Oferta exclusivistă care aruncă în aer piața imobiliară: cumperi un penthouse și primești o mașină de 3 milioane de dolari

oferta-exclusivista-care-arunca-in-aer-piata-imobiliara:-cumperi-un-penthouse-si-primesti-o-masina-de-3-milioane-de-dolari

Se schimbă jucătorii de pe piața imobiliară, sector care devine din ce în ce mai dinamic. Producătorul italian de supermașini Pagani a intrat în această industrie, devenind cel mai recent brand auto care își pune semnătura pe o clădire rezidențială exclusivistă din Miami. Noul proiect al lor este un imobil de 28 de etaje situat în North Bay Village.

Dar manevra prin care cei de la Pagani le-au dat „șah mat” rivalilor e alta: producătorul italian de autoturisme de lux oferă un bonus spectaculos pentru cine cumpără unul dintre cele două penthouse-uri disponibile: un model Utopia Roadster, ediție specială „Miami”, în valoare de 3 milioane de dolari!

Cât costă un penthouse în Turnul „Pagani”

Acest model de Pagani nu poate fi cumpărat prin intermediul dealerilor oficiali, fiind executat doar pe comandă.

Blocul turn ridicat de cei de la Pagani are două penthouse-uri, care ocupă ultimele etaje ale clădirii și sunt dispuse pe două niveluri. Prețurile lor pornesc de la 28,5 milioane dolari și ajung până la 30 de milioane.

Cel mai mare penthouse se întinde pe 1.133 metri pătrați, are cinci dormitoare, șase băi și 464 metri pătrați de terasă, zonă perfectă pentru a admira priveliștile spectaculoase asupra Golfului Biscayne. Cealaltă reședință de lux are „doar” 994 metri pătrați, include patru dormitoare și cinci băi.

Fiecare penthouse a fost special conceput pentru a impresiona prin eleganță și rafinament – spații înalte, de aproximativ patru metri, lifturi private și terase panoramice, totul pentru a etala un stil de viață exclusivist.

Pardoselile sunt din stejar deschis, așezate în model chevron, cu inserții metalice. Piesa centrală a spațiului este o scară spiralată sculpturală, realizată din travertin, stejar și metal alb lăcuit.

Bucătăriile model Schiffini Magistretti sunt complet echipate cu electrocasnice de top marca Gaggenau și au fost produse exclusiv pentru aceste două penthouse-uri. Proprietarii pot alege între două combinații de design: marmură Carrara – aluminiu Argento Veneziano și stejar sau marmură Portoro – aluminiu Nero Lipari și stejar. În fiecare bucătărie a fost amplasat un impresionant perete pentru vinuri, cu o capacitate de 365 de sticle, totul realizat special pentru proiectul celor de la Pagani, scrie Profile Miami.

Și băile continuă aceeași estetică rafinată. Aici regăsim finisaje Pagani 1000 în travertin mat, baterii Gessi Cesello și dușuri cu jeturi laterale.

Cine a realizat designul interior

Designul interior poartă amprenta lui Horacio Pagani și a echipei Pagani Arte, care au conceput materiale și finisaje unice, disponibile exclusiv în aceste două apartamente. Clădirea Pagani Residences va fi gata în 2027.

Având sediul în Modena, Italia, compania Pagani este recunoscută la nivel mondial pentru automobilele sale cu design sculptural și care oferă o mare atenție detaliilor. Tocmai această filozofie se regăsește acum în pătrunderea spectaculoasă a celor de la Pagani pe piața imobiliară.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Cât costă un penthouse de 83 mp în Iași. Apartamentul are dotări standard și este situat la ultimul etaj al unui bloc de cinci niveluri

Cu cât se vând două camere sub pământ. Prețul unui apartament de 93 de metri pătrați, într-un subsol din Milano

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *