Ne-ve-ro-si-mil! Cea mai mare surpriză s-a produs la Campionatul Mondial de handbal feminin, iar prima finalistă s-a aflat

ne-ve-ro-si-mil!-cea-mai-mare-surpriza-s-a-produs-la-campionatul-mondial-de-handbal-feminin,-iar-prima-finalista-s-a-aflat

Germania a reușit să producă cea mai mare surpriză de la Campionatul Mondial de handbal feminin.

Naționala feminină a Germaniei a reușit să treacă de Franța în semifinale și să obțină calificarea în marea finală a competiției.

Germania a reușit o mare surpriză la Campionatul Mondial de handbal feminin, după ce a învins-o în semifinale pe Franța, nimeni alta decât campioana en-titre. Meciul s-a încheiat cu scorul de 29-23 pentru nemțoaice.

Echipa Germaniei a controlat partida de la început până la final, iar efortul lor a fost răsplătit cu o calificare meritată în ultimul act al competiției. La pauză conduceau deja cu 15-12.

Înainte de joc, Franța era văzută ca favorita clară, însă Germania a gestionat extraordinar meciul și a produs marea surpriză. În marea finală, Germania o va întâlni pe învingătoarea meciului dintre Norvegia și Olanda.

Nu trebuie uitat că Franța este deținătoarea titlului mondial, cucerit în 2023, când a învins Norvegia cu 31-28.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *