Momentul unei vânzări sau achiziții imobiliare vine, de cele mai multe ori, cu emoții și decizii importante. Dincolo de valoarea sentimentală a unei proprietăți, este esențial ca transferul să se facă în condiții de siguranță juridică, atât pentru vânzător, cât și pentru cumpărător.
De ce contează cartea funciară într-o tranzacție
Cartea funciară este documentul oficial care arată cine este proprietarul unui imobil, care sunt limitele acestuia și dacă există sarcini sau alte mențiuni. Conform legii, fără înscrierea în cartea funciară, tranzacțiile imobiliare nu pot fi realizate.
Cum ajută înregistrarea sistematică
Prin înregistrarea sistematică, proprietățile sunt măsurate și înscrise oficial în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, pe baza documentelor existente și a verificărilor din teren. Acest proces este gratuit pentru cetățeni și este derulat de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), în cadrul Fazei II a Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, cofinanțat prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (PoCIDIF) 2021–2027. Proiectul vizează 660 de comune rurale, însumând peste 5,7 milioane de hectare.
Realizarea înregistrării sistematice își pune amprenta asupra dezvoltării zonale, prin diminuarea diferenței dintre zonele dezvoltate și regiunile agricole sau alte zone mai puțin favorizate.
Ce înseamnă pentru vânzători și cumpărători
Fiecare proprietar trebuie să știe că nu-și poate vinde imobilul dacă acesta nu este înscris în cartea funciară, nu poate accesa credite și nu poate obține autorizații de construire/demolare/extindere. Înscrierea în cartea funciară a unei proprietăți înseamnă că toate informațiile referitoare la respectivul imobil (proprietari, drepturile reale asupra imobilului și orice sarcini precum ipoteci, sechestre etc.) sunt cunoscute de eventualii cumpărători.
Tranzacții mai sigure, pe baze clare
Odată înscrisă oficial, proprietatea poate fi tranzacționată sau ipotecată, ceea ce contribuie la dezvoltarea pieței imobiliare dar și la accesarea unor credite sau fonduri europene care generează prosperitate comunităților din mediul rural (renovare, eficientizare energetică, dezvoltarea unor afaceri).
FĂ PASUL CEL MARE CĂTRE ÎNREGISTRARE!
PENTRU PROPRIETATEA TA.
Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027 (PoCIDIF).









