Ministrul britanic al Apărării: Putin a atins un nou nivel de ostilitate împotriva Europei

ministrul-britanic-al-apararii:-putin-a-atins-un-nou-nivel-de-ostilitate-impotriva-europei

Potrivit Sky News, Ministrul britanic al Apărării, John Healey, a declarat miercuri, la o întâlnire cu statele E5, că acţiunile Rusiei împotriva Europei au atins „un nou nivel de ostilitate”, calificându-le drept „periculoase, iresponsabile şi fără precedent”.

Healey a explicat că, în noaptea precedentă, drone ruseşti au pătruns adânc în spaţiul aerian al Poloniei, incident care a dus la închiderea aeroportului din Varşovia şi la intervenţia avioanelor NATO, care au doborât aparatele.

Oficialul britanic a precizat că este pentru prima dată când are loc o astfel de acţiune defensivă de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina.

Ministrul a anunţat că a cerut armatei britanice să analizeze noi modalităţi de consolidare a apărării aeriene NATO în Polonia.

Transmitând un mesaj direct lui Vladimir Putin, Healey a subliniat că agresiunea Rusiei „nu face decât să întărească unitatea dintre statele NATO şi hotărârea de a sprijini Ucraina”. „Un continent european sigur are nevoie de o Ucraină puternică, iar securitatea Europei începe în Ucraina”, a afirmat oficialul britanic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *