Un nou conflict major izbucnește în Portul Constanța, după ce principalii operatori portuari sunt împovărați cu taxe tot mai mari, în timp ce investițiile publice promise întârzie sau rămân doar pe hârtie. Operatorii portuari cer transparență tarifară și consultarea comunității portuare în privința taxelor. Conform datelor furnizate de operatori, investițiile promise și nerealizate în Portul Constanța, cel mai mare port de la Marea Neagră, sunt în valoare de 1,5 mld. lei.
Organizația Patronală „Constanța Port Business Association” (CPBA), care reprezintă peste două treimi dintre operatorii portuari și mai mult de 70% din traficul de mărfuri, susține că Portul Constanța funcționează sub potențial din cauza blocajelor administrative și a lipsei de guvernanță.
Potrivit CPBA, în perioada 2021-2026, Compania Națională Administrația Porturilor Maritime și-a asumat investiții în valoare de peste 1,54 miliarde de lei, însă o mare parte dintre acestea sunt întârziate, blocate sau nici măcar începute. În paralel, operatorii reclamă creșterea costurilor operaționale, tarife netransparente și lipsa unei strategii coerente de dezvoltare.
Declarații politice, rezultate puține
În ultimul an, atât premierul Ilie Bolojan, cât și președintele Nicușor Dan au declarat public că Portul Constanța este un obiectiv strategic pentru securitatea și economia României, inclusiv în contextul reconstrucției Ucrainei și al strategiei UE pentru Marea Neagră. Portul a fost prezentat drept hub logistic european și pilon al Strategiei Naționale de Apărare 2-25-2030.
În realitate, spun operatorii, aceste declarații nu se regăsesc în teren. Curtea de Conturi a constatat oficial „performanță sub potențial”, lipsa unei strategii naționale coerente și un management portuar provizoriu, fără indicatori de performanță.
Proiecte strategice, blocate sau întârziate. Valoare totală: 1,5 mld. lei
CPBA prezintă o listă amplă de proiecte esențiale care bat pasul pe loc:
- Modernizarea infrastructurii de distribuție a energiei electrice în Portul Constanța
- Extinderea cheurilor danelor 10 și 12 din Zona Midia, inclusiv consolidări
- E-COLD – Furnizarea de energie electrică la cheu (Cold Ironing) în Portul Constanța
- Master Plan infrastructură rutieră – reabilitare/modernizare/extindere Portul Constanța & Midia
- Extinderea la 4 benzi a drumului Poarta 7 – joncțiune „Pod rutier CDMN (Canalul Dunăre–Marea Neagră)” – legătura Poarta 9/Poarta 8 (Nord)
- Dragaje de investiții – zonele Constanța, Midia și Mangalia
- Modernizarea și extinderea infrastructurii de apă și canalizare
CPBA cere intervenția imediată a Guvernului și propune un mecanism de urgență, pe 90 de zile, sub conducerea Ministerului Transporturilor, cu implicarea Corpului de Control al premierului, Curții de Conturi și Consiliului de Supraveghere din Domeniul Naval.
AUTORUL RECOMANDĂ:
- Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban:”Portul Constanța își consolidează poziția de hub logistic regional”
- Parchetul European preia dosarul parcării de TIR-uri din Portul Constanța. Documente false și costuri umflate de 5 ori la proiectul de 50.000.000 €









