Reacție dură la proiectul PNL privind prostituția: Copiii României nu trebuie să se prostitueze legal

reactie-dura-la-proiectul-pnl-privind-prostitutia:-copiii-romaniei-nu-trebuie-sa-se-prostitueze-legal

Deputata PSD Diana Tușa a criticat dur proiectul de lege inițiat de deputatul PNL Ion Iordache, care prevede reglementarea prostituției. Potrivit acesteia, statul român a eșuat în protejarea copiilor și a victimelor traficului de persoane.

„Cu un stat incapabil să-și protejeze copiii de rețelele de droguri și de trafic de persoane, un deputat din partidul condus de premierul Bolojan vine în Parlament cu un proiect de lege prin care ne spune că legalizarea prostituției reprezintă soluția”, afirmă Diana Tușa, într-o postare publicată luni pe rețelele sociale.

Traficul de minori, miza ignorată

Politiciana atrage atenția că, în România, problema majoră o reprezintă traficul de minori și nu lipsa unei reglementări a prostituției. „În fapt, vorbim despre traficul de minori, pentru că în România mai mult de jumătate din victimele traficului de persoane sunt copii”, susține aceasta.

În opinia sa, soluțiile ar trebui să vizeze educația și politicile sociale, nu legalizarea sau autorizarea unor activități controversate, precum cele de natură sexuală. „Pentru a-i feri de rețelele de traficanți, copiii României au nevoie de educație și de locuri de muncă aici, în țară”, a transmis Diana Tușa, criticând politicile guvernamentale din domeniul educației și al pieței muncii.

Traficul de persoane, nerezolvat

Deputata respinge ferm ideea că proiectul ar putea contribui la protejarea minorilor. „În niciun caz copiii României nu trebuie să se prostitueze legal, așa cum se propune în proiect”, a subliniat aceasta.

Diana Tușa contestă și argumentul potrivit căruia reglementarea prostituției ar reduce traficul de persoane, invocând exemple din alte state europene. „Legalizarea prostituției în țări precum Germania, Olanda, Austria, Elveția sau Grecia nu a redus traficul de persoane, ci doar i-a schimbat dinamica și locația”, a explicat ea.

Argumentele inițiatorului

Proiectul de lege inițiat de deputatul PNL de Gorj prevede reglementarea și autorizarea activităților de natură sexuală, precum și instituirea unui cadru de control privind desfășurarea acestora. Documentul introduce obligații medicale, fiscale și administrative și stabilește reguli stricte pentru exercitarea activității.

Activitatea ar urma să fie permisă doar în baza unor autorizații emise de autoritățile locale și condiționată de efectuarea unor controale medicale periodice.

Iordache susține că măsura ar permite un control sanitar mai eficient și ar oferi autorităților instrumente suplimentare pentru combaterea traficului de persoane și a exploatării, precizând că, în România, „activitățile de natură sexuală se desfășoară în zona neagră”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *