Peste 100.000 de vize au fost retrase de la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, potrivit Departamentului de Stat. Este cel mai mare număr raportat într-un singur an în ultimul deceniu.
„Prioritatea absolută a administrației Trump este protejarea cetățenilor americani și respectarea suveranității americane”, a declarat Tommy Pigott, purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, citat de Le Figaro.
Studenți și infractori, vize retrase în masă
Potrivit autorităților americane, 8.000 dintre vizele revocate aparțineau studenților. Alte „mii” de vize au fost retrase persoanelor implicate în infracțiuni, inlcusiv agresiuni sau conducere sub influența alcoolului. Numărul vizelor anulate după 20 ianuarie 2025, data la care Donald Trump și-a preluat mandatul la Casa Albă, este de două ori și jumătate mai mare decât cel din 2024 – ultimul an al administrației Biden.
Secretarul de stat Marco Rubio a susținut revocarea vizelor unor studenți care au participat la proteste împotriva ofensivei Israelului în Fâșia Gaza. El a invocat o lege care permite anularea vizelor persoanelor considerate incompatibile cu interesele politicii externe americane. O parte dintre aceste decizii au fost însă contestate și anulate de instanțe.
Rețelele sociale, sub supraveghere
În paralel, administrația Trump a înăsprit controalele pentru acordarea vizelor. Măsura include verificarea activității solicitanților de viză pe rețelele sociale și este justificată de oficiali prin considerente de „securitate națională”.
Măsurile fac parte dintr-o campanie mai amplă de combatere a imigrației ilegale, una dintre principalele priorități ale președintelui Donald Trump. Potrivit Departamentului pentru Securitate Internă, peste 605.000 de persoane au fost expulzate, iar 2,5 milioane au părăsit voluntar teritoriul Statelor Unite în ultimele luni.









