Iată că, după luni întregi în care ieșenii au stat în picioare lângă scaune ruginite, murdare și inutilizabile, a fost nevoie de un articol în presă ca să descopere și Primăria Iași ceea ce oamenii văd zilnic. Abia după ce BZI a semnalat problema, scaunele au început, brusc, să fie curățate — semn că, în Iași, infrastructura de transport public funcționează după un principiu simplu: dacă nu apare în presă, nu există.
Ironia e că autoritățile susțineau deja că stațiile sunt „verificate periodic”. Probabil un „periodic” atât de rar, încât rugina a avut timp să-și facă buletin de Iași. Iar acum, după ce problema a devenit publică, totul se rezolvă miraculos, ca într-o piesă de teatru în care decorurile se schimbă doar când intră criticii în sală.
Rămâne însă întrebarea retorică pe care mulți ieșeni o ridică: cum să observi starea scaunelor dacă nu folosești niciodată stațiile?
E greu să vezi rugină când traseul zilnic e mai degrabă între birou și Duster-ul personal, nu între două linii de tramvai. Și e greu să înțelegi disconfortul călătorilor când singura validare publică a cardului de transport a fost făcută în fața camerelor, într-un moment festiv, nu într-un autobuz aglomerat la ora 7 dimineața.
Acum, că scaunele sunt curățate, rămâne de văzut dacă această „mobilizare” va ține mai mult decât luciul de după prima ștergere. Pentru că problema reală nu e doar mizeria, ci faptul că între realitatea din teren și declarațiile oficiale pare să existe o distanță mai mare decât între două capete de linie.
În final, ieșenii nu cer minuni. Doar scaune pe care să poată sta.
Și autorități care să vadă problemele înainte să le vadă presa.
