor de aviație, cât și a celor industriale. Capabilități reprezentative Capabilitățile companiei acoperă un domeniu larg de activități de inginerie și proiectare, mentenanță produsului, testare, proiectare și execuție de scule și verificatoare, fabricație de aeronave și subansamble structurale și suport produs. Procesele și serviciile oferite de AVIOANE CRAIOVA-SĂ acoperă aproape toate ariile de fabricație: • prelucrarea pieselor din aliaje de aluminiu și oțel; • procese speciale calificate pentru aviație: tratamente termice și de protecție a suprafeței • montaj general, asamblare finală, echipare și testare; • vopsire finală (inclusiv vopsiri avion) într-o incinta de mărime medie; • lucrări de laborator pentru testarea materialelor și echipamentelor și măsurare pe mașini digitale pentru dimensiuni mici, medii și mari (C.M.M.) AUTORUL RECOMANDĂ:
Exclusiv | Surse MT: Se va circula pe Autostrada Ford într-o săptămână! 470 de km de drum continuu de mare viteză de la Craiova la Constanța
Vești bune pentru șoferi, de la Ministerul Transporturilor. Sursele GÂNDUL confirmă că luni, 28 iulie 2025, Comisia de recepție a CNAIR va începe verificarea lucrărilor realizate de UMB pe ultimii 12 km ai tronsonului 4 din Drumul Expres 12 Craiova – Pitești, de la Albota la Autostrada A1. Astfel, este foarte posibil ca pe data de 31 iulie să fie deschisă circulația. Se va circula neîntrerupt pe 470 km, de la Craiova la Constanța, pe Drumul Expres 12, Autostrada A1, Autostrada de Centură a Capitalei – A0 și Autostrada A2. Gata cu blocajul de pe centura municipiului Pitești! Ultimii 12 kilometri din lotul 4 al Dex 12, Colonești – Pitești (aproape 32 km), sectorul Albota – Autostrada A1 a fost finalizat de constructorul român UMB. Luni – 28 iulie 2025 – își va începe activitatea Comisia de recepție a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Dacă totul va fi conform, pe 31 iulie, Drumul Expres Craiova-Pitești, cunoscut drept Autostrada Ford (121 km) va fi finalizat integral. Lotul 2, Robănești – Slatina (aproape 40 km) a fost deschis în 2022, o parte în aprilie, o parte în august, în 2023 s-a circulat pe lotul 3 Slatina – Colonești (aproape 32 km), iar anul trecut au fost finalizate lotul 1 Craiova – Robănești (17,7 km) și parțial lotul 4 Colonești – Albota (19 km). „Este o lucrare complicată” În data de 1 august 2024, Cristian Pistol – director general al CNAIR – anunța că lucrările pe lotul 4 (Colonești-Pitești, aproape 32 km) al Autostrăzii Ford, construit tot de UMB, decurg într-un ritm rapid. „În ceea ce privește tronsonul patru, vă asigur că aici constructorul este bine mobilizat, este o lucrare complicată, care a necesitat modificări ale traseului inițial, dar acestea au fost depășite, iar antreprenorul român este foarte bine mobilizat și sunt convins că chiar dacă nu se va face legătura prin nodul rutier cu autostrada, vom fi acolo, ceea ce înseamnă că cel puțin bretelele de descărcare din autostrada A1 în Drumul Expres vor fi realizate anul acesta, astfel încât, facându-se posibilă descărcarea între cele două drumuri de mare viteză”, a completat șeful CNAIR. Drumul Expres Craiova Pitești (DeX 12, în lungime de 121 km) este cunoscut drept Autostrada Ford. RECOMANDAREA AUTORULUI: Nicușor Dan: Serviciile secrete nu s-au implicat suficient în problema anulării ALEGERILOR din decembrie 2024 Nicușor Dan: Social-democrații s-au comportat până acum extrem de corect / Trebuie să depășim perioada de DEFICITE mari Reuters: Secretarul american de Stat le-a cerut diplomaților americani să NU își mai exprime părerile depsre alegerile din alte țări Cel mai dificil segment din A8 și-a desemnat constructorul-Asocierea SA&PE CONSTRUCT S.R.L-EURO-ASFALT D.O.O.-TEHNOSTRADE S.R.L. SPEDITION UMB S.R.L Dan Negru, semnal de alarmă: „România e țara în care există DISCRIMINARE de vârstă! Mihaela Rădulescu e o victimă!”
O fostă directoare economică a delapidat peste 900.000 de euro de la o companie de STAT, pentru a-și întreține dependența de jocuri de noroc
O femeie în vârstă de 39 de ani, fostă directoare economică a unei companii de stat, a fost arestată preventiv joi și acuzată că a furat peste 900.000 de euro din sumele pe care le gestiona. Aceasta ar fi cheltuit toți bani la pariuri sportive online. Fosta directoare, căsătorită și mamă a doi copii, și-a recunoscut vina în fața magistraților și a precizat că suferă de o dependență de jocurile de noroc, transmite Știrile PRO TV. Inculpata, șefa departamentului economic de doar câteva luni, a primit un mandat de arestare pentru 30 de zile la Tribunalul București. Acesta a fost acuzată de delapidare cu consecințe deosebit de grave, acces ilegal la un sistem informatic și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Procurorii susțin că directoarea economică avea acces nelimitat la fondurile financiare ale companiei de stat. În doar trei luni și jumătate, femeia ar fi făcut 18 transferuri către compania deținută de soțul ei. Prejudiciul la compania de stat depășește 900.000 de euro. Frauda ar fi ieșit la iveală în urma unui control intern, atunci când femeia și-a dat demisia din funcție. Atât procurorii, cât și avocatul inculpatei susțin că ea ar fi cheltuit fabuloasa suma pentru a paria online pe meciuri de baschet. „Clienta mea își asumă pe deplin responsabilitatea pentru infracțiunea comisă. Suferă de o adicție puternică pentru jocuri de noroc, pentru pariuri sportive. Suma delapidată a fost destinată aproape exclusiv satisfacerii acestei adicții. Practic a fost pierdută și s-a intrat într-o sarabandă.”, a declarat Romeo Cosma, avocatul inculpatei: Psiholog Mihai Copăceanu, specialist în dependențe a precizat pentru sursa citată: „Sunt persoane care pe timpul nopții joacă, când ceilalți din casă dorm. Sunt persoane care nu își pot controla impulsul. Poate în câteva minute, pierd câteva mii sau sute de mii de euro și atunci au nevoie de o serie de strategii, inclusiv de a învăța cum să își gestioneze resursele financiare. De a fi supravegheați de către alte persoane și a primi sprijin constant luni întregi, poate ani până când acest impuls va deveni controlabil.” Fosta directoare a contestat măsura arestului preventiv. Între timp, procurorii i-au pus sub sechestru cota sa din apartamentul familiei. Femeia riscă până la 10 ani de închisoare, dacă va fi găsită vinovată. Foto: Envato
Ciprian Șerban avertizează asupra întârzierilor constructorului chinez de pe lotul 3 al A0

Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, a efectuat joi o vizită de lucru pe șantierele a două loturi ale Autostrăzii de Centură București Nord (A0 Nord) și trage un semnal de alarmă privind ritmul lent al lucrărilor pe lotul 3, Afumați–Pantelimon, executat de un constructor chinez. Ministrul notează în timp ce pe lotul 4 (Pantelimon-Glina), constructorul român are un avans considerabil (75%), pe lotul 3 (Afumați-Pantelimon) constructorul chinez a ajuns doar la un stadiu de 53% și continuă să acumuleze întârzieri. „I-am atras atenția șefului de șantier de pe lotul 3 că, în cazul în care nu va crește mobilizarea și ritmul de lucru, riscă să nu finalizeze lucrările anul acesta (2025), așa cum prevede contractul”, notează Șerban. Ciprian Șerban atrage atenția că această situație îi va aduce, pe lângă certificatele negative intermediare, și penalizări pentru întârzierile înregistrate. „Dacă circulația pe lotul 3 nu va fi deschisă anul acesta, finalizarea în această toamnă a lotului 4, înainte de termenul contractual (2026), va face inutilizabil întregul tronson cu o lungime de aproximativ 13 km din semi-inelul nordic al A0”, a mai notat Șerban.
O fostă directoare economică a delapidat peste 900.000 de euro de la o companie de stat, pentru a-și susține dependența de jocuri de noroc
O femeie în vârstă de 39 de ani, fostă directoare economică a unei companii de stat, a fost arestată preventiv joi și acuzată că a furat peste 900.000 de euro din sumele pe care le gestiona. Aceasta ar fi cheltuit toți bani la pariuri sportive online. Fosta directoare, căsătorită și mamă a doi copii, și-a recunoscut vina în fața magistraților și a precizat că suferă de o dependență de jocurile de noroc, transmite Știrile PRO TV. Inculpata, șefa departamentului economic de doar câteva luni, a primit un mandat de arestare pentru 30 de zile la Tribunalul București. Acesta a fost acuzată de delapidare cu consecințe deosebit de grave, acces ilegal la un sistem informatic și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Procurorii susțin că directoarea economică avea acces nelimitat la fondurile financiare ale companiei de stat. În doar trei luni și jumătate, femeia ar fi făcut 18 transferuri către compania deținută de soțul ei. Prejudiciul la compania de stat depășește 900.000 de euro. Frauda ar fi ieșit la iveală în urma unui control intern, atunci când femeia și-a dat demisia din funcție. Atât procurorii, cât și avocatul inculpatei susțin că ea ar fi cheltuit fabuloasa suma pentru a paria online pe meciuri de baschet. „Clienta mea își asumă pe deplin responsabilitatea pentru infracțiunea comisă. Suferă de o adicție puternică pentru jocuri de noroc, pentru pariuri sportive. Suma delapidată a fost destinată aproape exclusiv satisfacerii acestei adicții. Practic a fost pierdută și s-a intrat într-o sarabandă.”, a declarat Romeo Cosma, avocatul inculpatei: Psiholog Mihai Copăceanu, specialist în dependențe a precizat pentru sursa citată: „Sunt persoane care pe timpul nopții joacă, când ceilalți din casă dorm. Sunt persoane care nu își pot controla impulsul. Poate în câteva minute, pierd câteva mii sau sute de mii de euro și atunci au nevoie de o serie de strategii, inclusiv de a învăța cum să își gestioneze resursele financiare. De a fi supravegheați de către alte persoane și a primi sprijin constant luni întregi, poate ani până când acest impuls va deveni controlabil.” Fosta directoare a contestat măsura arestului preventiv. Între timp, procurorii i-au pus sub sechestru cota sa din apartamentul familiei. Femeia riscă până la 10 ani de închisoare, dacă va fi găsită vinovată. Foto: Envato
Guvernul a adoptat noi măsuri în Codul Fiscal, menite să evite dubla impunere, dar și pentru eficientizare fiscală
Guvernul a adoptat în ședința de joi un set de modificări importante în Codul de procedură fiscală, menite să întărească transparența, o mai bună colaborare cu contribuabilii și să eficientizeze procesele fiscale, în contextul angajamentului României de aliniere la standardele internaționale, inclusiv aderarea la OCDE. Modificările aduse Codului de procedură fiscală vizează acordurile de preț în avans și procedurile pentru evitarea dublei impuneri. „Ne aliniem astfel la cele mai bune practici internaționale și dorim să avem un sistem fiscal mai transparent, mai predictibil și mai modern. Simplificăm și accelerăm practic procesul de emitere a acestor acorduri, astfel încât acestea să devină un instrument accesibil și util pentru mediul de afaceri din România. Toate aceste măsuri vor contribui la un sistem fiscal echitabil, care sprijină contribuabilii corecți”, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. Ce schimbări aduc noile reguli despre acordul de preț în avans Potrivit noilor reglementări, companiile vor putea solicita emiterea unui acord de preț în avans nu doar pentru tranzacțiile viitoare, ci și pentru cele din trecut, cu aplicabilitate retroactivă de până la 5 ani, în anumite condiții ce vor fi detaliate ulterior în legislația secundară. Măsura vizează sprijinirea contribuabililor de bună-credință, transparentizarea în relația cu organele fiscale, siguranța fiscală și conformarea voluntară, având ca scop creșterea nivelului de predictibilitate în relațiile cu autoritățile fiscale. De asemenea, autoritățile fiscale vor putea suspenda inspecțiile fiscale pentru perioadele deja acoperite de o cerere de acord de preț în avans depusă, astfel încât procesul de soluționare a cererii să fie prioritar, reducându-se astfel interferențele dintre procedurile fiscale și sporind eficiența administrativă. Noi reguli privind procedura amiabilă pentru evitarea dublei impuneri În plus, au fost revizuite prevederile legale referitoare la procedura amiabilă pentru evitarea dublei impuneri, o situație dificilă în multe cazuri, în special în contextul schimbărilor legislative internaționale, precum pilonul 2. Noile reguli vor operaționaliza mai bine deciziile finale ale disputelor fiscale internaționale și vor asigura o aplicare practică a soluțiilor, contribuind la creșterea credibilității României ca partener fiscal responsabil. Ministerul Finanțelor precizează că inspecțiile fiscale vor fi direcționate în continuare pe baza analizelor de risc, fără a avea o țintă specifică pentru anumite companii, și vor fi adaptate realităților economice actuale prin actualizarea legislației la standardele UE și OCDE. În prezent, în evidențele ANAF se află 135 de cazuri de proceduri amiabile încă nesoluționate, iar 9 cazuri au fost rezolvate. De asemenea, au fost emise în total 75 de acorduri de preț în avans din anul 2010 și până în prezent. În stocul actual există 80 de acorduri de preț în avans fără o soluție finalizată. ANAF va accelera în continuare demersurile pentru deblocarea și finalizarea acestor cazuri, în vederea eficientizării procesului și accelerării soluțiilor pentru contribuabili.
Ciprian Șerban avertizează asupra întârzierilor constructorului chinez de pe lotul 4 al A0

Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, a efectuat joi o vizită de lucru pe șantierele a două loturi ale Autostrăzii de Centură București Nord (A0 Nord) și trage un semnal de alarmă privind ritmul lent al lucrărilor pe lotul 3, Afumați–Pantelimon, executat de un constructor chinez. Ministrul notează în timp ce pe lotul 4 (Pantelimon-Glina), constructorul român are un avans considerabil (75%), pe lotul 3 (Afumați-Pantelimon) constructorul chinez a ajuns doar la un stadiu de 53% și continuă să acumuleze întârzieri. „I-am atras atenția șefului de șantier de pe lotul 3 că, în cazul în care nu va crește mobilizarea și ritmul de lucru, riscă să nu finalizeze lucrările anul acesta (2025), așa cum prevede contractul”, notează Șerban. Ciprian Șerban atrage atenția că această situație îi va aduce, pe lângă certificatele negative intermediare, și penalizări pentru întârzierile înregistrate. „Dacă circulația pe lotul 3 nu va fi deschisă anul acesta, finalizarea în această toamnă a lotului 4, înainte de termenul contractual (2026), va face inutilizabil întregul tronson cu o lungime de aproximativ 13 km din semi-inelul nordic al A0”, a mai notat Șerban.
Ce producție la hectar au obținut deținuții de la Mioveni. Surplusul de legume, vândut la preț de producător
Deținuții de la Mioveni își cultivă singuri legumele și grâul pentru pâine, pe terenul GAZ-ului( Gospodăria Agro-Zootehnică) de la Micești, Argeș. Astăzi, au și recoltat grâul. Luni, persoanele aflate în detenție în Penitenciarul Mioveni au treierat grâul și au obținut o recoltă destul de bună, spune, pentru Gândul directorul Penitenciarului Mioveni, Patric Ghebaru. „Am avut cultivat grâu pe 17,5 hectare, iar primele estimări sunt extrem de optimiste. Anticipăm un excedent de aproximativ 2 tone pe hectar, față de planul inițial de producție. Cu alte cuvinte, 7 tone de grâu pe hectar, înmulțit cu 17,5 hectare, înseamnă o producție de 125,5 tone de grâu. În funcție de cum apreciază fiecare, poate părea mult sau puțin. Însă, noi știm că pentru unitatea noastră e mult și alegem ca diferența ce depășește consumul unității să o transformăm în venit la bugetul de stat.” Dar munca în agricultură nu se termină aici, pentru deținuții și angajații de la Mioveni. Au câteva solarii pline cu roșii, dar și ardei, vinete, dovlecei etc. „Avem înființată o cultură de tomate pe 400 de metri pătrați, cu o obligație asumată în plan de 1.250 de kilograme. Dar, la cum arată producția actuală, anul acesta vom depăși planul asumat și, cu puțin noroc, poate reușim să punem și în vânzare către populație. După cum vă amintiți, anul trecut am reușit să vindem dovlecelul la doar 50 de bani kilogramul și am reușit să transformăm o tonă în venit la bugetul de stat, după asigurarea stocului necesar consumului nostru. Dacă totul va merge bine și nu se va compromite nicio cultură, estimăm să producem: tomata la 4,28 lei, castraveții la 1,23 lei, ardeiul kapia la 5,63 lei, vinetele la 4,62 lei, dovlecelul la 0,69 leițkg (ceva mai scump decât anul trecut), varza la 0,86 lei și cartofii la 2,23 lei.” Directorul unității de detenție a mai spus, pentru Gândul, că oricine poate cumpăra legume de la penitenciar, în baza unei cereri trimise pe adresa de mail, care să aibă o copie de buletin și să specifice ce cantitate de legume dorește. Produsele au prețul de producție, fără niciun fel de adaos comercial. „Aflată printre puținele gospodării agrozootehnice funcționale, ne propunem ca, după recepționarea construcției din vecinătate, să dăm și mai multă viață pământului, întrucât ne dorim să fim un exemplu că se poate”, a mai spus Patric Ghebaru. RECOMANDAREA AUTORULUI: Mesajul ferm al ministrului Mediului în scandalul de la Lungulețu: Agricultorii să intre în legalitate, să plătescă Florin Barbu RESPINGE proiectul de buget al UE /„Nu sunt de acord să amestecăm mâncarea din România cu jaloane și ținte”
Video | Ministrul Transporturilor: Avans foarte bun pe șantierul secțiunii 4 a Autostrăzii Sibiu-Pitești (A1)!
Ciprian Șerban – ministrul Transporturilor și Infrastructurii – a anunțat că se înregistrează un avans foarte bun pe șantierul secțiunii 4 a Autostrăzii Sibiu-Pitești (A1). La cele două galerii ale tunelului Momaia Daniela (1.350 m) și Alina (1342m) se efectuează lucrări de hidroizolație, cămășuire, armare si betonare, a mai precizat ministrul Transporturilor pe pagina sa de Facebook. „Avans foarte bun pe șantierul secțiunii 4 a Autostrăzii Sibiu-Pitești (A1)!Stadiul fizic pe toți cei aproximativ 10 km depășește 75%. La cele două galerii ale tunelului Momaia Daniela (1.350 m) și Alina (1342m) se efectuează lucrări de hidroizolație, cămășuire, armare si betonare, iar stadiul fizic este de 80%. Lucrările au un ritm bun și la viaductul Bușaga, cu o înălțime de 30 m, unde stadiul fizic a ajuns la 85%”, anunță Ciprian Șerban. „Construcția secțiunii 4 a Autostrăzii Sibiu-Pitești are o valoare de 1,67 miliarde de lei (fără TVA)” Având în vedere avansul realizat în executarea lucrărilor, este posibilă deschiderea circulației pe acest sector de autostradă mult mai devreme, a precizat Ciprian Șerban. „În plus, constructorul austriac a pus deja în funcțiune stația de mixturi bituminoase și urmează să înceapă asfaltarea pe mai multe sectoare. În șantier lucrează la ora actuală peste 600 de muncitori și aproximativ 200 de utilaje. Deși termenul contractual de finalizare a secțiunii Curtea de Argeș -Tigveni este anul 2027, avansul din șantier face posibilă deschiderea circulației pe acest sector de autostradă mult mai devreme. Construcția secțiunii 4 a Autostrăzii Sibiu-Pitești are o valoare de 1,67 miliarde de lei (fără TVA), sumă asigurată prin Programul Transport 2021-2027”, a mai precizat ministrul Transporturilor și Infrastructurii. RECOMANDAREA AUTORULUI: Sorin Grindeanu, la 39 de ani de la un „10 perfect”: „Mulțumim, NADIA, pentru ceea ce ai însemnat și însemni pentru România!” Valurile caniculare timpurii, stresul termic și impactul MORTAL asupra Europei. „Riscul de deces a crescut semnificativ pentru persoanele vulnerabile” Cristian Jura, despre eventuala comasare a CNCD cu Avocatul Poporului: „Ca și cum ai încerca să comasezi o cireașă pietroasă cu un pepene de Dăbuleni” Gelu Voican Voiculescu rămâne fără certificat de REVOLUȚIONAR. Curtea de Apel Bucureşti i-a respins definitiv recursul Consiliul Concurenței câștigă la ICCJ procesul cu CLAAS Regional Center Europe și CLAAS Global Sales