Viitorul se construiește azi: Ritm tot mai alert pe marile coridoare de infrastructură rutieră

viitorul-se-construieste-azi:-ritm-tot-mai-alert-pe-marile-coridoare-de-infrastructura-rutiera

România intră în etapa decisivă pentru dezvoltarea unei rețele rutiere moderne, comparabile cu cele din statele europene dezvoltate. Conform estimărilor, țara noastră ar putea depăși pragul de 1.700 km de autostrăzi și drumuri expres până la finalul lui 2026.

Pe termen scurt și mediu, România va avea anul viitor gata Autostrada Moldovei, iar în cel mult 4 ani Autostrada A1 va trece Carpații. De altfel secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu, confirmă avansul lucrărilor pe cel mai dificil proiect rutier al României – Autostrada Sibiu–Pitești:

„Avem toate cele trei loturi lipsă în execuție. Lotul 4 se va finaliza anul viitor, înainte de termen, cu aproximativ șase-opt luni”, a declarat oficialul, subliniind însă că revizuirea acordului de mediu pentru loturile 2 și 3 a fost necesară din cauza modificărilor rezultate în urma studiilor geotehnice.

Scrioșteanu adaugă că autoritățile sunt în contact permanent cu instituțiile de mediu pentru ca, „în primăvara anului viitor să avem tot tronsonul Sibiu–Pitești autorizat în zona de execuție lucrări”.

Pentru tronsonul montan, unul dintre cele mai complexe din Europa, finalizarea este estimată spre 2028–2029, iar în cazul Autostrăzii Transilvania, ultimul tronson ar putea fi gata în 2031–2032.

CNIR: sute de kilometri noi în proiectare și execuție

Pentru viitor, directorul CNIR, Gabriel Budescu, confirmă ritmul crescut al noilor investiții: „În momentul de față avem 360 km de autostradă și drum expres în faza de proiectare și execuție și tot 360 km în faza de proiectare”.

Budescu subliniază și impactul socio-economic al lucrărilor încă din faza de șantier: „Odată cu execuția atragem investiții locale. Sunt companii mici care participă la construcția acestor sectoare. Am prevăzut ca și criteriu angajarea de șomeri din județele limitrofe și chiar angajarea de personal din penitenciare”

Din punct de vedere financiar, investițiile sunt uriașe. „Pentru finalizarea acestor contracte avem necesar undeva la 44 de miliarde de lei”, a precizat directorul CNIR.

Budescu estimează că, într-un scenariu optimist, rețeaua majoră de infrastructură rutieră ar putea fi completată până în 2035.

UNTRR: România are nevoie de 5.000–6.000 km de autostrăzi

Secretarul general al UNTRR, Radu Dinescu, subliniază discrepanțele mari față de alte state din regiune.

„Dacă ne uităm la Ungaria, o țară mică care a trecut de 1.500 km de autostradă, România încă se zbate pe la 1.000 și un pic.”

Dinescu atrage atenția că, pentru o țară de dimensiunea României, ar fi necesari cel puțin 5.000–6.000 km de autostrăzi, chiar dacă un asemenea obiectiv este încă departe. Totuși, finalizarea proiectelor aflate în execuție ar genera un impact economic imediat: „Autostrăzile răspândesc bunăstare de-a lungul regiunilor. Acolo vin investitori, apar hub-uri, depozite, se dezvoltă turismul”
Potrivit estimărilor UNTRR, îmbunătățirea infrastructurii rutiere poate contribui cu 1–2% la creșterea PIB.

Proiectul „Viitorul începe azi” este susținut de Constructii Erbașu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *