(Ep. 1) Harta defrișării industriei României. Uzinele din Transilvania s-au ras. Petru Ianc, cercetător metalurgist, în exclusivitate pentru Gândul: Importăm aproape tot

Cum a ajuns Transilvania, una dintre cele mai industrializate regiuni ale României să-și piardă aproape toate fabricile și uzinele. Gândul l-a contactat în exclusivitate pe inginerul Petru Ianc, membru de onoare al Academiei de Științe Tehnice din România, care explică pas cu pas cum s-a prăbușit industria și de ce viitorul ar putea fi chiar mai sumbru dacă statul nu intervine.

Industria românească, tăiată bucată cu bucată

De la minele de cupru din Maramureș până la uzinele din Brașov, Zalău și Reșița, Transilvania a fost cândva un colos industrial. Astăzi, în locul combinatelor și al fumului gros de fabrică au rămas hale goale și localități fantomă.

„Dacă vorbim de metalurgie, înainte trebuie să vorbim de minerit, care este baza de materii prime a industriei metalurgiei neferoase. S-au închis toate minele din nordul țării, din zona Maramureș și Alba, în momentul în care prețul de piață al cuprului, plumbului și zincului era foarte mic. Astăzi, prețul cuprului este peste 10.000 de euro pe tonă.”

Uzinele care au dispărut din Ardeal

„S-a închis Fenix Baia Mare, care prelucra minereul de cupru din zona de nord a țării.

S-a închis Zalău, care făcea cabluri pentru industria electrotehnică, pentru rețele electrice.

S-a închis Metronom Brașov, care făcea produse laminate, inclusiv materia primă pentru obuze.

S-a închis Alumina Oradea.”

Pe partea de metalurgie feroasă, lista e și mai lungă:

„S-au închis Călanu, Hunedoara, Aiud, Reșița, Câmpia Turzii. A rămas în funcțiune doar oțelăria de la Reșița, care face materia primă pentru Slatina.”

Lanțul s-a rupt și în construcția de mașini

Odată cu metalurgia, s-a prăbușit și industria construcțiilor de mașini, dependentă de aceste materiale.

„S-a închis CUC Cluj, armătura Bistrița, Tractorul Brașov, Sinterom Cluj, care făcea piese pentru Timișoara. S-a închis fabrica de mobilă de la Târgu-Mureș, iar în industria textilă s-au închis aproape toate filaturile și țesătoriile de bumbac. În chimie, s-au închis Oltchim Făgăraș, Viromet Făgăraș și fabrica de sodă de la Mureș.”

Cauza principală: energia prea scumpă

De ce s-au închis toate? Răspunsul, spune Petru Ianc, e simplu: prețul uriaș al energiei și gazului natural.

„Cauza principală este prețul ridicat al energiei și al gazului natural. Prețul ridicat al energiei a dus în faliment majoritatea. Acesta este numitorul comun la toate închiderile.”

Dar de ce e energia atât de scumpă?

„Statul, fiind acționarul principal în domeniul energetic la Hidroelectrica, Nuclearelectrica și termocentralele pe cărbune, a impus profituri mari acestor companii. Statul le-a luat profitul, iar acest profit mare a distrus energia pentru că energia e un cost important pentru toate industriile.”

Politici greșite și management prost

A doua cauză majoră, spune Ianc, ține de guvernanți și de decizii greșite.

„Pe filiera cuprului, politicile guvernamentale greșite au făcut ca materia primă să fie extraordinar de scumpă pentru Baia Mare și Zlatna. Suntem în situația absurdă în care exportăm minereu de cupru spălat și importăm cupru pur cu 10.000-12.000 de euro tona. Pe lângă prețul energiei și al materiilor prime, managementul prost a fost fatal. E o combinație de politică guvernamentală greșită și management defectuos.”

„Dacă statul nu rezolvă problema energiei, într-un an nu mai avem nimic”

„Guvernul României în loc să compenseze 70-90% din aceste costuri, cum se face în alte țări, compensează doar 30-40%. Astea sunt costuri mari, nu pot să le suporte.”

„Revenirea va fi foarte grea, dar nu imposibilă”

Pe lângă fabrici, România a pierdut și oameni calificați.

„Prin dispariția acestor industrii, au dispărut și multe din școlile profesionale și tehnice. Revenirea va fi foarte grea, dar nu imposibilă. Reindustrializarea României trebuie să aibă la bază materiile prime românești: cuprul, minereurile, lemnul. Statul trebuie să se implice din nou în politica industrială și să rezolve problema energiei.”

Concluzia amară: o țară care importă tot ce producea odată

„România consumă acum 3,5-4 milioane de tone de oțel, iar metalurgia românească nu mai produce decât o mică parte. Importăm aproape tot. Statul trebuie să se implice în politica industrială și trebuie să revenim la utilizarea resurselor naturale ale României. Dacă nu se schimbă nimic, nu vom mai avea nicio industrie.

AUTORUL RECOMANDĂ:

• S-a pus lacăt peste două mari combinate strategice pentru Romania – Sidex și Hunedoara. Viitorul a mii de oameni este incert. Un cercetător român în metalurgie trage un semnal de alarmă: „Industria țării este pe BUTUCI”