Ion Cristoiu: Avem 2 posibilități – regimul comunist era criminal, dar Nicușor a beneficiat de privilegii, ori n-a fost regim CRIMINAL

ion-cristoiu:-avem-2-posibilitati-–-regimul-comunist-era-criminal,-dar-nicusor-a-beneficiat-de-privilegii,-ori-n-a-fost-regim-criminal

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Ion Cristoiu, jurnalist și scriitor român, a vorbit despre declarația lui Nicușor Dan referitoare la regimul comunist. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Ion Cristoiu: Pentru că nu poți să faci o facultate și dacă o faci de inginerie așa, ce dracului, aia agrotehnică și să spui asemenea prostie. Marius Tucă, chiar sunt doctor în regimul comunist.

Invitat la Marius Tucă Show, Ion Cristoiu a vorbit despre declarația lui Nicușor Dan referitoare la regimul comunist. Acesta a început prin a spune că trebuie luate în calcul nuanțele discursului lui Dan. Nicușor, susține analistul, s-a născut dintr-o mamă contabilă și un tată muncitor. Cu o familie fără avere excepțională, Dan a reușit să ajungă la două olimpiade internaționale. Cristoiu lansează două ipoteze. Ori a fost Nicușor colaborator cu un sistem criminal, ori nu a fost un sistem criminal per total.

„Ăsta pare făcut de Blandiana. Da, Blandiana, în ultima parte, că nu mai e așa mare poetă. Hai să facem pe logică. Da? Deci nu fără nuanțe. Regimul comunist tot fost un regim criminalBiografia domnului Nicușor Dan este așa: mama, contabilă, tata muncitor. 1969. Îacest regim criminal, el s-a născut în 1969. Îacest regim criminal un fiu de muncitor, de muncitor, da, nu de om cu avere. Face liceu, când termină, nu e trimis să spele vase, nu, face liceu și apoi participă la două olimpiade internaționale de matematică, una la Havana și una în Australia. Și atunci întrebarea mea este următoarea dacă regim criminal, el zice că regimul criminal, eu vin și fac nuanțe, că el n-ar ști să facă. Avem două posibilități: sau regimul era criminal și el fost colaborator al securității sau al regimului, de a putut  se ducă la olimpiadă. Că regimul criminal spune nu vrem, domnule, pe ăsta nu. O fi el bun, dar nu ne interesează. Deci regimul criminal nu se preocupa de valoarea lui. Sau n-a fost regim criminal. Are un talent extraordinar. Eu cred că nici n-a făcut facultate. Pentru că nu poți să faci o facultate și dacă o faci de inginerie așa, ce dracului, aia agrotehnică și să spui asemenea prostie. Marius Tucă, chiar sunt doctor în regimul comunist. În primul rând, eu am înțeles. Tanti asta care vorbește, a mai intervenit o dată. Ea este agenta păduchelui ăla…”, a explicat jurnalistul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *