Atac cu drone ucrainene asupra unei substații electrice din nordul Rusiei
Trei drone ucrainene au lovit o substație electrică din regiunea Vologda, din nordul Rusiei, în cursul nopții, a declarat sâmbătă guvernatorul regional Georgi Filimonov.
Daunele aduse substației sunt în curs de evaluare, dar alimentarea cu energie electrică în regiune, situată la nord de Moscova și la aproximativ 1.900 km de Ucraina, continuă fără întrerupere, a declarat Filimonov într-o postare pe Telegram, potrivit Reuters.
Separat, două persoane au fost rănite când o dronă ucraineană a lovit o clădire rezidențială în orașul rus Saratov, a declarat guvernatorul local Roman Busargin pe Telegram.
Statul Major al Ucrainei: Rusia a pierdut peste 1,15 milioane de militari de la începutul invaziei
De la lansarea invaziei pe scară largă împotriva Ucrainei, la 24 februarie 2022, Rusia a pierdut aproximativ 1.150.100 de militari, potrivit unui raport al Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei din 8 noiembrie, scrie The Kyiv Independent.
Cifra include 1.190 de pierderi înregistrate în ultimele 24 de ore.
Raportul mai precizează că Rusia a pierdut și 11.330 de tancuri, 23.544 de vehicule blindate de luptă, 66.795 de vehicule și cisterne de combustibil, 34.321 de sisteme de artilerie, 1.538 de lansatoare multiple de rachete, 1.239 de sisteme de apărare antiaeriană, 428 de avioane, 347 de elicoptere, 78.928 de drone, 28 de nave și ambarcațiuni, precum și un submarin.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a numit vineri pe Iuri Cerevașenko în funcția de comandant pentru apărarea antiaeriană cu drone, informează Reuters.
„Sunt multe sarcini în fața noului comandant, pe care le-am stabilit în ședința de Stat Major. În special, integrarea activă a sistemelor fără pilot, în special a dronelor interceptoare, și consolidarea capacităților noastre de apărare antiaeriană cu armament avansat”, se arată în comunicatul publicat de președinția ucraineană.
Cerevașenko a contribuit la formarea primelor structuri de apărare cu drone și, de asemenea, la proiectarea și implementarea dronelor interceptoare.
Atac cu drone rusești la Dnipro: o persoană ucisă și zece rănite
Un atac cu drone rusești a lovit orașul Dnipro în noaptea de 8 noiembrie, ucigând o persoană și rănind alte zece, inclusiv doi copii, potrivit autorităților locale.
Rusia lansează un atac nocturn masiv asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
Rusia a desfășurat un nou atac de amploare asupra orașelor ucrainene în noaptea de 8 noiembrie, vizând infrastructura energetică printr-o combinație de rachete și drone. Loviturile au provocat incendii la Kiev și au afectat mai multe zone din țară, anunță The Kyiv Independent.









