STUDIU. Sindrom de aritmie cardiacă, identificat la pacienții care au avut COVID sever / Care sunt categoriile de vârstă cele mai afectate
Prestigiosul Institut Karolinska (Suedia) publică un studiu în care arată că o tulburare de ritm cardiac este deosebit de frecventă la persoanele cu COVID de lungă durată. Categoria cea mai afectată sunt femeile de vârstă mijlocie. Studiul, publicat în revista științifică „Circulation: Arrythimia and Electropshisiology”, arată că Sindromul de Tahicardie Posturală Ortostatică (POTS) este o afecțiune în care inima bate anormal de repede la schimbarea poziției de la culcat la stat în picioare. POTS apare la cei care au avut COVID sever Statul în picioare este o provocare pentru cei afectați, care simt amețeli și preferă să stea jos sau întinși – vorbim de așa-numita intoleranță ortostatică. De asemenea, inimile lor pot bate mai repede decât în mod normal în repaus și în timpul efortului. Pacienții prezintă oboseală și dificultăți de concentrare, simptome frecvente în cazul COVID. Acum, cercetătorii de la Institutul Karolinska arată că sindromul POTS apare la aproape o treime dintre pacienții cu COVID sever, de lungă durată. Prin comparație, mai puțin de 1% din populația suedeză era afectată de POTS înainte de pandemie. Cel mai amplu studiu pe această temă, de până acum „Studii anterioare, de mai mică amploare, au arătat că există o legătură, dar acum putem spune cu certitudine că Sindromul Tahicardiei Posturale (POTS) este o afecțiune foarte frecventă la pacienții cu COVID de lungă durată. Acestea sunt cunoștințe valoroase atât pentru profesioniștii din domeniul sănătății, cât și pentru pacienți”, spune Mikael Björnson , doctorand la Departamentul de Medicină, Solna , Institutul Karolinska. Potrivit cercetătorilor, acest studiu este cel mai amplu și mai detaliat de până acum privind legătura dintre POTS și COVID-19. Au fost examinați în total 467 de pacienți cu COVID-19 sever, care nu fuseseră spitalizați pentru COVID-19. Nouăzeci și unu la sută erau femei de vârstă mijlocie, care erau în esență sănătoase și active fizic înainte de a dezvolta COVID-19. Schimbări semnificative de ritm cardiac La o medie de douăsprezece luni după ce s-au îmbolnăvit, acestea au fost supuse unor teste fizice și au completat formulare despre starea lor de sănătate. Cei care au prezentat semne de posibil POTS au primit, de asemenea, o evaluare de la un cardiolog după teste suplimentare, mai specifice. Treizeci și unu la sută dintre participanți au primit un diagnostic de sindrom POTS, în timp ce 27% au prezentat simptome, dar nu au îndeplinit criteriile de diagnostic. Restul de 42% nu au prezentat simptome de POTS. Pacienții cu un diagnostic au avut ritmuri cardiace semnificativ mai mari în timpul testelor de mers și au raportat o calitate a vieții mai scăzută legată de sănătate. Există tratament „Este important de știut că sindromul POTS poate fi detectat cu teste simple și ieftine, disponibile la toate nivelurile de asistență medicală. Pentru cei care primesc un diagnostic, există tratamente care pot ameliora simptomele și pot îmbunătăți calitatea vieții”, spune Judith Bruchfeld , profesor asociat la Institutul Karolinska, consultant senior în boli infecțioase la Spitalul Universitar Karolinska și conducător al studiului. Cercetătorii recomandă acum ca pacienții cu COVID de lungă durată care prezintă o creștere semnificativă a ritmului cardiac la schimbarea poziției din culcat în picioare, precum și în timpul efortului și care prezintă simptome precum amețeli, ceață mentală și oboseală pronunțată, să fie investigați pentru sindromul tahicardie posturală posturală (POTS). Următorul pas în cercetare este o urmărire pe patru și cinci ani a grupului de pacienți și, în plus, a pacienților cu COVID-19 care au fost tratați în spital. Cercetătorii vor investiga recuperarea și nivelul funcțional în timp.
Care este simptomul Covid care poate persista pe viață? Dezvăluirea oamenilor de știință
Un studiu realizat de Institutul Național de Sănătate din Marea Britanie a concluzionat că, la doi ani după infectarea cu virusul Covid-19, 80% dintre persoanele care au raportat modificări ale simțului mirosului au obținut rezultate slabe la un test clinic de detectare a mirosurilor. Studiul a descoperit, de asemenea, că dintre cei care au observat o schimbare, aproximativ unul din patru avea simțul mirosului grav afectat sau își pierduse complet capacitatea de a mirosi, scrie The Independent. Pierderea simțului mirosului a fost de la început un simptom specific infectării cu virusul Covid-19, care provoacă inflamații în sistemul olfactiv. „Reconfigurarea” răspunsului creierului la mirosuri Coautoarea studiului, dr. Leora Horwitz, a avertizat totuși că recuperarea simțului mirosului ar putea să nu fie posibilă niciodată: „Poate dura mult timp – poate pentru totdeauna, nu știm – dar este absolut posibil ca oamenii să nu-și recupereze simțul olfactiv”. Studiul a mai inclus și modalități de restabilire a simțului mirosului pacienților după Covid, care ar putea include suplimente de vitamina A sau „antrenament olfactiv pentru a „reconfigura” răspunsul creierului la mirosuri”. Rezultatele studiului vin în contextul în care o nouă tulpină de Covid, numită Stratus, se răspândește în Marea Britanie și se crede că este responsabilă pentru majoritatea cazurilor din țară. Noua tulpină are două variante, XFG și XFG.3.
Un nou studiu arată de ce se activează enzimele inflamatorii implicate în procesul de îmbătrânire
Oamenii de ştiinţă au observat că, în celulele rinichilor şoarecilor îmbătrâniţi, mtDNA (ADN-ul mitocondrial) conţinea un exces de anumite nucleotide care pot dăuna ADN-ului. Acest dezechilibru determină mitocondriile să elimine fragmentele anormale în citosol, unde ADN-ul liber activează enzime inflamatorii implicate în procesul de îmbătrânire. „Studiul ne ajută să înţelegem de ce şi cum mitocondriile aruncă ADN-ul lor, oferind indicii despre contribuţia organitelor la inflamaţia cronică asociată vârstei”, spune Timothy Shutt, geneticist medical la Universitatea din Calgary. Pentru a investiga mecanismul, cercetătorii au folosit şoareci modificaţi genetic pentru lipsiţi de enzima MGME1, esenţială pentru copierea corectă a genomului mitocondrial. Aceşti şoareci dezvoltă inflamaţii renale odată cu înaintarea în vârstă. Analiza a arătat fragmente libere de mtDNA în celulele rinichilor acestor şoareci, care au activat enzime inflamatorii. Investigaţiile au arătat că nivelurile scăzute de deoxiribonucleotide forţează mtDNA să încorporeze excesiv nucleotide de tip RNA, ceea ce perturbă replicarea ADN-ului şi determină mitocondriile să elimine fragmentele afectate, provocând inflamaţie. „Aceste rezultate răspund unei întrebări vechi despre scurgerile de mtDNA şi inflamaţie, dar rămâne de văzut dacă procesul apare natural în timpul îmbătrânirii sau doar în anumite condiţii”, adaugă David Sinclair, geneticist la Harvard University. Următorul pas al cercetătorilor este să clarifice modul în care mtDNA eliminat contribuie la îmbătrânirea celulară şi la inflamaţie, subliniind că este o întrebare deschisă în domeniu.
Un nou studiu ar putea să fi descoperit un tratament pentru ameliorarea durabilă a depresiei
Rezultatele spectaculoase ale unui studiu pe termen lung arată că efectele terapiei cu psilocibină împotriva depresiei pot dura ani de zile, contrastând puternic cu tratamentele tradiționale care necesită administrare zilnică, potrivit cercetărilor publicate de The Conversation. Studiul, făcut de echipe de la Ohio State University și Johns Hopkins University, a urmărit 24 de participanți care au primit tratament cu psilocibină în perioada 2019-2020. Participanții, cu vârste cuprinse între 21 și 75 de ani, au fost repartizați aleatoriu pentru a primi tratamentul fie imediat, fie după o întârziere de opt săptămâni. Protocolul de tratament a inclus două doze din compusul psihoactiv găsit în ciupercile magice, administrate la interval de două săptămâni, însoțite de 13 ore de sprijin psihoterapeutic specializat. Această abordare combinată diferă semnificativ de terapiile tradiționale prin intensitatea și durata redusă a intervenției. Când echipa de cercetători a efectuat evaluarea de urmărire după cinci ani, au descoperit că îmbunătățirile dramatice observate după primul an erau încă prezente și puternice. Din cei 18 participanți care au rămas în studiu, două treimi nu mai îndeplineau criteriile pentru diagnosticul de depresie, fără efecte secundare grave raportate. Transformările raportate de participanți au fost profunde și durabile. Un participant a descris schimbarea: „Fac mai multe activități care îmi plac. Viața mea din aceste zile este mult mai socială cu familia. Îmi ajut familia. Îmi ajut prietenii. Mă reconectez cu vechi prieteni”. Un alt participant a mărturisit: „Cred că sunt mai deschisă către recunoștință și mai deschisă către bucurie”, evidențiind schimbările psihologice profunde care persistă în timp. „Bucle de feedback comportamental pozitiv” Profesorul Petri Kajonius de la Universitatea Lund, autor al articolului din The Conversation, explică că cercetătorii sugerează că terapia declanșează „bucle de feedback comportamental pozitiv”. Această teorie propune că tratamentul ajută oamenii să dobândească perspective noi și înțelegeri emoționale care continuă să le aducă beneficii mult după terminarea terapiei, permițând dezvoltarea unor obiceiuri și relații mai sănătoase. Cercetările arată că multe persoane raportează schimbări de personalitate după experiențele psihedelice, în special o mai mare deschidere către experiențe noi, ceea ce ar putea explica durabilitatea efectelor terapeutice. Limitările studiului sunt însă semnificative și recunoscute de autori. Urmărirea pe cinci ani nu a avut grup de comparație, făcând imposibil să se determine dacă persoanele care s-au recuperat din depresie prin alte mijloace ar putea avea un succes similar pe termen lung. În plus, 11 dintre cei 18 participanți au raportat utilizarea antidepresivelor în perioada studiului, creând confuzie cu privire la factorul determinant al recuperării continue. Designul studiului ridică și alte întrebări metodologice importante. Nu este clar dacă beneficiile provin de la psilocibina în sine, de la cele 13 ore de psihoterapie extinsă sau de la combinația celor două. Studiul inițial nu a inclus grup placebo, ceea ce ridică întrebări despre influența așteptărilor asupra rezultatelor. În ciuda acestor provocări metodologice, alte cercetări prezintă o imagine similară a efectelor durabile ale psilocibinei asupra depresiei. Domeniul cercetării psihedelice, deși încă la început, arată în mod constant reduceri semnificative ale simptomelor depresiei după terapia asistată de psihedelice. La Universitatea Lund, echipa lui Kajonius explorează un teritoriu similar, inclusiv un studiu viitor despre psilocibina și anorexia, iar rezultatele preliminare sugerează că psihologia individuală joacă un rol crucial în beneficiile obținute din terapia psihedelică.
Studiu: Microplasticele pătrund în legumele pe care le consumăm zilnic
Studiul revoluționar, publicat în revista Environmental Research și citat în The Independent, a demonstrat că nanoplasticele cu diametrul de doar o milionime de centimetru pot pătrunde prin rădăcinile plantelor și se pot răspândi în părțile comestibile ale culturilor în timpul procesului de creștere. În cadrul cercetării, experții au cultivat ridichii într-un laborator, cu rădăcinile scufundate într-o soluție care conținea particule de plastic. După cinci zile, rezultatele au fost îngrijorătoare: aproape 5% din particulele aflate inițial în soluție au fost reținute de sistemul radicular, ceea ce înseamnă că milioane de nanoplastice au pătruns în cultură. Dintre aceste particule, aproximativ un sfert au ajuns în rădăcinile comestibile, în timp ce 10% s-au acumulat în frunze. Lectorul de fiziologie Dr. Nathaniel Clark a explicat: „Plantele au un strat în rădăcini numit bandă Caspariană, care ar trebui să acționeze ca un filtru împotriva particulelor, multe dintre ele putând fi dăunătoare”. Însă particulele de nanoplastice sunt atât de mici încât reușesc să treacă de această barieră și pot fi transmise oamenilor atunci când legumele sunt consumate. Expertul a avertizat că „nu există niciun motiv să credem că acest lucru este specific doar acestei legume”, existând posibilitatea clară ca nanoplastice să fie absorbite în diferite tipuri de produse cultivate în întreaga lume. Care sunt principalele surse de poluare cu microplastice Cercetări anterioare au demonstrat prezența nanoparticulelor și în moluște și pești, sugerând că aceste particule se pot deplasa și acumula de-a lungul lanțului trofic. Oamenii de știință de la universitățile Sussex și Exeter au găsit microplastice în melci, gândaci, limacși și râme. Principalele surse de poluare cu microplastice includ uzura anvelopelor, ciclul de spălare a rufelor, vopseaua exfoliată și degradarea obiectelor din plastic din mediu. Cercetătorii bănuiesc că fibrele de plastic provin și din nămolul uman uscat, folosit ca îngrășământ de fermieri. Profesorul Richard Thompson, directorul Institutului Marin, a declarat că „acest studiu oferă dovezi clare că particulele din mediu se pot acumula nu numai în fructele de mare, ci și în legume”, transformând poluarea cu plastic într-o problemă care a contaminat întregul lanț trofic și a devenit aproape imposibil de evitat.
Bolile ficatului cauzate de alcool împiedică regenerarea și întinerește celulele hepatice
Cercetătorii au descoperit că hepatocitele, celulele principale ale ficatului, intră într-un fel de stadiu ca și cum s-ar întoarce la o formă mai tânără, dar fără să-și recapete funcțiile normale. Studiul a fost publicat miercuri, în jurnalul Nature. Analizele au arătat că ficatul bolnav este plin de celule imune și semnale inflamatorii, inclusiv TGF-β, care împiedică celulele hepatice să fie adulte și funcționale. De asemenea, un factor cheie numit ESRP2, care reglează „tăierea” corectă a ARN-ului, este scăzut, ceea ce duce la modificări ale proteinelor importante pentru regenerarea ficatului, precum SLK și TCF4. Din cauza acestor modificări, proteinele se mută în citoplasmă în loc să rămână în nucleu, blocând semnalele care ar trebui să declanșeze regenerarea normală. Studiile pe celule și șoareci au confirmat că aceste modificări duc la proliferarea haotică a celulelor hepatice, inflamație, fibroză și pierderea funcțiilor normale ale ficatului. În experimente, blocarea semnalului TGF-β a permis restabilirea ESRP2 și corectarea acestor greșeli de „tăiere” a ARN-ului, ceea ce ar putea deschide calea către noi tratamente care să ajute ficatul să se regenereze, fără transplant.
De ce se sinucid mai mulți tați decât mame după nașterea copilului
Un studiu din Țara Galilor arată că șapte tați se sinucid pentru fiecare mamă în primii doi ani de viață ai copilului – o criză „ascunsă” care ar putea fi prevenită prin includerea bărbaților în serviciile de sănătate mintală. Cercetătorii de la Universitatea Swansea au analizat datele din Țara Galilor între 2002 și 2021 și au descoperit cifre alarmante: aproximativ 107 tați s-au sinucis în primele 1.001 de zile de viață ale bebelușilor lor, comparativ cu doar 16 mame. Studiul relevă o inegalitate majoră în sistemul de sănătate: în timp ce femeile însărcinate și mamele proaspete au acces la servicii specializate de sănătate mintală în perioada nașterii, tații sunt aproape complet excluși de la aceste programe, conform The Independent. „Această cercetare este un semnal de alarmă”, a declarat fosta ministră a sănătății Dame Andrea Leadsom, care a finanțat studiul prin noua sa organizație caritabilă. „Tații sunt excluși din serviciile specializate de sănătate mintală perinatală, însă din datele din Țara Galilor știm că de șapte ori mai mulți tați decât mame au murit prin sinucidere în această perioadă”. Categoriile cu risc mai mare Cercetarea arată că riscul este mai mare pentru tații care devin părinți pentru prima dată și pentru cei din zone defavorizate social. „Este important să ne amintim că aceste cifre reprezintă vieți reale pierdute”, subliniază echipa de cercetare. Autorii studiului cer includerea taților în serviciile de sănătate mintală prenatală, argumentând că măsura ar putea salva vieți și ar reduce inegalitățile din sistem. Problema este amplificată de faptul că Țara Galilor este singura națiune din Marea Britanie care înregistrează vârsta copiilor la momentul sinuciderii paterne, ceea ce înseamnă că această „criză ascunsă” ar putea exista și în alte părți, dar rămâne nedetectată. Dame Andrea Leadsom, care a trecut prin depresia postnatală, susține că experiența proprie i-a arătat „cât de dificile pot fi acele zile de început și cât de important este să sprijinim mamele, tații și îngrijitorii”. Organizația sa caritabilă a acordat deja o subvenție de 1 milion de lire sterline pentru înființarea unui program național dedicat taților, primul pas către recunoașterea și abordarea acestei probleme neglijate.
Studiu: Creșterea speranței de viață a oamenilor ar putea să fi atins deja punctul maxim
Cercetătorii au analizat datele demografice din 23 de țări cu venituri mari și mortalitate scăzută. S-au concentrat pe persoanele născute între 1939 și 2000. Folosind șase modele de prognoză diferite, ei au ajuns la o concluzie clară: creșterea speranței de viață încetinește semnificativ. „Preconizăm că cei născuți în 1980 nu vor trăi în medie până la 100 de ani și că niciunul dintre membrii grupului studiat nu va atinge această vârstă”, a declarat demograful José Andrade de la Institutul Max Planck pentru Cercetări Demografice din Germania. Cifrele confirmă această tendință, potrivit Science Alert. Între 1900 și 1938, speranța de viață creștea cu aproximativ 5,5 luni la fiecare generație. Pentru grupurile din perioada 1939-2000, creșterea a scăzut la doar 2,5-3,5 luni pe generație. Care este motivul principal al încetinirii Motivul principal al încetinirii este că, în trecut, speranța de viață creștea pentru că mult mai puțini copii mureau la naștere sau în primii ani de viață. Medicamentele și igiena publică au salvat milioane de vieți de copii. Acum, în țările bogate, mortalitatea infantilă este deja foarte scăzută. Speranța de viață ajunge la 80 de ani. Nu mai există loc pentru îmbunătățiri mari pe această cale. „În absența unor descoperiri majore care să prelungească semnificativ viața umană, speranța de viață nu ar ajunge totuși la creșterile rapide observate la începutul secolului al XX-lea”, a explicat economistul specializat în populație Héctor Pifarré i Arolas de la Universitatea Wisconsin-Madison. Studiul sugerează că speranța de viață va continua să crească, dar doar la jumătate din ritmul anterior. Informația este crucială pentru planificarea sistemelor de sănătate naționale și a pensiilor individuale. „Creșterea fără precedent a speranței de viață pe care am obținut-o în prima jumătate a secolului al XX-lea pare a fi un fenomen pe care este puțin probabil să îl mai atingem în viitorul previzibil”, consideră cercetătorii.
Un studiu dezvăluie medicamentul care este mai eficient decât aspirina în prevenirea atacurilor de cord
O echipă internațională de medici din SUA, Marea Britanie, Australia, Elveția și Japonia a realizat un studiu privind un medicament care ar fi mai eficient decât aspirina în prevenția atacurilor de cord. Rezultatele studiului, publicate în revista Lancet și dezvăluite în cadrul congresului Societății Europene de Cardiologie de la Madrid, au arătat că clopidogrelul – un anticoagulant prescris frecvent – este „superior” aspirinei, notează The Guardian. Studiul a avut la bază datele a aproape 29.000 de pacienți cu boală coronariană și a constatat că anticoagulantul era mai eficient decât aspirina în prevenirea evenimentelor cardiace grave și a accidentelor vasculare cerebrale, fără ca acesta să crească riscul de hemoragii majore. Studiul s-a bazat pe diverse grupuri de pacienți, inclusiv cei care au suferit proceduri precum implantarea de stenturi. Noua analiză a constatat că pacienții care luau clopidogrel aveau un risc cu 14% mai mic de evenimente cardiovasculare în comparație cu cei care luau aspirină. Boala coronariană, cea mai frecventă formă de boală cardiacă Boala coronariană este cea mai frecventă formă de boală cardiacă și una dintre principalele cauze de deces și invaliditate la nivel mondial. Aceasta apare atunci când arterele inimii se îngustează din cauza acumulării de aterom, o substanță grasă în pereții acestora. Durerea sau disconfortul resimțit din cauza acestei îngustări se numește angină pectorală. Boala coronariană necesită adesea tratament pe tot parcursul vieții pentru a preveni atacurile de cord. Astfel, aspirina este prescrisă în mod tradițional pe termen nelimitat pacienților cu această afecțiune.
Consumul de pește la copii, asociat cu memorie mai bună și performanțe cognitive superioare
Cercetarea, desfășurată în China pe un eșantion de peste 1.500 de elevi cu vârste între 7 și 11 ani, a analizat relația dintre frecvența consumului de pește și dezvoltarea cognitivă. Rezultatele arată că acei copii care mănâncă pește de cel puțin două ori pe săptămână au obținut scoruri mai ridicate la testele de memorie pe termen scurt și lung, precum și la evaluările atenției susținute. „Copiii cu un consum mai mare de pește au prezentat performanțe cognitive semnificativ superioare comparativ cu cei care au raportat un consum rar sau inexistent. Această asociere sugerează un rol important al acizilor grași omega-3 și al altor nutrienți specifici peștelui în dezvoltarea creierului”, notează autorii studiului. Pe lângă aportul de acizi grași polinesaturați, peștele furnizează vitamine și minerale care sprijină funcțiile neuronale, între care vitamina D, iod și seleniu. Totuși, cercetătorii avertizează că nu toate tipurile de pește sunt la fel de recomandate: speciile cu un conținut redus de mercur și alți poluanți (somon, sardine, macrou) sunt considerate mai sigure pentru copii. Lucrarea subliniază și implicațiile pentru politicile de sănătate publică. Autorii recomandă includerea peștelui în alimentația copiilor de minimum două ori pe săptămână, ca parte a unei diete echilibrate, însă atrag atenția că rezultatele sunt observaționale și nu demonstrează o relație de cauzalitate directă. „Este nevoie de mai multe studii care să confirme efectele directe ale consumului de pește asupra dezvoltării cognitive, dar datele actuale sugerează că această practică ar putea fi o strategie simplă și eficientă pentru susținerea învățării și memoriei la vârste fragede”, se arată în concluziile cercetării.