Acționând sub pretextul crizei de memorii RAM, Nvidia ar fi solicitat deja partenerilor OEM prioritizarea fabricării de acceleratoare GeForce RTX cu 8GB, diminuând cât mai mult importanța versiunilor cu 16GB VRAM.

Potrivit dezvăluirilor circulate deocamdată cu titlul de zvonuri, Nvidia ar fi solicitat partenerilor din industrie să reducă pe cât posibil producția de acceleratoare GeForce RTX 5070 Ti și 5060 Ti cu 16GB, astfel încât să prevină blocarea activității din pricina lipsei proviziilor de cipuri VRAM. În traducere, „verzii” încă dețin stocuri uriașe de unității GPU pe care doresc să le vândă mai departe consumatorilor din segmentul de gaming, dar riscă să nu le poată scoate din depozite din pricina crizei de memorii RAM la care tot ei au contribuit prin alocarea discreționară a capacității de producție în beneficiul clienților industria centrelor de procesare cloud.

Ce mai contează că acceleratoarele grafice echipate cu doar 8GB VRAM sunt considerate depășite de câțiva ani încoace, atât de mult încât în jocurile noi ai nevoie să setezi detaliile pe „Medium” sau „Low” pentru a obține o experiență cât de cât fluidă (iar uneori nici măcar atât). De acum cerințele de sistem se stabilesc pe criterii economice și nu de evoluție naturală a jocurilor video, în direcția unei mai bune fidelități vizuale și a complexității experienței de joc, iar dezvoltatorii de jocuri sunt cei care trebuie să se adapteze la noul context.

În orice caz, implementările GeForce RTX 5070 Ti și 5060 Ti cu 16GB de memorie VRAM vor deveni mult mai greu de găsit în stocurile magazinelor și la prețuri de speculă. Iar dacă „cele bune” sunt mult mai greu de găsit și mai scumpe, atunci și alternativele favorizate de Nvidia pot deveni mai profitabile pentru producătorii respectivi, care pot acționa după principiul „oricum nu ai de ales”.

Tot pe surse aflăm și că aceste două versiuni GPU, RTX 5060 și 5070, ar fi fost selectate pe motiv că sunt cele mai bine vândute pe piața chineză și, prin extrapolare, ar fi surprinzător dacă preferințele consumatorilor din piețele globale nu ar reflecta acest lucru într-o măsură rezonabilă.

Privind lucrurile strict din perspectiva strategiei de business, Nvidia nu va dori să „irosească” memoria VRAM de ultimă generație (GDDR7), care a devenit o marfă mult mai rară și scumpă, pe plăci grafice de nivel inferior, mai ales că scumpirea acestor cipuri va fi resimțită și mai acut dacă este transferată în prețul unei plăci video RTX 5060 de 16 GB. Vestea și mai puțin bună ar fi că scumpirile prefigurate ar putea accelera în „următorul trimestru”, acceleratoarele Nvidia cu 8GB VRAM, pe cât de nedezirabile din punct de vedere al experienței de gaming, devenind și mai dificil de procurat la costuri rezonabile.

Aparent, Nvidia mizează pe utilizarea tehnologiilor DLSS (generarea de cadre) pentru mascarea deficitului de performanță și rularea jocurilor preferate la rezoluții sub cea nativă a monitorului. Însă de la un punct, simpla activare a suportului DLSS nu mai poate masca deficitul de memorie video. Mai ales că tehnologia în sine presupune alocarea unei porțiuni din VRAM separat de motorul grafic al jocului, special pentru procesarea DLSS, inducând fluctuații de performanță și chiar probleme de stabilitate.