România a avut, până la mijlocul anilor 2000, singura fabrică de diamante sintetice din Europa de Sud-Est. Înființată în secret de Nicolae Ceaușescu în 1974, fabrica a „importat” tehnologie din țările mai dezvoltate cu ajutorul spionilor români, potrivit unuor date publicate de Departamentului Naţional de Informaţii.
Fabrica de diamante sintetice din bulevardul Timișoara din Capitală a fost denumită „RAMI Dacia”. Așa cum era în multe dintre cazuri, ideea producției de diamante sintetice a venit din necesitatea pe care o cerea industria. Metroul, Canalul Dunăre-Marea Neagră, construcțiile de blocuri, și mai târziu, Casa Poporului solicitau unelte de înaltă performanță pentru tăierea și șlefuirea materialelor dure. Pe lângă tăiere și șlefuire, râvnitele diamante sintetice erau folosite și în activitatea de forare după petrol și gaze.
Cum a reușit Ceaușescu să obțină tehnologia Occidentală?
În anii 60–70 Ceaușescu avea o obsesie ca România să fie autonomă din punct de vedere economic. Președintele își dorea ca țara să producă intern tot ce era strategic, inclusiv diamante sintetice, esențiale pentru scule industriale, tăietoare de precizie și echipamente militare. Problema era că tehnologia aparținea unor companii mai din Occident care nu o vindeau țărilor din blocul comunist. O poveste relatată de șeful Direcției de lnformații Externe, Ion Mihai Pacepa, în cartea sa de memorii „Orizonturi Roșii” arată cum Nicolae Ceaușescu a făcut tot ce se putea pentru a avea propria fabrică de diamante sintetice.
Astfel, în 1974, Ceaușescu i-a ordonat în secret șefului DIE să „obțină prin orice mijloace” tehnologia și echipamentele necesare pentru a produce diamante în România. „Furtul de diamante sintetice” era în realitate un furt de secrete industriale. Ceaușescu a dat ordin Direcției de Informații Externe să facă rost prin orice mijloace tehnologia de sinteză a diamantelor. Mai multe documente din arhiva Securității arată cum spionii români au furat schițe, mostre, cataloage și echipamente din Belgia, Olanda și Suedia.
Pacepa a „furat diamantele” din cauza obsesiei lui Ceaușescu
Dorința soților Ceaușescu de a avea propria fabrică de pietre prețioase a mers și mai departe și a dus la o relație de prietenie cu Jean Bedel Bokassa, președintele Republicii Centrafricane. În 1975, Ceaușescu l-a invitat pe Bokassa să facă o vizită oficială la București unde ofițerii DIE i-au infiltrat în anturaj o româncă frumoasă, numită Gabriela, care să-l înduplece să concesioneze câteva mine de exploatare a diamanetelor. După câteva săptămâni de la vizită, la rugămintea lui Bokassa, femeia a fost trimisă la el cu unul dintre avioanele private ale lui Ceaușescu. Acolo, ea a devenit Gabriela Bokassa și a reușit să-l preseze pe proaspătul ei soț să concesioneze exploatarea unei mine de diamante Guvernului român. Bokassa i-ar fi oferit lui Ceaușescu un schimb neașteptat: 10% din producția de diamante a țării în schimbul Gabrielei.
Un alt episod inedit povestit de Pacepa se leagă de istoricul fostei fabrici și de consoarta președintelui comunist. Elena Ceaușescu a avut o reacție memorabilă atunci când a văzut primele mostre de diamante. Potrivit memoriilor generalului, aceasta „a holbat ochii cât cepele și a cerut imediat ca un borcan «uite-alât de mare» să fie umplut cu diamante sintetice la pregătirea aniversării a șaizeci de ani de la nașterea lui Ceaușescu, pe 26 ianuarie 1978“. Fabrica a luat act de cerința Elenei Ceaușescu și a livrat un borcan cu peste 10 kilograme de diamante sintetice, care a stat pe biroul lui Ceaușescu câteva zile.
De la gloria de altă dată la disponibilizare
În perioada de glorie, anii 80, se produceau 10 milioane de carate pe an, iar la jumătatea deceniului s-a atins apogeul productivității, 20 de milioane de carate cu o valoare de 12 dolari/carat. Astfel, se obțineau din exporturi aproximativ 240 de mil. $ pe an. Profitabilitatea fabricii a scăzut spre finalul regimului atunci când Ceaușescu era preocupat să plătească datoriile externe ale României.
Fabrica prosperă de altă dată a fost privatizată în 2006, când 70% din cifra de afaceri a companiei era generată de producția de diamante, iar restul din fabricarea de produse abrazive. O parte din spațiile fabricii au fost scoase la închiriat însă oamenii au fost disponibilizați și utilajele de milioane de euro au fost vândute la fier vechi, Pe locul fostei fabrici a fost dechis în 2011 un parc de distracții care nu a rezistat și a fost închis 3 ani mai târziu.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
IMAGINI INEDITE. Luxul în care trăia familia Ceaușescu, impresionant și după 35 de ani. Fotografii cu “Robinetele de aur”, vedetele Revoluției
