Elena Lasconi se bucură de victoria lui Ciucu: „O zi bună pentru democrație”

elena-lasconi-se-bucura-de-victoria-lui-ciucu:-„o-zi-buna-pentru-democratie”

Elena Lasconi, primarul din Câmpulung și fost prezidențiabil la alegerile din 2024, a postat pe pagina de facebook un mesaj în care salută victoria lui Ciprian Ciucu, noul edil al Primăriei Capitalei. „O zi bună pentru democrație”, a scris Lasconi. 

Primar nou la Capitală

Ciprian Ciucu este noul primar al Bucureștiului, conform exit-poll-ului CURS-Avangarde publicat la ora 21:00, valabil pentru ora 19:30. Acesta a obținut aproape 33% din voturile bucureștenilor, conform primelor date.

Ciucu, liberalul care a promis „Bucureștiul pus la punct”, ajunge în scaunul de primar general după un parcurs lung prin administrație, ONG-uri și politică. Născut pe 16 martie 1978, la Pitești, Ciucu prezintă Capitala ca pe un proiect de viață și spune că vede în București „cea mai mare misiune” pe care o poate avea în politică.

Ciprian Ciucu, primul mesaj pentru bucureșteni, după ce a devenit Primarul Capitalei

Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6 – și actualul primar al Capitalei – a avut o primă reacție, după ce a câștigat mandatul pentru Primăria Generală. Oficialul le-a mulțumit bucureștenilor, cărora le-a promis că va fi un primar al tuturor și că va îndeplini această misiune grea, dar onorantă.

Înainte să devină unul dintre oamenii importanți ai PNL, Ciprian Ciucu a lucrat ani la rând în zona de politici publice și consultanță.

A condus Centrul de Monitorizare a Activității Electorale al PNL, apoi a intrat în administrația publică: Președinția României, Ministerul Administrației Publice, Consiliul Economic și Social. De aici a trecut în societatea civilă, la Centrul Educația 2000+ și la Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. În paralel, a predat management de proiect la Universitatea din București și a devenit unul dintre experții recunoscuți pe zona de reformă administrativă.

Sursă foto: Colaj Gândul


RECOMANDAREA AUTORULUI:

  • Ciprian Ciucu este noul primar al Bucureștiului, conform exit-poll-ului CURS-Avangarde
  •  Numărătoarea oficială AEP: cine câștigă alegerile în București. Marcel Ciolacu este noul președinte CJ Buzău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *