Ungaria anunță ruptura de Moscova: Închidem ușa în fața rușilor. Ministru: Serviciile secrete ruse ar fi încercat să intre pe ușa din spate

ungaria-anunta-ruptura-de-moscova:-inchidem-usa-in-fata-rusilor.-ministru:-serviciile-secrete-ruse-ar-fi-incercat-sa-intre-pe-usa-din-spate

„Ungaria trebuie să reconstruiască încrederea aliaților săi, iar în ceea ce îi privește pe ruși, le închidem ușa”, a declarat Ruszin-Szendi în timpul unei dezbateri organizate la conferința Budapest Energy and Security Talks de Institutul Equilibrium. Oficialul a susținut că noua strategie de apărare trebuie să țină cont atât de „interesele și valorile națiunii”, cât și de cele ale partenerilor din NATO și Uniunea Europeană. „Interesele Ungariei coincid cu interesele alianțelor din care face parte”, a spus ministrul, adăugând că Budapesta trebuie să refacă relațiile afectate de politica externă promovată de fosta administrație. Ruszin-Szendi a afirmat că, după ce noul guvern ungar a început să se îndepărteze de Moscova, serviciile secrete ruse ar fi încercat să-și păstreze influența în Ungaria. „Închidem ușa în nasul rușilor”, a declarat ministrul, susținând că serviciile de informații ale Rusiei au „încercat să intre pe ușa din spate”. El nu a oferit însă detalii despre presupusele operațiuni rusești și nici despre măsurile adoptate de autoritățile ungare. Guvernul de la Budapesta urmărește îndeaproape atât războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, cât și conflictul din Orientul Mijlociu. Potrivit ministrului, încheierea acestor confruntări depinde de voința comună a guvernelor, armatelor și societăților implicate. Declarațiile reprezintă una dintre cele mai ferme delimitări ale noii conduceri ungare față de Kremlin, după ce Viktor Orbán a fost considerat timp de ani unul dintre cei mai apropiați parteneri ai Rusiei din interiorul Uniunii Europene. Budapesta încearcă să recâștige încrederea NATO Ministrul Apărării a dezvăluit că una dintre primele măsuri ale noii administrații a fost să își ceară scuze unor aliați, inclusiv Finlandei. Guvernul precedent condus de Viktor Orbán întârziase ratificarea aderării Finlandei la NATO. Ruszin-Szendi, fost șef al Statului Major al armatei ungare, a catalogat drept „inacceptabilă” atitudinea fostei conduceri de la Budapesta față de aliatul nordic. El a fost numit ministru al Apărării de premierul Péter Magyar și a depus jurământul în Parlament la 12 mai 2026. Ungaria și-a asumat, totodată, atingerea până în 2035 a obiectivului NATO privind alocarea a 5% din PIB pentru apărare și securitate. Ruszin-Szendi a precizat însă că educația și sistemul sanitar reprezintă, pe termen scurt, priorități mai urgente pentru guvern. „Credeți-mă, aș putea cheltui foarte mulți bani pentru armată, dar există un moment potrivit pentru toate”, a spus ministrul. El a adăugat că modernizarea forțelor armate va continua și că Budapesta negociază cu mai multe companii europene din industria de apărare pentru atragerea unor unități de producție în Ungaria. Schimbare de direcție după înfrângerea lui Viktor Orbán Noua politică externă vine după victoria categorică obținută în aprilie de partidul Tisza, condus de Péter Magyar, care a pus capăt celor 16 ani în care Viktor Orbán și formațiunea Fidesz au dominat politica ungară. Magyar conduce acum un guvern de centru-dreapta și dispune de o majoritate de două treimi în Parlament. Administrația Magyar a adoptat o poziție mai apropiată de direcția generală a Uniunii Europene și a început să repare relațiile cu Ucraina. La 19 iunie, autoritățile ungare au anulat restricțiile impuse timp de nouă luni mai multor publicații ucrainene de fosta administrație Orbán. Budapesta rămâne însă prudentă în privința aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. La summitul european din 18 iunie, Péter Magyar a cerut eliminarea din declarația finală a formulării potrivit căreia următoarele etape ale negocierilor de aderare ar trebui deschise „cât mai curând posibil”. Premierul ungar a susținut că Ucraina trebuie să respecte integral criteriile de aderare și nu poate beneficia de scurtături. Poziția este mai constructivă decât veto-urile repetate folosite de Viktor Orbán, dar arată că ruptura față de Moscova nu înseamnă o susținere necondiționată a tuturor obiectivelor Kievului.

Ungaria inaugurează cea mai mare uzină Mercedes Benz din Europa. Producția va începe imediat

ungaria-inaugureaza-cea-mai-mare-uzina-mercedes-benz-din-europa.-productia-va-incepe-imediat

Ungaria inaugurează, peste trei zile, cea mai mare uzină a Mercedes Benz din Europa, în orașul Kecskemét. Producția este programată să înceapă chiar la momentul deschiderii fabricii, informează presa maghiară, potrivit Mediafax. Autoritățile locale spun că pentru extinderea Mercedes Benz a fost necesară o reconfigurare  a infrastructurii și a educației tehnice.  Loading … Primarul orașului Kecskemét, Dr. Klaudia Szemereyné Pataki, a explicat într-un podcast local că administrația și compania germană au ajuns la un acord care merge dincolo de construirea fabricii. Orașul s-a angajat să investească în infrastructură rutieră, rețele de utilități și pregătirea viitorilor specialiști necesari uzinei. Printre proiectele realizate se numără extinderea străzii Daimler și construirea noii străzi Maybach, în apropierea fabricii, pentru a devia traficul greu în afara zonelor locuite. În paralel, sunt dezvoltate rețelele de apă și energie, inclusiv sisteme de reutilizare a apelor gri și investiții în alimentarea cu energie electrică, lucrări care ar urma să fie finalizate până la sfârșitul anului 2027. Una dintre cele mai importante condiții ale parteneriatului a vizat însă educația. Ingineria electrică, un nou program de studiu la nivel academic În urma înțelegerii cu Mercedes-Benz, Universitatea John von Neumann va introduce, din septembrie 2026, un program de licență în inginerie electrică, iar pregătirea în domeniile mecatronicii și formarea profesională duală vor fi extinse pentru a asigura personal calificat fabricii. Noua unitate de producție va crea aproximativ 3.000 de locuri de muncă și va produce viitoarea generație a modelului electric Mercedes Clasa C. Compania a început recrutările încă din toamna anului trecut, iar în această primăvară a antamat o campanie de angajări în nouă orașe din regiune, semn că necesarul de personal depășește resursele disponibile în Kecskemét. Compania Mercedes nu a făcut public numărul angajaților din noua uzină din Ungaria Candidați din localități învecinate au fost invitați să aplice pentru posturile disponibile. Mercedes-Benz nu a făcut publice date privind numărul angajaților recrutați până acum, nivelul salariilor sau ponderea lucrătorilor din afara Uniunii Europene implicați în proiect. Mercedes își extinde constant forța de muncă Compania a precizat doar că își extinde constant forța de muncă pentru pregătirea începerii producției. Între timp, efectele investiției sunt deja resimțite pe piața muncii din regiune. Potrivit reprezentanților unor firme locale, mai mulți angajați și-au dat demisia în ultimele săptămâni pentru a se alătura producătorului auto german, însă majoritatea companiilor au refuzat să comenteze public impactul asupra activității lor.

Alarmă climatică în Ungaria: țara se încălzește mai repede decât aproape întreaga Europă

alarma-climatica-in-ungaria:-tara-se-incalzeste-mai-repede-decat-aproape-intreaga-europa

Ritmul de încălzire din centrul Ungariei îl depășește semnificativ atât pe cel mondial, cât și pe cel european a explicat climatologul Diána Ürge-Vorsatz, profesoară la Universitatea Central-Europeană (CEU) și membră a Grupului Interguvernamental privind Schimbările Climatice (IPCC) al ONU. Potrivit cercetătoarei, citate de Daily News Hungary, Europa se încălzește deja de aproximativ două ori mai rapid decât media globală. În anumite regiuni din Ungaria, însă, ritmul de creștere a temperaturilor este și mai accentuat. Comparativ cu Irlanda sau nordul Angliei, temperaturile din Ungaria cresc de cinci până la șapte ori mai repede, echivalentul unei creșteri de aproximativ 0,75-1 grad Celsius pe deceniu. „Este o cursă nebună spre dezastru”, spun climatologii, subliniind că efectele schimbărilor climatice devin din ce în ce mai evidente. Agricultura și resursele de apă, tot mai afectate Specialiștii avertizează că încălzirea accelerată va pune o presiune uriașă asupra agriculturii, resurselor de apă și economiei Ungariei. Rezervele de apă, deja vulnerabile, riscă să fie afectate și mai grav din cauza secetelor prelungite și a valurilor de căldură tot mai frecvente. „Trebuie să înțelegem urgent că aceasta este o problemă care ne afectează profund corpul, portofelul și sănătatea”, a declarat cercetătoarea, care consideră combaterea schimbărilor climatice una dintre cele mai importante priorități ale Ungariei. Ea a menționat că măsurile adoptate la timp pot aduce beneficii economice și sociale mai mari decât costurile pe care le presupun. Temperaturi de aproape 40 de grade Ungaria se pregătește pentru un nou episod de caniculă extremă. Un puternic „dom de căldură”, format deasupra Europei de Vest, se deplasează spre est și aduce temperaturi foarte ridicate în mare parte a continentului. Meteorologii estimează că temperaturile ar putea ajunge în următoarele zile la aproape 40 de grade Celsius. Din acest motiv, autoritățile sanitare au emis o alertă de caniculă de gradul trei, echivalentă celui mai ridicat nivel de avertizare, valabilă pentru întreg teritoriul Ungariei. Apa, distribuită gratuit în gări Valul de căldură afectează deja activitatea de zi cu zi. Operatorul feroviar de stat MÁV a anunțat că va distribui gratuit apă potabilă în principalele gări în orele cele mai călduroase și le recomandă călătorilor să își planifice deplasările cu atenție, să evite expunerea prelungită la soare și să aibă suficiente lichide la ei. Potrivit cercetătorilor, noul episod de caniculă confirmă că schimbările climatice nu mai reprezintă un risc pentru viitor, ci modelează deja prezentul, influențând direct sănătatea populației, nivelul de trai și situația financiară a oamenilor.

Lovitură grea pentru Ungaria rămasă fără Viktor Orban! Motivul pentru care echipa nu merge în Champions League

lovitura-grea-pentru-ungaria-ramasa-fara-viktor-orban!-motivul-pentru-care-echipa-nu-merge-in-champions-league

Ne pregătim pentru un nou sezon palpitant în Liga Campionilor la handbal masculin, mai ales că Dinamo va lua iar startul în cea mai importantă competiție europeană. Cum formatul pus la cale de EHF s-a schimbat, au fost țări care au sperat să aibă cât mai multe echipe la cel mai înalt nivel. Iar ProSport a aflat de ce Ungaria, de exemplu, n-a putut să o trimită și pe Tatabanya alături de granzii Europei. Ungaria a sperat la trei echipe în Liga Campionilor: „Ar fi fost un precedent periculos!” Liga Campionilor la fotbal și-a schimbat formatul, iar handbalul se pregătește pentru o schimbare radicală, despre care a scris și ProSport. Astfel, în prima fază a competiției, chiar și echipele clasate pe locurile 3 și 4 nu merg acasă, urmând să participe în European League, acolo unde Dinamo a ajuns până în Final Four. Înaintea tragerii la sorți, Tatabanya a primit însă o lovitură grea și nu a fost acceptată în competiție, așa că Ungaria va fi reprezentată doar de Veszprem și PICK Szeged. Previzibil, în aceeași situație a fost Valur, din moment ce provine dintr-un campionat modest, așa cum este cel al Islandei. Elverum nu a fost însă acceptată nici ea, așa că Norvegia, țară cu mare tradiție în handbal, se va baza doar pe Kolstad, adversara lui Dinamo din sezonul precedent. „Dacă Tatabanya ar fi fost primită de EHF în Champions League, atunci era fără îndoială un precedent periculos cu Ungaria în prim-plan. Trei echipe în Liga Campionilor ar fi fost prea mult pentru ei. Dacă i-ar fi acceptat, atunci și România ar fi putut să ceară două echipe în această competiție, să mai fie una pe lângă campioană, care a fost mereu Dinamo în ultimii ani. Tatabanya și-a jucat șansa, chiar dacă ea era foarte mică de la bun început. Asta știau și ei! Au vrut să facă asta mai ales pentru a trage un semnal de alarmă, a fost un mesaj și pentru autoritățile de acolo. În Ungaria este acum o problemă mare în privința finanțării sportului și, cu siguranță, asta se întâmplă și după ce Viktor Orban nu se mai află la putere”, susțin sursele ProSport. 26 iunie este data la care va avea loc tragerea la sorți pentru noul sezon din Liga Campionilor Germania a dat câștigătoarea European League și merge cu trei echipe. Danemarca și Franța, marile lovituri Germania dă trei echipe în noul format din Liga Campionilor, iar asta pentru că a dat câștigătoarea European League. Astfel, handbalul a preluat modelul din fotbal, iar Melsungen face un pas important după ce a dat marea lovitură la Hamburg. Marea lovitură este dată de Danemarca. Această țară era sigură doar de prezența lui Aalborg, o forță în ultimii ani în Liga Campionilor. EHF însă a acceptat-o pe GOG, primind-o la „masa bogaților” și pe Aarhus. Franța a dat și ea lovitura. PSG n-a avut emoții, la fel și Nantes, chiar dacă era pe lista de upgrade. Surpriza a venit însă din partea celor de la Montpellier. În rest, toate campionatele importante din handbal dau doar două echipe, în timp ce Spania se poate lăuda doar cu Barcelona, câștigătoarea competiției din 2026. Dinamo este și ea din nou în Liga Campionilor, în timp ce Serbia profită de noul format și o aduce în prim-plan pe Partizan. Ce echipe erau sigure de participarea în Liga Campionilor: Zagreb, Aalborg, Barcelona (câștigătoarea Final Four-ului din 2026), PSG, Magdeburg, Veszprem, Kolstad, Kielce, Sporting, Dinamo, Melsungen (câștigătoarea European League) 13 echipe au primit upgrade: Aarhus, GOG, Nantes, Montpellier, Fuchse Berlin, Szeged, Wisla, Porto, Vardar, Celje, Partizan, Kriens-Luzern, Kristianstad

Sabrerii români au câștigat argintul european după finala cu scandal împotriva Ungariei

sabrerii-romani-au-castigat-argintul-european-dupa-finala-cu-scandal-impotriva-ungariei

22:46 Scandal imens la finala CE de scrimă, în proba de sabie Pentru România au concurat Radu Niţu, Vlad Covaliu și Răzvan Ursachi, iar Ungaria a fost reprezentată de Andras Szatmari, Krisztian Rabb și marele Aron Szilagy. România s-a aflat în avantaj după fiecare din primele 7 relee, conducând cu 5-2, 10-5, 15-12, 20-18, 25-24, 30-27 și 35-34. După ce a câștigat precedentele două relee, fiul președintelui COSR nu s-a regăsit și a cedat cu 3-6, astfel că Ungaria conducea cu 40-38. Practic, Nițu și Rabb au luptat pentru aurul continental. Românul a condus cu 4-1, iar la 5-3 fiecare dintre sportivi avea nevoie de două tușe pentru ca echipa lui să devină campioană. Le-a câștigat maghiarul, dar cu mare scandal, fiind nevoie de fiecare dată de intervenția arbitrilor la monitor, pentru a revedea reluările. România își adjudecă medalia de argint, după ce anul trecut a câștigat bronzul mondial. Echipa masculină de sabie a României va disputa finala Campionatului European de Scrimă din Franța, după ce a eliminat în penultimul act chiar formația gazdă. „Tricolorii” au început ezitant confruntarea cu Franța, fiind conduși după primele 3 relee, dar au revenit senzațional și s-au impus cu 45-42. Performanță de senzație pentru sabrerii români! Vor lupta cu Ungaria pentru aurul continental România luptă pentru aur la sabie în finala Campionatului European de Scrimă de la Antony, în Franța! Adversară îi este puternica formație a Ungariei. Francezii au condus în primele trei relee, dar Vlad Covaliu, Radu Nițu, Răzvan Ursachi și George Dragomir au revenit spectaculos pe tabelă și au câștigat cu 45-42. În marea finală, adversara României va fi Ungaria, care a învins Italia cu 45-36. Anterior, în sferturi, România nu a dat nicio șansă Rusiei, de care a dispus cu 45-27. Tricolorii au controlat confruntarea de la început până la sfârșit, Echipa țării noastre este medaliată cu bronz la competiția mondială care a avut loc anul trecut, la Tbilisi, după ce a învins Japonia în finala mică. Va fi a doua medalie pentru delegația țării noastre, după cea de bronz câștigată de Dragomir în proba individuală de sabie. Toți cei 4 „tricolori” care au luat startul au trecut de grupe și au intrat pe tabloul principal. Cel mai bun parcurs l-a avut Dragomir, care a urcat pe treapta a treia a podiumului. El a intrat direct în turul al doilea, iar până în semifinale a trecut de spaniolul Santiago Madrigal (15-7), georgianul Sandro Bazadze (15-13) și maghiarul Krisztian Rabb (15-14). În penultimul act, sportivul legitimat la CSM Unirea Slobozia l-a înfruntat pe favoritul gazdelor, francezul Jean-Philippe Patrice. Românul a cedat cu 7-15, după un meci care a fost dominat fără niciun fel de probleme de sportivul din Hexagon. La floretă feminin, toate cele 3 sportive din România au fost învinse în turul secund La rândul lui, Ursachi a trecut în primul tur de azerul Murad Akbakov, cu 15-2, dar a pierdut în turul secund, cu 13-15, în fața rusului Dmitri Danilenko. Vlad Covaliu, băiatul președintelui Comisteului Olimpic și Sportiv Român, Mihai, l-a învins pe germanul Leon Schlaffer cu 15-10, dar a cedat la francezul Maxime Pianfetti cu 11-15. În clasamentul final, Ursachi a terminat pe locul 23, Covaliu pe 27, iar Radu Nițu, care a pierdut în primul tur, 11-15 cu turcul Enver Yildirim, pe 36. La floretă feminin, toate cele 3 sportive din România au trecut de faza grupelor, calificându-se pentru tabloul principal. Andreea Dincă a dispus cu 15-13 de Marta Caride (Portugalia) în primul tur, pierzând însă în turul următor, cu 6-15, la Arianna Errigo (Italia). La rândul ei, Rebeca Cândescu a intrat direct în turul al doilea, dar a cedat cu 12-15 la Jazmin Papp (Ungaria). În fine, Emilia Corbu a eliminat-o pe maghiara Dora Lupkovics cu 15-13, dar a fost întrecută cu 15-6 de ucraineana Kristina Petrova, în runda a doua. În ziua de deschidere, Italia a câștigat aurul la spadă masculin, iar echipa sportivelor neutre, Rusia mai precis, a triumfat la sabie feminin după o finală dramatică în fața Franței.

Arnold Schwarzenegger filmează aproape de România. Starul de la Hollywood a ajuns în Budapesta pentru noul său film

arnold-schwarzenegger-filmeaza-aproape-de-romania.-starul-de-la-hollywood-a-ajuns-in-budapesta-pentru-noul-sau-film

În timpul pauzelor dintre filmări, fostul campion de culturism și actorul în vârstă de 78 de ani profită de timpul liber pentru a explora capitala Ungariei pe bicicletă, atrăgând atenția localnicilor și a turiștilor, scrie hirado.hu. Arnold Schwarzenegger a ales din nou Ungaria pentru unul dintre proiectele sale cinematografice. Actorul se află în Budapesta pentru filmările lungmetrajului „The Kelly’s”, o producție care îi aduce împreună pe platourile de filmare pe Schwarzenegger și Liam Hemsworth. Nu este pentru prima dată când starul hollywoodian lucrează în Ungaria. De-a lungul anilor, Budapesta a devenit una dintre locațiile preferate pentru numeroase producții internaționale, iar Schwarzenegger a revenit în repetate rânduri în capitala ungară pentru diferite proiecte cinematografice. Prezența actorului atât de aproape de România a stârnit interesul fanilor din regiune, mai ales că Budapesta se află la doar câteva ore de mers cu mașina de granița românească. Surprins pe bicicletă prin Budapesta În ciuda programului încărcat impus de filmări, Arnold Schwarzenegger continuă să își respecte rutina de fitness. Actorul a fost observat în mai multe zone ale Budapestei, inclusiv pe strada Márvány și în centrul orașului, unde s-a deplasat pe bicicleta sa caracteristică. Cea mai recentă apariție a avut loc în fața Bazilicii Sfântul Ștefan, unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din capitala Ungariei. Schwarzenegger a publicat chiar el o fotografie pe rețelele sociale, în care apare zâmbind pe bicicletă în fața impresionantului monument. Alături de imagine, actorul a transmis și un mesaj care reflectă filosofia sa de viață: „Arnold în Budapesta! Oriunde te-ai afla în lume, menținerea formei fizice este întotdeauna prima prioritate!”. Schwarzenegger continuă să promoveze un stil de viață activ La 78 de ani, Arnold Schwarzenegger rămâne unul dintre cei mai cunoscuți promotori ai sportului și ai unui stil de viață sănătos. Fostul guvernator al Californiei demonstrează că exercițiile fizice și disciplina pot fi integrate chiar și într-un program aglomerat de filmări. Imaginile distribuite din Budapesta au fost apreciate de mii de fani din întreaga lume, care au remarcat energia și forma fizică de invidiat a actorului. De altfel, Schwarzenegger continuă să inspire milioane de oameni prin mesajele sale despre sănătate, mișcare și perseverență. În timp ce filmările pentru „The Kelly’s” continuă în Ungaria, actorul profită de fiecare ocazie pentru a descoperi orașul pe două roți, transformând fiecare apariție publică într-un nou motiv de entuziasm pentru admiratorii săi.

Alertă NATO în Europa. Avioane Gripen au interceptat un avion israelian rămas fără contact radio deasupra Ungariei

alerta-nato-in-europa.-avioane-gripen-au-interceptat-un-avion-israelian-ramas-fara-contact-radio-deasupra-ungariei

Incidentul a determinat autoritățile militare să intervină rapid, iar două avioane de luptă JAS-39 Gripen ale Forțelor de Apărare Ungare au fost trimise pentru interceptarea și escortarea aeronavei, scrie TVPWorld. Potrivit informațiilor furnizate de premierul ungar Peter Magyar, aeronava implicată era un Airbus A321 care efectua un zbor regulat pe ruta Tel Aviv – Praga. Misiunea de interceptare a fost lansată la ordinul Centrului de Operațiuni Aeriene Combinate al NATO, după ce avionul nu a reușit să stabilească legătura radio cu autoritățile de control aerian din Ungaria. Reacția rapidă a aviației militare ungare După decolarea avioanelor Gripen, piloții militari au reușit să stabilească rapid contact vizual cu aeronava israeliană. În scurt timp, comunicațiile radio dintre echipajul Airbusului și controlorii de trafic aerian au fost restabilite. Conform declarațiilor oficiale, nu au existat indicii privind o amenințare la adresa securității zborului sau a spațiului aerian. Cu toate acestea, procedurile NATO impun intervenția imediată în astfel de situații, în special atunci când o aeronavă civilă nu răspunde solicitărilor autorităților de trafic aerian. Avionul israelian a fost escortat de cele două aeronave Gripen până la ieșirea din spațiul aerian ungar, în jurul orei 20:10, după care și-a continuat traseul planificat către Austria și ulterior către destinația finală, Praga. Sistemul de apărare aeriană a funcționat conform procedurilor Premierul Peter Magyar a subliniat că atât serviciul de poliție aeriană al Ungariei, cât și sistemul integrat de apărare aeriană al NATO au reacționat eficient pe întreaga durată a incidentului. „Sistemele de securitate și apărare au funcționat conform procedurilor, iar situația a fost gestionată rapid și profesionist”, a transmis oficialul ungar. Deocamdată, autoritățile nu au oferit explicații privind cauza exactă a întreruperii comunicațiilor dintre avionul israelian și controlorii de trafic aerian. Investigațiile continuă pentru a stabili dacă a fost vorba despre o problemă tehnică, o eroare operațională sau o altă situație care a afectat temporar contactul radio. Incidentul readuce în atenție importanța mecanismelor de apărare aeriană ale NATO și capacitatea acestora de a reacționa rapid în cazul unor situații care pot ridica semne de întrebare privind siguranța spațiului aerian european.

Parlamentarii Ungariei au fost de acord să-și reducă salariile cu 40% în timp ce politicienii români își măresc veniturile prin legea salarizării

parlamentarii-ungariei-au-fost-de-acord-sa-si-reduca-salariile-cu-40%-in-timp-ce-politicienii-romani-isi-maresc-veniturile-prin-legea-salarizarii

În timp ce politicienii români își cresc veniturile ca urmare a Legii salarizării a guvernului Bolojan, în Ungaria lui Peter Magyar se fac pași repezi către reforme, combaterea corupției și debirocratizare.  Guvernul Bolojan mărește salariile miniștrilor, pe ultima sută de metri. În Parlamentul de la Budapesta, parlamentarii au acceptat să-și reducă salariile cu 40%, potrivit The Brussels Times . În vremurile grele, politicienii maghiari își reduc veniturile Legislatorii maghiari au convenit să-și reducă salariile cu 40% pentru a relaxa cheltuielile publice. Și mai ales, pentru a reflecta politica de integritate solicitată de noul premier Peter Magyar într-un context bugetar dificil. Propunerea lui Magyar a fost adoptată în unanimitate de către toți cei 189 de parlamentari la scurt timp după alegerile parlamentare din aprilie. Începând de luna viitoare, un parlamentar maghiar va câștiga lunar un salariu de bază brut în valoare de 3.690 de euro. Și salariul  premierului Peter Magyar va fi scăzut de la 7,8 milioane de forinți brut (21.667 de euro) la 3,8 milioane de forinți brut (10.556 de euro), indicând o reducere de 50%, potrivit TVP World. În vremuri de criză, politicienii din România își cresc salariile, iar populația de rând suportă austeritatea Peter Magyar a lansat o serie de reforme ample pentru a crește disciplina fiscală și a combate corupția. În ultimii 16 ani, sub guvernarea fostului premier naționalist Viktor Orban, corupția a costat Ungaria circa 186 de miliarde de euro, a spus Ferenc Biro, șeful Autorității Naționale de Integritate. În România, premierul demis Ilie Bolojan a declarat că majorările salariale pentru demnitari vor fi aplicate etapizat. Președintele Nicușor Dan, care încasează un salariu brut de 24.960 de lei (14.500 lei net), va câștiga în viitor 34.600 de lei brut (20.241 de lei net). Prin noua Lege a salarizării, Prim-ministrul României, care câștigă 13.764 de lei net, va avea salariul mărit la 17.710 lei. Miniștrii, care au salariul de 12.776 lei, vor câștiga cu 3.000 lei mai mult. Fiecare ministru va încasa 15.838 lei. Sursa Foto: Mediafax Foto Autorul recomandă: Dragoș Pîslaru se plânge că are un salariu mic și susține că „este întreținut” de soția sa. Ministrul a evitat să spună unde lucrează ea

Cordoanele sanitare nu fac decât să întărească forțele extremiste. Statele greșesc. Peter Magyar, interviu surpriză în presa germană

„Ungaria nu va accepta niciun imigrant ilegal” În interviul din Frankfurter Allgemeine Zeitung, Peter Magyar este întrebat mai întâi despre migrație. El răspunde: „Guvernul meu va urma o politică foarte strictă și consecventă privind migrația ilegală. Puteți să-l criticați pe Viktor Orbán cât doriți. Nimeni nu-l critică mai mult decât mine. (…) Multe state membre și-au dat seama de atunci că au luat deciziile greșite atunci. În orice caz, ne vom proteja patria, granițele sale și granițele externe ale Europei. Pot spune doar că Ungaria nu va accepta niciun imigrant ilegal. Și nu vom plăti nicio amendă pentru acest lucru. Dar vom contribui la protejarea frontierelor externe ale Europei, fie că este vorba de Grecia, Malta sau Italia. Criza migrației din 2015 trebuie să fie o lecție pentru Europa. Cea mai importantă sarcină a politicienilor europeni este de a proteja siguranța oamenilor. Cred că există multe modalități de a opri migrația ilegală fără a încălca regulile UE. Trebuie doar să fiți capabili să negociați. Există multe țări care se comportă acum ca Ungaria. Dar această hotărâre a Curții Europene de Justiție nu se mai aplică. Consider că este incredibil de nedrept. Vom purta discuții și vom găsi o soluție împreună cu partenerii noștri europeni, astfel încât să ne putem proteja granițele și să nu fim nevoiți să plătim o amendă zilnică de un milion de euro. (…) Este nedrept și disproporționat ca cetățenii din Ungaria să plătească o amendă zilnică de un milion de euro. La fel de nedrept este faptul că Ungaria nu a primit fonduri pentru gardul menit să protejeze frontierele externe ale UE, în timp ce alte state membre au primit”. „Oamenii își doresc o Uniune Europeană bazată pe state membre puternice” Magyar vorbește și despre viziunea sa despre eliminarea dreptului de veto în UE: „Scopul este să ne înțelegem nu să ne învingem reciproc. Oamenii își doresc o Uniune Europeană bazată pe state membre puternice, nu pe niște State Unite ale Europei. De aceea nu sunt în favoarea introducerii actuale a votului majoritar în loc de unanimitate în mai multe domenii. Vom negocia și vom găsi un compromis”. „Unele țări fac greșeli în relația cu partidele extremiste. În multe țări, politicienii nu sunt onești” Întrebat despre situația partidelor considerate extremiste și „cordoanelor sanitare” la nivelul UE, șeful Executivului ungar a oferit un răspuns surprinzător: „Nu-mi plac etichetele precum extremă dreapta sau extremă stânga. Nu-mi plac luptele ideologice. Oamenii merită mai mult decât discursuri corecte politic și etichete ideologice reciproce. Nu este scopul meu să mă amestec în afacerile interne ale altor state membre și nu voi face acest lucru; în acest sens, sunt diferit de Orbán. Dar trebuie să spun că observ că unele țări fac greșeli în relația cu partidele extremiste. În multe țări, politicienii nu sunt onești. Nu înțeleg temerile și așteptările oamenilor, nu îndrăznesc să vorbească deschis despre probleme și să le confrunte, folosesc limbajul corectitudinii politice și, în cele din urmă, ei înșiși nu înțeleg realitatea. Tocmai acestea sunt greșelile care sunt apoi exploatate de unii. Simpla izolare a acestor oameni și a acestor partide și închiderea lor în spatele unui paravan de protecție nu este o soluție în sine. Acest lucru nu face decât să întărească aceste forțe. În multe țări, aceste greșeli au fost deja recunoscute, dar nu peste tot. În multe țări, elita politică, mediatică și economică își protejează propria poziție și nu abordează întotdeauna temerile și problemele reale ale oamenilor. Dar oamenii nu uită acest lucru. De aceea avem nevoie de onestitate, onestitate și iar onestitate. În Parlamentul European, forțele politice trebuie întotdeauna să caute majorități, iar marile coaliții între centru-stânga și centru-dreapta pot funcționa. Germania și Austria sunt exemple bune în acest sens. Dar nu funcționează întotdeauna și de aceea Partidul Popular European, din care fac parte și CDU/CSU și partidul meu, Tisza, ar putea fi nevoit într-o zi să ia o decizie. În opinia mea, ECR (Conservatorii Europeni) este aliatul natural al Partidului Popular European. Dacă va dori apoi să coopereze cu AfD nu este decizia mea. Dar, în opinia mea, a discuta unii cu alții și a asculta argumentele fiecăruia nu strică niciodată. Ceea ce acceptăm din propunerile fiecăruia este o altă întrebare”. „Europa va reveni parțial la sursele de energie rusești și va ridica sancțiunile” Peter Magyar a fost întrebat de FAZ și cum va arăta Europa după sfârșitul războiului din Ucraina. „În ultimii ani, Ungaria a devenit cea mai săracă și mai coruptă țară din UE. Trei milioane de oameni trăiesc sub pragul sărăciei. Vecinii noștri din UE ar trebui să înțeleagă că Ungaria este o țară fără ieșire la mare. Suntem încă dependenți de petrolul rusesc și nu putem schimba asta peste noapte. Nu am avut creștere economică de ani de zile, iar pentru creștere, avem nevoie de energie accesibilă. Desigur, facem tot ce putem pentru a ne diversifica sursele de energie, dar nu ne putem permite ca competitivitatea companiilor noastre să scadă în continuare și ca sărăcia energetică în rândul familiilor maghiare să crească. În opinia mea, odată ce războiul se va termina, Europa va reveni parțial la sursele de energie rusești și va ridica sancțiunile, pentru că este vorba despre competitivitatea întregii Europe și nimeni nu vrea să mențină un nou Război Rece economic și politic de dragul păcii. Pentru ca acest lucru să se întâmple, războiul trebuie, desigur, să se încheie. SUA este aliatul natural al Ungariei în NATO și un partener economic foarte important. Ceea ce s-a întâmplat în campania electorală nu va schimba asta. Vom menține relații bune cu orice administrație americană”, spune el. Cu toate acestea, Magyar consideră că Rusia este un pericol pentru Europa: „Pe de altă parte, este adevărat și că geografia nu se schimbă. Trebuie să acceptăm acest lucru. Prin urmare, ar trebui să menținem relații pragmatice cu Rusia odată ce războiul împotriva Ucrainei se încheie. Cu toate acestea, este clar că Rusia reprezintă în prezent un risc de securitate pentru întreaga Europă. Nu se poate continua ca oamenii din Europa să

România a uimit la Campionatele Europene de la Budapesta. A câștigat 23 de medalii în Ungaria

romania-a-uimit-la-campionatele-europene-de-la-budapesta.-a-castigat-23-de-medalii-in-ungaria

Delegația României a câștigat 23 de medalii la Campionatele Europene de la Budapesta, nu mai puțin 1.207 de sportivi din 34 de țări concurând în Ungaria. Sportivii din spațiul carpato-danubiano-pontic au plecat de la CE de Skandenberg-Armwrestling și Para-Armwrestling cu 5 de aur, 7 de argint și 11 de bronz. Lotul național al României a încheiat participarea la CE de Skandenberg-Armwrestling și Para-Armwrestling desfășurate la Budapesta în forță. Au urcat de 23 de ori pe podiumul întrecerii din Ungaria, câștigând 5 medalii de aur, 7 medalii de argint și 11 medalii de bronz. A fost cea mai puternică întrecere din istorie, măcar pentru faptul că la ea au participat 1.207 sportivi din 34 de țări. Medaliile de aur au fost obținute de Bogdan Popescu, Octavian Păcurar, Daniel Andronache (dublu campion european) și Olimpiu Făt, demni urmași ai lui Ion Oncescu. De asemenea, argintul a ajuns la Mălina Deaconu, Daria Orzănică, Mircea Cârloganu, Făt, Marian Orzănică și Andra Stoica. Pe treapta a treia a podiumului au urcat Adina Chiș, Deaconu, Ștefania Dobrin, Păcurar, Sergiu Tecu, plus Flaviu Goia, Dinu Dobrean, Edward Kolozsvari Kovacs, Mihai Săbau și Andra Stoica în competiția de Para-Armwrestling. Clasări pe locurile 4-6 au avut Ștefan Cireșan, Viorel Dobrin, Augustin Mantog, Vivien-Alexa Moni, Roxana Popp, Adelina Anca, Bianca Constantinescu, Bogdan Pripon, Attila Ristin, Tudor Albu, Paul Avram, Cristina Badula, Gabriel Nicoară și Vasile Scurtu. România a obținut locul 2 european la Masters Men și 8 în clasamentul general Pentru românia au mai concurat Alin Nedelescu, Andrei Cebuc, Andrei Radu, Daria Maria Suba, Andrei Babiciu, Beniamin Blăjan, Mihail Orzănică, Robin Bretean, Marcel Mihut, Igor Unguryan, Eduard Stan, Adrian Szeibert, David Călugăr, Claudiu Coca, Andrei Neculoiu, Alexandru Deteșan, Dragoș Dinculescu, Andrei Maier și Gabriel Stoica. În clasamentele pe națiuni, România a obținut locul 2 european la Masters Men (cucerind Cupa de Argint pe națiuni), locul 7 la Junior Boys și 8 în clasamentul general. La rândul lor, veteranii au demonstrat încă o dată experiența și valoarea armwrestlingului românesc la nivel internațional. Țara noastră a fost reprezentată de cluburile Thunder, Unirea Șișești, EdiGym Luduș, Armbenders Poiana Lacului, Armfighters Brașov, Poiana Mărului, Valahii, Avântul Topolovățu Mare, Clubul Lupilor Sibiu, Șoimii Lipova, Titanii Sibiu, TwoOnOne, Skandenberg Argeș și Akalia. Au existat și arbitrii români: Gabriel Cuprinsu (șeful arbitrajului românesc), Luiza Militaru, Deniz Ibram, Erwin Szekely și Florin Varo. Din delegația oficială a țării noastre au mai făcut parte președintele FRSKA, Mircea Simionescu-Simicel, secretarul general Dorin Costache și stafful tehnic format din Florin Lazar, Adrian Vacaroiu, Bogdan Mihalache, George Zanfir și Mihai Benga.