Alina Dumitru, singura campioană olimpică din judo-ul românesc, își arată clasa de mare judoka și în lumea antrenoratului.
Din 2013, de când s-a dedicat antrenoratului, Alina a lucrat zi de zi la clubul Steaua, club pe care l-a reprezentat și ca sportivă, pentru a descoperi noi talente în lumea sportului pe tatami.
Alina Dumitru s-a specializat ca antrenoare și are cu ce se mândri
Iar rezultatele nu au întârziat să apară. Spre exemplu, din actuala generație de sportivi pe care medaliata cu aur de la Olimpiada din 2008 îi antrenează, Ștefan Mițoi și Tudor Fița se pregătesc și de concursurile internaționale:
„Vom pleca în Polonia, la o cupă europeană pentru cadeți, iar mai apoi va avea loc tot acolo un important stagiu de pregătire”, a explicat Alina Dumitru pentru ProSport.
„Mă bucur totodată că am foarte mulți sportivi talentați pe care-i antrenez și care care eu că peste nu mult timp vor avea și rezultate în creștere”, a mai precizat Alina Dumitru.
Un regal în materie de judo
Pe data de 24 mai în Sala Sporturilor din Chiajna, Alina Dumitru va organiza prin intermediul asociației de judo care-i poartă numele, cea de-a cincea competiție internațională, denumită sugestiv, „Cupa Alina Dumitru”.
„Este o competiție de tradiție, cu caracter internațională. Este într-adevăr o mare realizare a mea, o astfel de competiție”, a mai punctat Alina Dumitru pentru ProSport.
Alina Dumitru este una dintre cele mai valoroase judoka din istoria sportului românesc. Ea este cunoscută în special pentru performanțele sale remarcabile în categoria 48 kg.
Cele mai importante realizări din cariera Alinei Dumitru
- Campioană olimpică la Beijing 2008 – a câștigat medalia de aur, învingând-o în semifinală pe japoneza Ryoko Tani, o legendă a judo-ului mondial.
- Vicecampioană olimpică la Londra 2012 – a obținut medalia de argint, pierzând finala în fața braziliencei Sarah Menezes.
- Multiple medalii la Campionatele Europene – inclusiv 8 medalii de aur, fiind una dintre cele mai decorate sportive din istoria judo-ului european.
- Medalie de bronz la Campionatele Mondiale (2005)
Aproape 30 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (redactor, reporter …
citește mai mult









