Un tânăr care conducea o Dacia Sandero a fost prins de radar cu 189 km/h, viteză mai mare decât cea maximă din fabrică

un-tanar-care-conducea-o-dacia-sandero-a-fost-prins-de-radar-cu-189-km/h,-viteza-mai-mare-decat-cea-maxima-din-fabrica

Un tânăr din Franța, în vârstă de 22 de ani, care conducea o Dacia Sandero, a fost prins de radar în timp ce gonea cu 189 km/h. Surpriza polițiștilor, care au aplicat o măsură dură, pentru încălcarea limitei de viteză, a fost acea că mașina a depășit inclusiv viteza maximă din fabrică.

Potrivit constructorului, chiar și cel mai nou model Dacia Sandero, prezentat recent, ar trebui să atingă viteza maximă de 183 km/h.

De altfel, în urma acestui incident, presa italiană evidențiază faptul că încălcarea limitei de viteză, deși este o infracțiune sever pedepsită, este una dintre cele mai frecvente, fiind comisă chiar și de șoferi care nu se află la volanul unor mașini puternice.

Un tânăr șofer din Franța i-a uimit pe polițiști când a fost prins de radar cu 189 km/h, o viteză mai mare decât cea maximă din fabrică.

„Dispozitivele utilizate de poliție nu mint, iar dacă această viteză a fost înregistrată, atunci șoferul circula în mod clar cu aproape 190 km/h”, scriu cei de la auto.everyeye.it.

Incidentul a avut loc la finalul săptămânii trecute, unul extrem de aglomerat pentru zona Cher (centrul Franței), iar polițiștii rutieri au înregistrat zeci de infracțiuni de încălcare a limitei de viteză, dintre care 11 au fost cu peste 40 km/h.

Potrivit sursei menționate, recordul de viteză surprinsă de radar a fost stabilit de un alt șofer de 22 de ani, care își conducea Mercedes-ul Clasa C cu 242 de km/h pe autostradă. În plus, tânărul nu avea permis de conducere, acesta fiindu-i deja suspendat. „Topul” vitezomanilor a fost completat de un șofer care conducea un BMW Seria 5 cu 194 km/h, de asemenea pe autostradă.

În toate aceste trei cazuri menționate, poliția a luat măsuri dure împotriva șoferilor, cărora pe lângă faptul că li s-au reținut permisele – în cazul celui care îl avea deja suspendat s-a prelungit perioada, le-au fost confiscate mașinile, fiind și amendați substanțial.

Potrivit căpitanului de la Brigada de Siguranță Rutieră din Cher, de la început anului au fost 588 de încălcări a limitei de viteză. „Având în vedere că sunt mai puține drumuri liniște și condițiile de trafic sunt din ce în ce mai dificile, autoritățile solicită prudență și respectarea strictă a limitelor de viteză”, susține căpitanul Robert.

Dacia Sandero, un model de succes în Europa

Modelul Dacia Sandero face furori în Europa, fiind o mașină accesibilă ca preț, dar și ușor de condus, înclusiv de persoanele care nu sunt familiarizate cu multitudinea de aplicații ale mașinilor moderne.

Britanicii au descris Dacia Sandero ca pe „o gură de aer proaspăt”, iar în ciuda prețului mai mic, producătorul nu a făcut rabat de la calitate.

În 2024, Dacia Sandero a fost cea mai populară mașină din Europa, cu peste 140.000 de exemplare vândute în primul semestru al anului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *