Sarmalele sunt, incontestabil, vedetele sărbătorilor. Ele ascund arome turcești, ungurești și sârbești, moștenite din generație în generație, notează Știrile Pro TV, care prezintă rețeta originală a acestora. Așa cum era de așteptat, istoricul sarmalelor este strâns legat de Turcia, acestea fiind subțiri și alungite.
Învelite în foi delicate de viță, lungi și subțiri cât un deget de cadână… așa arată sarmalele pe care turcii le gătesc de când se știu. Inițial, erau considerate o delicatesă și, de fapt, sub frunza fină se ascund câteva firmituri de carne. Astfel că savoarea vine din altă parte.
Sărmăluțele turcești sunt făcute cu orez care este deja fiert, iar în compoziție au stafide, scorțișoară, mentă și sumac, acea pudră din bobițele roșii care au un gust foarte plăcut, acrișor.
Puse una lângă cealaltă, sarmaua turcească pălește în fața celei românești. Prima este mică, delicată, împăturită cu grijă, în timp ce a doua este mai mare, chiar dolofană.
Românii s-au limitat la ce aveau prin bătătură. Carnea de oaie a fost înlocuită, iar uleiul de măsline a cedat locul unturii. În lipsa condimentelor fandosite, românul a pus simplu: sare, piper și cimbru. Se știe că turcii nu mănâncă porc.
Sursa foto – caracter ilustrativ: Envato
„Grecii pun mentă. În nordul Chinei se pune ghimbir. La noi predomină sarea, piperul și cimbrul. Ne place cimbru, punem cam peste tot, cum ar fi fost să lipsească chiar în sarmale!? Dacă ne uităm pe la alte popoare, doar aici, mai jos, la sârbi, de exemplu, le mănâncă cu o garnitură de cartofi. În Germania le-am găsit cu piure, în Suedia le mănâncă precum pe chifteluțele celebre cu un pic de dulceață”, a precizat pentru sursa citată Cosmin Dragomir, jurnalist gastronomic.
