Mulți români se plâng de salariile mici, corupția politică și de situația precară a infrastructurii și a serviciilor sociale din România. Din aceste motive, unii tineri emigrează peste hotare, fără dorința de a se mai întoarce vreodată.
Însă, se poate trăi bine și în România. Chiar peste media Uniunii Europene. În ce județe pot românii să trăiască mai bine decât un german sau un francez de condiție medie?
Orașele în care se poate trăi mai bine ca-n Germania
Potrivit Eurostat , românii din municipiile București și Cluj-Napoca trăiesc mai bine decât media UE. Românii din Timiș, Prahova, Gorj, Brașov, și Constanța au un nivel mediu de trai aproape de media UE, potrivit datelor Eurostat.
În privința produsului intern brut (PIB) pe locuitor în standarde de putere de cumpărare (PPS) de 87.400, bucureștenii o duc mult mai bine nu numai față de media europeană (PPS de 38.100). Nivelul de trai al bucureștenilor depășește lejer nivelul de trai al unor metropole precum Stockholm (PPS 58.300), Helsinki (PPS 50.000), Roma (PPS 46.900) sau Milano (PPS 69.200).
Clujenii au un standard al puterii de cumpărare de 43.500, în timp ce românii din Timiș (PPS 38.000), Constanța (PPS 34.900), Prahova (PPS 32.300), Brașov (PPS 33.300) și chiar Gorj (PPS 36.400)
Regiunile irlandeze Dublin (PPS 139.500) și Sud-Vest (PPS 137.300) au înregistrat cele mai ridicate niveluri ale PIB-ului pe cap de locuitor dintre regiunile din nomenclatorul unităților teritoriale de statistică (NUTS 3) din UE, înaintea regiunilor Wolfsburg, Kreisfreie Stadt din Germania (PPS 136.500). În Paris din Franța, PPS este de 126.900.
București
Numbeo: Diferențele de prețuri și de nivel de trai între țări rămân semnificative în 2025
Statele care au economii mai slabe par mai accesibile pentru străini, dar localnicii se raportează la veniturile mici pe care le primesc. Clasamentul Numbeo este realizat pe baza prețurilor medii pentru alimente, transport, restaurante, chirii, utilități și alte cheltuieli curente.
Având un indice de bază de 100 de puncte, orașul american New York a fost luat drept reper – țările sau orașele cu un scor sub 100 sunt considerate mai ieftine decât metropola de pe Coasta de Est, în timp ce statele cu peste 100 de puncte sunt mai scumpe.
De exemplu, la un indice al costului vieții de 120 se spune că acel loc este cu 20% mai scump decât New Yorkul.Conform datelor de piață culese de Numbeo, România ocupă locul 78 la nivel global în Indexul Costului Vieții 2025.
Țara noastră se situează în jumătatea inferioară a clasamentului mondial.Cea mai ieftină țară din Europa este Belarus, urmată de Ucraina, Kosovo și Republica Moldova. În această ierarhie, România se află pe locul 8, fiind ușor mai scumpă decât Rusia, dar mai ieftină decât statele din Europa Centrală.
Sursa Foto: Profimedia/ STB
Autorul recomandă: Pe ce loc este România în clasamentul mondial al nivelului de trai. Topul NUMBEO al celor mai scumpe țări din lume









