Ministrul Nazare vrea să pună roboții la treabă: Bugetul pe 2026 va fi complet digitalizat

ministrul-nazare-vrea-sa-puna-robotii-la-treaba:-bugetul-pe-2026-va-fi-complet-digitalizat

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, vrea să pună roboții la treabă și spune că bugetul pentru 2026 va fi primul buget digitalizat al României. Toate ministerele și autoritățile locale vor fi conectate într-o platformă pentru planificare și monitorizare transparentă. Ministrul a purtat discuții și despre măsurile fiscale și planurile României cu echipa comisarului european pentru Economie, Valdis Dombrovskis. 

După dialogul dintre Dombrovskis și premierul Bolojan, a venit rândul minstrului Nazare să vorbească despre discutiile purtate astăzi cu ecipa comisarului european pentru Economie și Productivitate. Acesta spune într-o postare pe pagina personală de Facebook că a vorbit despre progresul măsurilor fiscale și despre planurile României în cadrul procedurii de deficit excesiv.

„Am avut azi o nouă rundă de discuții cu echipa Comisarului European pentru Economie și Productivitate, Valdis Dombrovskis, despre progresul măsurilor fiscale și planurile României în cadrul procedurii de deficit excesiv. Am prezentat, totodată, pașii concreți prin care am reuşit să stabilizăm finanțele publice, evitând astfel riscul suspendării fondurilor europene”.

De asemnea, ministrul spune că acțiunile întreprinse pentru a asigura corectarea deficitului bugetar excesiv au fost salutate de Comisia Europeană, iar evaluarea finală din 25 noiembrie va avea un rezultat pozitiv care îi va oferi României șansa să iasă din procedura de deficit. Nazare spune că a discutat și despre restructurarea PNRR și spune că proiectele critice vor fi integrate în programele de coeziune pentru a evita pierderea investițiilor europene.

Măsurile implementate de ANAF și digitalizarea continuă

Același ministru susține că bugetul României pentru anul 2026 va fi primul buget digitalizat cu toate ministerele și autoritățile interconectate într-o platformă de planficiare și monitorizare transparentă. Mișcarea, spune Nazare, este un pas important pentru responsabilitatea și utilizarea responsabilă a „fiecărui leu public”.  „Stabilitatea şi responsabilitatea sunt principalii indicatori ai încrederii investitorilor şi partenerilor externi. De aceea, trebuie să continuăm cu consecvență nu doar să punem ordine în finanțele României, ci să transformăm această stabilitate într-un motor real de relansare economică și modernizare”, mai spune ministrul pe rețeaua de socializare.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *